Ce sa fac?

Parerea mea e ca inainte de a te avanta cu capul inainte intr-o relatie paralela trebuie sa faci tot ce poti sa-ti salvezi casnicia. Te asigur ca nimic n-o sa mai fie la fel in casnicia ta daca faci "pasul cel mare" cu celalalt. Mereu te vei simti vinovata si te va mustra constiinta. In plus........ar fi preacurvie!!!!!!!!! Pentru binele tau si al familiei tale cred ca trebuie sa fii alaturi de sotu tau, indiferent unde... ok, el nu vine aici, du-te tu la el. Stii cum se zice, daca nu vinE Mahomed la munte, merge muntele la Mahomed... Cred ca e timpul sa aveti o discutie serioasa si sa va ganditi ca aveti un copil care trebuie sa stea cu ambii parintii si sa traiti ca o familie in adevaratul sens al cuvantului. 8 ani sunt mult prea multi sa-i stati unul la nord si altul la sud, asta e si motivul pentru care treci acum prin asta, pt ca te simti neglijata si iti lipseste...........trebuie sa recunosti cinstit. Eu nu as renunta la familie inainte de a face orice mi-ar sta in putinta pt a tine familia impreuna. Stii ca si Biblia zice ca "femeia zideste casa"? Poate ca in mainile tale sta liantul...........trebuie doar sa stii ce sa faci cu el. Acum sa vorbim despre "iubitul" tau....mi-e greu sa cred ca a stat un an sa te astepte ...... ba mai mult sunt sigura ca mai are pe cineva.... Gandeste-te la asta... ok, poate ca si sotul tau are pe cineva acolo, dar e de datoria ta sa incerci sa faci tot ce poti pt a salva casnicia, pt ca apoi, in eventualitatea ca ajungi totusi la divort, sa ai constiinta impacata , iar copilil tau sa nu iti poata reprosa ca te-ai gandit in primul rand la tine si apoi la el... Cand esti mama, copilul e pe primul lor, iar stabilitatea emotionala a copilului se cladeste cu ajutorul parintilor. In locul tau, dupa vacanta de sarbatori as pleca impreuna cu sotul in strainatate. Daca te-ai casatorit cu el, inseamna ca au existat sentimente pe care ar trebui sa le reinvii. Gandeste-te putin: esti sigura ca ai facut tot ce ai putut pt casnicia ta? Incearca sa-ti recuceresti sotul. Draga mea, discutii sunt si vor fi mereu in orice familie. Sunt absolut sigura ca nu exista cineva care sa poata spune ca nu a avut nici o discutie in casa. Si eu sunt casatorita de 7 ani si avem discutii, cum spui, pe diverse teme, si cu toate asteanu m-am gandit nici o data la divort. Casatoria e "si la bine si la greu" .Te-ai gandit daca nu cumva sotul tau se simte si el neglijat de tine, cum spui tu ca te simti?
Iti doresc multa intelepciune si fie ca Dumnezeu sa te indrume sa iei cea mai buna decizie.
Mult succes!

Inca o mentiune..... niciodata "a 3a persoana" n-o sa iti aduca echilibru in familie. Doar daca acea "a 3 a paersoana" este psiholog sau terapeut in probleme de cuplu...... Te rog, gandeste-te bine. Practic toata viata ta si a familiei tale depinde de decizia pe care o vei lua. Esti gata sa-ti asumi responsabilitatea?

chiar acum citeam comentariile si sfaturile pentru tine Paula si cred ca te simti ametita de asa de multe pareri!..... dar sa nu regreti ca ai cerut sfatul oamenilor caci luand de la unul si altul cate o idee vei reusi sa-ti 'limpezesti' sentimentele...... am citit ca baietelul tau nu a fost fericit cand ai stat in strainatate cu sotul tau doi ani de zile!..... sper ca am inteles eu bine!..... daca e asa cred ca mariajul tau e cam 'pe butuci'!...... insa...copilul e atasat de prietenul tau?...... e foarte important sa iti dai seama de asta!...... daca este poti face pasul cel mare....... si mai trebuie sa afli si parerea familiei tale caci sunt cei apropiati tie care si ei iti vor binele....... iar copilul este deja mare si trebuie sa afli ce parere ar avea daca divortezi de barbatul tau si te casatoresti cu iubitul...... si mai trebuie sa stii daca copilul tine macar la acest om!
si wyolett a avut dreptate: esti sigura ca iubitul tau este numai si numai al tau????........ esti sigura de tot??

ce sa faci, mai intrebi!!!!???
parerea mea este ca ar trebui sa profiti, lasa-l pe sot, el poate avea si singur grija de sufletelul lui. fii sigura ca are si el pe cineva. da-i bataie si daca nu te satisface, ma inscriu si eu la treaba asta!

