Prin voia și grija Lui Dumnezeu
Zilele acestea se împlinește un an de la data când teoretic ze zice că am scăpat de COVID.
Pe la începutul lunii Septembrie 2020, cu strănuturi și puțină febră la sfârșit de săptămână, mă hotărăsc să-mi sun șeful luni dimineața și să-i spun că rămîn acasă datorită simtomelor descrise mai devreme. Zis și făcut, ulterior sun medicul de familie care îmi recomandă să – mi fac un test. Astfel mă prezit la spital și după obișnuitul triaj îmi fac testul. A doua sau a treia zi dimineața sunt sunat și anunțat că sunt depistat pozitiv. Urmează o serie de telefoane către DSP, iar după o zi mă aflu internat în spital. Simtomele se ameliorase, părea o simplă răceală, rezultatele analizelor erau în toate direcțiile. Dintre analize se face remarcată analiza la plămîni (CT) care prezenta un nodul în sticlă mată. În acest moment simți că-ți cade cerul pe tine, că totul se prăbușește – așa am simțit eu, singura speranță fiind rugăciunile către Dumnezeu și Maica Domnului să fie mijlocitoare pentru mine.
După câteva zile baiețelul meu este depistat și el cu COVID, iar ulterior la câteva zile soția mea.
Astfel eu sunt transferat împreună cu baiețelul meu la alt spital pentru a urma și el tratamentul.
Ei bine și aici îmi este făcută o nouă analiză la plămâni (CT) și aici îmi este evidențiat și pe celalat plămân un alt nodul dar mai mare.
La externare îmi este recomandat să merg după 3 luni să-mi refac analiza la plămâni pentru a vedea dacă totul este bine.
La recomandarea unui prieten, mă duc să mă spovedesc și merg la un șir de 12 masluri consecutive, în care ca un necredincios îl rog pe Bunul Dumnezeu și pe Maica Domnului să mă aibe în pază, să mă facă sănătos. Alături de mine în rugăciuni este implicată și familia.
La începutul lunii Decembrie 2020 îmi refac analiza (CT-ul) la plămâni și cu voia și grija Lui Dumnezeu nodulii dispar.
Dragii mei, aș dori să vă marturisesc că s-a dovedit în ultimul an cred, cu vârf și îndesat, că este nevoie să revenim la rugaciune către Maica Domnului ca să fie mijlocitoare către Bunul Dumnezeu, astfel încât în primul rând să ne ierte de păcate și apoi să ne înțelepțească ca în tot restul zilelor să facem bine aproapelui nostru.
Cu speranța în suflet îi mulțumesc Lui Dumnezeu că ne-a ajutat să trecem cu bine peste aceste încercări pe mine și familia mea și îl rog să mă înțelepțească ca de acum înainte să fiu mai bun cu cei de lângă mine, să-mi dăruiască răbdare, sănătate dar și putere să-mi pot ține promisiuniile făcute, astfel încât încet-încet să pot urca pe cărarea care mă v-a duce spre El.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Aceasta intrebare nu are raspunsuri!
Participa la comunitate si fii prima persoana care raspunde la intrebare!
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde