Sufar de anxietate ce pot sa fac raspuns medic

Buna. Am 17 ani si am avut o problema grava, iar acum a devenit foarte grava. Cand eram mai mic, in clasa a 5a a6a , cand veneam de la scoala, niste "smecherasi" s-au luat de mine pe strada, mi-au cerut bani, etc. De atunci ocoleam acele locuri, chiar 1 km , de frica. Nu m-am batut in viata mea si nici nu sper s-o fac. Pur si simplu mi-e frica de bataie, de o incaierare. Pierd distractii, baieramuri, pentru ca mi-e frica sa nu se ia cineva de mine. Nu am spus la nimeni chestia asta, iar parintii ma considera un ciudat. Nu stiu ce sa mai fac.

Se vede treaba ca suntem multi, din pacate. Ma alatur si eu "trupei" pentru ca sufar de anxietate si fac atacuri de panica de aproape 2 ani. Am aflat ca starile astea nu apar asa din senin, cum ar crede multi dintre cei "panicati". Da, ele survin brusc, dar sunt rezultatul unui lung exercitiu pe care l-am facut cu mintea noastra si la care n-am fost atenti. Ganduri pesimiste zi de zi si frici considerate normale. Astea sunt caramizile pe care le-am pus noi, unii fara sa-si dea seama, altii cu voie, adica consienti. Toata treaba e sa deramam zidul. Si daca nu putem sa intram cu buldozarul, macar sa dam jos caramida cu caramida. Greu de facut, stiu!

si eu am suferit de anxietate ani la rand , si va spun k e una din cele mai groaznice boli , pana cand mam hotarat sa ma duc intro zi la farmacie , si am gasit acolo o doctorita kre mia dat niste pastile naturale , B natural si Antistres de la Catena le-am luat eu ,sunt uimitoare ,cel putin la mine si-au facut efectu dak vrea cineva sa vbim mai mult sa lase idu

am avut si eu timp de 6 luni ..6 luni groaznice.aveam si facultate multa lume etc..
am incercat orice..psihoterapie,carti pe net, am citit mult..pana la urma am gasit solutia intamplator.
.ideea e ca anxietatea afecteaza un domeniu sau mai multe in subconstient..psihoterapeutul tre sa l gaseasca pe cel lipsa.anxietatea trebuie atacata din cat mai multe puncte.
in cazul in care psihoterapeutul nu l gaseste si intareste alte domenii increderea in sine
sa l compenseze pe cel lipsa atunci dureaza.. ia mult timp..(de obicei asa se intampla)
eu m am vindecat pe loc.
Deci mi am gasit o fatza care nu tradeaza nici un fel de emotii asta a fost cea mai mare usurare..
si a devenit fata mea normala ,
apoi ,
cateva abilitati de comunicare;apoi sa ma reprezint pe mine -resoponsabil public etc,
ultima sa ma accept si fizic :)
calm si puternic.deschis la conversatie- intotdeauna sa vb frumos.si privirea in ochi max 5 sec apoi in alta parte si iar in ochi.a si sa invat sa rad relaxat.faceam exercitii acasa
si gata.
daca am ajutat pe cineva faceti o rugaciune pt mine :) DM

am citit toate mesajele voastre am trecut si eu prin toate simtomele voastre dar acum am luat magneziu b 6 si alprozolam 25 mg si tot asa ma simteam dar acum fac an felu urmator cand ma trezezeam dimineata ma trezeam cu frica tot timpul dar faceti ce fac eu si scapati de panica cand va treziti dimineata primul lucru sa spuneti an gand doamne ce bine ma simt azi multmesc doamne ca miai dat o zi buna si sanatoasa va dati jos din pat dar repede si spuneti vai azi am de facut treaba asta ia so fac acuma si dupa aia vedeti ca nu mai intrati an panica cand va odihniti ancepeti sa flerati un cantec si asa va simtiti bine dar an fie care zi si an cateva zile creeru gandeste altfel si scapati de panica dreptat urmati sfatul meu va doresc sanatate

sa fim seriosi de boala asta nu se scapa niciodata
doar putem s-o controlam cu medicamente sau nu.

