Masca mea

Tu nu ai nici o problema. Asa suntem toti, reactionam variat in functie de situatia in cauza. Probabil ai auzit d dictonul ''''''''alter ego''''''''. Suntem altii mereu, niciodata nu vom reactiona la fel. Gandeste-te ce s-ar intampla daca toate lucrurile ar fi previzibile. In alta ordine de idei, o fata nu trebuie sa-si ''''''''faca o caracterizare verbala'''''''' in fata unui barbat, e contrar firii. Barbatul are menirea de a descoperii femeia, de a-si crea propria imagine. Tocmai d aceea fiecare barbat priveste aceeasi femeie in alt mod. Ai pus problema de o anumita manip**are a acestora prin faptul ca le arati ca tu poti fii ceea ce ei isi doresc. In cazul tau nu exista asa ceva. Tu faci un lucru normal, in sensul ca ii tratezi pe fiecare in parte dupa firea lor. Unui om sensibil ii vorbesti pe un ton linisitit, eventual cu putina dusiosie, exact ca in cazul unui batran. Altfel nu ai putea stabilii o relatie prielnica cu el.
Cu privire la imposibilitatea ta de a spune liber ceea ce gandesti, a te manifesta sincer, eu iti zic ca acest lucru il facem doar cu oamenii care pot realmente sa fie alaturi de noi. E greu sa-ti pui sufletul pe tava in fata cuiva, cand stii ca omul acela ar avea, in secunda 2, puterea sa te distruga. Eu iti doresc sincer putere, iar introspectiile acestea care au loc acum denota faptul ca te maturizezi si intri in lumea adultilor. Numai bine!

Ma maturizez si intru in lumea adultilor?:) am inceput sa am asta la 13 ani dupa ce aproape am avut contact sexual cu un baiat, care m-a facut sa ma simt foarte rau, indrumandu-ma la masca ca sa pot trai fara sa ma gandesc la ce a fost. De atunci am inceput sa ma uit mai bine la oamenii cu care aveam de a face, si analizam fiecare greseala pe care o puteam face, sa imi raneasca orgoliul, pentru ca fara orgoliul, as fi un nimic. Indreptam fiecare greseala aplicand dupa ei cate o regula. Si asa ma adaptam...in continuare. Insa ceva din mine isi doreste cu putere sa se elibereze, sa se descarce, sa pot spune tot ce am pe suflet, si dorinta mea e sa o fac cu tatal meu! El este motivul pentru care m-am ascuns sub masca. Daca as putea discuta cu el, despre toate greselile pe care le-am facut. Daca ar putea sa ma inteleaga si sa ma alinte. Dar el nu e genul de tata care ar face toate aceste. Il cunosc mai bine decat se cunoaste pe el. Este un egoist, dur, stapan pe el, corect, si nu lasa nimic sa il raneasca, insa numai pe mine a iubit cel mai mult in viata. N-as putea sa l ranesc in felul asta. Cred ca sunt condamnata sa traiesc cu asta pe suflet ca nu-i voi putea povesti tatalui meu niciodata.

Citind in repetare, ceea ce am scris. Cred ca in concluzie, motivul pentru care nu pot fi eu insami in fata tuturor este acelasi lucru cum ma adaptez in fata tatalui meu. Mereu am grija sa nu spun ceva care sa l raneasca, sau care sa l faca sa se simta prost. Acest lucru a pus stapanire pe mine. Stiu ce si-ar dori tatal meu sa fiu...de aceea, sunt ceea ce isi doreste. Asa cum fac si cu ceilalti...acum intelegi, andreea?

Da, te inteleg, insa trebuie sa pricepi ca ceea ce s-a intamplat la 13 ani tine de trecut si iti foloseste pe viitor. Poti sa discuti cu tatal tau si sa-i spui tot ce ai pe suflet pentru ca desi este dur, tu esti persoana pe care o iubeste cel mai mult. Lasa trecutul, ia partea buna din el, puterea si stima fata de tine pe care le-ai capatat in urma acelei urate experiente si mergi mai departe. Eu asa am facut din fiecare tragedie pe care am trait-o. Am creat ''''''''''''''''imperii'''''''''''''''' pe cenusa a ceea ce am fost odata, iar cu cat mai mare a fost durerea si pierderea, cu atat imperiul e mai mare. Nimeni nu ar vrea sa sufere, insa durerea te intareste. Toti suferim!Stii care e cea mai razbunare asupra vietii grele? Faptul ca supravituiesti! Axeaza-te pe familia ta, pe comunicarea deschisa pe care o ai cu fratele tau, pe relatia cu baiatul acela! Lasa fantasmele sa zboare, acum esti libera si puternica!

eu sunt eu insumi si chiar am multi admiratori.... nu-mi doresc asta,la inceput ma flatata dar acum e prea mult...dar ma simt bine sa fiu eu insumi...rad, glumesc, vorbesc, nu-mi place fatarnicia....e falsa....incearca si vei vedea ca e va fi bine

incearca nu aflii mai multe si vorbind cu un duhovnic la o biserica unde intrii tu mai des.
sa ai grija ca lumea da sfaturi dupa cum ii este felul.

