Il vreau doar pt mine dar ma deranjeaza copilul lui.Sa mai continui? Cum sa procedez?

Copilul lui dintr-o alta relatie

Am tot citit pe diverse site-uri si forumuri, postari despre o relatie in care unul dintre parteneri are un copil dintr-o alta relatie. Majoritatea celor care raspund post-urilor blameaza persoana care nu accepta copilul partenerului si in general cei care o fac sunt cei care au copii.
E usor sa emiti judecati fara sa te pui in postura celuilalt. Daca cei care raspund post-urilor n-ar fi avut copii, cu siguranta n-ar mai da acel raspuns in care il judeca pe cel care nu accepta copilul.
Fiecare om are dreptul la fericire. INTR-O RELATIE E VITAL SA TE SIMTI PE DEPLIN IUBIT SI IMPLINIT ALATURI DE PARTENER. Relatia de dragoste dintre doi oameni nu trebuie sa fie umbrita de ABSOLUT NIMENI, nici macar de un copil. La inceputul unei relatii sunt doar ei doi: el si ea. Abia apoi cand relatia evolueaza (in general) pozitiv, apare si un copil. Deci la baza unei relatii sunt doar ei doi si nimeni altcineva.
Atunci cand te indragostesti o faci simplu si firesc, inclusiv chiar si atunci cand esti constient ca cel/cea de care te-ai indragostit nu e tocmai omul pe care ti-l doresti si aici ma refer in speta, la un partener care are un copil dintr-o alta relatie. Multi iar blameaza：“stiai de la inceput ca are copil”. Da, stiai dar nu puteai sa stii dintr-o data relatia lui cu copilul ci lucrul asta il observi in timp, timp in care relatia evolueaza si te poti indragosti si iubi omul de langa tine mai mult.
Intr-o relatie consider ca trecutul trebuie lasat in urma. Copilul dintr-o alta relatie face parte si din trecut (pt faptul ca e facut cu altcineva cu care s-a terminat relatia) dar si din prezent (care nu trebuie absolut deloc sa influenteze noua relatie). Copilul va fi intotdeauna un liant catre trecut (prin faptul ca e facut cu altcineva si are chipul acelei persoane) chiar daca partenerul nu ar mai avea nici un sentiment fata de cel/cea cu care l-a conceput.
Nu mi se pare firesc ca intr-o relatie, copilul dintr-o relatie anterioara sa influenteze relatia de dragoste dintre parteneri. Multi spun ca copilul nu e vinovat de ce s-a intamplat dar daca acesta e motiv de discutii permanente in noua relatie, atunci el este. Copilul nu trebuie sa se creada mai presus decat parintele, acesta din urma ac***a dreptul sa-si refaca viata. Copii cresc, se duc la casa lor dar parintii vor ramane impreuna si tocmai de aceea nu mai se pare normal ca intr-o relatie copilul sa fie mai presus decat partenerul, caci daca partenerul n-ar fi existat nici copilul nu s-ar fi nascut. Iubirea e egoista, cand te implici total si oferi tot intr-o relatie, tinzi sa ai aceleasi asteptari de la partener.

Ma macin, ma framant, nu am liniste sufleteasca si nu sunt impacata cu mine insami si am nevoie sa caut raspunsuri, solutii la problema care ma apasa. Ma tem ca am deja probleme cu inima si daca in curand nu voi gasi o solutie...nu stiu ce se va intampla cu mine...imi vin tot felul de ganduri negative in minte...simt ca o iau razna!

Va rog, aveti rabdare si cititi pana la sfarsit.
De 1 an si ceva sunt implicata intr-o relatie cu un barbat care are o fata de 18 ani, rezultata dintr-o casnicie care s-a sfarsit acum 10 ani. Locuiesc impreuna cu el, ne iubim si ne intelegem bine doar atunci cand totul se concentreaza asupra relatiei noastre. Cand vine vorba despre fata lui, simt repulsie, o simt ca pe o intrusa in viata noastra, ac***a teama ca prin prisma ei, el poate afla vesti oricand despre fosta sotie si oricand, in mod imprevizibil ar putea relua relatia cu ea (desi dupa divort, la cativa ani distanta a mai reluat relatia si nu a mers si m-a asigurat ca niciodata nu s-ar mai putea intoarce la ea, in prezent ea ac***a o relatie de cativa ani). Chiar si un telefon banal intre el si fosta, m-ar deranja chiar daca au un copil impreuna. Nu sunt adepta pastrarii unei relatii civilizate intre fosti, nici macar a unei simple prietenii. Ce-a fost, s-a terminat si nu vad nici un motiv de a pastra legatura pt ca ORICAND, atata timp cat intre cei doi a existat o relatie intima, se pot reaprinde sentimentele...chiar si dupa ani!
Intalnirile cu fata lui sunt sporadice, intalniri la care particip si eu. Ocazional el vorbeste cu fata lui la telefon, fapt care uneori se intampla fara ca eu sa fiu de fata, ceea ce ma deranjeaza enorm cand vad apelurile in telefonul lui. I-am cerut ca la orice conversatie si intalnire cu ea, sa fiu si eu prezenta, numai asa putand avea (oarecum) garantia ca el nu se ascunde de mine. Nu mi se pare normal ca din resursele lui financiare sa profite ea (chiar daca este copilul lui).
El isi doreste enorm sa ne casatorim dar i-am spus ca eu intotdeauna voi face diferenta intre fata lui si copilul/copii nostri, nedorind sa o tratez egal pentru ca nu sunt obligata sa accept greseala trecutului lui. Noua noastra familie inseamna eu, el si copii nostri, NU si copilul lui cu alta femeie.
Multi vor blama ca sunt egoista, insensibila dar am dreptul sa ma simt fericita fara a fi obligata sa accept greseala trecutului lui.
In prezent el are dificultati financiare si traim din veniturile mele. Nu mi se pare normal sa-si iubeasca copilul mai mult decat pe mine si sa-i tina parte, reprosandu-mi ca vreau sa bag raca intre el si fata lui si ca vreau sa-l indepartez de ea (in sufletul meu chiar imi doresc acest lucru si i-am spus si lui).
NU sunt EU vinovata de greselile trecutului lui si NICI obligata SA-I accept copilul. Copilul lui este ca un nod in gat, ca un ghimpe pentru mine, acum si tot timpul cat va dura relatia noastra. Mi-as fi dorit ca acest copil sa nu existe sau macar lui sa nu-i pese, sa nu se implice atat de mult, dar copilul exista si nu am ce schimba, INSA atitudinea lui vis-a-vis de mine se poate schimba. As putea sa-mi gasesc pe cineva fara obligatii dar pe el il iubesc insa nu si pe copilul lui. Un minim de respect fata de ea, si mila din partea mea exista dar nu-mi doresc sa ma imprietenesc cu fata lui, nu vreau sa am nici o relatie cu ea, sa stea cat mai departe de noi e tot ce-mi doresc.

