Ce se intampla cu mine?

Buna seara,

Povestea mea e trista si imi este frica sa fiu fericita,sa-mi fac prieteni si sa am incredere in ei.
O sa incerc sa va povestesc pe scurt trecutul.Am 30 de ani si ma simt de parca as avea 60 de ani.Tata este dependent de alcool,mama schizofrenica,un frate de al meu dependent de alcool.Timp de 10 de ani tot incerc sa-mi ajut familia,dar nici un rezultat.Nu vreau sa intru in amanunte pentru ca sunt foarte multe de spus si cred ca v-ati dat seama ca sunt ceva traume,dar o sa incerc sa subliniez cateva probleme.
La varsta de 6 ani am fost molestata de un unchi de al tatalui meu,la varsta de 15 ani am plecat de acasa la nasii mei.Am vrut sa scap de toate scandalurile de acasa cu taica-miu si maica-mea cu delirul ei.Am facut un compromis,m-am mutat la nasii mei ,mi-au oferit cazare ,masa dar in schimb eu eram responsabila de casa,gatit,spalat,calcat....In timpul acesta faceam si scoala, eram si gospodina.Nasa a murit de cancer,nasul accident bizar.Am ramas cu sechele dupa moartea lor.M-am hotarat sa plec din oras si mi-am continuat studiile.L-am intalnit pe sotul meu acum 11 ani si la varsta de 26 de ani m-am casatorit.
Sunt foarte nemultumita de viata mea si nefericita.Cu toate ca am un sot care ma iubeste,l-am inselat.Am o cariera de succes in ospitalitate,dar tot nu sunt multumita.
Am inceput sa_mi iubesc sotul altfel pentru ca a aparut altcineva in viata mea si sentimentele fata de sotul meu sunt mai mult de o iubire de frate.
Din nefericire sotul e in Anglia si eu in Elvetia
.M-am indragostit de un coleg de al meu si el este la fel de indragostit.Suntem foarte pasionali,dar mereu tin distanta fata de el la munca.Chiar e foarte suparat ca nu-i acord suficienta atentie si asta il face sa se simta foarte prost.
Sunt foarte confuza si simt ca o iau pe ulei.Cu toate ca incerc sa-mi stapanesc toate aceste trairi,nu mai reusesc sa lupt,ma simt obosita si parca timpul s-a oprit in loc.
Ma simt vinovata pentru ce am facut si nu am curajul sa merg mai departe sa fiu fericita,sa ma bucur de viata si tot incerc sa ma detasez..Sunt rece cu oamenii care-i intalnesc si tot incerc sa ma protejez,de parca mi-ar face ceva rau
.In sufletul meu imi doresc sa-mi fac prieteni,sa ma bucur de viata,sa fiu fericita,dar reactiile mele fata de ceilalti sunt exact invers.Nu inteleg de ce mi-e teama sa ma exprim,sa interactionez cu lumea,sa iubesc si sa fac dragoste cu pasiune?
In fiecare zi incerc sa aduc ceva bun in comportamentul meu,dar e ceva ascuns in interior care ma face sa am retineri si tot incerc sa aduc la suprafata si parca e din ce in ce mai greu.
Imi vine sa las totul in urma ,sa sterg cu buretele si s-o iau de la inceput undeva in lume sa nu mai stie nimeni de mine.In fiecare zi imi spun ca sunt puternica si ca lupt,dar lupta a devenit din ce in ce mai istovitoare si nu mai am resurse.Sunt atat de obosita ,ca nici nu mai asimiliz cuvinte noi,nu mai pot gandi,nu ma pot concentra,fac greseli si intr-una as dormi.
Ce ma sfatuiti sa fac?Sunt confuza si mi-am pierdut calea.
Va multumesc anticipat