Articole

Personalitatea este definită de setul de modele comportamentale prin care indivizii se raportează la și înțeleg lumea. O tulburare de personalitate apare atunci când un individ dezvoltă un model de gândire inflexibil și fără compromisuri și un comportament maladaptiv, ceea ce duce la o deteriorare semnificativă a funcționării sociale sau profesionale și provoacă suferință interpersonală.

Pentru a îndeplini criteriile de diagnostic, aceste tipare de gândire și comportament trebuie să se abată în mod semnificativ de la normele culturale. Astfel de abateri se manifestă de obicei ca tulburări ale afectivității, cunoașterii (percepția inadecvată a sinelui, a celor din jur sau a evenimentelor), controlul impulsurilor sau funcționarea interpersonală.

Personalitatea este un conglomerat de factori biologici, psihologici, sociali și de dezvoltare, ceea ce o face unică pentru fiecare individ în parte, chiar și pentru cei diagnosticați cu o tulburare de personalitate. Personalitatea cuprinde modelul de comportament la care indivizii se adaptează ca răspuns la stimulii interni și externi în continuă schimbare. Acest concept mai larg este adesea menționat ca temperament, o caracteristică psihobiologică ereditară și înnăscută. Cu toate acestea, temperamentul este, de asemenea, influențat și modelat de mecanisme epigenetice, cum ar fi experiențele de viață, inclusiv traumele și condițiile socio-economice, care servesc drept factori adaptivi în dezvoltarea personalității.

Tulburarea de personalitate histrionică (HPD) este o afecțiune psihiatrică cronică, de durată, caracterizată printr-un model consistent de comportamente omniprezente de căutare a atenției și manifestări emoționale exagerate. Tulburarea de personalitate histrionică (HPD) este o afecțiune de sănătate mintală marcată de emoții intense, instabile și o imagine de sine distorsionată. Cuvântul “histrionic” înseamnă “dramatic sau teatral.” Această afecțiune apare de obicei în adolescența târzie sau la vârsta adultă. Persoanele cu HPD sunt adesea descrise ca fiind:

• seducătoare


• indulgente


• dornice de flirt


• dramatice


• joviale

De asemenea, ele se pot simți subevaluate atunci când nu sunt în centrul atenției, ceea ce duce la o nevoie persistentă de validare.

Pentru persoanele cu tulburare de personalitate histrionică, stima lor de sine depinde de aprobarea celorlalți. Ele au o dorință copleșitoare de a fi observate și de multe ori se comportă dramatic sau necorespunzător pentru a atrage atenția celor din jur. Și o fac extrem de natural.

Atunci când acestea nu pot fi centrul atenţiei, la persoanele cu HPD se poate instala depresia. Ele sunt adesea dramatice, pline de viață, entuziaste și cu dispoziție de flirt, cu capacitatea de a cuceri orice persoane noi cu care intră în contact. Îmbrăcămintea lor este adesea necorespunzător de seducătoare și provocatoare – chiar și în locuri unde acest lucru este neobișnuit, cum ar fi locul de muncă sau școala. Exprimarea emoțiilor se poate schimba rapid și poate fi exagerată. Sunt exprimate opinii puternice care adesea nu dispun de sprijin detaliat. Persoanele cu tulburare de personalitate histrionica sunt usor influentate de alte persoane. De multe ori au încredere în oameni prea repede și pot simți că persoanele cu autoritate sunt capabile să le rezolve toate problemele. Acțiunile lor sunt adesea motivate de obținerea satisfacției imediate și sunt frustrate de orice satisfacție care durează prea mult pentru a se produce. Realizarea intimității, atât sexual cât și emoțional, poate fi dificilă. În timp ce devin extrem de dependenți de partenerul lor, ele pot folosi seducția și manipularea emoțională pentru control.