Pentru mine NU E NICI O PLACERE sa stiu ca sunt a doua femeie din viata lui cu care merge la altar si ca copilul nostru va fi al doilea. Nu vreau si nu-mi doresc ca in aceasta relatie sa fiu ca “roata de rezerva”, vreau EXCLUSIVITATE, ceea ce inseamna ca in toate cazurile, tot ce e legat de fata lui, sa-mi spuna, sa-mi ceara sfatul iar atunci cand nu sunt de acord cu ceva, sa vad ca el este de partea mea, nu a ei. (de exp: acum isi doreste un laptop de vreo 30mil iar eu nu sunt de acord sa i-l cumpere). De ce sa-si cheltuie banii pt cineva din trecutul lui, de ce sa accept acest lucru? E ca si cum i-ar face un bine fostei ca are grija de copilul pe care il au impreuna.
El considera ca daca imi spune, stie ca nu sunt de acord ca el sa-i dea ceva sau sa o ajute cu ceva...cand avem discutii aprinse, o suna pe fata lui (o considera ca un refugiu, SI MA DERANJEAZA ENORM ca se destainuie ei si tocmai de aceea nici eu nu am inceredere in el sa-i spun anumite lucruri de teama sa nu-i spuna ei; consider ca in relatia noastra ea nu trebuie implicata in nici un fel) sau isi gaseste refugiul in bautura, ceea ce ma face sa o urasc si sa o dispretuiesc pe fata lui si mai mult (datorita faptului ca discutiile despre ea conduc aici).

N-as fi niciodata de acord ca atunci cand ne vom casatori, fata lui sa vina la nunta noastra (nu vreau ca figura fostei sa fie prezenta la nunta mea, sa-mi umbreasca momentele in care ar trebui sa fiu cea mai fericita femeie). N-as fi niciodata de acord ca noi sa mergem la nunta fiicei lui, ca el in acele momente sa aiba sentimentul de implinire ca alaturi de fosta are o fata reusita si sa o conduca pe un nou inceput de drum, si nici ca el sa mearga singur la nunta ei.
N-as fi niciodata de acord ca fata lui sa tina legatura cu rudele lui sau sa se implice in familia noastra, sa-si vada fratiorii/surioarele (posibili copii care i-am avea impreuna), ca ea sa participe la nunti, botezuri, petreceri care sunt in familia noastra sau ca el sa participe si sa se implice in viata ei sau cand va deveni bunic.
Vreau sa clarific aceste lucruri la inceput, ca sa nu ma trezesc mai tarziu in casnicie ca lucrurile nu evolueaza asa cum imi doresc si totul se duce de rapa. Daca ma casatoresc, nu-mi doresc sa divortez. E un om minunat dar ma deranjeaza copilul lui, nu-mi place sa vad ca se implica si isi face griji pentru ea, chiar daca si eu ma pun in situatia in care nu mi-ar placea sa am un copil si partenerul sa nu se implice in cresterea si educarea lui, sa nu fie responsabil. Dar nu ma intereseaza, in privinta asta sunt egosita, il vreau doar pt mine si atat. Nu ma intereseaza copilul lui, nu vreau sa imparta sau sa-i dea ceva copilului lui, casa, diverse bunuri, etc. atata timp cat traieste si mama copilului.
Mi-e greu sa accept aceasta relatie dar il iubesc enorm si nu vreau sa renunt la el.
Daca ati trecut printr-o situatie asemanatoare sau traiti in prezent ceva asemanator (mai ales cu un copil major) astept parerile si sfaturile dvs.
Multumesc pt rabdarea si timpul pe care le-ati acordat citind aceasta postare.