Ajutor....ce se intampla cu noi?

Din pacate sunt intr-o situatie destul de stresanta si tensionata. De aceea imi permit sa va rog daca aveti timp sa imi cititi povestea si sa imi raspundeti la cateva intrebari incat sa reusesc sa ma verific.
Am 34 de ani,sunt casatorit din 2008 si impreuna cu sotia din 2006. In 2010 s-a nascut fetita noastra pe care o iubim ff mult.In anul 2009 am ramas fara serviciu si de atunci incerc sa imi caut un loc de munca printre cunoscuti , prieteni , site-urile de specialitate, targuri de joburi etc. Am aplicat de sute de ori si poate chiar mai mult.
Avem cateva probleme in cuplu la modul ca intre noi exista destule diferente privind atitudinea, tipul si felul comunicarii. Sotia este genul mai agitata cand se enerveaza spune multe lucruri chir jigniri care pe mine ma supara, le inmagazinez in mine si nici nu este genulsa isi ceara iertare, sa repare ceea ce a facut. Am fost jignit si in fata parintilor ei , atunci iesind chiar o situatie foarte nasoala cu tatal ei care zicea ca i-am nenorocit fata etc. Eu sunt un tip analitic, tipicar chiar poate prea perfectionist. Sunt linistit, vreau liniste, nu tip , nu ridic tonul si din pacate sotia afost singura persoana care a reusit sa ma faca sa iei din starea mea. Doar ea a reusit sa ma faca sa devin nervos, sa mai tip. Niciodata nu mi-a placut scandalul, penibilul. Si cand eram pe la liceu , apoi la facultate cand exista un conflict eu ma retrageam, uram scandalul.
Cu sotia am urmatoarele probleme:
- este lipsita de voina(eu mereu sunt cel care o imping de la spate),
- nu are initiativa(tot eu sunt acela care initiez plecarile in concediu, comunicarea intre noi, momentele intime, pana si copilul sa nascut pentru ca eu am zis ca vreau un copil, etc),
- nu comunica(de cand am cunoscut-o imi zicea ca daca vrem sa vb sa o facem repede si la obiect ptr ca ea nu are timp),
- lucrurile feminine care tin de igiena unei femei nu se intampla din initiativa ei(imi permit sa dau un exemplu mai ales pentru ca inainte de orice sunteti femeie si vedeti cu siguranta lucrurile altfel – eu trebuie sa ii zic sa se epileze si numai spun ca e suficient acest lucru mai trebuie sa vin si cu argumente de genul ca este inestetic, neigienic, fiind barbat apreciez acest lucru, ca asa este firesc, feminin etc. ea tot timpul gaseste motive, ba ca este dureros, ba ca nu a avut timp etc. I-am spus ca in relatiile mele trecute nu a fost odata nevoie sa atrag cuiva atentia acestui lucru , totul era firesc, era o chestiune feminin,
- din punct de vedere intim ce sa mai zic……initiativa 99,99 % eu pana acum ceva vreme, acum datorita multor refuzuri am ajuns sa nu mai am deloc initiativa, nu spun ca nu avem o viata intima , ci doar ca totul se intampla cand vrea ea, cand are dispozitie, cand are chef etc. practic ea stie ca trebuie sa se intample acest lucru saptamanal si in weekend se intampla, dar ca si o obligatie, ca atunci cand speli hainele ptr ca trebuie sa le speli. Nu ma mai simt dorit, nu face nimic ptr acest lucru, simt ca avem viata intima ptr ca trebuie sa bifeze acest lucru saptamanal.
- tot timpul cand ii spun nemultumirile mele (ptr ca le stie,niciodata nu i-am ascuns nimic , am fost sincer, corect, direct) ea in loc sa se gandeasca , sa vb sa comunicam sa vedem unde am gresit ea da vina pe cei din jur. Spune ca ma gandesc la asta ptr ca un prieten de al meu a divortat recent si ma influenteaza, ptr ca matusa ei mi-a zis ca ea este mai recalcitranta si m-a influentat, ptr ca x sau y m-au influentat dar niciodata …niciodata nu aud si eu ….da stiu ca am gresit, imi cer scuze si sa vad atitudinea ei ca se schimba, sa vad ca discutia pe care o avem a dat roade.
Eu in acest moment am ajuns in situatia sa ma gandesc serios la despartire ptr ca numai sunt fericit, multumit. Vreau liniste, sa am cu cine sa vorbesc mai ales ptr ca eu acum cautand un job sunt suparat, stresat , simt nevoia sa vorbesc cu cineva sa imi impartasesc temerile, parerile etc, iar ea nu are timp. Este adevarat ca lucreaza pana la 6-7 seara dar…..de ce ne mai numim cuplu?
Este foarte adevarat ca ma gandesc la copil, ma gandesc daca nu cumva ma grabesc, daca nu cumva este o perioada mai grea prin care trecem cu totii prin casnicie etc.
Daca puteti sa imi ziceti in cateva cuvinte ce parere aveti si ce sfaturi credeti ca ne puteti da, va raman recunsocator.