Burnout rămâne unul dintre cele mai folosite sau auzite cuvinte din ultimii ani. Însă epuizarea aceasta, pusă lângă lipsa de sens pe care am resimțit-o în perioada pandemiei, stând la birourile de acasă, în ședințele successive, fără un spatiu neinvadat, fără ieșirile și evadările cu care eram obișnuiți, e peste tot și ne obligă să frânam, să ne întrebăm pentru cine și pentru ce alergăm. Oare am găsit cu adevărat un sens în sacrificiile pe care le facem sau e doar un reflex, o frică, un complex? Nu ne dăm voie să simțim o emoție până la capăt, pentru că – nu-i așa? avem o dependență de acțiune, suntem în așteptare și căutare de alte lucruri mai importante de făcut. Obișnuința și rutina aceasta ne costă sănătatea fizică și mentală, pentru că stresul cronic poate provoca boli cât se poate de reale și grave.
Sindromul de burnout reușește să își facă loc în viață noastră nu pentru că ne confruntăm, din ce în ce mai mult, cu perioade stresante și multă presiune, ci pentru că neglijăm să ne debarasăm de stresul adunat. Sau cum spun autoarele Emily Nagoski și Amelia Nagoski, ne este dificil să spargem cercul vicios al stresului. Reprezintă cea mai apăsătoare formă de degradare a stării de bine în contextele de muncă și este urmarea stresului profesional cronic.
Statisticile spun că 1 din 3 persoane active profesional dezvoltă sindromul burnout cândva de-a lungul carierei. Dar dacă ne-am poziționa și uita din perspectiva celor 2 din 3 persoane care nu se confruntă cu acest sindrom și ne-am întreba: ce fac diferit sau cum de reușesc să facă diferit, ce aleg în munca lor, cum gestionează și care le sunt strategiile de gestionare a stresului? Sau poate diferența nu e în muncă, ci în alegerile din viața personală?
Termenul de burnout a fost introdus în psihologie de către J.H. Freudenberger (1974) din nevoia de a sesiza uzura și epuizarea fizică și psihică datorate solicitării excesive a energiei, forțelor sau resurselor individuale, care determină o scădere a întregului potențial de acțiune. J.H. Freudenberger a simțit să explice, în plan simbolic, o realitate a unor simptome care nu aveau apartenență nici la stres și nici la depresie. Proveniență termenului este de origine tehnică, fiind preluată din industria aerospațială unde desemnează epuizarea prea rapidă a carburantului unei rachete având drept urmări supraîncărcarea și distrugerea ei. Ulterior, Christine Maslach și Susan Jackson (1981) oferă un model al burnoutului bazat pe triada: epuizare emoțională, depersonalizare și reducerea realizărilor profesionale și accentuează natura psihologică a sindromului mai degrabă decât importanța mediului fizic.
Autorii de mai sus detaliază fiecare element din triada epuizării, astfel:
În cei 40 de ani de la definirea conceptului, cercetările au constatat că primul element din burnout, epuizarea emoțională, este cel mai strâns legat de efectele negative asupra sănătății, a relațiilor și a muncii noastre – în special în cazul femeilor.
Alfried Längle, medic şi psiholog vienez și elevul lui Viktor Frankl, afirmă că la baza mecanismului burnoutului se găseşte devotamentul simulat, mimat, care umple distanţa dintre orientarea de substanţă şi orientarea subiectivă. Altfel spus, cu cât distanţa dintre ceea ce ne dorim de la viaţă şi scopul activităţii desfăşurate este mai mare, cu atât mai mult este umplută de substituenţi de comportament autentic.
Este de la sine înțeles faptul că, din moment ce sindromul burnout, nu apare la absolut toate persoanele care traversează o perioadă de stres, există factori favorizanți și precipitanți care fac din acest sindrom o stare de fapt. Este un fapt unanim recunoscut că acest sindrom „al secolului” afectează într-o covârșitoare măsură persoanele educate și nu impactează doar persoanele dintr-un anumit interval de vârstă și se poate dezvolta în orice etapă a carierei.
Burnout-ul debutează ca un deficit la nivelul motivaţiei datorat suprasolicitării, presiunii timpului, superficializării relaţiilor prin dedicare insuficientă și detașare, urmat de epuizare (lipsă de energie) şi sentimentul de a nu mai putea face faţă, fiind lipsit de apărare în faţa sarcinilor care „se revarsă” asupra sa. Aceste stări conduc la punerea sub semnul întrebării a capacităţilor proprii, a imaginii de sine şi pe acest fond, la instalarea sentimentului dureros a lipsei de perspectivă şi de sens, că„ totul este în zadar”.