De trei luni sufar de atacuri de panica.Ma duc la pshiholog si nu ma simt bine.Imi e frica sa merg in locuri aglomerate. Vreau sa scap de aceasta senzatie, ce trebuie sa mai fac?

am avut si eu aceleasi probleme ca si voi , si am reusit sa scap fara nici un tratament. sa va spun cumm a inceput totul . i ntr-o seara dupa ce m-am pus in pat am simtit ca nu mai am aer ca nu pot respira si parca ma strange ceva de gat m-am speriat foarte tare m-am urcat in masina sa merg la urgenta si nu am putut sa conduc am gasit pe cineva care ma dus la urgenta si acolo nu mi-au facut nimic au zis sa merg acasa ca nu am nimic. dupa ceva timp am avut iar aceeasi problema dar incet incet am reusit sa ma concentrez si pot sa stapanesc orice gand negativ, lam su inceput ma deranja si eram suparat , imi ziceam tot timpu de ce mi se intampla mie am inceput sa mai beau doar sa fiu ametit sa nu imi aduc aminte de starile astea , bineinteles nu am devenit alcoolic dar nici rau nu mi-a facut. acu sunt bine muncesc pe tir de 3 ani si nu am nimic. incercati si voi poate este remediul. sanatate tuturor
.

Buna, toti cei care doresc sa scape de anxietate/depresie sau cel putin sa obtina o ameliorare a simptomelor, va rog sa-mi scrieti pe id-ul de mess doll.rubby si va ajut in mod eficient si gratuit atat cat pot!

Buna Mihai. Eu sunt psiholog si vroiam sa-ti raspund la intrebari. 1. Nu se poate innebuni si sa fii atit de constient de acest lucru. 2. Teama de a innebuni insa, este reala pentru ca asa simti tu. 3. Si da, este doar in capul tau iar datorita faptului ca iti recunosti problema si ceri ajutor te face sa fii relativ in siguranta. In rest, ce pot sa-ti spun este ca ai nevoie de psihoterapie, adica ai nevoie sa refulezi, sa spui tot ce te nelinistete, sa analizam si sa vedem de unde pleaca problema ta si apoi sa o rezolvam definitiv. Pina atunci ar fi bine sa faci pace cu tine, sa te placi si sa te iubesti, dupa parerea mea acesta ar fi primul pas catre vindecare!

Ca Psiholog clinician, scopurile mele principale sunt prevenirea, investigarea şi vindecarea afecţiunilor psihice.

