Ce pot sa fac in aceasta situatie?

Buna ziua tuturor, am sa incerc sa scriu cat se poate de scurt si la obiect. Am 22 de ani, sunt studenta, si am o relatie de 2 ani cu un barbat de 30.Relatiile mele din trecut au fost scurte, fara planuri serioase din partea baietilor ceea ce se lasa cu suferinta si jale mare pentru mine DAR pentru putin timp, imi reveneam relativ repede. Totul s-a dat peste cap la 20 de ani, cand am inceput relatia cu actualul meu iubit. Ne petreceam mai tot timpul impreuna, a renuntat la tot pentru mine doar ca sa se poata muta cu mine intr-un alt oras (eu urma sa fiu in primul an de facultate). Ne-am mutat impreuna, fiind sigura ca el e jumatatea mea si ca e omul perfect pe care l-am asteptat dintotdeauna (chiar este). Fara sa imi dau seama insa, iubirea mea a scapat de sub control. Gelozie multa din partea mea, prieteni lasati balta, timp petrecut doar cu el... iubirea intensa pe care am simtit-o m-a dat peste cap si toate astea m-au schimbat. Stand non-stop impreuna in timpul liber (f mult) am ajuns sa respir prin el si pana la urma mi-am dat seama ca e o problema in momentul in care am fost nevoita sa raman singura cateva zile.In zilele respective eram terminata, plangeam non-stop, aveam prea mult timp liber si eram obisnuita sa mi-l petrec cu el, iar cand m-am trezit singura am intrat in panica. Aveam tot felul de scenarii in cap, cum ca el nu se va mai intoarce sau ca nu ma mai iubeste. Linistea din casa ma innebunea, plansul incontinuu'' imi dadea dureri infernale de cap si aveam impresia ca cineva e in casa cu mine, ceva...necurat. Norocul meu era ca prietena mea a putut sa doarma cu mine, asa ca ziua ma chinuiam cum puteam. Intr-o noapte prietena n-a putut dormi cu mine si pentru prima oara in 22 de ani am ramas singura acasa inclusiv noaptea. Cand se intuneca afara era groaznic. Aveam o stare de panica permanenta, plangeam groaznic toata ziua indiferent de ce incercam sa fac iar noaptea nu reuseam sa dorm decat o ora dupa care ma trezeam si iar adormeam cu o panica pe care o simteam in piept, asta pentru ca aveam impresia ca atunci cand voi deschide ochii voi vedea pe cineva sau ceva, eram in nesiguranta totala Simteam ca innebunesc efectiv, imi venea sa fug unde vad cu ochii. Plang de pe-acum si sunt speriata de moarte pentru ca din noiembrie iubitul meu va pleca in strainatate un an de zile, iar eu... voi sta singura. Nu are cine sa mai doarma cu mine, nu va mai avea cine sa stea cu mine, voi fi pe cont propriu. Nu pot sa il opresc sa plece, i-ar afecta toata cariera si ar fi egoist din partea mea.Ma inspaimanta faptul ca trebuie sa ma descurc singura si sa preiau eu toate responsabilitatile fara sa mai am vreun sprijin. Imi vin scenarii in cap, si mi-e teama sa nu se sature si iubitul meu de posesivitatea mea pentru ca de multe ori sunt chiar absurda.Un an de zile fara el si nopti lungi de groaza...deja plang.Iesitul in oras, filmele, cititul, sportul...NIMIC nu ma ajuta. Sunt disperata...si as vrea sa imi dau seama ce e cu mine, sa rezist un an.