Am citit despre fuserinta ta. Am citit si "sfaturile" celor binevoitori, tu n-ai decat o intrebare si atat. Restul lumi trebuie sa se uite in gradina lor si atat. Daca vrei parerea mea mea sincera, urmareste-ma: sunt casatorita de 17 ani, am un copil si ca si tine am ajuns intr-un punct al vietii in care nu stiam in ce parte sa merg si ce voce sa ascult.
Draga mea Paula, lasda-ma sa-ti spun asa, primul pas in toata situatia asta confuza este sa-ti castigi independenta (daca e nevoie dezvolt subiectul), vorbesc in primul rand de statutul tau in societate si bineinteles financiar.
Cand crezi ca esti suficient de stapana pe situatie, poti face ce-ti pofteste inima, ai sa descoperi cat de mult poti fi dorita, stimata, apreciata si mai ales iubita. O data cu independenta ta vei observa ca obtii si alte calitati.
PS. In momentul de fata imi construiesc independenta, nu e usor, muncesc mult, am multi prieteni, admiratori, dar mi-am facut si suficienti de multi dusmani si sti care e culmea, acum copilul meu nu se lauda doar cu realizarile tatalui sau, a inceput sa imi recunoasca eforturile si mi-e atat de bine sa fiu eu, cea naturala, sa le spun oamenilor verde in fata ce nu imi place, ce nu se cuvine. Sunt sigura ca momentul de varf al izbandei mele este din ce in ce mai aproape. Vreau sa nu ma feresc de nimeni atunci cand ies la brat cu iubitul meu si mai ales in prezenta copilului meu.
Atat am avut de spus. De aici hatarasti singura. Eu asta am ales.
Mult succes in ceea ce faci.

rabdare

buna paula
si eu am o casnicie de 7 ani si ne stim de 10 ani si mai bine.timpul trece si tace.asta este si cu noi,dar vremurile noi le facem.viata nu este usoara si uneori deciziile noastre pot distruge totul.investim multe dar nu tot timpul cel de linga noi merita.asta o simt pe propria piele.singurul sfat ce ti-l pot da este acesta:discuta cu sotul tau pe sleau,pune-te in locul lui si incearca de dragul copilului sa mai fii cu el un timp impreuna.remuscarile sunt dureroase daca faci un gest ce mai tirziu strica.o viata nu-ti ajunge.iar un preot cu capul pe umeri ar fii un psiholog bun.dragostea este efemera.femeile duc crucea a toatei familii.fa tot posibilul sa fii cu constiinta impacata ca ai incercat sa recuperezi ce se poate.ca sa nu-ti arunce praf in ochi.si nu uita:omul este dispus greselilor,dar uneori tentatiile sunt prea mari si ispitele prea dulci.ai grija de voi.tu esti totul.gindeste-te bine....

Cum am spus, nu de satisfactie sexuala am vb, ci de implinire totala ca si femeie. Ai grija de tine si de ce te inconjoara. Sunt sigura ca acum sti ce ai de facut.
LA MULTI ANI!
PS. Nu culca urechea la ce iti spun toti tampitii, nu toate sunt adevaruri, chiar daca unora le este greu sa recunoasca.

multumesc...stiu tot ce ai spus tu..nu la tine m-am referit in privinta satisfactiei...ci la un domn..LA MULTI ANI va doresc si eu tuturor !

ai o problema pe care trebuie sa o rezolvi singura.indiferent de decizie vei avea parte de probleme si de suferinta.esti destul de puternica sa le faci fata?uita pt o clipa de cei doi barbati si gandeste-te la tine si daca nu reusesti sa te lamuresti cere ajutorul unui psiholog.ei nu dau sfaturi doar te ajuta sa-ti dai seama ce vrei cu adevarat.succes

