Depresie dupa decesul copilului raspuns medic

Este normal sa aiba aceste reactii dupa un eveniment atat de tragic.Insa eu sunt de parere ca in timp isi va reveni, dandu-si seama ca nu se mai poate face nimic si ca trebuie sa mearga mai departe.Totusi este bine ca toata familia sa fie alaturi de ea si sa o sprijiniti sa treaca peste acest cosmar prin care a trecut si trece.Daca nu isi revine si doreste sa se sinucida sau alte chestii, atunci este bine sa interveniti rapid chiar sa si o internati.Va spun ca in timp se va face mai bine, nu zic ca durerea va disparea, dar in schimb isi va da seama ca nu se mai poate face nimic si ca nu are rost sa planga in fiecare zi.Cei mai importanti sunte-ti voi, FAMILIA EI, voi o puteti ajuta cel mai mult sa treaca peste tragedie si sa-si vada de viata mai departe.Va urez multa sanatate si ei si voua si sa aveti grija unul de altul.

Imi pare rau pentru sora dvs, dar sa fie linistita pentru ca fiica ei este cu Dumnezeu acum, era tanara nu avea pacate, poate a fost si un semn de indreptare dat pentru mama ei sau poate ca daca mai traia i se intampla ceva rau, nu stim.

Intalnirea cu moartea este un moment pentru fiecare sa ne intoarcem la Dumnezeu asa cum am facut si eu acum 2 ani, la 33 de ani, cand m-am aflat in fata mortii mele si m-am intors inapoi la Dumnezeu si asa traiesc si astazi. Intoarcerea mea la Dumnezeu m-a facut sa imi vad greselile din toata viata si sa incep sa le indrept si acum nu imi mai este frica de moarte pentru ca acum stiu din experienta extrema din fata mortii de acum 2 ani ca moartea este doar o trecere dincolo, depinde de noi unde o sa ajungem dupa Judecata de apoi in Rai sau iad, noi decidem.

Constientizarea greselilor din viata si a marilor pacate au fost pentru mine tratamentul, daca este ortodoxa sa mearga sa se spovedeasca si sunt foarte bune si slujbele de maslu care se tin vineri pentru alungarea raului si vindecarea trupului dar mai ales a sufletului, o sa se linisteasca dupa cateva astfel de slujbe.

Si sa nu stea retrasa de oameni sau sa se afunde in reguli bisericesti, Dumnezeu este in oameni, ajutorul dat altor oameni prin voluntariat sau oricarui om ii poate linisti sufletul. Dumnezeu sa o ajute!

Ascult-o, vorbeste cu ea. Am vazut intr-o zi o emisiune cu cazuri similare si toti cei care trecusera prin cazuri similare spuneau ca este nevoie de comunicare. Cei apropiati trebuie sa asculte si sa vorbeasca ... Doamne ajuta !

