Bună ziua. Am mare nevoie de ceva sfaturi, orice posibil, de la cineva care a trecut prin așa ceva sau știe despre asemenea lucruri. Am 16 ani și sufăr de depresie continuu... de fiecare dată când mă uit în oglindă îmi spun și-mi repet întruna "nu ești bună de nimic, nimeni nu te vrea, nimeni nu te va iubi, nu vei ajunge nicăieri, nu vezi ce slabă ești? toți vor vedea partea ta dezgustătoare și te vor vorbi, te vor izola, totul e așa de mare la tine: nasul, fața, pur și simplu te urăsc!" Plâng în fiecare seară, nu mai am chef de viață, am devenit o umbră... am probleme familiare, aproape în fiecare zi mă cert cu mama mea (situația noastră financiară nu e prea bună și nici dialog nu prea există,), ea nu mă înțelege, nici nu ar vrea, mă jignește întruna, de când sunt mică e așa, mă face în toate feluri posibile, ca pe un ultim om, chiar dacă nu am nici o vină și nu fac nimic din ceea ce spune ea, iar asta doare enorm. Mă urăsc pentru că sunt prea slabă, plâng mereu, și pentru a nu mai plânge am început încet-încet să-mi fac răni pe antebrațe cu unghiile, (căci nu am nimic mai ascuțit la îndemână în momentele de criză) să mă zgârii, să încerc să-mi dea sângele... mă simt mai ușurată după aceea, mă calmează. Am avut un trecut nu prea fericit, eșecuri în "dragoste", dezgust de sine din cauza unor lucruri care nu trebuiau să se întâmple și totuși am permis la momentul respectiv. Mă ia cu greață când mă gândesc și încep din nou să-mi înfig unghiile în carne, din nou să mă închid între patru pereți... de când mă știu vreau să devin doctor, să ajut oamenii, să-mi sacrific viața pentru ei, am luptat pentru asta încontinuu și am învățat și am avut rezultate, acest vis mă conecta cu viața, a fost totul pentru mine, iar acum... parcă acel tot nu mai e, ci a rămas un gol, parcă trăiesc într-un vid, m-am izolat de toți. Nu mă mai văd în stare de a mă concentra, de a lupta pentru visul meu, parcă ar fi degeaba, parcă eu aș fi degeaba, căci oricum nu aș reuși să-l văd împlinit. Nu mai cred în nimic, nici în fericire, nici în iubire (îmi place de un băiat, detaliu minor, dar e inutil, căci nu s-ar uita la una ca mine), nici în mine, nu mai mănânc, dorm întruna pentru a uita realitatea, doar suferința îmi amintește că încă trăiesc și mai pot simți și eu ceva... nu mai știu ce să mai fac, nu mai am speranță, voință... vă rog, ajutor.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Raspunsuri (99)
Nu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzNu stiu.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzAm locuit cu aceasta boala mortala pentru mai mult de un an, soțul meu am descoperit că am fost amândoi HIV. Ne-am încerca în toate moduri de a trăi viața noastră, în ciuda acestui lucru, în corpul nostru nu până când am dat peste acest plante puternic, care la portretizat pe care el a avut cure.At început am fost mai sceptic, dar soțul meu a insistat pe dându-i o încercare și am comandat pentru unele din plante sale și în câteva săptămâni după ce a urmat procesului din cauza acestei plante, ne-am dus pentru un test ca el ne-a spus prea am fost copleșiți de fericire când am primit rezultatul de la clinica. Rata de virus în corpul nostru a scăzut și, în câteva săptămâni, am fost in totalitate cured.We, de asemenea, întrebat de ce el nu a ieșit în lume, care a avut leac și a spus că a făcut-o în 2011, dar a fost respins de către echipa de cercetare International. Cel mai important lucru este pentru tine de a fi vindecat Dacă vrei să știi despre acest apel de plante pe 234 706 542 4920 sau e-mail: [email protected]. Dumnezeu să vă binecuvânteze.
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzDat cand tu esti sanatos si un doctor te distrige cu un singur medicament
Care tu lai avertizat sa nu ti dea si sufar de o alergie grava nu am voie
Sa fac mai nimic nu manc nu i mi vopsesc paru nu iau medicamentee
Etc de un an ma chinui doctori nu stiu ce ssami faca bani mii de eu am cheltuit
Pe nimic am 3 banci pe cap un tata bolnav si o casa de intretinut
De lucrat pe afara nu mai pot no asta ce mai zici
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzBună, dragă ființă.
Am dat întâmplător peste această postare, m-a impresionat povestea ta dar și atât de multe răspunsuri de încurajare! Deci iată că mulți oameni îți spun că viața are și părți frumoase și merită trăită, cu puterea ta de a avea grijă de tine. Dar am observat că aceste răspunsuri sunt puse acum 9 ani de zile!! Chiar mă întreb, oare ce ai mai făcut în acest timp? Te-ai echilibrat, regăsit, realizat? Ai putut să-i explici mamei tale greșelile ei? Ți-ai făcut o familie? Ești bine? Îmi doresc foarte mult să poți vedea acest comentariu al meu și să îmi poți răspunde. La fel de mult îmi doresc să fii bine. Și povestea ta de viață să fie un exemplu și pentru alte suflete care își caută echilibrul. Nu ne cunoaștem, dar îți scriu din empatie și îți doresc tot binele din lume, cu multă sănătate și fericire! Calde îmbrățișări!
Doresc sa raportez raspunsul pentru:
Spam AbuzAdreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde