Despre posesivitate raspuns medic

Am avut o viață plină de nefericiri alături de soțul meu cu care am o relație de 30 de ani. La început, el m-a contactat să fim prieteni după ce fostul meu prieten i -a furat prietena, eu fiind îndrăgostită de el (de cel care avea să devină actualul meu soț)_. Când mi-am dat seama că sunt îndrăgostită, l-am parasit pe prieten. Atunci, el s-a răzbunat furându-i prietena celui care avea să-mi devină soț. Acesta s-a răzbunat devenind prietenul meu. Eu nu am prea înțeles toate acesta la vremea respectivă. Acesta, soțul, și-a început viața sexuală cu mine. A fost un dezastru, nu prea am înțeles de ce. El avea diverse complexe. Imediat după aceea nu ne-am mai văzut o vreme pentru că nu m-a mai sunat. A urmat o perioadă confuză. Eu am avut alte relații, el nu. Pe urmă ne-am reunit. Dar eu nu puteam să-i fiu fidelă (tatăl meu a înșelat-o pe mama foarte des de la începutul căsniciei și până la sfârsit când amurit. În plus, își ținea fotografiile și scrisorile de amor la mine în sertar.) Soțul meu a suferit foarte mult, fără să arate mai nimic. Mă primea înapoi. Am rămas însărcinată cu primul copil. El nu a vrut să audă mai ales că nu eram siguri că el era tatăl. În fine. A urmat iar o perioadă grea, timp în carem-am hotărât să mă mărit de formă cu cineva căruia i-am spus și care a acceptat să mă ajute pentru că nu dorea să se însoare încă. După o vreme am reluat relația cu soțul actual.Am rămas însîrcinată și am făcut al doilea copil (cu soțul actual!)Între timp am divorțat de celălalt. După o vreme m-am căsătorit cu actualul. Dar lucrurile nu mergeau . Ne-am separt. Un copil la mine (primul) și fetița la socri. Soțul stătea cu ei atunci.Ne-am reunit iar. Tatăl meu nu-l primea la noi, părinții lui nu mă primeau la ei. Am convenit să mai facem un copil,pecare l-am conceput la hotel, mergând cu certificatul de căsătorie la recepție și cerând o cameră.Părinții nu erau de acord cu această căsătorie.(Numai bunicii mei erau. Bunica ne-a și dat casa ei să stăm acolo și să mai încercăm o data. Ne-am mutat când eram însărcinată cu al treilea copil, în patru luni. Era a treia cezariană. Soțul meu mi-a cerut acest copil.) Când mergeam să nasc, el era îndrăgostit de fina noastră. Nu mi-a cumpărat scutece și m-am trezit fără scutece acasă. Nu-mi cumpăra lapte praf. Zicea că trebuie să fac eu lapte. I-am cerut vehement să cumpere lapte după ce copilul a stat aproape nemâncat timp de 3 zile. A trecut și asta și el a început să mă neglijeze sexual. Eu mă simțeam vinovată că l-am înșelat și suportam totul. Copilul a făcut trei ani și l-a luat și pe acesta și l-a dus la mama lui să-l crească, după ce a lăsat fetița acolo de la un an și jumătate pe motivul că nu sunt o mama potrivită pentru ea. Celălalt copil, primul, era la părinții mei pe motiv că nu este al lui. Din trei copii am rămas fără nici unul.Tatăl meu nu dorea să-mi dea copilul, soacra nici atât…pe al treilea i-l dăduseră tot ei…eu eram singură cu soțul care mă neglija și eram casnică!!! Atunci m-am hotărât să dau la psihologie. Nu m-au mulțumit cîteva ședințe la psiholog. Doream să aflu în detaliu de ce mi se întâmplă toate acestea. Am fost foarte bună, am fost prima în anul întâi…Oricum, am terminat cu media 9.25, în primii 10, dar nu am dat licența. În anul al treilea de facultate…soțul mă neglija în continuare, mă respigea, aproape nu mai făcea dragoste cu mine. (Am fost și la sexolog, dar degeaba.) În plus, a plecat să lucreze în ture în străinătate. Nu mă suna de acolo…mă simțeam foarte singură. Eram singură. Trebuia să ne mutăm și m-a lăsat să mă descurc singură cu mutarea și facultatea și tot. L-am înșelat iar. Găsisem pe cineva cu care să mă simt bine și oricum intenționam să mă despart. Când s-a întors din tură și-a dat seam a și a inceput să mă chinuiască cu interogatorii. Eram și așa foarte obosită