Am o problema sentimentala si am nevoie de sfatul dumneavoastra !!Am 25 de ani si acum un an am intalnit iubirea vietii mele intr-un foarte bun amic!!Din prima clipa cand l-am vazut am simtit un fior inima dar nu l-am bagat in seama...insa mai tarziu cand ne-am indragostit unul de altu si mi-a cerut sa traiesc zi de zi lang el sub acelasi acoperisi am stiut ca el e jumatatea mea si inca mai vad asta si acum chiar daca nu mai suntem de 7 luni impreuna!!Am o relatii speciala si acum cu el si cu familia lui!!1Am trait in aceeasi casa 8 luni si nu stiu de ce dar problemele vietii,convietuirea impreuna si faptul ca nu stiam cum e sa ti se ingadeasca libertatea in momentulin care iei o decizie ca asta ne-a stricat relatia asta incet incet...!!Dupa parerea mea nu au fost motive serioase sa decidem sa ne despartim...pur si simplu nu am stiut cum sa facem fata micilor probleme impreuna!!El s- speriat se pare de angajamentul pe care il facuse eu nu am mai trait asa ceva si nu am stiut ce sa fac atunci ca sa ii fiu aproape si am decis sa ne despartim....numai ca eu continui sa il iubesc ca o nebuna si nu pot sa vad alt barbat in viata mea in afara de el!!Stiu ca el e alesul vietii mele!!Si el ma iubeste si acum enorm de mult dar simt ca e inca un copil imatur care nu vrea sa se lege la cap de acum....Acum sper ca timpul sa il faca sa vada greselile, sa il maturizeze si sa se intoarca la mine pentru a duce relatia asta pe culmile fericiri pentru ca a fost magica din prima clipa!!Vad si acum in privirea lui ca ma iubeste enorm dar ceva in opreste sa dea frau liber trairilor interioare si sentimentelor.....parca o teama de a nu-mi da vise si sperante iar pe care sa nu poate sa mi le implineasca!Poate fi varsta, el are 22 de ani, mai mic cu 3 ani decat mine si cred ca inca nu e pregatit pt un angajament dar imi spune ca daca se va hotara candva sa renunte la burlacie si sa isi intemeieze o familie eu sunt prima femeie la care s-ar gandi sa vina sa ii ceara asta pt ca sunt singura care i-a dat o fericire fara frontiere ...si sunt cea mai potrivita sa faca pasul asta!!Si totusi simtind toate astea amandoi acum nu mai suntem impreuna....el a decis asta....eu sunt dispusa sa il astept !Credeti ca e bine/?Se poate schimba ceva in mintea lui??Mai am vreo sansa la iubirea lui??Banuiesc ca nu m-ar fi spus asta daca nu m-ar fi vazut ca pe femeia care il completeaza in totalitate!!Sunt si prima lui dragoste profunda si prima cu care si-a dorit sa imparta totul sub acelasi acoperis!!E posibil ca el sa aiba comportamentul asta din cauza varstei?Va rog sa ma ajutati cu un sfat!Sunt intr-un impas in viata mea si am nevoie de sfaturi!!Va multumesc din suflet!!

Imi cer scuze pentru micile greseli de scriere din mesajul de mai sus dar in graba de a scrie am omis sa il mai verific o data!!Sper sa intelegeti mesajul si sa imi dati un sfat cat mai curand posibil!Va multumesc!!

