Mâncarea şi obiceiul de a mânca reprezintă o necesitate. În esenţă, nu mâncăm pentru gust, pentru plăcere, pentru a slăbi sau a ne îngrăşa, ci mâncăm pentru a ne lua energia necesară şi pentru a supravieţui. Tulburările de alimentaţie la copii, adolescenţi sau adulţi nu au apărut recent, însă sunt din ce în ce mai întâlnite din cauza unor factori diverşi ai societăţii moderne. În ziua de astăzi, mâncarea nu mai este văzută întotdeauna ca o necesitate, ci mai degrabă ca o modalitate de a gestiona stresul, de a obţine sau a nu obţine un corp conform cu standardele date de reţelele sociale sau o metodă de a obţine plăcere şi recompensa de scurtă durată. Din păcate sau din fericire, mâncarea nu este o sursă de recompensă sau o pedeapsă, ci este esenţială pentru noi toţi. Alimentaţia dictează nu numai simpla noastră existenţă, ci şi starea de sănătate şi nivelul de energie.
Tulburările de alimentaţie sunt afecţiuni psihologice care determină apariţia unor obiceiuri nesănătoase în alimentaţie. Se caracterizează prin perturbări severe de comportament alimentar. De obicei acestea încep cu mici obsesii legate de mâncare, forma corpului său greutatea acestuia. Prin acest comportament, persoana încearcă să-și reobțină echilibrul și controlul asupra vieții, rezultatul fiind afectarea calității vieții și a sănătății fizice și emoționale. Formele severe ale acestor afecţiuni pot duce la probleme de sănătate grave şi chiar la deces dacă nu se primeşte asistență de specialitate. În realitate, tulburările alimentare sunt una dintre cauzele principale de deces în rândul celor ce suferă de afecţiuni psihice, imediat după dependența de opioide.
Aceste afecţiuni pot avea o varietate de simptome, de la restricţionarea mâncării şi până la provocarea vomei, supraalimentarea sau exerciţiile fizice în exces. Tulburările de alimentaţie pot afecta oameni de toate vârstele şi de toate sexele, însă devin din ce în ce mai comune în rândul bărbaţilor. Pentru unii, simptomele sunt similare cu cele observate la femei. Alții pot avea dismorfie musculară, un tip de tulburare caracterizată de o preocupare extremă de a acumula cât mai multă masă musculară. Spre deosebire de femeile care au tulburari de alimentație și doresc, cele mai multe dintre ele, să piardă în greutate, bărbații cu dismorfie musculară se văd ca fiind mai mici decât sunt în realitate și doresc să acumuleze în greutate sau în înălțime. Bărbați sunt mai predispuși la a folosi steroizi sau alte substanțe pentru creșterea masei musculare.
De obicei, aceştia nu apelează la tratament de specialitate, precum o evaluare psihologică sau psihoterapie individuală, şi aleg de cele mai multe ori să ignore simptomele.
Când vine vorba despre cauzele tulburărilor alimentare, există o varietate de factori ce contribuie la apariţia acestora: genetici, biologici, de comportament, psihologici și sociali.
Din perspectiva geneticii, persoanele care au o rudă apropiată (părinte, frate, sora) cu un diagnostic de tulburare alimentară se afla într-o categorie de risc, existând şanse crescute ca acestea să dezvolte şi ele la rândul lor o astfel de afecţiune.
Trăsăturile de personalitate au de asemenea un rol în apariţia afecţiunilor legate de alimentaţie. Perfecţionismul, neuroticismul şi impulsivitatea sunt trei trăsături de personalitate asociate cu un risc mai mare de a dezvolta tulburări de alimentaţie. De asemenea, printre cauze se numără o stimă de sine scăzută, sentimentul de inadecvare şi perceperea unei presiuni de a avea o anumită silueta, de cele mai multe ori slabă, preferinţele culturale ce înclină spre siluetele slabe sau expunerea la media ce promovează astfel de idealuri.
Printre cele mai noi cercetări în domeniu, se numără şi propuneri de cercetare care încearcă să demonstreze o legătură între tulburările de alimentaţie şi biologia şi structura cerebrală.
În realitate, deşi există câteva cauze strâns legate de apariţia acestor afecţiuni, sunt necesare mai multe studii pentru a ajunge la concluzii satisfăcătoare şi a descoperi cauze multiple ale acestora.
Iată cum caracterizează ICD-10 Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament aceasta afecţiune:
“O tulburare caracterizată prin pierderea deliberată a greutăţii, indusă şi susţinută de pacient. Se produce de cele mai multe ori la fetele adolescente şi femeile tinere, dar băieţii adolescenţi şi tinerii bărbaţi pot fi de asemenea afectaţi, aşa cum pot şi copiii care se apropie de pubertate şi femeile mai în vârstă până la menopauza. Tulburarea este asociată cu o psihopatologie specifică în care frică de a se îngrăşa şi de a avea un corp gras persista ca o idee sâcâitoare şi supraevaluata, iar pacienţii îşi impun ei înşişi o limită de greutate scăzută. Există de obicei o subnutriţie de severitate variabilă cu schimbări secundare endocrine şi metabolice şi perturbări ale funcţiilor corpului. Simptomele includ alegerea restrictivă a regimului, exerciţii excesive, vomă şi purgaţie induse şi folosirea de substanţe contra apetitului şi diuretice”
În general, persoanele ce suferă de anorexie se percep ca fiind supraponderale, chiar dacă în realitate acestea sunt îngrijorător de slabe, deseori la limita subnutriţiei. Totuşi, nu numai pacienţii ce sunt subponderali pot fi anorexici. Această boală afectează atât persoane normoponderale, cât şi persoane supraponderale. Este suficient ca o persoană să îndeplinească criteriile pentru diagnostic în ceea ce priveşte simptomele şi percepţia de sine ca să se poată determina că suferă de anorexie.
De obicei, anorexia este însoţită şi de comportamente obsesiv-compulsive. De exemplu, o persoană ce suferă de anorexie poate avea gânduri obsesive legate de mâncare sau de felul în care arată corpul său. De regulă, pierderea în greutate se realizează în primul rând prin reducerea cantității de alimente ingerate. Chiar dacă persoana în cauza începe prin excluderea din regimul său alimentar a ceea ce percepe a fi aliment cu valoare calorică mare, va ajunge la o dietă extrem de restrictivă, limitata uneori numai la câteva alimente tolerate. Persoanele cu o astfel de tulburare se tem foarte mult să nu ia în greutate sau să devină obezi. Această frică de a nu deveni obez nu este ușurată de regulă de pierderea în greutate. În fapt, preocuparea în legătură cu plusul corporal crește adesea chiar când greutatea reală continuă să scadă. Unele persoane dintre cei cu această tulburare se simt în întregime supraponderali, pe când alții, deși realizează că sunt slabi, devin foarte preocupați de faptul că anumite zone ale corpului lor (fesele, abdomenul, coapsele) sunt „prea grase”. Ei pot utiliza o varietate de tehnici pentru a-și evalua dimensiunea sau greutatea corpului, incluzând cântărirea excesiva, măsurarea obsesivă a parților corpului și utilizarea persistentă a oglinzii pentru a controla zonele percepute „grase”. Nivelul stimei de sine este dependent de conformația și greutatea corpului lor. Pierderea în greutate este văzută ca un semn de autodisciplină și un rezultat impresionant, pe când luarea în greutate este perceput ca un eșec inacceptabil al autocontrolului. Anorexia nervoasă începe la jumătatea și spre finalul adolescenței(15-18 ani). Debutul tulburării poate fi asociat cu un eveniment de viață stresant. Evoluția și deznodământul anorexiei sunt extrem de variabile.
Tipurile de anorexie se împart în două: fie pacientul restricţionează alimentaţia, mai exact se înfometează, fie acesta se supraalimenteaza sau mănâncă normal, că mai apoi să îşi provoace vomitarea. Cei ce aleg să restricţioneze alimentaţia, vor pierde kilograme prin diete, înfometare sau prin exerciţii fizice excesive. Pe de altă parte, cei ce aleg să se supraalimenteze sau să mănânce regulat, aleg să încerce să elimine excesul de mâncare pe care consideră că l-au făcut cu ajutorul laxativelor, diureticelor, provocându-şi vomitarea sau făcând sport în exces.
Persoana cu anorexie nervoasă ajunge să aibă un nivel scăzut de vitamine și de minerale în organism, ceea ce afectează buna funcționare a acestuia. Pot să apară probleme de sănătate precum anemie, osteoporoză, probleme gastrice, oprirea menstruației, infertilitate.
