Cum v-a schimbat viata venirea pe lume a bebelusului?

Fetita mea mi-a schimbat viata radical,in bine,intr-un cuvant:m-a implinit ca femeie.Venirea ei pe lume mi-a adus lumina in viata,am invatat ce inseamna sa fi responsabil,sa fiu mama,sa am pt cine munci si trai.Viitorilor parinti sau mai bine zis viitoarelor mamici le sfatuiesc sa se odihneasca cat mai mult inainte de nastere,dupa aceea nu o sa mai poata o perioada indelungata,cam 1 an.Le mai sfatuiesc sa isi alapteze bebelusii,sa fie rabdatoare si dragastoase.

Pei venirea pe lume a unui bebelus te schimba pe tine ca femeie din toate punctele de vedere ..te mai maturizeaza,te face sa gandesti altfel , vezi lumea cu alti ochi .. interesele ti se schimba...si viata de cuplu ti se schimba deveniti mai apropiati aveti un lucru care va uneste mai mult ...venirea pe lume a unui copilas este ca o minune in viata fiecarui cuplu ...un sfat ar fi sa va pregatiti din timp cand vreti sa aduceti un copil pe lume si sa va informati foarte bine...Am citit si comentarii de la celelalte mamici si am zis desi am citit sa mai scriu si eu odata ca este foarte greu pentru o mamica in primele saptamani cu copilul ..trebuie sa fi foarte tare sa rezisti si orice ajutor conteaza..sfatul meu e sa nu va incapatanati sa nu acceptati ajutor si sa faceti totul singure ..daca aveti de la cine acceptatil si asa poate reusiti sa mai prindeti cateva ore de somn sau un pic de timp pentru voi ...

Este ceva ce aproape nu se poate descrie in cuvinte.Venirea pe lume a fetitei noastre ne-a schimbat viata numai si numai in bine.Este o raza de soare ce straluceste zi si noapte in inimile si in casa noastra.Este lumina ochilor nostri si ne aseaza zambetul pe buse in fiecare zi.este minunat sa fi parinte.

Indiferent de greutatile prin care treci in primii ani de viata ai copilului tau un copil dorit iti schimba viata in bine. Vazand ca ai dat viata unei noi vieti, vazand-o cum gangureste, cum zambeste chiar daca primul zambet nu iti este adresat tie si sunt doar grimase, cum creste cum se hraneste, cum incearca sa se miste si sa exploreze totul,,,,,,uiti de noptile nedormite, de saptamanile depresive in care nu mai stiai ce sa faci si ce masuri sa mai adopti pentru ca sa iasa totul bine si bebelusul sa se linisteasca. Mai uiti si de kg in plus acumulate pe parcursul sarcinii, de noptile dormite langa bebelus si nu langa sot si de toate necazurile intampinate pana in momentul respectiv. Eu caut pentru fiecare necaz sau suparare un lucru pozitiv si care ma face sa mi revin si sa merg mai departe.Inca de cand sunt copii mici trebuie sa le fim un bun exemplu, sa le dam sansa de a avea mai multe experiente placute decat neplacute pentru ca experientele fericite ii vor da copilului incredere in viitor iar cele neplacute ii vor lasa impresia ca lumea este rea si neprimitoare.Chiar daca este foarte greu sa te imparti intre a fi mama, sotie iubitoare, angajata perfecta, gospodina priceputa, trebuie sa gasim in noi puterea de a rezista si de a merge mai departe. Dupa nasterea fetitei am intampinat foarte multe greutati fiind singura si ne ac***a ajutor din alta parte. Am depasit toate momentele uitandu-ma la fetita mea si zicandu-mi ca o sa i fie mult mai bine daca eu sunt sanatoasa si fizic si psihic sa pot sa o cresc si sa o educ.....si am continuat sa merg mai departe lasand lucrurile negative in spate. Copilul simte foarte bine starea ta de spirit daca esti agitat acesta tipa, iar daca esti calm este si el linistit.....asta incercam sa fac sa ma calmez si aveam amandoua de castigat. Un copil decizi sa l faci cand exista armonie si iubire in cuplu nu pentru a salva o relatie...aceasta e parerea mea . Atunci totul este ok.....si impreuna si cu iubire poti trece peste toate lucrurile dificile. Eu am avut noroc ca sotul m-a ajutat si ma ajuta si acum chiar pana si la schimbatul scutecelor ce sa mai spun ca a si asistat la nastere sustinandu-ma moral si tinandu-si fetita pentru prima data in brate in sala de nasteri.. Asa ar trebui sa fie in orice familie......cum se spune la bine si la greu, la necaz si intristare, impreuna mereu. In doi totul pare mult mai usor........si doar in trei(mami, tati, bebe) simti ca traiesti cu adevarat.

venirea pe lume a lui alex jr baietelul nostru ,a fost o binecuvantare.a fost greu la inceput ,pentru ca am fost niste parinti fara nici un sprijin din partea bunicilor sau a rudelor.asta ne-a facut sa ne maturizam ,sa fim responsabili cu noua noastra minune care este copilul nostru drag si scump.trebuie multa rabdare ,intelegere.oricum a meritat tot efortul nostru pentru ca suntem mandrii de alex .
ce sfat sa le dau unor parintii noi ?mergeti dupa instinct,cel matern

Cand am aflat ca sunt insarcinata…nu mi-a venit sa cred! Ac***a probleme de sanatate de multa vreme, iar opinia doctorilor fiind nefavorabila cu privire la acest subiect… nu imi venea sa cred ca Dumnezeu imi daruieste asa un dar frumos! Am aratat lumii intregi poza cu primul nostru bebe, adica ecograful, in care nu se deslusea aproape nimic. Eram foarte incantata, de mica visasem la momentul cand voi fi si eu mamica, la ce nume ii voi pune copilului meu. Doctorul mi-a spus dupa cateva luni ca voi avea o fetita! Eram extrem de incantata, mi-o si imaginam pe frumoasa mea printesa Ruxandra Maria, imbracata in rochita si cu fundite in par… Stiam ca a fi mamica nu inseamna doar rochite, fundite si hainutze roz, dar eram sigura ca Dumnezeu ma va ajuta sa o cresc, pentru ca daca nu ar fi vrut ca totul sa fie bine, nu mi-ar fi daruit-o…
Dar, Dumnezeu a vrut ca sa ne puna la incercare, a vrut sa vada cat de credinciosi suntem… si ne-a adus surpiza mai devreme… Am nascut in urma unor complicatii, a unor crize repetate de eclamsie un…BAIETEL, de 900 grame si 33 cm caruia i-am spus Vlad Gabriel. Am tot glumit pe seama nasterii lui premature, spunand ca motivul pentru care s-a nascut asa de repede a fost ingrijorarea lui pentru viitor, eu spunandu-i neincetat cat era in burtica :” Iubirea mea, o sa te duca mama la balet, la dansuri, la tot ce vrei tu”… ma gandesc ca nu vroia sa se vada in colanti… ca si fetele…
In schimb, venirea premtura a lui Vlad a pus la grea incercare familia noastra… In primul rand pentru ca starea lui Vlad era foarte rea la nastere, a primit un Apgar foarte mic, 1-4-6, si pe zi ce trecea, starea se inrautatea. Nu respira singur, facuse hemoragie intercraniana de gr.IV… Desi sansele erau foarte mici, eu credeam cu tarie in recuperarea lui, credeam cu tarie ca Dumnezeu nu mi-l va lua, mai ales acum dupa ce il vazusem, cat de micutz si dragutz este! Ne-am rugat intens! Incet-incet Dumnezeu ne-a ajutat… A fost foarte greu, am stat foarte mult in spital, pe zi ce trecea mi se parea foarte greu, cu alaptatul, de fapt cu mulsul din 3 in 3 ore, pentru ca nu stia sa suga, cu hranirea prin sonda, respiratia prin tubuletz de oxigen, si cate si mai cate. Am simtit ca m-am maturizat foarte repede, nu ma mai simteam de 25 de ani, si ma rugam zilnic sa imi dea Dumnezeu putere, sa nu ma las, sa ii transmit starea mea de luptatoare si fiului meu… Ma durea sufletul la fiecare injectie, punctie lombara, si as fi dat orice sa imi faca mie si nu lui… si parca Vlad simtea… ma simtea acolo, si era linistit si cuminte. Stateam langa incubator si ii cantam, ii povesteam ce frumos e acasa, ce frumos am decorat camera lui, ce patut dragutz are, ii povesteam de tati, de bunici, de prieteni, de toata lumea… Vroiam sa il fac curios, vroiam sa ii dau motive sa lupte… Incet-incet a scapat de tubul de oxigen, a inceput sa respire singur, apoi a inceput sa se resoarba hemoragia…
Ziua mult asteptata sosie… Vlad luase in greutate, si dupa 2 luni si jumatate… ne duceam acasa!!! De 1 aprilie, nu fusese pacaleala… ne-am dus acasa! Eram foarte fericiti! Desi greutatile nu s-au oprit, suntem siguri ca o sa trecem cu bine peste toate, deoarece suntem amandoi in viata, si suntem siguri ca avem un inger pazitor care ne vegheaza!
In ziua in care mi-a zambit Vlad prima data, sau cand mi-a zis mama…am simtit ca ma topesc si am uitat toate lacrimile si noptile nedormite! Acum, Vlad Gabriel are 1 an si 8 luni, inca mai e micut, dar recupereaza, incet dar sigur. Mai facem inca kinetoterapie, bai termale si multe altele, dar credem cu tarie ca va fi si el candva un copil normal, pentru ca e un luptator si e cel mai drag prematur din lumea asta! MULTA SANATATE TUTUROR!

un copil iti schimba viata radical...tot ceea ce conta inainte a cazut pe locul 2 si este minunat sa ai un bebe in familie ,iti coloreaza viata si iti umple sufletul de bucurie ,te gandesti ca ai o comoara in casa si esti foarte grijuliu sa nu i se intimple nimic rau,ai sta cu bebe in brate 24 de ore din 24..ti-ai da si sufletul pentru acel copil ..ai face totul posibil omeneste ca sa ii fie bine copilului tau..e un sentiment unic,magic si minunat in acelasi timp..e viata insasi ...plina de bucurie si fericire..iar sfatul meu pentru viitorii parinti este sa faca un copil deoarece pe langa bucuria care o simt in suflet si in viata lor ..merita sa lasi deoparte gandurile si grijile si sa priveasca inainte in viitor si nu in trecut...

Lipsa de intimitate, neglijarea partenerului, schimbarea completa a programului, instalarea despresiei postpartum...nimic din toate acestea nu ni s-au intamplat. Atitudinea conteaza foarte mult. Si omul de langa tine. Partenerul, cum ii spuneti voi. Care trebuie sa fie la pachet cu toata experienta asta, pentru ca altfel ar fi probabil greu. Pot spune ca sunt o mamica norocoasa. Ne-am dorit un copil, el ne-a implinit viata si a facut ca tot ce-a urmat dupa nasterea lui sa fie o minune. E adevarat, a fost un bebelus disciplinat ( a dormit toata noaptea inca de la 2 saptamani-acum are 1 an si 7 luni, mananca fara probleme), e un copil tare haios, dulce, prietenos. Nu avem de ce sa ne plangem. Drept dovada, in cateva zile va veni pe lume si surioara lui. (: Prin urmare, nu trebuie sa te pregatesti pentru un bebelus, trebuie doar sa ti-l doresti foarte mult, Restul vine de la sine. Mult succes mamicilor.

Cum ne-au schimbat cei doi copii viata? Simplu. Tot ce era inainte important pentru noi (cariera, bani, iesiri in oras cu prietenii) a trecut pe un loc mult mai jos, acum nu ne dorim decat cat mai multe clipe petrecute impreuna toti patru.

Un copil nu poate aduce decat multa fericire, mai ales cand acesta este asteptat cativa ani.
In momentul in care apare bebelina, viata este data peste cap intr-un sens bun, de cele mai multe ori. Durerile, oboseala...toate trec cand esti alaturi de acea fiinta care este atat de mica in cat iti este frica sa pui mana pe ea. De obicei unii tati au aceasta retinere dar in cateva zile se acomodeaza.
Daca persoana iubita este alaturi de tine si uneori mai ai si un mic sprijin din partea mamei nici nu vei simti toate schimbarile care au loc.

Fetita noastra are 1 an si 2 luni.De curand a inceput sa mearga si asta e cea mai mare bucurie si pentru noi dar si pentru ea.Intr-adevar viata noastra s-a schimbat radical din toate punctele de vedere.Nimeni nu a zis ca e usor dar satisfactiile depasesc toate noptile nedormite.Pe masura ce creste este din ce in ce mai solicitant din partea parintilor dar asta este datoria noastra sa le veghem fiecare pas, sa creem o atmosfera vesela si relaxat in jurul lor pentru ca ei sa se dezvolte armonios.Trebuie sa ne impunem ca nu vom cadea in depresie, altfel are copilul de suferit si asta va zice o mama care sta cu copilul de dimineata pana seara cand vine tati de la serviciu, zi de zi pentru ca bunicile vin doar in vizita de 2 ori pe luna.Succes!

Venirea fetitei mele pe lume m-a facut mai atent la lucrurile marunte,mai grijuliu,acum toata suflarea mea se invarte in jurul familiei mele si incerc sa stau cat mai mult pe acasa desi serviciul,masterul si un curs particular imi ocupa destul timp.Sfaturi nu-mi place sa dau deoarece fiecare ar trebui sa-si creasca copilul cum simte si nu cum simt sau au facut-o altii.

da, intr-adevar ne-a schimbat viata, atat din punctul de vedere al ritualurilor zilnice, cat si a mentalitatii si simtului responsabilitatii:
-am devenit mai responsabili
-fetita noastra a devenit centrul vietii noastre, in jurul careia graviteaza si viata familiilor noastre
-ne-a acaparat aproape total
-aproape ca am uitat diminetile lenese la cafea, si a trebuit sa ne insusim ritmul de viata alert al bebelusului
-a trebuit sa devenim mai responsabili, fata de o viata care depinde de noi, de grija noastra
-intr-adevar, depresia este un risc iminent, care trebuie depasita prin vointa, incredere, dar si cu ajutorul familiei si a prietenilor
-ne-am maturizat definitiv!