Rădăcinile comportamentului histrionic pot fi urmărite încă din cele mai vechi timpuri, când medicii greci și romani au observat persoane care au manifestat teatralitate excesivă și expresivitate emoțională. Acești indivizi au fost descriși ca fiind “isterici”—un termen derivat din cuvântul grecesc “hystera” însemnând uter și aceste comportamente au fost considerate a fi manifestate exclusiv de femei și cauzate de tulburări care au avut loc în viața intrauterină. La sfârşitul secolului al 19-lea, în epoca psihanalizei, Sigmund Freud a contribuit la înţelegerea comportamentului histrionic. El a propus conceptul de “isterie” ca o tulburare psihologică care afectează în primul rând femeile și se caracterizează prin excese emoționale și comportament de căutare a atenției. Teoriile lui Freud, deși controversate și adesea criticate, au pus bazele explorării simptomelor și comportamentelor histrionice.

Tulburarea de personalitate histrionică (HPD) a fost recunoscută oficial ca o categorie de diagnostic distinctă la mijlocul secolului 20. În 1980, Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ed 3. (DSM-III) a inclus HPD ca o afecțiune diagnosticabilă. DSM-III a identificat criterii cheie, inclusiv un model omniprezent de emoționalitate excesivă, o nevoie de atenție și comportamente exagerate. De la includerea sa în DSM-III, criteriile HPD au fost îmbunătățite în edițiile ulterioare. Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, Ed 4. (DSM-IV, 1994) şi Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, ediţia a 4-a. Text Revision (DSM-IV-TR, 2000) a menținut criteriile de diagnosticare de bază, subliniind comportamentul de căutare a atenției și auto-dramatizarea, luând în considerare, de asemenea, contextul cultural și diferențele de gen. HPD este încă recunoscut ca un diagnostic distinct în ultima ediție a Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a. Revizuirea textului (DSM-5-TR, 2022).

Ce cauzează tulburarea de personalitate histrionică?

Tulburările de personalitate, inclusiv tulburarea de personalitate histrionică, sunt printre cele mai puțin înțelese condiții de sănătate mintală. Studiile care au fost efectuate cu privire la tulburările de personalitate histrionică și alte tulburări de personalitate au identificat însă mai mulți factori care pot duce la dezvoltarea tulburărilor de personalitate histrionică sau de altă natură:

Genetica: Tulburarea de personalitate histrionică tinde să se desfășoare în familii, astfel încât oamenii de știință cred că poate exista o legătură genetică (moștenită).

Trauma copilăriei: Copiii pot face față traumelor, cum ar fi abuzul asupra lor sau moartea unui membru al familiei. Mai târziu însă, ca adult, mecanismul de apărare creat poate fi perturbator sau problematic și astfel să devină parte a unei tulburări de personalitate.

Stilul parental: Copiii care experimentează stiluri parentale care nu au limite, sunt prea indulgenți sau inconsecvenți pot avea mai multe șanse de a dezvolta tulburare de personalitate histrionică. În plus, părinții care manifestă un comportament sexual dramatic, neregulat, volatil sau inadecvat își pun copiii în pericol pentru dezvoltarea acestei afecțiuni. Unii cercetători cred că problemele din relațiile părinte-copil duc la stima de sine scăzută caracteristică la persoanele cu HPD.

Trăsături de temperament ale persoanelor cu tulburare de personalitate histrionică

Așa cum menționam anterior, cercetările privind etiologia HPD sunt limitate, cu puține studii de înaltă calitate disponibile. Se crede că mai mulți factori contribuie la dezvoltarea HPD, inclusiv predispoziția genetică, experiențele din copilărie și influențele de mediu. Cu toate acestea, persistă o dezbatere continuă cu privire la importanța relativă a acestor factori. Abuzul și neglijarea copiilor, în special abuzul sexual asupra copiilor, sunt identificați ca factori de risc semnificativi pentru HPD. Studiile genetice propun o componentă ereditară în tulburările de personalitate, inclusiv HPD. Studiile care implică gemeni au sugerat că factorii genetici și de mediu contribuie la etiologia HPD. Aceste constatări sugerează că factorii genetici contribuie la vulnerabilitatea HPD. Cu toate acestea, genele specifice sau mecanismele genetice implicate în HPD nu au fost încă elucidate.

