Să mă căsătoresc ? mai sunt 12 zile!!!
Psihologia cuplului Intrebare postata de andreea.simona cu 10 ani in urmaSuntem împreună de mai bine de un an, am decis foarte repede să ne căsătorim. Dar pe măsură ce se apropie nunta, el devine agresiv, vorbește urât mă jignește, mai sunt 12 zile am programat totul, am primit chiar și confirmările invitaților . Are momente când este foarte afectos, dar și momente în care mă înjură ca la ușa cortului. Mă sperie, și simt că il detest tot mai mult. Tragem în direcți diferite, el este viitor preot eu sunt artist. La început vorbea foarte frumos, m-am atașat de el, de familea lui. Dar ceva din mine îmi spune că gresesc. Am fost conștientă de la început, am renunțat la nuduri ( picturi compromițătoare pt el) mi-am restrâns atelierul , și am studiat pictura bisericească. El îmi reproșează că nu sunt destul de casnică și că mă g
ndesc doar la mine. Zilele trecute am fost selectata pentru o expoziție în Argentina, eram atât de fericită, când i-am împărtășit vestea, reacția lui a fost. Și banii? Ce rost are dacă nu primești banii ? . Moment în care am izbcnit în plâns,i-am explicat atâta cine sunt eu,zicea că mă acceptă. Și acum îmi arată contrariul. Mi-e frică de ce va fi după nuntă, mi-e groază să o anulez. Ce să fac ? Îmi cer scuze dacă am scris prea mult.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Raspunsuri (6)
Doamne! Pana sa citesc ca e viitor preot, incercam sa gasesc motive pt atitudinea lui, cu toate ca n-are nicio scuza mai ales inainte de nunta. Nu vreau sa-mi inchipui ce va fi dupa. Nu tolera nimic din ce te face sa suferi ca asa gresesc femeile si isi cheltuie toata viata cu toti ratatii, sperand ca se vor schimba. Anuleaza-l si pe el nu doar nunta si fugi in Argentina. Succes!
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzMulțumesc mult dragă Carmen, uneori e așa greu, obișnuintă frică...
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzTu deja vorbesti de frica si te intrebi daca e bine sa te casatoresti cu el. Daca vei face acest pas nu cred ca-ti va fi mai bine. Cred ca ar trebui sa-ti faci curaj si sa anulezi totul. Sa te gandesti la binele tau, nu la ce vor spune cei din jurul tau. Daca ai fost selectata pentru expozitia din Argentina, inseamna ca esti talentata. Urmeaza-ti visul, nu-ti distruge viata cu un om care nu te respecta.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzDaca esti credincioasa roaga-te la bunul Dumnezeu sa-ti arate calea ce sa faci...sau roaga-te acatistul Sf. Mina ori Sf. Nicolae.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzSpune-ne si noua ce ai hotarat. E interesant de aflat.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam Abuzeste bine sa asculti de intuitie!
Si ratiunea si intuitia spun insa acelasi lucru: nu te casatori cu el!
Mai ales ca preot un astfel de comportament nu este demn de un barbat care vrea sa se insoare. Lasa-l si cauta altul, altfel vei regreta pasul. Sau intreaba-l pe Dzeu in inima...insa nu cred ca Dzeu vrea sa te faca sa suferi inutil...iar de purtat o cruce cu un astfel de "preot" nu vad rostul...
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzAdreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde