Ma raneste mult..sau sunt eu prea sensibila?

Am o problema la care , poate, dvs aveti o rezolvare. Sunt intr-o relatie cu un baiat de 1 an, eu 23,el 29. Relatia noastra a inceput foarte frumos, ca in toate dealtfel, cele mai frumoase clipe impreuna, ne cunoscusem la locul de munca si el se oferise sa ma duca zilnic la lucru si in felul asta ne-am apropiat apoi dupa 1 luna dupa ce tot iesisem am deciz sa incepem relatia noastra. Toate bune si frumoase..Dupa 6 luni ne-am mutat impreuna, si de atunci lucrurile s-au schimbat. Au inceput certuri, ridicari ton, jigniri..Eu sunt genul de om foarte sensibila si sunt ranita foarte usor. La inceput era f tacut, timid..dar s-a schimbat (sau poate l-am cunoscut mai bn) adica e foarte vulcanic acum, posesiv, gelos, nu obisnuiesc sa ies fara el prin oras sau cu treburi, daca ma uit lung la un baiat pe strada, repede incepe reprosul. Eu am obiceiul sa il mai plesnec cand ceva nu imi convine iar reactia lui e mereu ( de ce dai, eu dau in tine? ) , daca eu fac ceva gresit repede se compara cu mn, ca el face asa ?? Etc. Femeile si barbatii sunt egali, insa eu cred ca ele trebuie tratate altfel, adica mai cald, fiind mai sensibile si delicatw. El nu e prea genul sa imi poarte de grija sau sa fie tare ingrijorat cand ma simt rau, nu citesc deloc tristete pe fata lui si eu ii reprosez mereu astea, spun mereu ce ma deranjeaza dar el mereu imi rade in fatza si zice ca am chef mereu de cearta. Eu chiar incerc sa cautam solutii, sa comunicam insa am ajuns la ideea ca nu am cu cine. E e baiat mai simplu, crescut la tara, fara multe pretentii. Insa eu sunt opusul, cer multe de la un barbat(sunt dependenta de afectiune, vreau multa atentie, sa fiu respectata si iubita tare)dar ofer acelasi lucru, sunt un om foarte cald, pupacios si ma agat mereu de gatul lui cand e in preajma mea. De n ori ne declaram dragostea insa cred ca fapte sunt prea putine. Amandoi spunem ca ne iubim pana la cer si inapoi, ca nu exista dragoste mai mare ca a noastra insa eu am ajuns sa cred ca nu ne potrivim deloc, desi nici nu vreau sa aud de vre-o posibila despartire. Luna asta i-am cunoscut parintii, tuturor le place de mine, si el ai mei, e totul ok la capitolu asta. De fiecare data cand ne certam, el pleaca de acasa toata ziua ( la prietenii lui) pe care el tocmai sustine ca sunt falsi cu el, iar cand se intoarce se comporta de parca nimic nu s-a intamplat, nici un scuze macar. Eu cred ca el e mai atent sa se faca pe el fericit si satisfacut decat pe mine, desi eu ii ofer inima mea pe tava. Ma face sa ajung pe culmile fericirii ca mai apoi sa simt cea mai mare durere in suflet.Am ajuns sa plang mult din cauza lui, sa imi fie rau de fatza cu el insa reactia lui nu e ca ar fi speriat, ci vad doar putina mila insa nu se lasa intimidat, nu se inmoaie deloc. Am ajuns aproape sa ne batem, eu i-am dat palma tare si nici el nu se lasa mai prejos, mia dat inapoi, ma strange tare de incheieturile mainii sau ma strange la gat. Si nui pare rau pt ceea ce face, el zice ca il provoc, insa totusi o femeie trebuie respectata nu batuta, cine stie mai tarziu ce v-a fi..De multe ori i-am spus ca il parasesc in speranta ca v-a incerca sa fie altfel, sa ne fie bn la amandoi si a inceput sa planga, mi-a promis ca v-a incerca sa numai greseasca insa mereu se repeta si eu plang foarte des, ma simt foarte trista, singuratica, neprotejata. Astazi de exemplu, m-a facut iarasi sa plang, m-a jignit, o z ca o femeie ca mn nu a mai vazut, asa sa ma cert din orice, ca sunt urata am plans aproape 2h in fata lui caci numai puteam sa ma opresc, am simtit ca-mi plesneste inima de atata durere, ma simt foarte afectata de ceea ce se intampala si ma consum foarte mult, el deloc, dar asa sunt eu , asa functionez, as fi vrut sa fiu mai puternica, dar la ceea ce iubesc sunt foarte sensibila, ma dedic relatiei mele in totalitate si asta ma consuma, poate problema este ca nu ne potrivim la caracter? Eu mereu cer aceleasi lucruri pe care le fac eu pt el. El nu face eforturi pt a ma face fericita, este foarte comod si spune ca este innebunit dupa corpul meu, poate asta e si motivul pt care sta cu mine. El provine dintr-o familie destul de saraca insa detaliul asta nu m-a interesat niciodata, ci valorile interioare, sufletesti. Mereu am pus accent pe asta. As spune adio dar ..sunt prea neputincioasa..Spuneti-mi va rog, ce parere aveti? Ce este de facut? Crede-ti ca exista vre-o rezolvare? Va rog..vreau sa salvez aceasta relatie, eu sunt singura care lupta aici, nu as vrea sa se sfarseasca, e si primul barbat pe care il iubesc nebuneste si cu care am relatie serioasa.Sper ca am reusit sa fiu destul de clara.Astept cu nerabdare opinia dvs.