Condițiile medicale, în special cele cu patologie care afectează neuronii, sunt adesea asociate cu tulburările de personalitate. Aceste condiții includ, dar nu se limitează la, traumatisme craniene, boli cerebrovasculare, tumori cerebrale, epilepsie, boala Huntington, scleroză multiplă, tulburări endocrine, intoxicații cu metale grele, neurosifilis și SIDA.

Diferiți factori psihologici contribuie la dezvoltarea trăsăturilor de personalitate și a tulburărilor, inclusiv procesele inconștiente, experiențele din copilăria timpurie și influența conflictelor interne.

Psihanalistul Wilhelm Reich a adus contribuții semnificative prin explorarea mecanismelor de apărare și a legăturii lor cu tipurile de personalitate. El a vorbit despre mecanismele de apărare folosite pentru a atenua conflictul cognitiv care rezultă din impulsurile interne și anxietatea interpersonală. De exemplu, persoanele cu tendințe histrionice tind adesea să manifeste proiecție, divizare, deplasare și sexualizare ca mecanisme de apărare.

Persoanele cu HPD prezintă trăsături specifice de temperament și anume:

• Evitarea daunelor: persoanele cu HPD tind să manifeste o evitare scăzută a daunelor, arătând o rezistență împotriva comportamentelor inhibitoare care ar putea duce la pedeapsă sau non-recompensă.


• Căutare permanentă: persoanele cu HPD prezintă de obicei un comportament de căutare de noutate ridicat, caracterizat printr-o înclinație puternică de a iniția activități noi care sunt susceptibile de a genera un semnal de recompensă.


• Dependența de recompensă: persoanele cu HPD prezintă o dependență ridicată de recompensă, indicând o dorință puternică de a se angaja în comportamente conduse de indicii de recompensă socială.


• Perseverență: persoanele cu HPD prezintă de obicei o perseverență scăzută, care se referă la capacitatea de a menține eforturile și de a persista cu comportamente în ciuda obstacolelor, frustrării, oboselii sau consolidării limitate.

Caracteristica principală a tulburării de personalitate histrionică este afișarea emoționalității excesive, superficiale și a sexualității pentru a atrage atenția asupra lor înșiși. Persoanele cu tulburare de personalitate histrionică pot:

• Să se simtă subapreciate sau deprimate atunci când nu sunt în centrul atenției.


• Să aibă care se instalează rapid și sunt superficiale


• Să fie dramatice și extrem de expresive emoțional, chiar până la punctul de a-i face pe cei din familie sau pe prieteni în a se simți jenați în public


• Să fie exuberante


• Să fie fermecătoare și să flirteze constant


• Să fie prea preocupate de aspectul fizic


• Să atragă atenția asupra lor prin purtarea de îmbrăcăminte sumară sau de culoare strălucitoare


• Să acționeze sexual necorespunzător cu majoritatea oamenilor pe care îi întâlnesc, chiar și atunci când nu sunt atrase sexual de ei


• Să vorbească într-un mod dramatic și să exprime opinii puternice, dar cu puține detalii care să le susțină punctul de vedere


• Să fie credule si usor influențabile de către cei din jur, în special de către oamenii pe care îi admiră.


• Să se perceapă ca fiind mult mai apropiate de către cei din jur decât sunt de fapt


• Să aibă dificultăți în menținerea relațiilor, adesea părând false sau superficiale în interacțiunile sociale


• Să aibă nevoie de gratificare imediată și să se frustreze foarte ușor


• Să caute în mod constant validare sau aprobare

Această afecțiune este prezentă de-a lungul vieții. Diagnosticul necesită observație longitudinală datorită suprapunerii cu alte afecțiuni psihiatrice. Psihoterapia este tratamentul general al tulburării de personalitate histrionică. Terapeutul poate ajuta ca persoana care se află în cabinetul tău să realizeze cum comportamentele sale au luat o formă maladaptivă pentru a atrage atenția și pentru a menține în echilibru stima de sine. Este vorba despre un proces de durată și anevoios, dar beneficiile sunt imense atunci când se trăiește în congruență cu adevăratul sine, un sine vindecat.

Referințe:

”Foamea sufletului”, de dr. Mihaela Bilic

”Creierul din burtă”, de Fabrice Papillon și Héloïse Rambert