trebuie sa ai incredere in tine insuti...sunt sigura ca esti o persoana minunata, altfel nu te-ai stradui atat sa-i multumesti pe ceilalti...deci iti pasa de ceilalti...nu exista perfectiune...toti avem defecte....vei vedea ca te vei elibera daca nu te vei mai ascunde si viata va fi minunata...

si eu am aceasta problema,parca sunt setata sa ascund lumii cand imi este rau, sa ma deschid in fata lor, imi arat o aparenta stare de bine si nu am cu cine vorbi, singura prietena care ma intelege este in romania( eu lucrez in alta tara) si exact ca si tine unei persoane ii spun un lucru despre mine, alteia altul, nu ma refer ca ar fi minciuni, de fapt nici nu stiu ce sunt, nu inteleg poate subconstientul meu vrea sa fie intr-un fel, eu sunt altfel e prea complicat si sa apelez la un psiholog aici in afara e foarte greu ( nu ma pot exprima pe limba mea, nu pot explica situatia cum trebuie) mi-ar placea sa impartasesc idei pe aceasta tema, adresa mea de email este [email protected]

Daniela...cred ca cineva te-a ranit tare de ti-ai pierdut increderea in oameni...si eu am fost si sunt ranita de multe ori caci astea sunt vremurile pe care le traim...oameilor le e mai usor sa faca rau decat dine...dar incerc sa ma detasez, sunt f.sensibila dar incerc sa nu ma las afectata de rautatile oamenilor...si sunt si oameni buni, nu uita asta....nu putem trai fara ei...singuratatea macina....uneori e normal sa nu te deschizi total in fata cuiva caci sunt intimitati pe care e bine sa le pastram pt.noi...asta ar trebui sa ne faca fericite caci avem si ceva numai al nostru...nu uita draga mea ca misterul nu trebuie sa dispara niciodata altfel dispare farmecul...viata e frumoasa, unica si merita traita....

sunt doar vorbe...dar greu de facut...lacriela, vorbele tale sunt frumoase, dar pentru noi ne este atit de greu...ca de obicei, doar vorbe...poate ca tu vrei sa crezi ca tu poti face toate astea, sa iti infrunti realitatea, dar stim bine cu toti, ca este ceva foarte uman la noi care ne face mereu sa ne intrebam DE CE? insa daca tu chiar poti face asta, atunci te felicit, pentru ca esti una dintre putinele curajoase

Stiu ca realitatea e dura...dar ce pot face, am o fetita, o familie si un frate f.bolnav, nu-i pot abandona, merg mai departe de dragul lor...nu e usor...simt pe propia piele cat e de dura realitatea, zi de zi simt dusurile reci si loviturile de la viata, uneori prea grea pt.umerii mei, dar nu vreau sa ma las influentata, nu vreau ca ce e rau sa ma schimbe...nu vreau sa devin ca ei, vreau sa raman eu insumi fara tipare,fara reguli,eu doar cu constiinta mea...si orice ai face oamenii te judeca oricum deci la ce ajuta sa ma scund dupa o masca?....uneori ma las tentata sa devin si eu rea si chiar mai rabufnesc dar in secunda urmatoare imi pare rau...stiu ca vorbele nu ajuta mult, dar incerc sa va ajut....vad cum anii astia zboara si timpul pretios pt.noi se duce....vad cat e de mare fetita mea si ma intreb cand a trecut timpul?....oare chiar merita sa ne irosim timpul pt. a fi cum vor altii? Fii cum vrei tu si nu mai pune la suflet rautatea celor din jur...sau criticile lor...etc....orice ai face lumea tot te judeca...fii tu insuti acum pana nu e prea tarziu....scuze ca insist....numai bine

:) Se pare ca tu esti chiar sub masca ta. Suporti durerea, accepti realitatea. Daca ai fi tu insuti, ti-ai face o alta viata dupa cum ai fi vrut tu. Si eu suport durerea, accept realitatea, dupa o iubire imposibila. Asa cum am scris de la inceput "Oricat de mult as fi distrusa, pot sa imi ascund asta foarte bine...credeti ca e sanatos?" insa si tu ai patit acelasi lucru "nu vreau ca ce e rau sa ma schimbe". Poate ca nu ai inteles exact despre ce vorbeam, dar e cam acelasi lucru. Sa faci orice numai sa obtii ceea ce vrei, este imposibil.Intotdeauna trebuie sa faci ce vor ceilalti.

nu totdeauna...
mie imi place sa am grija de familia mea...deci nu e o masca...
durerea vine la pachet cu viata si nu depinde de noi...faptul ca ceilalti uneori ne ranesc intentionat sau nu, nu inseamna ca purtam o masca...eu reactionez cand sunt ranita si uneori iau masuri....dar nu raspund cu aceeasi moneda....

Problema e prefăcătoria,privită ca o ,,măsură de adaptabilitate socială”,ce numai asta nu e.

La un moment dat însă,adevărul iese la iveală. Ce veți face atunci?