Am o intarziere medicala de aproximativ 15 zile. In mod normal, ciclul imi vine absolut regulat, cu mici abateri de 2-3 zile, mai putin luna aceasta. Ultimul contact sexual a fost undeva la mijlocul lunii trecute, si nu intr-un context prea laudabil din punct de vedere moral, respectiv la o petrecere, cu un partener necunoscut. Penetrarea nu a fost totala, din diverse motive. Nu pot spune ca a fost un contact finalizat, in niciun caz nu si-a dat drumul. Am incercat de vreo doua ori apoi am renuntat, era o baie, era lume in camera, deci nu am facut mare lucru. Stiu, insa, ca exista posibilitatea de a fi ramas insarcinata chiar si asa. La momentul respectiv eram putin ametita, am ajuns acasa, am uitat complet de eveniment, am uitat chiar si partenerul. Undeva in jurul datei in care ar fi trebuit sa imi vina menstruatia, am avut o scurgere de sange mica, pe care am confundat-o cu ciclul obisnuit, insa nu era menstra intrucat nu a mai continua sa curga apoi. Am inteles ca sangerarea aceasta ar reprezenta momentul in care embrionul se ataseaza de ovar, imi cer scuze daca spun p***ai. Asta m-a speriat teribil. Mentionez ca am avut si niste scurgeri albicioase inaintea datei cand trebuia sa imi vina.
Am facut un test de sarcina, mi-a iesit negativ. O sa mai repet testul, insa am zis sa las cateva zile diferenta intre ele. Nu am avut simptome premergatoare sarcinii, in niciun fel, inafara de pofta de mancare pe care am pus-o in baza stresului si , evident, ciclul care are deja trei saptamani intarziere. Nu sunt foarte sigura nici pe ce s-a intamplat in seara repectiva.
Daca as fi insarcinata ar fi groaznic. Sunt studenta, am 20 de ani, nu am venituri si nici nu stiu cine/unde e posibilul tata. Nu mai spun de reactia parintilor. Deja imi fac planuri ce sa c***a din casa si cui sa cer bani ca sa fac avort, daca e nevoie.
Care sunt posibilitatile? Ce sanse am sa fiu insarcinata? Ce sa fac mai departe? Exista alta afectiune care ar explica simptomele? Nu stiu ce sa fac.
PS: Nu ma judecati, imi cunosc foarte bine greselile. Am nevoie de ajutor, nu de morala.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Aceasta intrebare nu are raspunsuri!
Participa la comunitate si fii prima persoana care raspunde la intrebare!
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde