Motive infertilitate şi tratamentul acesteia
Infertilitate feminina Intrebare postata de iana Misurnov cu 15 ani in urmaÎncercăm de mai mulţi ani(5 ani) să facem un bebe. Însă niciodată nu am reuşit să rămân însărcinată. Am făcut o serie de analize în Tulcea, de unde suntem, am făcut şi o histerosalpingografie, la o clinică particulară, însă nu s-a am aflat nici în ziua de azi care este motivul pentru care nu reuşim să facem un copil. El a făcut spermograma, iar doctorii la care am fost au spus că totul este în regulă. Totuşi eu apreciez că după 5 ani de încercări, (cu zilele de ovulaţie socotite la precizie, şi teste de ovulaţie pozitive, trompe permeabile, spermatozoizi "sănătoşi" şi viabili) ceva este în neregulă. Este foarte frustrant să nu ştim care este motivul, măcar să ştiu ce ar trebui să tratez, dacă este nevoie.
Menţionez că sunt în vârstă de 25 de ani iar soţul are 31 (suntem chiar tineri).
Momentan nu ştim cui să ne adresăm şi ce să facem în continuare. Aş dori să continui investigaţiile totuşi, însă nu ştiu la ce clinică, sau spital, medic, s.a.m.d. Am înţeles că în Bucureşti se pot efectua analizele şi în cadrul unui spital, însă nu ştiu în ce măsură ar suporta CAS-ul cheltuielile, şi nu ştiu cât de corectă este informaţia.
Dacă puteţi să-mi recomandaţi un medic, sau măcar o instituţie căreia să mă pot adresa în Bucureşti, vă rămân profund îndatorată.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Raspunsuri (9)
Incearca sa-ti faci analize la endocrinologie, sa vezi cum stai cu glandele, poate acolo este vre-o problema, daca zici ca pe partea de ginecologie stai bine. Am auzit ca tinctura de branca ursului ajuta la infertilitate, poti incerca sa vezi daca va da rezultate.
Mai poti incerca sa iei un varf de cutit de scortisoara pudra cu o jumătate de lingurita de miere si sa-ti freci gingiile cu aceasta combinatie in mod frecvent pe toata durata zilei, astfel incat combinatia sa se amestece usor cu saliva. Sotul trebuie si el sa ia cate doua lingurite de miere, seara, inainte de culcare.
Mult succes si sa ma tii la curent!
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzAm încercat şi cu brânca ursului şi cu extract de mlădiţe de zmeur.
Dar sufăr tot mai mult, din cauza faptului că nu cunosc motivul infertilităţii.
Este împosibil să fi perfect sănătos (conform analizelor) şi totuşi să nu funcţionezi ca un om sănătos. Este frustrant.
Motiv pentru care momentan renunţ la tratamentele naturiste şi vreau să repet eventual investigaţiile, dar nu în Tulcea.
Mulţumesc
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzIn acest caz, vin-o in Bucuresti cu toate analizele si fa-ti o programare la medicul ginecolog Rotaru Ramona 0213165060 este medic specialist obstetrica-ginecologie. Cu siguranta te va ajuta. Numai bine!
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzMulţumesc din suflet.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzMedicul Mihai Vieriu de la Spitalul CFR din Iasi trateaza infertilitatea cu picaturi homeopate. A adus fericire multor cupluri care nu puteau avea copii. Remediile homeopatice nu au efecte secundare, iar tratamentul nu costa mult.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam Abuzbuna ziua si eu am aceiasi problema nu reusesc sa raman insarcinata dar mai am o problema nu reusesc sa ajung nici la orgasm de 4 ani miam inceput viata sexuala la 20 si acum am 24 si de 2 ani ne dorim un bebe dar nu reusesc sa raman insarcinata nu stiu ce sa mai fac.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzCred că ne-a lovit Cernobâlul fetelor. Că altfel nu îmi explic cum ne putem confrunta, la 20 de ani, cu asemenea probleme. La 20 de ani ar trebui să ne punem întrebări privind contracepţia şi nu fertilitatea. Ar trebui sa avem parte de surprize plăcute precum un test de sarcina pozitiv. Nu să ne "chinuim" pentru a avea un bebe.
Vă doresc să aveţi parte de surprize plăcute.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzCred că ne-a lovit Cernobâlul fetelor. Că altfel nu îmi explic cum ne putem confrunta, la 20 de ani, cu asemenea probleme. La 20 de ani ar trebui să ne punem întrebări privind contracepţia şi nu fertilitatea. Ar trebui sa avem parte de surprize plăcute precum un test de sarcina pozitiv. Nu să ne "chinuim" pentru a avea un bebe.
Vă doresc să aveţi parte de surprize plăcute.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzBuna ziua.am 24 de ani si am o cezariana de 8 ani.nu mai raman ansarcinata.ce trebe sa fac?
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzAdreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde