Depresie?

Buna sunt noua pe acest site asa ca o sa va spun si eu povestea mea. Povestea mea suna cam asa: Sunt Georgiana, din Galati si acum 3 ani m-am mutat in Bucuresti pt a termina facultatea, aici l-am cunoscut pe "el" , am format un cuplu, apoi dupa ceva timp am ramas insarcinata. Eu stateam cu chirie si dupa 4 luni de la sarcina m-am mutat la "el" acasa, unde nu am fost primita foare calduros. Tatal lui un alcoolic care facea mereu scandal si arunca cuvinte jicnitoare, indiferent de persoana, iar "el" fiind plecat la munca, pe perioada cat era scandal in casa nu a luat niciodata nici o masura ca sa inceteze aceste clipe de cosmar pt mine, cu toate ca era informat. Am trecut si peste asta, am facut cununia civila, o alta zi de cosmar in care tatal lui sa imbatat si si-a aratat adevarata lui fata in prezenta parintilor mei care au ramas socati de felul in care pot fi unii oameni. Cand sa nascut fetita eu si cu "el" ne-am indepartat foarte mult, vroia sa fie liniste, imi zicea mereu sai fac ceva la copil sa numai planga, "el" nu statea niciodata cu ea, pe motiv ca fetita tacea numai la mine. Cand a facut fata 5 luni ne-am mutat cu chirie intr-o garsoniera, eu cazusem deja in acea depresie pt ca nu ma ajuta nimeni, si tot timpul meu era dedicat copilului, cu exceptia cand mergeam la cumparaturi sau faceam de mancare. Certurile dintre noi s-au intensificat, erau zilnice, "el" venea de la munca, manca si se punea la calculator, fara sa ma intrebe daca ma simt bine, sau sa stea el 5 min cu copilu. Ne certam cand ii ziceam sa stea cu copilu, ma intreba "unde te duci?", "de ce sa stau cu ea, tu ce faci?". Cat timp a fost rece afara si viscol nu am scos copilu afara, si l-am intrebat "stai tu cu fata dupa ce vii de la munca ca sa ma duc eu la cumparaturi? sau stau eu cu ea si te duci tu?" si a ales sa se duca "el", iar la cateva luni a inceput sa-mi scoata ochii ca numai "el" sa dus la cumparaturi, desi eu i-am dat posibilitatea sa aleaga, dar nu a vrut. In martie am avut o discutie serioasa in care i-am zis k trebuie sa luam o pauza in care sa ne gandim foarte bine ceea ce vrem pentru noi pt ca sunt multe certuri si nu ne mai intelegem. Primul lucru a fost sa se duca sa se arunce de la etaj, nici decum sa vorbim ca doi oameni adulti,iar prin felu lui de a proceda ne-a facut sa nu ne vorbim timp de o luna de zile cu toate ca stateam in aceeasi casa. Dupa aceasta luna eu am fost cea care s-a dus sa vorbeasca din nou cu "el" si sa ne mai dam alta sansa....dar...nimic numai era bine...eram oarecum crispati amandoi, si nu ne puteam comporta ca si cum nu s-a intamplat nimic. Dupa cateva luni am plecat la Galati impreuna cu copilu, si deja simteam ca ma detasesz de acea stare de tensionare care era acasa intre mine si el, ma simteam bine fara el, si cand m-am intors inapoi i-am zis ceea ce era in sufletu meu, iar el a tratat totul foarte usor, ca a doua zi a plecat la "el" acasa, cu tot cu bagaje. Reactia lui nu a lasat in urma decat faptul ca astepta si "el" aceasta despartire. In timpu in care am mai ramas eu acolo pt a elibera apartamentu, nu sa interesat daca am nevoie de ceva pt copil. Am venit la Galati si dupa 2 saptamani il sun sal intreb cum vom face cu divortul, si mi-a zis sa ma interesez ca o sa vada cum o sa faca sa isi i-a o zi libera. Apoi cand l-am informat ca merge la un notar mi-a zis k nu are bani. Dupa alte saptamani il sun iarasi si ii zic ca voi plati eu totul, si imi zice ca nu e de acord, ca "el" nu vrea sa divorteze ca nu are timp sa stea sa se gandeasca la asa ceva, ca nu ne tine un act legati, aceste discutii de fiecare data se transforma in discutii interminabile, si multi nervi si niciodat la un comun acord. Ultima oara cand l-am sunat sa ii zic ca platesc eu tot mi-a zis ca de ce nu l-am sunat sa ii zic ce face copilu, si cand am de gand sa ma duc sa vada si "el" fata. In aceasta perioada nu sa interesat niciodata de ea, si mia zis ca nu va veni "el" aici la Galati niciodata sa o vada. Am fost joi si am consultat un avocat, iar marti o sa ma duc sa depun actele la judecatoriie pentru divort pt ca nu ne intelegem de vb buna. I-am zis, "el", pt ca nu stiu daca merita sa ii zic pe nume, unei persoane care are numai idei tampite in cap, si nu da un tlf sa vada ce face copilu, dar are pretentia sa ma duc eu cu copilu 500 km sa o vada, sa chinui copilu 8 ore pe drum (dus-intors), in loc sa vina el. Am fost intrebata de catre avocat ce fel de custodie vreau: comuna(in care poate sta copilu si la mine si la el) sau custodie express, daca tin bine minte, (in care sa am dreptul de a decide asupra ei numai eu, iar daca copilu vrea sa invete undeva in afara tarii, sa nu fiu nevoita sa ii cer lui procura), am stat si m-am gandit, eram in dubii foarte mari, dar pt simplu fapt k e delasator ca e numai gura de "el", si nu il intereseaza decat de "el", am cerut custodia express. Fetita are 1 an jumatate, nu ii simpte lipsa pt ca niciodata nu ia simtito, o iubesc enorm si vreau ceva bun pt ea, ceva mai mult decat mi-au oferit parintii mei mie. Am niste parinti extraordinari, care ma iubesc si pe mine si pe fetita si ma sustin in aceste momente, dar cu toate astea, ma simt singura si abatuta, pt k nu le pot zice mereu ceea ce e in sufletu meu. ii iubesc din suflet si stiu ca sufera alaturi de mine in aceste momente cu toate ca nu se arata, pt ca orice parinte sufera atunci cand copilului lui ii este greu. Cu toate ca am sprijinul parintilor mei ma simt foarte singura, am momente cand plang, si am impresia ca nu mai ma pot opri, nu am chef de nimic, sunt total indiferenta la ce se intampla langa mine....