Salut! revin pe forum dupa circa 6 luni de absenta.Asta este povestea mea si o voi posta pe toate forumurile de specialitate. Am 26 de ani si acum 6 luni credeam ca viata mea nu mai are sens. Simptome: lipsa apetit,lipsa libidou,somnolenta excesiva, somn neodihnitor, stari de voma dupa mese, intr-un cuvant-scarba de viata si depresie. Am ajuns pana acolo unde preferam sa imi iau viata decat sa merg mai departe . Ma afecta orice ( manele de la vecini, nunti de p***a, colegi retardati- asa ii vedeam atunci, lipsa unei satisfactii profesionale). Episoadele au inceput din liceu si nu durau mai mult de 2 saptamani cand le tratam cu mult sport.De obicei erau sezoniere (primavara si toamna). Cand am inceput munca la terminarea facultatii simptomele s-au inmultit.Am inceput sa imi pierd capacitatea de concentrare, memorare, atentia.M-am speriat cumplit si am inceput si cu atacuri de panica. Eram foarte reticent fata de medicina conventionala si nu credeam ca am o problema de ordin psihic. Asta pana mi-am facut toate analizele posibile care lasau de inteles ca o sa traiesc o mie de ani fara reparatii. Mai toti medicii generalisti imi spuneau ca este o simpla astenie si ca va trece.Nimeni nu mi-a recomandat un psihiatru caci vezi doamne eram prea tanar si nu am motive sa vad viata asa si pe dincolo.Am inceput sa ma documentez in limita energiei extrem de limitate.Intr-un final am obtinut raspunsul de la tatal meu care inca de la debutul simptomelor imi spunea ca sufar de depresie la fel ca el.(deci de ordin genetic).Am inceput sa ma gandesc de cand ma simt trist si care ar fi cauza.Mi-am dat seama ca am fost asa de mic copil. Numai bautele din liceu ma faceau sa ma simt bine si probabil ca alcoolul a si agravat aceasta conditie + conditiile sociale pe care le traim cu totii.Obiectiv analizand nu aveam motive de tristete, aveam tot ce si-ar putea dori un tanar de varsta mea: loc de munca binisor platit cu sanse de promovare, o fata care ma iubea si era mereu langa mine,masina si tot ce mai presupune viata materiala.Am mers la un psihiatru care mi-a dat un tratament.Primul a agravat starile mele si ma facea zombi.Al doilea insa si-a facut efectul din prima zi.De fapt am inceput sa ma automedichez pe principiul: ce merge pentru tata trebuie sa mearga si pentru mine. Am luat Venlafaxina 75 mg una pe zi dimineata.La inceput oboseala,greata, lipsa libidou, nimic diferit de ce simteam inainte asa ca am continuat. Dupa circa doua saptamani am horarat sa abandonez dar la rugamintile celor apropiati am reluat dupa 2 zile de pauza. Pastila de dupa cele 2 sap si 2 zile si-a facut efectul(cum si de ce atunci nu pot sa-mi explic). S-a ridicat presiunea de pe creier si parca toata supararea mea s-a disipat.Deja a doua si am inceput sa mananc mai mult si sa ma simt mult mai bine.In timp, cu miscare, studiu,mese sanatoase si multe fructe mi-am revenit. De fapt de ce sa zic ca mi-am revenit cand de fapt ma simt ca un nou nascut cu pofta de viata si foarte placut la vorba. Dar a durat sase luni.Sfatul meu este sa faci toate analizele de sange,tomografie craniana(sa nu fie o tumora), exudate din gura, nas , analize ORL daca ai probleme cu respiratia si doar dupa sa apelezi la un psihiatru. Foarte multi te vor indopa cu pastile ceea ce nu cred ca ar fi de recomandat.Incearca pe rand un singur medicament si vezi ce te ajuta.Drumul este lung si anevoios dar la capatul lui vei vedea lumina.Te asigur ca iti vei reveni si vei fi cel mai activ si fericit elev/student/lucrator din mediul tau. Nu garantez ca ceea ce a mers pentru mine va merge si pentru tine asa ca ai rabdare si experimenteaza. Eu iau si acum o pastiluta pe zi de Venla si cu Bilobil pentru o mai buna oxigenare a creierului( pana la urma cred ca depresia este mai mult o problema de irigare p***a a neuronilor). Mult curaj si nu astepta sa se inrautateasca simptomele.Medicatia este foarte ieftina iar analizele le poti face gratuit la un spital bun. Multa bafta tuturor care sufera de aceasta boala de toata jena! Nu am adaptat acest mesaj pentru fiecare postare insa se adreseaza tuturor suferinzilor. P.S. Mai precizez faptul ca nu am trecut prin evenimente traumatizate caz in care consider ca o consiliere psihologica este imperios necesara.

Dupa moartea unui membru al familiei mele, am inceput sa sufar de insomnie acuta si ma simteam in permanenta trista si fara chef de nimic. La inceput am zis ca poate este normal si asa se intampla cand suferi o pierdere, insa dupa ce simptomele mele au continuat o perioada mai indelungata am decis ca poate este cazul sa ma documentez pe internet despre ceea ce mi se intampla. Am gasit site-ul depresiv.ro si am vazut discutii ale unor persoane care se confruntau cu aceleasi probleme. M-am dus astfel la un psihiatru care a confirmat ca ma confrunt cu aceasta boala si mi-a recomandat si o vizita la cardiologie, unde am descoperit ca am probleme cu tensiunea. Acum am inceput un tratament medicamentos si sunt mult mai bine. Va recomand si voua site-ul, puteti gasi tot felul de informatii utile!