Paula, te inteleg atat de bine...si eu sunt casatorita de 9 ani si cu un copil de 4 anisori, ne-am piedut pe undeva pe drum relatia, dar m-am decis sa reaprind flacara iubirii de altadata cu sotul meu, pentru binele baietelului. Si vad ca si mie mi-e bine acum desi nu credeam, incep sa ma echilibrez emotional. Si eu am avut o iubire mai bine de 1 an de zile,pe care n-am lasat-o sa se consume fizic(si bine am facut, cu toate ca nu mult a lipsit), s-a dovedit a fi o mare...amagire. Sper ca iubitul tau sa nu fie la fel, noi femeile punem suflet, inevitabil, asa suntem construite, dar ei,foarte rar o fac. Ai grija de sufletelul tau. Nu-mi permit sa-ti dau sfaturi... Dar putin barbati pot iubi copilul altuia. Copilul este prioritatea ta, tu nu vei fi fericita daca el va suferi, te vei uri pe tine insati.
In orice caz, nu amesteca divortul (daca asa te decizi) si relatia cu iubitul, sunt doua lucruri total diferite. Divortul are legatura numai cu tine si cu sotul tau. Clarifica-te intai aici, apoi fa-ti planuri de casatorie cu iubitul daca merita, nu conditiona sfarsitul unei relatii de inceparea alteia.
Mie, personal, nu mi se pare ca mai aveti o casnicie, mai ales ca si sotul tau a adus vorba despre despartire...motiv pentru care i-as pune capat intrucat pur si simplu nu mai exista, nu pentru ca ai intalnit pe altcineva. Copilul oricum il va intalni tot de 2-3 ori pe an, ramane tatal lui,fie ca mai sunteti casatoriti legal sau nu. Iar tu ai dreptul la o poveste de dragoste frumoasa doar pentru sufletul tau si, poate, cine stie... E prematur sa-i prezinti copilului tau un tata vitreg, in mintea lui s-ar gandi imediat ca iubitul tau este cauza divortului parintilor sai si te-ar invinovati toata viata lui. Or, nu-i deloc asa, tu nu ai, de fapt, un sot, o viata implinita, asa cum meriti si cum iti doresc din tot sufletul.

parerea mea e ca nu te iubeste

buna tuturor..........eu sunt de parere ca ,in primul rand ar trebui sa stai de vb cu fiul tau,mai ales ca e "mare"...in felul lui,sa stii ca te va intelege mai mult decat vei crede tu vreodata....eu am 23 de ani, ma cunosc cu EL de 15 ani,am crescut impreuna,am copilarit,ne''''am petrecut adolescentza impreuna si in adolescenta am facut repede si un baiat ,sa nu cumva sa nu ramanem fara cpoil( glumesc)...ne''''am desprartit si noi de cateva ori,am facut o casa impreuna,iar ne''''am despartit,e a fost plecat cateva luni din tara,.s''''a intors,ne''''am impacat....dar baiatul nostru nu a simtit lipsa niciunuia dintre noi prea mult...chiar si cand eram despartiti,iesem impreuna in oras,in parc....de "distram" cot la cot cu fiul nostru (deh , si noi copii)....acum fiul nostru are 6 ani,eu sunt plecata din tara si suntem totusi "impreuna".....traiasca tehnologia,ca vb zilnic pe mess si ne vedem,am planuit de comun acord sa ne stabilim aici unde sunt eu ,sa incriem baiatul aici la scoala la anul si,cu speranta reciproca,ca ne va fi bine....imi iubesc sotul si fiul mai mult decat orice dar,am si eu momente cand "uit" asta si "obosesc" sa mai fiu "numai pt ei" dar imi revin atat de repede incat nu observa nimeni:D ....in momentele in care "oboseam" sa fiu sotie vorbeam cu fiul meu si ii spuneam de ce sunt suparata si el imi zicea mereu ca daca "plec in lumea larga sa''''l iau si pe el , ca el il iubeste mult pe Tati dar el vrea sa mearga cu mine , sa ma vada fericita , ca o femeie nu trebuie sa planga NICIODATA "........ma repet ,mai ales ca tu l''''ai crescut ,sigur trebuie sa aveti o relatie mai speciala si,o sa te inteleaga....... multi ar putea zice ca d c vorbeam "asemenea" lucruri cu un copil atat de mic dar,ac***a in vedere ca il iubesc atat de mult,nu am vrut niciodata sa creada ca "viata e roz" si ca atunci cand se va intampla ceva cu "mami si tati" lumea lui sa se prabuseasca...sa caute vinovati si asa mai departe.......Pt orice copil,e mult mai usor o situatie daca e pus in tema dinainte....ca si noi oamenii mari,daca ne pui in fata faptului implinit,nu stim sigur cum vom reactiona,asa daca stim din timp,avem timp sa cugetam,sa ne calmam...depinde de situatie.......hai c''''am lungit comentariu cat o zi de post.....IMPORTANT e FIUL tau si ,nu la modul sa stai sa plangi noaptea in perna dupa ceea ce ti''''ai dori ci,sa faci ceea ce''''ti dicteaza inima,in acord cu mintea si fiul tau......daca tu esti fericita el va simti asta si va fi si el!!!!!!!!