Copilul meu a venit pe lume in prima luna a acestui an.A fost o fericire enorma.Am devenit mai matura si am o alta viziune asupra vietii.Desigur la numai o luna sio o saptamana dupa ce s-a nascut am aflat ca este grav bolnav si medicii de la maternitate si pediatra copilului nu au depistat asta si am luat 9 la nastere prin cezariana la un copil care nu merita nici 6 .A fost o experienta grea si este i continuare,dar numai ingerasul meu imi da putere sa trec peste toate si sa merg mai departe.Este o schimbare imensa in viata unui om aparitia unui copil.

ingerasul meu a venit pe lme in lpima luna a acestui an.A fost o fericire enorma,mai ales ca la un moment dat credeam ca eu chiar nu pot ramane insarcinata.Nu am urmat nici un tratament si cu ajutorul Domnului am reusit nsa am si eu copilul meu.Intradevar m-am maturizat mult de atunci si am alte viziuni despre viata.Toate bune si frumoase pana la o luna de zile cand copilul meu a inceput sa aibe probleme si a fost depistat cu o boala grava.El cand s-a nascut a luat nota 9 la cezariana si medicul nu a observat ca el avea fontanela inchisa la nastere.Creierasul lui nu a mai fost oxigenat inca din burtica.Dar ingerasul meu imi da puterea sa merg mai departe si sa fac tot ce e omeneste posibil pentru ca el sa aiba o viata cat se poate de frumoasa,chiar daca va ramane cu sechele.Sfatul pentru viitorii parinti.Fcaeti toate testele,si aveti grija sa va luati un medic cat mai bun,si faceti mai bine ecografiile la centre particulare.Multa sanatate la toti copii si parintii lor.

Baitelul meu a venit pe lume in urma cu 3 ani si 7 luni. A fost o zi pe care n-o voi uita niciodata, deoarece este ziua care mi-a schimbat viata. Am ajuns sa invat sa iubesc un pui de om mai mult decat propria-mi persoana, sa fac orice sacrificiciu pentru a-i fi lui bine, sa il apar cu pretul vietii mele. Cand devii parinte si mai ales mama, experimentezi o multitudine de sentimente mai presus de tine si mult mai presus de intelegerea oricui. Sunt trairi care nu pot fi descrise, bucurii care nu pot fi comparate cu nimic. Este adevarat ca este si foarte greu sa fii parinte, un copil presupune o responsabilitate enorma: tu esti direct responsabil pentru cum va fi el ca adult. Rutina militareasca pe care o impune programul unui bebelus, noptile nedormite, lacrimile varsate pentru orice raceala nu pot fi sterse, dar si bucuria ca ai adus pe lume un sufletel care te iubeste neconditionat este imensa.

De cand sunt mamica am devenit mai responsabila, mai activa si..... am invatat sa fac mancare!
Sunt mandra de cate ori ies la plimbare cu fetita mea pentru ca toata lumea ma admira si vorbeste cu noi., Sotul meu are grija zilnic de bebita cel putin 1 ora pentru ca merge la serviciu dar abia asteapta sa vina acasa sa mai auda cateva vorbe si sa mai descopere impreuna noi animale sau desene de pe carticelele ei.Inainte totul se desfasura in fata televizorului. Acum suntem o familie: stam la masa , dormim la pranz (in weekend) , iesim la plimbare seara, mergem impreuna la cumparaturi.
Ca mamica, eu sunt foarte multumita de ajutorul pampersilor care ne salveaza in orice situatie.
Depresia post-partum sau alte stari negative pe care le-am trait dupa nastere( cum ar fi faptul ca pana cand a implinit fetita 1 anisor nu reusisem sa slabesc decat 5 kg si ma ingrasasem vreo 18kg) m-au calit si acum privesc viata cu alti ochi.
Despre viata de cuplu , aceasta n s-a modificat prea mult doar ca acum sotul meu a devenit mai atent cu atingerile si cauta sa ma satisfaca in primul rand pe mine si apoi pe el.
Ca femeie, nu prea mai am timp pentru mine dar recuperez in masura posilibitatilor: cand o duc pe bebina la bunici merg la coafor, la cosmetica sau la sala, cand sta cu sotul mai merg la cumparaturi etc.