Sindromul de colon sau intestin iritabil este o afectiune a sistemului digestiv, destul de frecvent intalnita. Conditia este caracterizata de dureri abdominale, balonare, constipatie, diaree etc. Nu se stie clar ce anume declanseaza aparitia bolii. De aceea, tratamentul se concentreaza asupra ameliorarii simptomelor, pentru ca bolnavul sa poata avea o viata cat mai normala.
Tratamentul traditional pentru sindromul de colon sau intestin iritabil implica medicatia recomandata de medic. Deseori tratamentul medicamentos are efecte secundare nedorite. Exista si o serie de terapii alternative care pot ajuta la ameliorarea manifestarilor bolii.
- Acupunctura - este o parte a medicinei traditionale chineze. Desi rezultatele studiilor care au analizat eficienta acupuncturii asupra simptomelor sindromului de intestin iritabil au fost diferite, unii bolnavi apeleaza la acupunctura pentru relaxarea spasmelor musculare, greata si imbunatatirea functiei intestinale.
- Probiotice si prebiotice - probioticele sunt bacteriile bune care populeaza in mod normal intestinele. Acestea se regasesc in anumite alimente, cum ar fi iaurtul, dar pot fi administrate si sub forma de suplimente naturale.
Specialistii considera ca la persoanele care sufera de sindrom de intestin iritabil nu exista un echilibru intre bacteriile bune si cele rele in flora intestinala, iar probioticele pot ameliora unele dintre manifestarile bolii, cum ar fi durerile abdominale si flatulenta.
Totusi, sunt necesare mai multe cercetari pentru confirmarea acestor afirmatii. Spre deosebire de probiotice, prebioticele sunt suplimente alimentare care nu sunt digerabile si nu pot fi fermentate de bacteriile gazda si, care modifica flora locala prin stimularea cresterii selective, dar si prin stimularea activitatii bacteriilor sanatoase din intestine.
Prebioticele sunt continute de polizaharide si oligozaharide, cum ar fi fructoza, galactoza si lactuloza. In urma cercetarilor s-a demonstrat ca galactooligozaharidele stimuleaza selectiv bifidobacteriile la bolnavii cu sindrom de intestin iritabil si sunt eficiente in atenuarea simptomelor.
- Managementul stresului - stresul stimuleaza productia de adrenalina care afecteaza contractiile ritmice musculare ale intestinelor. Multe studii au subliniat legatura directa dintre factorii de stres emotional si manifestarile sindromului de intestin iritabil.
Stresul poate fi ameliorat cu ajutorul exercitiilor fizice regulate, practicarea pozitiilor de yoga, dar si a meditatiei sau a masajului. Yoga, de exemplu, presupune realizarea atat de exercitii fizice, cat si mentale, de relaxare. In plus, s-a demonstrat stiintific faptul ca yoga este un mod excelent de gestionare a simptomelor sindromului de intestin iritabil, cum ar fi diareea, constipatia, durerile abdominale, flatulenta si greata.
De asemenea, biofeedback-ul este o tehnica de reducere a stresului care ajuta la diminuarea tensiunii musculare si stimuleaza relaxarea, utila pentru tratarea manifestarilor sindromului de intestin iritabil.
- Hipnoterapia - cu ajutorul hipnozei pot fi controlate in mod eficient durerile abdominale, balonarea si pot fi diminuate contractiile intestinale, dar si alte simptome ale sindromului de intestin iritabil.
Hipnoterapia s-a dovedit a fi benefica in cazul ameliorarii anxietatii si oboselii. Hipnoterapia implica puterea de autosugestie a bolnavului care va fi coordonata de un hipnoterapeut, in timpul unei stari profunde de relaxare. In cazul tratarii sindromului de intestin iritabil se va folosi inductia hipnotica alaturi de relaxarea progresiva.
- Terapia cognitiv comportamentala - aceasta este un alt tip de abordare alternativa pentru gestionarea manifestarilor sindromului de intestin iritabil. Acest tip de terapie este recomandat mai ales cazurilor mai putin severe ale bolii. S-a demonstrat ca terapia cognitiv comportamentala estompeaza disconfortul si durerile abdominale.
- Dieta fara lactoza - intoleranta la anumite alimente ar putea declansa unele dintre manifestarile sindromului de intestin iritabil. Bolnavii diagnosticati cu aceasta boala, care au exclus produsele alimentare care contin lactoza, din compozitia dietei lor, au raportat o imbunatatire a simptomelor. Un efect negativ il pot avea si graul, ouale, precum si alimentele bogate in salicilati si amine. Totusi, aceasta sensibilitate la alimente difera de la o persoana la alta.
In urma studiilor s-a demonstrat ca o dieta din care vor fi excluse anumite alimente, urmata pe termen lung, va avea un impact negativ asupra calitatii vietii bolnavilor si pot declansa tulburari de anxietate. De aceea, de cele mai multe ori, cheia o reprezinta moderatia si in cazul acestui aspect. Este indicat ca cei care sufera de sindromul de intestin iritabil sa nu consume alimente procesate si conservate si sa incerce sa manance cat mai sanatos, mai ales alimente bogate in fibre (in special daca este prezenta constipatia).
- Ayurveda - este o abordare holistica straveche de vindecare si tratare a sindromului de intestin iritabil, ce are ca scop reechilibrarea dosha sau a metabolismului, in scopul ameliorarii simptomelor sindromului de intestin iritabil.
Conform ayurveda exista o serie de dezechilibre care stau la baza celor mai multe dintre cazurile de sindrom de intestin iritabil, printre care: acumularea de toxine in tesuturi si blocarea circulatiei sanguine, o nutritie deficitara, o digestie improprie, dezechilibrul sistemului nervos, acumularea stresului fizic si mental, imunitate slaba si perturbarea ritmurilor biologice normale.
Cu ajutorul acestei abordari holistice va fi incurajata si consolidata vindecarea naturala a organismului si capacitatea acestuia de auto-reparare, nu doar pentru vindecarea sindromului de intestin iritabil, ci si pentru prevenirea instalarii dezechilibrelor si implicit a aparitiei problemelor de sanatate.
- Plantele - anumite plante (musetel, aloe, menta, fenicul, ghimbir, oregano etc.) pot avea efecte benefice asupra sistemului digestiv, indiferent ca sunt folosite sub forma de ceaiuri, uleiuri sau capsule. Printre efectele pozitive ale acestora se numara normalizarea miscarilor intestinului si relaxarea musculaturii netede a acestuia.