Dispraxia

Generalitati

Dispraxia de dezvoltare este deprecierea sau lipsa de maturitate a planificarii si coordonarii miscarilor. Este o imaturitate exprimata prin faptul ca informatia este procesata de creier, dar mesajele nu sunt transmise in mod corespunzator sau complet.

Termenul de dispraxie provine de la cuvantul praxis - a face, a actiona. Dispraxia afecteaza planificarea atat a modului de actiune dar si a ceea ce trebuie sa faca o persoana.

Aceasta este insotita de tulburari de perceptie, limbaj si gandire. Dispraxia afecteaza chiar si peste 10% din populatie, iar in cazul a 2% forma de dispraxie manifestata este destul de grava. Barbatii sunt de patru ori mai afectati dect femeile.

Semne si simptome ale dispraxiei

- In primii ani de viata ai unui copil sunt intalnite urmatoarele manifestari: copilului poate avea nevoie de mai mult timp decat alti copii pentru a merge de-a busilea, a umbla, a vorbi, a sta in picioare, a utiliza olita, a-si imbogati vocabularul, a vorbi clar si articulat.

- In copilaria timpurie pot sa apara unele dificultati evidente:

- Urmatoarele caracteristici ale dispraxiei sunt intalnite la copiii de varsta prescolara:

- In copilaria tarzie, problemele enumerate mai sus nu se imbunatatesc si nici nu se simplifica pentru copiii bolnavi de dispraxie care nu reusesc sa filtreze stimulii irelevanti in mod automat, intampina dificultati la matematica si scris, petrec mult timp pentru a scrie, nu urmeaza instructiunile, nu-si amintesc instructiunile, nu se organizeaza bine.

Cauzele dispraxiei

Dispraxia poate fi cauzata de dezvoltarea necorespunzatoare a neuronilor motorii din creier. Neuronii motorii sunt celule nervoase specializate, care transmit semnale de la creier la muschi, permitand miscarea acestora.

Se crede ca neuronii motorii la persoanele cu dispraxie nu reusesc sa formeze legaturi corespunzatoare si sunt mai putin eficienti in transmiterea semnalor electrice de la creier la muschi. Uneori semnalul electric nici macar nu ajunge de la creier la muschi, iar muschii nu pot raspunde la cerinta creierului de a face anumite miscari.

Diagnostic

Daca este suspectata dispraxia, cadrele medicale vor evalua copilul. Evaluarea presupune de obicei:
- istoricul dezvoltarii copilului
- realizarea de teste care vor analiza:

Aceste competente vor fi testate prin intermediul unor activitati fizice in care vor fi implicate diverse activitati fizice, cum ar fi aruncarea mingiei sau a folosirii scrisului de mana. Specialistii vor putea determina daca abilitatile motorii si intelectuale ale copilului sunt anormale pentru ceea ce se asteapta de la varsta lui.

Criterii de diagnostic

Dispraxia se poate depista prin utilizarea urmatoarelor criterii:
- aptitudinile motorii ale copilului sunt cu mult sub nivelul asteptat petnru varsta si inteligenta lui
- miscarile depreciate afecteaza activitatile de zi cu zi ale copilului dar si performanta lui scolara
- aceasta deficienta nu este cauzata de o alta conditie medicala cum ar fi paralizia cerebrala
- in cazul in care copilul prezinta dificultati de invatare si aptitudinile lui motrice se inrautatesc mai mult decat in cazul unei persoane care are dificultati de invatare.

Un copil poate fi diagnosticat cu dispraxie daca i se potrivesc toate criteriile de mai sus.

Tratament

- Terapie ocupationala - Acest tip de terapie implica identificarea zonelor cu probleme din viata de zi cu zi a copilului si elaborarea de solutii practice. Terapeutul va urmari copilul acasa, la scoala, in timp ce se joaca pentru a identifica problemele acestuia. De exemplu copilul ar putea intampina dificultati atunci cand:
- se imbraca
- merge pe jos catre statia de autobuz
- foloseste cutitul si furculita
- merge pe bicicleta
- scrie.

Terapeutul va stabili apoi solutii specifice pentru rezolvarea problemelor, de exemplu folosirea pasilor mici pentru deplasare si exersarea anumitor miscari.

- Terapie pentru dezvoltarea limbajului si a vorbirii - Dispraxia afecteaza coordonarea, inclusiv cea a muschilor, dar si vorbirea. Terapia pentru dezvoltarea vorbirii si a limbajului poate fi utila atunci cand micutul intampina dificultati in a comunica si a vorbi. Copilul ar putea:
- sa nu poata pronunta unele sunete sau litere cum ar fi T sau D
- sa omita anumita parti din cuvinte
- sa vorbeasca prea incet sau prea repde
- sa vorbeasca prea tare sau prea incet.

Pe parcursul terapiei, specialistul va evalua discursul copilului, va identifica problemele acestuia, il va ajuta sa isi imbunatateasca abilitatile de comunicare. In acest sens va organiza un program care sa raspunda nevoilor copilului care ar putea implica:
- exercitii care presupun anumite miscari a buzelor sau limbii
- producerea anumitor sunete
- metode de control al respiratiei.

Cu ajutorul terapiei de dezvotlare a vorbirii, copilul ar putea invata sa-si gestioneze dizabilitatile.

- Terapie pentru imbunatatirea abilitatilor motorii - Aceasta implica un set de sarcini care acopera:
- competentele lingvistice
- abilitatile vizuale si auditive
- competentele de miscare.

Copilulului i se vor oferi treptat o serie de exercitii care au rolul de a dezvolta toate aceste abilitati. Fiecare exercitiu este destul de dificil pentru a provoca micutul, dar nu atat de dificil incat sa-l frustreze.