În cazurile severe, anorexia nervoasă poate duce la cedarea inimii, a ficatului, a creierului său a altor organe interne şi poate conduce la deces. Din acest motiv, tratamentul timpuriu oferit de specialişti precum medici şi psihoterapeuţi este esenţial.
ICD-10 Clasificarea tulburărilor mentale şi de comportament clasifica şi aceasta tulburare ca fiind una de importanţă majoră în categoria tulburărilor alimentare:
“Un sindrom caracterizat prin accese repetate de apetit excesiv şi o preocupare excesivă pentru controlul greutăţii corpului, ducând la un mod de a mânca peste măsură urmat de vomă sau folosirea purgativelor. Aceasta tulburare are multe trăsături psihologice comune cu anorexia nervoasă, incluzând o preocupare excesivă faţă de forma corpului şi greutate. Voma repetată provoacă probabil tulburări electroliţilor corpului şi complicaţii fizice. Deseori, dar nu întotdeauna, există un istoric mai timpuriu al unui episod de anorexie nervoasă, intervalul de timp fiind de la câteva luni la mai mulţi ani.”
Persoanele care suferă de bulimie se vor supraalimenta, de obicei până la senzaţia de prea plin sau chiar până apar durerile de stomac. În timpul unui astfel de episod de supraalimentare, pacienţii vor simţi că nu se pot opri din a mânca şi nu pot controla cantitatea de mâncare pe care o ingerează. De obicei, aceste episoade implica orice tip de mâncare, însă cele mai comune sunt mâncărurile pe care persoană în cauză le evita în mod uzual, precum fast-food, dulciuri, mâncăruri nesănătoase etc.
Ulterior episoadelor de supraalimentare, cei ce suferă de bulimie vor încerca să compenseze excesele prin metode agresive cu corpul lor, precum provocarea vomitării, laxativele, diureticele, clismele, înfometarea sau sportul în exces. Simptomele sunt de obicei similare cu cele ale anorexiei, însă bulimicii tind să îşi păstreze greutatea corporală fără a slăbi drastic.
Mâncatul compulsiv survine de regulă în secret sau cât mai inobservabil posibil. Mâncatul compulsiv este declanșat de regulă de stări de dispoziție manifestate prin tristețe, anxietate, iritabilitate, stresori interpersonali, foamea intensă urmând unor restricții de dieta, ori unor sentimente în legătură cu greutatea, conformația corpului și mâncarea. Consumatul compulsiv poate să reducă tranzitoriu stările de dispoziție, dar adesea urmează dispariția autocriticii și apariția unor dispoziții depresive. În cazul bulimicilor, în unele cazuri, voma devine un scop în sine, iar persoana va manca compulsiv pentru a vomita sau va vomita după consumul unei mici cantități de alimente.
Bulimia poate afecta starea generală de sănătate şi poate duce la inflamaţii şi dureri la nivelul gâtului, reflux gastric, inflamaţii la nivelul stomacului, deshidratare sau dezechilibre hormonale. În cazurile severe, bulimia poate duce la dezechilibre severe la nivelul electroliţilor din corp, cum ar fi potasiul şi calciu, iar acest dezechilibru poate cauza la rândul lui un atac de cord.
Aceasta tulburare are simptome asemănătoare cu unele dintre simptomele anorexiei sau bulimiei. De foarte multe ori, adulţii sau adolescenţii ce suferă de aceata tulburare vor dezvolta episoade de “binge eating” sau supraalimentare, în care vor ingera cantităţi foarte mari de mâncare de-a lungul unor perioade scurte de timp.
La unele persoane, alimentația compulsivă poate reprezenta o fază inițială a unei tulburări mai grave de comportament alimentar cum sunt cele descrise înainte. Mulți ajung să țină diete restrictive, cu recăderea în episoadele de mâncat compulsiv, astfel conturându-se imaginea unui cerc vicios. Vestea îmbucurătoare este că rata de remisiune este mai bună decât în cazul bulimiei, dacă pacientul urmeză tratament din primele etape ale afecțiunii. Creșterea în greutate până la instalarea obezității, cu toate riscurile și dezavantajele acesteaia în ceea ce privește calitatea vieții, dar si tulburările afective sunt rezultatele cele mai ferecvente ale acestei tulburări.
