Sunt geloasa pe copilul prietenului meu

BUNA! EU SUNT IN SITUATIA IUBITULUI TAU! AM UN COPIL DE 9 ANI DIN RELATIA ANTERIOARA SI SUNT CU O FATA DE 4 ANI INTR-O RELATIE. COPILUL MEU ESTE EDUCAT SI SE LEAGA SINGUR LA SIRETURI. VINE DE CEL MULT 2 ORI PE SAPTAMANA LA MINE.NU DERANJAZA PE NIMENI SI TOTUSI PRIETENA MEA SE COMPORTA LA FEL CA TINE. ESTE DUREROS CA UN PARINTE SA SUFERE DIN CAUZA ASTA. PENTRU MINE ESTE FOARTE GREU SI MA GANDESC NOAPTE DE NOAPTE DACA VREAU SA O DUC ASA TOATA VIATA. ESTE UN COPIL PE CARE NU TREBUIE SA-L IUBEASCA CI DOAR SA-L RESPECTE PENTRU CA ESTE AL MEU. NU CONTEAZA TRECUTUL MEU.DACA ESTE CU MINE ,INSEAMNA CA M-A ACCEPTAT CU CATEL,PURCEL,TRECUT,FAMILIE...ETC. NU VI DUPA 4 ANI SI TE PLANGI CA ARE UN COPIL CA DOAR NU L-A FACUT IERI CU FOSTA. CRED CA EU AM INVATAT CEVA DIN POVESTEA TA SI O SA-MI VAD DE VIATA MEA ATATA TIMP CAT IUBITA MEA NU-MI RESPECTA COPILUL!

Copilul lui dintr-o alta relatie

Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general）pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar balmeaza：“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma ac***a dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.
Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, ac***a teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea ac***a o relatie de cativa ani). Intalnirile cu fata sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui). El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre ea si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, nu si copilul lui cu alta femeie.
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
Nu sunt eu vinovata de greselile trecutului lui si nici obligata sa-i accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, insa atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista. Nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.
Pentru mine nu e nici o placere sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de accord sa-il cumpere). De ce sa-si cheluie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi odresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.

Copilul lui dintr-o alta relatie

Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general）pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar balmeaza：“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma ac***a dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.
Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, ac***a teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea ac***a o relatie de cativa ani). Intalnirile cu fata sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui). El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre ea si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, nu si copilul lui cu alta femeie.
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
Nu sunt eu vinovata de greselile trecutului lui si nici obligata sa-i accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, insa atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista. Nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.
Pentru mine nu e nici o placere sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de accord sa-il cumpere). De ce sa-si cheluie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi odresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.

Imi cer scuze ca post-ul s-a repetat, initial am crezut ca nu s-a postat insa am vazut ulterior ca era o problema de internet.

Elena daca vrei putem vb pe privat.uite id-ul meu clautzy4you

Pt. marrydarie:

As vrea sa stiu daca sotul de care ati divortat este tatal copiilor sau este un barbat cu care v-ati recasatorit cand copii erau minori?! Daca era vorba de un barbat cu care v-ati recasatorit, care au fost motivele care au dus la divort? Copii dvs.? Ati avut dispute cu el legate de copii, de educatia si cresterea lor, de bani pt intretinerea lor? Sunt curioasa sa stiu.
Ca mama nici eu nu as renunta la copii.

Pentru Elena. Eu am postat ceva mai sus povestea mea nu stiu daca ai citit daca nu arunca o privire. As vrea sa iti spun ca ceea ce ai scris ma ingrozit. Nu stiu ce ai cu acesta fata ( a prietenului tau) cred ca nici daca era cel mai mare dusman al tau nu ai fi urato in halul asta. Trebuie sa intelegi o data pentru totdeauna niste lucruri esentiale: Doi oameni care la un moment dat au impreuna un copil chiar daca sunt casatoriti sau nu vor ramane legati pe vecie unul de celalalt prin prisma copilului pe care il au impreuna. Deci cum spuneai tu ca nu vrei sa mergi la nunta fetei, daca o sa mergi te vei intalni nu numai cu ea ci si cu mama ei si cu tot trecutul prietenului tau. Un copil nu este un catel sa te joci cu el si dupa ce te plictisesti sa il pasezi la altcineva. In primul rand un copil este o binecuvantare de la Dumnezeu, ai idee cate cupluri sunt in lumea asta care ar da orice sa aiba un copil si nu il pot avea? Cand dai viata unui copil esti responsabil pentru el si ramane copilul tau pana mori. Deci impacate cu ideea ca el va ramane langa fata lui toata viata chiar daca tie iti convine sau nu. Parerea mea, daca te intereseaza este ca nu ai nici o sansa in relatia asta cu gandirea pe care o ai acum. Cauta pe cineva fara copii.