Tabloul clinic al sindromului burnout este multi-cauzal și poate fi descris ca un calup de simptome de disfuncție socială și de tulburări psihosomatice și somatice.
Burnoutul se dezvoltă lent și discret, iar primul semnal de burnout este supraaglomerarea cu lucruri de rezolvat sau făcut. Cei cu predispoziție la epuizare, în primă instanță se simt plini de vitalitate și energie, gata și capabili să le facă pe toate, dornici să arate că sunt apți să le facă singuri pe toate, în același timp încep să uite și să se deconecteze de ei, de nevoile lor, de semnalele pe care le primesc din interior și exterior, de pauzele de care orice om are nevoie.
În etapa ulterioară apare deja starea de oboseală, persoana ajunge să aibă un ghem încâlcit de emoții, un sentiment de apăsare care parcă anesteziază, începe să resimtă încărcătura tuturor lucrurilor pe care le are de făcut, frustrarea, un angajament care începe să scadă, stresul așteptărilor pe care și le-a setat singură sau i-a lăsat pe alții să le pună pentru ea.
Apoi stările și simptomele acestora se acutizează până în nivelul în care persoana epuizată nu prea mai poate face diferența între simptomele unei tulburări și persoana sa, începe să aibă îndoieli de sine, apare hipervigilența, atacurile de panică, comportamentele compulsive prin care încearcă să se “debaraseze” de momentul prezent și să caute și utilizeze forme de eliberare – mâncat, social media, alcool, mai multă muncă etc.
În ultimă fază a burnout-ului, multe persoane ajung să fie diagnosticate, de cele mai multe ori cu o boală autoimună, totuși rămâne sub un semn de întrebare dacă acest sindrom este ceea ce declanșează un răspuns autoimun sau dacă simptomele unei boli autoimune sunt cele care expun și creează risc de burnout.
Studiile sugerează că undeva între 4 și 7% din populația activă ajunge să experimenteze burnout-ul, însă profesioniștii din anumite domenii, cum ar fi cei din domeniul sănătății sau cei din învățământ, sunt mai predispuși să treacă prin asta decât cei din alte domenii.
Și pe fondul lipsei totale de resurse, își făcea de cap o voce interioară extrem de critică care spune: „ai făcut atâtea, mai poți să faci și ai ocazia să faci la fel de multe si ceea ce îți place și știi, de ce să nu faci?”.
Fără această debarasare, mintea vede ”în ceață”, iar deciziile, de orice natură, își pierd din viabilitate si relevanță si au impact pe corp și per total, pe sanatatea noastră.
Motivele burnout-ului sunt, în principal, despre persoana care le experimentează, vulnerabilitățile și biologia ei, dar și despre modul în care locul de muncă este organizat.
Poate că în multe situații, în special la locul de munca a fost istovitor, dar când suntem în burnout, simțim că a dispărut ceva, ce poate nici nu știm să numim sau refuzăm să o facem daca știm. Ajungem să tragem de tine ca să mergem la muncă sau să ne îndeplinim sarcinile și, deodată, realizăm că am început să ne detestăm toate angajamentele profesionale și viața. Faptul că am ajuns într-o situație în care nu ne mai putem lua dopamină din reușitele profesionale sau din relațiile de munca în și la care revenim zilnic.
Dopamina este așa zis-ul „hormon al plăcerii și recompensei” și se activează automat și inconștient de câte ori facem ceva care intră în ciclul „provocări-realizări-plăcere”. În mod normal avem o mulțime de task-uri zilnice pe care le rezolvăm și de fiecare data când reușim, creierul ne dă un pic de dopamină, dar, acum, ceva s-a schimbat și ciclul se întrerupe după primul pas. Avem mai multe „provocări” decât „realizări”. Și chiar și când ne iese ceva, reușitele nu mai au aceeași savoare de pe timpuri. Ne legăm aproape întru-totul identitatea de ceea ce facem și atunci când nu mai vrem să muncim sau să o facem în alte condiții, întreaga noastră identitate se dărâmă și nu mai avem unde să te ascundem. E provocator și dificil, când suntem în burnout, să recunoaștem toate slăbiciunile și vulnerabilitățile adânci pe care le inflamează neputința pe care o simțim constant pentru o perioadă.
Referințe
Just Like Burnout at Work, It’s Possible to Burn Out on Parenting, Sarah Watts, Science of us, apr. 2017
Burnout. Cum să spargi cercul vicios al stresului de Emily & Amelia Nagoski