Pica este o tulburare alimentară care implică consumul de produse ce nu se încadrează în categoria mâncărurilor sau alimentelor şi care nu oferă beneficii nutriţionale. Persoanele ce suferă de Pica vor pofti la substanţe precum creta, gheaţă, pământ, săpun, lana, păr, pietriş sau amidon.
Pica apare deseori în rândul celor ce suferă de afecţiuni care impacteaza funcţionarea zilnică, cum ar fi tulburările din spectrul autist, schizofrenia sau dizabilităţile intelectuale.
Gravidele pot dezvolta afecțiunea, atunci când încep să aibă pofte specifice (de gheață de ex.) Tulburarea poate duce la urgențe medicale prin obstrucție sau perforație intestinală, intoxicația cu metale grele prin ingestia de vopsea, formarea de bezoar – ghem de păr care blochează progresia alimentelor prin tractul digestiv.
Pentru aplicarea diagnosticului de Pica, substanţele consumate nu trebuie să facă parte din cultura sau religia persoanei în cauză.
Iată ce simptome implică tulburările alimentare:
Anorexia Nervoasă:
Bulimia Nervoasă:
Hiperfagia:
Pica
O tulburare alimentară are și urmări fizice, precum:
Printre cele mai întâlnite forme de tratament în afecţiunile alimentare psihoterapia pentru copii, psihoterapia pentru adolescenţi sau pentru adulţi, consultarea unui medic nutriţionist şi în unele cazuri a unui medic psihiatru. Multe persoane care se confruntă cu o tulburare de alimentație sunt speriate să apeleze la un specialist, deoarece consideră că li se va recomanda să se îngrașe. S-au identificat bariere individuale pentru tratamentul acestor afecțiuni: frica de stigmatizare, nefamiliarizarea cu serviciile de sănătate mintală, minimalizarea gravității tulburării. De cele mai multe ori tratamentul eficient al tulburărilor de alimentaţie se face prin ajutorul oferit de medicul psihiatru, îndrumarea unui nutriţionist pentru a învăţa mai multe despre cum se face hrănirea corectă a organismului şi intervenţia unui psihoterapeut pentru a descoperi cauzele şi ca pacientul să înveţe cum să recunoască şi să schimbe pattern-urile de gândire nesănătoasă. Intervenția poate fi completata și de ședințe de psihoterapie de grup, un spațiu de a împărtăși experiențe și strategii de recuperare, de a găsi asistență și de a intra în legătură cu persoane care înțeleg lucrurile prin care trec. Un tratament de succes determină creșterea stimei de sine și a nivelului de acceptare a propriei imagini și scăderea treptată a comportamentelor obsesiv-compulsive.
Prevenţia tulburărilor de alimentaţie se poate face prin dezvoltarea stimei de sine, astfel încât aceasta să nu ajungă strâns relaționată doar de imaginea corporală şi de numărul de kilograme, prin prioritizarea sănătăţii psihice şi fizice, indiferent de ce înseamnă aceasta şi printr-o abordare sănătoasă şi simplă atunci când vine vorba de alimentaţie. Nu mâncăm pentru a slăbi, pentru a arăta într-un anume fel sau pentru a semăna cu cineva, ci mâncăm pentru a supravieţui, pentru a avea energie şi pentru a fi sănătoşi cât mai mult timp.
Tulburările de alimentaţie sunt frecvente atât în rândul adolescenţilor, cât şi al adulţilor. Cel mai afectate de tulburările alimentare sunt femeile, proaspete mame, și tinerii, însă acestea pot afecta pe oricine indiferent de vârstă, sex sau nivelul de educație.
Din fericire, există tratamente ce dau rezultate optime în tratarea acestor afecţiuni. De regulă, provocarea o reprezintă identificarea simptomelor şi apelarea la ajutorul specialiştilor. Dacă tu sau cineva din jurul tău manifesta simptome ale tulburărilor alimentare, nu ezita să apelezi la ajutor specializat, fie că este medicul de familie, medicul psihiatru sau un psihoterapeut. Tratamentul timpuriu înseamnă şanse mai mari de recuperare completă, fără că starea generală de sănătate să se altereze, dar şi scăderea riscului de complicaţii.