Buna, si eu am fost in situatia ta, si eu ma simteam egoista si imi faceam mustrari dar mai stiu si ca este vb de viata mea...era ca si cum ma simteam pe locul doi in viata mea.
Din experienta mea sentimentul se va intensifica odata cu timpul, frustrarea devine din ce in ce mai mare.Esti oarecum privata de anumite libertati, pe care le-ai avea intr-o relatie normala, iar pe mine ma scotea din minti asta.
Cand am decis sa pun capat relatiei, am suferit, pt ca il iubeam, dar eliberarea pe care am simtit-o dupa nu se compara cu nimic.
Sunt oameni care simt altfel, sunt oameni care pot si imi doresc sa fi putut si eum dar asta sunt.
Daca tu simti asta acum, trebuie sa iti schimbi complet modul de gandire ca sa reusesti, sa te convingi ca poti, ori asta nu e usor. Nu iti mai fa mustrari de constiinta si gandeste-te la tinem intreaba-te daca poti sa duci asta o viata intreaga. Pt mine raspunsul a fost clar nu, ulterior am cunoscut un barbat extraordinar, ne-am indragostit si suntem foarte fericiti impreuna, un barbat singur, asa cum mi-am dorit.
Repetm sunt oameni care potm sunt oameni pt care nu este nicio problema, dar daca tu simti asta acum nu este nimic in neregula cu tine. pur si simplu asa gandesti si simti tu si nu are rost sa faci altfel decat simti.
Si pe mine ma durea ca nu puteam sa stau in bratele lui, ca nu ne puteam saruta sau imbratisa si apoi m-am intrebat de ce si daca merita.
Relatia dintre parinte si copil e mult mai puternica, am inteles asta, si tocmai de asta am renuntat, nu vroiam si nu puteam sa simt gelozia asta pe un copil.
Gandeste-te in perspectiva, iar daca simti ca poti ma bucur mult.
Multa bafta, tine minte ca ai toata viata in fata.

Pritenul meu este mai mare cu 15 ani...si are un baiat de 14 ani...am aceeasi problema legat de al lui copil.El divortat, copilul crescut de parintii lui iar acum mama copilului s-a intors in tara de 3 ani si a stat la ea.Noi stateam intr-o garsoniera intre timp ne-am mutat intr-un apartament cu 2 camere iar baiatul a venit la noi in vacanta de vara..GREU..tinand cont de faptul ca era 1 laptop iar eu aveam nevoie de el sa imi fac lucrarea de licenta pe care tot am incercat sa o aman.Veaneam la ora 22 de la munca iar in urmatoarea dimineata trebuia sa plec la Buc sa arat prof.indrumator modificarile respective iar acest copil cu toate rugamintile posibile imi dadea laptopul pe la 12 jumate 1 noaptea.si pana faceam ce aveam de facut se facea 3 iar dimineata placm la 9 spre Buc, o lata isprava minunata a fost cand trebuia sa il iau cu mn la Buc si s-a trezit la 7 dimineata sa ia laptopul de la mn din camara sa se mai joace putin pana plecam.A reusit sa ma treazasca, iar eu pe laptop aveam stick-ul si ochelarii si bineinteles le-a rasturnat facand galagie si netinand cont ca dorm.Nu am vb cu el niciodata urat, sa ne intelegm!! Am trecut peste toate astea, am incercat sa vb cu el sa-si ia laptopul de la a lui mama si ..NIMIC, am renuntat. Sta si se joaca 14-16 ore la laptop se culca in jurul orei 1-2 noaptea si ma rog de tatal lui sa inchida laptopul deoarece vreau sa dorm.Mentionez ca joaca nu e doar joaca ci vorbeste pe sype cu alti jucatori si se aude.Nu sunt idioata sa il rog sa il inchida imediat, ii spun intr-o juma juma'' de ora..si nimic.Il inchide doar daca ii spune tatal lui.Si sa va mai spun ca nu ma saluta can intra in casa, si ca nu isi face patul, eu il fac.Si are 14 ani..iar tatal lui nu se baga deoarece se simte vinovat ca in ultimii 7 ani nu l-a crescut el si sunt obligata sa il tolerez.Am incercat sa vb cu copilul care mi-a spus foarte direct ca el nu are ce discuta cu mn, ca nu avem nimic in comun iar eu ca o idioata am inceput sa plang..este groaznic!!! Puteti sa ma judecati...eu nu pot sa.il accept, nu pot