dar el nu mă lăsa să dorm. M-am chinuit câteva luni până ce am făcut atac cerebral.Am întrerupt școala anul acela. Mi-am revenit oarecum și am terminat facultatea… Dar îmi dădeam seama că stau cu el numai pentru că îmi era frică de el și pentru că nu mă mai simțeam capabilă. Mă simțeam înfrântă. A tot țipat la mine să mă duc la alții până m-am dus și au urmat niște ani foarte urâți. Și el a început să mă înșele. Țipa la mine că nu mai este dependent de mine sexual. Oricum, în anul 2003 am început o psihanaliză pe care am terminat-o după 6 ani. Dar fără altă finalitate pentru că nu am dat licența. (Mi-am dorit să devin analist.) (În timpul analizei am mai făcut un copil, al patrulea, o fetiță, tot cu cezariană!) Am reușit să nu-l mai înșel pentru că am aflat de ce o făceam…cel mai grav motiv fiind că am fost abuzată în copilărie, motiv pentru care nu puteam să mă apăr de abuzuri,de fapt, să spun nu, să nu mă las abuzată și, uneori, chiar mai rău. El nu m-a înțeles, chiar dacă i-am explicat că nu m-am simțit bine , că am suferit. Și acum își dorește doar să se răzbune. (Deși s-a tot răzbunat până era să mă omoare chinuindu-mă atunci, în 2001, când am făcut atacul cerebral.)În anul 2010 a găsit pe cineva de care s-a îndrăgostit și a plecat de acasă. Am suferit o vreme dar m-am echilibrat și am avut și eu o relație iar…care lui nu i-a plăcut…pentru că l-a cunoscut. A renunțat după o vreme la relație și s-a întors. (Mi-a spus că a găsit echivalentul feminin, o relație la fel de bună cu a mea din 2001 și că s-a simțit foarte bine cu ea, inegalabil, dar că nu poate să rămână cu ea pentru că eu nu-mi pot îngriji copiii!). Am revenit în relație dar eram ca doi străini. Când a văzut că se duce totul de râpă s-a mai potolit. Aveam o casă nouă. Ne-am mutat și am părut că o luăm de la capăt. După 4 ani (de curând ) m-a înșelat iar cu fosta (din 2010) cu care nu dorea să rămână pentru că aceasta se droga. Știam că o va face cu cineva pentru că tot vorbea de despărțire spunând că nu se poate despărți pentru că eu nu mă descurc și nu-mi pot îngriji copiii. (Copiii sunt mari, înafară de cea mică care are 10 ani!)) În acești doi ultimi ani începuse iar să mă neglijeze deși lucrurile mergeau spre bine și știa că eu știu să nu mă mai las abuzată și nu aveam nici un chef să-l mai înșel. Mă amenința că vrea să se ducă la altele…pentru că m-a suportat iar eu trebuie să-l las să aibă pe altcineva ca bonus că stă cu mine. I-am sugerat ca, dacă are pe cineva, să procedeze ca data trecută, adică să plece de acasă. A părut că se liniștește. Ba chiar și-a reluat relația intimă cu mine. Era atent, tandru…Am intrat la bănuieli. L-am așteptat la aeroport în ziua când zicea că vine.Nu i-am spus decât când am ajuns acolo. A venit și el , prin spate, fără bilete, fără nimic. Mi-a spus că mă înșelam eu și nu l-am văzut.Am ajuns acasă. S-a culcat îmediat, obosit. Am găsit un bon de la un hotel. L-am întrebat dacă m-a înșelat și nu a recunoscut decât când i-am spus de bon. A continuat să mă mintă despre o altă persoană cu care ar fi fost…Până la urmă i-am spus că nu contează și că voi divorța. A recunoscut că s-a întors la fosta lui relație,dar că nu mai vrea cu ea,că nu mai este la fel de bine.apoi a început să –mi spună că tot pe mine mă iubește,că vrea cu mine, dar nu poate fi sigur că nu mă va mai înșela. Oricum înțelesesem asta. Acum am reușit oarecum să mă detașcez de el afectiv pentru prima oară de când ne cunoaștem. Înțeleg multe. Inclusiv că eram cam posesivă la rândul meu. Mai am unele răbufniri de gelozie dar s-a cam terminat. Relația este pe sfârșite mai ales că nu-I mai suport accesele de tandrețe vinovată. Pot spune despre tot ceea ce a fost…căsătoria mea a fost un lung divorț! Aceasta este povestea prescurtată cât s-a putut de mult. Vă rog să comentați mai ales aspectele de posesivitate. Mulțumesc!