Am niste stari ciudate.

Buna ziua! Ma numesc Anca si am 15 ani... As dori sa va povestesc cum a inceput totul,am fost cam acum 2 ani la mall la un film de groaza cu prietena mea,a inceput coloana sonora iar eu simtind o stare de sufocare am rugat-o pe prietena mea sa mergem pana la toaleta,deoarece senzatile nu dispareau am luat un taxi si am plecat acasa de unde am mers cu mama la urgente. Acolo mi-au dat o injectie,mi-au pus oxigen si m-am simtit mai bine pe moment. A trecut ceva timp(vreo 3 luni) in care am avut numeroase stari de sufocare si neliniste,dar raul a inceput deabia atunci...eram afara cu niste prietene si pierdeam vremea intr-un parc,cand dintr-o data am avut senzatia(nu stiu cum sa o explic clar pe intelesul tuturor),am avut senzatia ca sunt pe alta planeta,nu mai avema nici o legatura cu realitate,simteam o stare de panica si ma simteam rau,simteam o frica,simteam ca aveam sa uit tot,ca nu mai aveam sa stiu cine sunt,simteam disperare si ma simteam de parca eram aeriana de parca nimic ce se intampla in jurul meu nu avea sens...am fugit acasa fiind la mica departare si le-am explicat totul parintilor care s-au panicat putin...a urmat o perioada in care nu puteam sa stau singura in casa,imi era frica,nu puteam sa ies afara,stateam cu zilele in casa,asta pana a inceput scoala si trebuia sa ies...am inceput sa merg la scoala dar nu puteam sa scap de aceste starii...nu cred ca pot explica de cate ori am fugit de la scoala si am venit acasa din cauza acestor starii,nu puteam sa ma concentrez,notele mele scadeau vizibil pe zi ce trece,faceam tot posibilul sa nu ma duc la scoala(pt ca acolo ma apucau cel mai des starile)chiuleam,simteam ca eram intr-o gaura din care speram sa ies,am inceput sa iau medicamente pentru ca nu mai puteam sa dorm noaptea deloc(xanax 0.25). Au fost clipe de cosmar care m-au marcat la o varsta atat de frageda,care m-au facut sa ma maturizez prea repede...si cel mai rau era ca nu stiam de unde vine problema,care era cauza?
Am inceput sa merg la un psiholog,ne mai stiind ce sa fac... Am facut terapie sigura si in familie,am intalnit un psiholog excelent care m-a ajutat sa ma mai eliberez de starii dar tot simteam o neliniste,un rau... Am reusit dupa un timp sa renunt la medicamente (cu multa munca) pentru ca devenisem dependenta de ele,nu puteam sa dorm sau sa ma simt bine fara ele. Am stat in casa foarte mult timp...toata vacanta de vara eu eram in casa...
Dupa un timp am inceput sa ies din nou afara,dar starile nu dispareau,aveam aceleasi stari,iar singurul loc in care ma simteam bine era in casa,poate credeti ca exagerez dar chiar nu puteam sa ies,simteam ca aveam sa uit totul,aveam frica in mine...nu aveam motive sa imi fie frica,dar cu toate astea o simteam oriunde mergeam,nu vroiam sa ma indepartez de bloc cand ieseam afara.. A urmat o perioada in care am putut sa ma indepartez putin de starile acestea,mergeam din nou la suc cu prietenii,ieseam din casa si ma simteam bine si implinita din nou. Dar tot ce e bun nu tine mult...si am simtit asta pe pielea mea cand intr-o seara cineva a spus sa mergem pana in oras sa ne plimbam(era toamna spre iarna iar afara se intunecase)am clacat,am avut din nou starile acelea si am fugit acasa,a urmat o luna si ceva in care nu am mai putut iesi din casa(noroc ca era vacanta de iarna),prietenii mei ma sunau iar eu gaseam scuze penibile,imi era foarte greu si nu vroiam sa spun nimanui cum ma simt nici macar mamei fata de care am inceput sa ascund starile acestea pentru ca nu vroiam sa o ingrijorez. Eram complet singura in povestea asta,primavara a venit..eu mai ieseam din casa din cand in cand,iar apoi a venit vara iar eu terminam clasa a8-a...am avut vara acea o perioada de liniste,puteam sa ies din casa...ieseam cu prieteni si chiar daca mai aveam din cand in cand starile acelea credeam ca am scapat complet,credeam ca viata si decursul ei vor reveni la normal...si un timp asa a si fost...
Apoi a venit toamna iar starile au reaparut mai puternice ca nicioadata,ma tineau mai mult...timp in care eu ma panicam si nu mai stiam ce sa fac...mai ieseam in fata la bloc...dar imi era frica sa plec de acolo,nu era normal,credeam ca am depasit totul dar evident nu era asa...Nu mai suportam...daca prietenel mele isi faceau griji cu ce o sa se imbrace la suc,eu imi faceam griji cum sa gasesc o scuza ca nu pot sa ma duc sau cum sa fac sa fiu o persoana normala. A urmat un timp in care totul era mai ok....scoala incepuse,eu ma simteam mai bine...nu mai trebuia sa plec de la scoala.. Pana azi cand am mers la scoala unde am avut din nou starile... Mi-a cazut lumea in cap,am venit repede acasa. Nu stiu ce sa mai fac,va cer din tot sufletul un sfat.