In ce stadiu de depresie ma aflu si ce urmari poate avea ? raspuns medic

Buna , am aproape 19 ani , si de la varsta de 16 ani( sunt in depresie datorita unei relatii pe care am avut-o cu un baiat mai mare cu 2 ani decat mine). In acea perioada eram foarte indragostita de aceasta persoana , imi doream sa stam impreuna mai mult decat de obicei ( ne vedeam in functie de interdictia familiei mele de a ramane prin oras, si cred ca m-a afectat si asta ) ..in timpul in care eram impreuna imi doream sa il fac fericit si sa compensez momentele in care nu eram unul langa celalalt , si eu de altfel eram fericita in acea perioada numai alaturi de el ( apreciam si relatiile cu prietenii si cunostintele datorita faptului ca in aceasta relatie ma simteam fericita, a lui, si imi arata gesturi tandre ce imi faceau bine) , asta fiind la inceputul relatiei .Usor usor a inceput sa se instaleze gelozia ( pana sa il intalnesc pe acest baiat nu simteam atat de tare frica de a pierde pe cineva, dorinta de a controla si de a-mi face scenarii ca ar putea vorbi si cu alte fete)..pe langa asta, s-au instalat certuri de la mici la mari...ocazionale dar serioase ..chiar si de la faptul ca nu imi puteam depasii ora stabilita de familie pentru a ajunge acasa. La un moment dat o cunostinta de-a unchiului meu i-a spus acestuia ca l-ar fi vazut cu o alta fata iesind ..acesta mi-a spus mie apoi si m-am simtit tradata si dezamagita..de ne-ajuns. L-am intrebat si am incercat sa discutam normal fara a ma enerva foarte tare ( mentionez ca nu a fost o discutie fata in fata ,ci telefonic ) am trecut cu vederea , dandu-i crezare..dupa acest episod cautam tot mai mult atentia lui si mi se parea ca nu mai este la fel..era mai rece cu mine. .certurile au devenit din mici mai mari...imi pierdusem increderea atat in el cat si in mine...deoarece simteam ca nu ma puteam controla si il iertam des..nu voiam sa il supar..sau imi era teama sa il pierd incat in urma certurilor ma gandeam la suicid ..si ii spuneam ca voi face asta tocmai pentru a vedea daca ii pasa de mine. Nu stiu cum dar dupa asta am mai avut momente in care ma simteam fericita. Dar dupa asta am aflat intamplator de la o eticheta pe o retea de socializare ca ma insela de ceva timp...chiar de la acea fata..atunci m-am suparat foarte tare , am plans si eram demoralizata..ranita...nu ii raspundeam la mesaje si consideram ca m-a tradat..ma inchisesem in mine..in seara aceea el a iesit cu o alta tipa..pe langa aceasta si imi spunea asta constient ..la un moment dat m-a pus sa aleg..pentru ca familia imi interzicea sa ma impac cu el...mizand ..ori el ori familia..si m-am simtit fortata...am refuzat sa ne impacam nu pentru ca nu tineam la el si nu l-as fi iertat din nou..dar nu am putut sa ii marturisesc adevaratul motiv...apoi cand era prea tarziu si el ma considera lasa..ca am renuntat usor si sub influenta alor mei..ai mei mi-au spus sa fac cum cred..si el nu ma nai voia...atunci am intrat cu adevarat in depresie..pentru ca m-am taiat pe mana cu lama scriindu-i numele..pentru a-l purta cu mine toata viata...si nu mi-ar fi parut rau daca muream din iubire...am cautat apoi sa vorbim la telefon ..sa imi raspunda la mesaje si sa ne vedem...si el ma respingea..intr-un final a vrut..m-am simtit langa el de parca eram straini..distant..si rece chiar daca era langa mine..am insistat sa ma pupe pe obraz doar sa vad daca are curajul si sa imi confirm daca mai simte ceva pentru mine..si el gasea scuze..cauta sa faca conversatii banale.. ( erau si cunostinte de-ale lui) . Am ramas singuri si eu nu mai stiam ce sa spun ..imi era frica de respingere desi, imi venea sa ii spun cat de mult il iubesc ..ca nu vreau sa il pierd si am inceput sa plang si i-am aratat ce am facut ..reactia lui a fost una : " esti nebuna" .."de ce plangi acum? " ( se referea la faptul ca am renuntat ) " faptul e consumat " " nu mai poti face nimic " ...m-au ranit aceste cuvinte si din nou din cauza acelei temeri de a nu ma certa cu ai mei cand ajung acasa ..ma grabeam sa plec desi , mi-as fi dorit sa mai stau cu el :(( la plecare nu mai stiu daca m-a pupat pe obraz sau ..nu doar imbratisare scurta si pe fuga..mi-a parut rau ..de atunci nu ne-am mai vazut ..dupa 6 luni de la despartire ..i-am scris...i-am spus tot ce simt si speram sa ne impacam ..i-am propus asta..dar el a refuzat spunand ca nu are nevoie de o copila..am intrerupt legatura cu el pana acum un an cand i-am scris pe o retea sociala de ziua lui..ii urmaresc profilul inca de la despartire .. si ma simt rau vazand poze si stiind ca este cu acea fata in locul meu..dar nu vreau sa il uit. Sa il pierd din suflet :((( zi de zi...cred ca ora de ora numai la el ma gandesc ..si la tot ce a fost ..cred ca de un an si ceva imi tot urasc familia in sinea mea pentru ca mi-au stat in cale in acea perioada...dar ma fac ca mai am incredere in ei...ca ii mai iubesc la fel..si caut sa zambesc ..dar o fac fals ..rareori din plin ..apoi imi amintesc ca nu am pentru ce sa zambesc daca nu il mai am pe el..am avut n tentative de suicid pentru ca simt ca nimeni nu ma intelege si nu ma sprijina emotional ...nu imi mai vad rostul fara el...si in alte relatii am acceptat sa fiu manip**ata si folosita din cauza acestei tulburari emotionale ..si in fiecare partener mi-l vad pe el ..in sensul "asa am fi fost noi daca nu renuntam" si ma mint ..creez doar atasamente ..relatii pansament ...si ma complac in suferinta chiar daca stiu ca nu mi-e bine...lasand timpul sa treaca doar pentru a spera ca intr-o zi se va intoarce la mine...urmaream fiecare postare..si recent mi-am facut curaj sa ii scriu ..crezand ca poate s-au despartit ..imi era teama de ce va crede...de cum va reactiona ...dar la fiecare raspuns speram sa imi spuna ca ma vrea inapoi la fel de mult cum il vreau si eu ..conversatii banale dar importante pentru mine ...apoi seen la mesaj ..nu am mai insistat ..si apoi nu mi-a mai scris deloc .. :((( am observat ca s-au impacat ..sau nici macar nu se despartisera..spre surprinderea mea ....sunt tot mai rau de atunci si ma doare ..numai la asta ma gandesc ...