Am aproape 17 ani, iar acum 1 luna si jumatate mi-am inceput viata sexuala. Dupa aceea mi-a venit ciclul ( normal, ca de obicei), iar acum de curand am aflat ca am o infectie urinara\\cistita, pe care am tratat-o cu antibiotic, aflamil, nospa(am fost la medic, desigur, atat medic de familie cat si ginecolog), si am terminat acest tratament.Pe langa acestea am luat si mai iau inca calciu, magneziu si fier, si am avut si candidoza, pentru care mi s-a prescris un ovul, pe care l-am folosit. Acum mai iau Gyniel, prescris tot de ginecologul la care am fost. Luna asta mi-a intarziat ciclul o saptamana si mi-a venit acum o zi, dar nu curge normal, am dureri menstruale, insa nu curge. Nu am patat nici macar un tampon intreg in aceste doua zile, sangele este foarte gros(ca un chist interminabil, elastic) si inchis la culoare, si iese numai daca merg la baie si ma "incordez", iar atunci curge cam cat o lingurita. Am dureri foarte mari tipice menstruatiei, dar simt o oarecare durere si in partea stanga, cam pe unde se localizeaza ovulul stang. Ce credeti ca ar putea fi? O sa merg si la un control ginecologic, dar pana apuc sa imi fac programare la un doctor bun mai dureaza.. E chiar si o mica posibilitate sa fie vorba de o sarcina? ( mereu am facut-o protejat, insa sunt atat de ingrijorata incat nu stiu ce sa cred) sau ar putea fi o raceala jos? Acum aproximativ 2 saptamani mi s-a facut o ecografie si nu s-a vazut niciun chist sau nimic de genul.
Doresc sa raportez intrebarea pentru:
Aceasta intrebare nu are raspunsuri!
Participa la comunitate si fii prima persoana care raspunde la intrebare!
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau
Inregistreaza-te
pentru a putea comunica cu pacientii si medicii din cadrul comunitatii.
Adreseaza o intrebare!
Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!
Raspunde