Psiholog Florina Toader
tel. 0765.890.829
http://sanatateamintii.ucoz.ro/

Buna ziua! Am 21 de ani si trec printr-o perioada dificila din viata mea. Daca acum un an simteam un echilibru in viata mea, toate lucrurile mi se pareau ca merg foarte bine, in perioada aceasta ma simt extrem de trista, poate chiar depresiva si nu pot face nimic. Am un nod in gat continuu, o stare de frica permanenta si imi vine sa plang. Nu pot spune ca am avut o viata grea. Parintii si bunicii mei au avut intotdeauna grija de mine si s-au chinuit sa imi fie mie bine. Mama mea, pe care o iubesc nespus, s-a imbolnavit de diabet acum cativa ani si face insulina. Si parca de cand s-a imbolnvit, nu aud decat de oameni care mor din cauza diabetului. Mama mea e o persoana deosebita, toata lumea o iubeste si fara ea cred ca nu as putea merge prin viata. Ma sustine, vorbesc cu ea intodeauna, doar ca uneori nu vreau sa o mai supar cu problemele mle, ac***a in vedere ca este foarte stresata. Dar ea este un om admirabil si bun, care ajuta pe toata lumea. Si cred ca de aici porneste totul. Desi sunt inconjurata de oameni minunati, mama mea este mai presus de toti. Si in ultima vreme am avut niste probleme de sanatate si am ingrijorat-o tare mult. Si ma simt prost din aceasta cauza. Mama nu e deloc o persoana optimista. Trecuta prin viata, trecand peste probleme cu adevarat grele, stie cum este sa te aflii intr-o stare ca a mea si mereu imi spune ca nu am motive, ca daca s-ar intampla ceva as merge mai departe, caci timpul le vindeca pe toate. Sa ii multumesc lui D-zeu ca sunt sanatoasa si ca am toata viata inainte. Asa este, doar ca in ultima vreme am fost cu moralul l-a pamant. Dupa cum v-am spus, am avut niste probleme de sanatate, nu grave, si am stat destul de mult in casa. Si cred ca si din aceasta cauza am aceasta stare. Pe langa toate acestea, am inceput sa ma tem foarte tare de moarte. In afara ca imi imaginez cum ar fi viata mea fara cei dragi din jurul meu, am inceput sa ma gandesc serios ce m-as face daca mi s-ar intampla ceva. Si brusc ma apuca o spaima de incremenesc si nu mai pot face nimic. Am o relatie de aproxmativ 6 ani, nu suntem casatoriti, dar ne iubim, si cu toate acestea, de fiecare data cand ne certam, dramatizez si ma gandesc ca el sigur vrea sa ne despartim, desi, de multe ori, totul este in capul meu. Relatia nu e perfecta, asa cum nicio relatie nu e, dar parintii mei il iubesc, la fel si el pe ei. Mai sunt neintelegri, bineinteles, dar lucrurile par ok, in momentele in care eu imi revin din starea respectiva. Dar si in acest caz, imi e extrem de frica sa nu ne despartim. Ma gandesc mereu ce m-as face fara el, cat de trista si nefericita as fi, cat de greu mi-ar fi sa intalnesc iar pe cineva, ac***a in vedere ca nu sunt o fire care sa iasa mereu in oras. Mie imi place sa stau in casa sa citesc, sa ma uit la seriale etc. Problema e ca inca de mica dramatizez chiar si cand nu e cazul. Recunosc acest lucru. Dar nu o fac cu rautate si nu vreau sa supar pe mine. Pentru mine, toate aceste ganduri ma acopera si parca nu mai am niciun rost pe lumea asta ( nu m-am gandit niciodata la sinucidere, sa fie clar, doar ca ma simt foarte coplesita ). Ma uit la oamenii din jurul meu: divorteaza, au probleme grave de sanatate, nu pot avea copii, raman fara serviciu si ma gandesc ca trebuie sa ii multumesc lui D-zeu ca nu trec prin toate acestea momentan. Si ca viata mea e simpla, dar ca frumoasa - doar eu sunt cea care nu pot vedea cu adevarat asta. Sunt iubita, inconjurata de oameni buni, dar anxietatea mea, gandurile si fricile nu ma lasa sa imi gasesc acest echilibru. Astept si raspunsurile, sfaturile voastre, daca mai trece cineva prin ce trec eu si ce as putea face.

Eu am suferit 2 ani de aceasta boala, insa dupa ce am inceput sa ma rog din cartea de rugaciuni-catre Puterile ceresti, ingerul pazitor, si catre tamaduitorul Sfantul Efrem, nu mai am anxietate, fara sa iau medicamente.Dupa fiecare rugaciune simt pace,liniste, incredere....Mult succes!

e foarte greu sa traiesti cu starile astea, e ingrozitor, eu uneori am frica sa deschid ochii dimineata pt ca mie frica de o nou zi. la mine starile au inceput dupa 4 luni de la nasterea copilului meu. frica de a innebuni ma insoteste la orice pas. incerc sa ies des, si cand sant in compania altor persoane imi trece orice frica. lupt de un an jumate cu starile aste, mie frica ca sunt nebuna si nu pot accepta asta. e greu sa traiesti cu aceasta teama dar mereu imi spun ca sunt puternica si trebuie sa accept aceste stari si invat sa traiesc cu ele. nu iau medicamente, nu cred in ele, nu am curaj sa ma duc la psihiatru pt ca am impresia ca ma va inchide la spital. in acest an, am avut un job ok si lucrand uitam de aceasta problema. dar totusi revine de fiecare data. citesc pe forum si imi vine sa plang prin ce trec unele persoane. ii inteleg perfect dar trebuie sa accepti totusi problema aceasta si sa incerci sa depasesti.

Eu am inceput sa manac produse fara gluten , sa las carnea si lactatele , m-am lasat de fumat si sa cobor la o altitudine geografica mai mica, cam dupa 2 ani mintea mi s-a limpezit. Ma simt sanatoasa, desii am boli fizice cronice, am scapat de depresii . Asa de simplu : MANCAREA SI CLIMA , macar de as fi stiut asta acum 30 de ani, As fi evitat muuuulte situatii dificile in special in legatura cu copii mei , din a caror copilarie am lipsit perioade lungi din cauza crizelor de ansietate si a depresiilor.

nu este bine sa iei pastile,din punctul meu de vedere...eu sufar de atp (atacuri de panica) de 5 ani...am incercat cu medicamente doar 2-3 zile apoi le-am lasat...nu am vrut sa depind de ele....singurul mesicament este extraveralul care il port mereu dupa mine....la fel nu mergeam neinsotita, nu plecam din localitate si mai multe.... m-am angajat, mi-a fost foarte greu mi-se facea rau...dar am trecut peste...am luptat cu mine, am zis ca trebuie neaparat sa fac asta, sa incerc sa imi schimb viata,....acum sunt mai bine..cand ma ia panica, brusc ma gandesc la ceva ce imi place, iau mai multe ganduri la rand pana ajung la cel care vad ca ma simt mai bine...vb la telefon fac altceva decat faceam in momentul in care ma luat frica....sper ca daca lupt cu mine poate am sa trec peste asta...cel mai important lucru este sa vrei cu adevarat sa te faci bine sa iesi din starea in care esti....cu ajutorul lui dumnezeu si cu puterea care incerc sa o am poate am sa trec peste asta....

dragii mei am 22 de ani...si eu sufar de tulburari anxioase si depresie usoara de ceva timp..am suferit si cateva interventii chirurgicale gen hernie inghinala... apoi complicatii cu niste vase de sange ..ma rog..imi era rau cand intram intr-un spital de atunci..desi am avut toata sustinerea din partea alor mei.urmez psihoterapie cognitiv comportamentala din decembrie 2012 si pot sa spun ca s-au ameliorat simptomele...chiar daca am aceste tulburari de mult timp..nu mi-am dat seama de asta decat mai tarziu dupa o serie de investigatii clinice.am avut si probleme digestive... nu stiam cand trebuie sa merg la toaleta ac***a mereu senzatii de scaun mai ales in situatii stresante sau cand trebuia sa fac ceva important....am reusit sa iau bacalaureatul desi simteam ca ma sufoc si la examene ca o iau razna..ma rog..m-am inscris la o facultate...am chiar si o afacere cu fonduri europene in agricultura bineinteles cu ajutorul alor mei....nu am putut sa fac scoala de soferi din cauza anxietatii...desi am avut o tentativa dar am renuntat! profesorii..chiar si psihologul meu imi spune ca sunt un baiat inteligent insa refuz sa cred asta despre mine.ba chiar si fizic nu ma suportam ..acum cat de cat e mai ok.ar fi multe de spus..si aici tastand aceste randuri ma simt usurat ca vor citi si altii problemele mele... conteaza foarte mult dragii mei credinta spirituala..sportul...socializarea...si va fi bine..va doresc multa sanatate !!! pentru cei ce vor sa discutam despre aceste probleme chiar daca nu ne cunoastem live puteti lua id-ul meu de messenger rap_style08 sau ma gasiti pe facebook sub numele de vio viorel.precizez ca sunt din oradea.

Salut,eu in 24 de ore cred ca pot sa-mi pierd mintile de 15 ori dar in acelasi timp reusesc sa ma controlez in 10 secunde apoi raman cu ideea acelui lucru in cap ore in sir deprimat rau ,nu mai am chef de nimic si totul m-i se pare anost ,nu stiu ce sa fac sau la ce sa ma gandesc sau cum .aveti vreo idee nacar ce e cu mine ! Multumesc