Sexualitatea are diverse dimensiuni biologice, psihologice, sociologice și politice. Sexualitatea definește mijloacele de reproducere biologică, descrie reprezentările psihologice și sociologice ale sinelui și orientează atracția unei persoane față de ceilalți. Are o importanță deosebită nu doar la nivel individual, ci și pentru relațiile intime. Mai mult, modelează creierul și corpul pentru a fi în căutarea plăcerii.
Sexul face lumea să se învârtă: îi face pe bebeluși să se legene, pe copii să chicotească, pe adolescenți să flirteze, iar pe adulți să aibă copii. Este abordată în cărțile sfinte ale marilor religii ale lumii și se infiltrează în fiecare parte a societății. Ea influențează modul în care ne îmbrăcăm, glumim și vorbim. În multe privințe, sexul definește cine suntem. Fiind atât de important, eminentul neuropsiholog Karl Pribram a descris sexul ca fiind una dintre ”cele patru stări de bază ale pulsiunii umane”. Stările de impuls ne motivează să atingem obiectivele. Ele au strânsă legatură cu supraviețuirea noastră. Tot în opinia aceluiaș neuropsiholog, ”hrănirea, lupta, fuga și sexul sunt cele patru impulsuri din spatele principalelor gânduri, sentimente și comportamente”.
Sexualitatea umană joacă un rol major în viața fiecăruia. Indiferent dacă suntem tineri sau bătrâni, bărbat sau femeie, americani sau japonezi, este o parte integrantă a ceea ce facem și a cine suntem. Sexualitatea poate fi asociata, in cazul ambelor sexe, cu intregul spectru al trairilor umane, precum placerea, anticiparea placerii, dorinta, curiozitatea, dar si frica, furia, dezgustul si suferinta.
Sexualitatea este comportamentul intenționat de conectare, control sau joc, prezență, incertitudine și care implică o energie mai primară, cum de altfel, este și o cale de comunicare prin care ne exprimăm sentimentele, oferim siguranță și mai ales sens, eliberăm tensiunile și echilibrăm viață de cuplu.
Tiparele de dragoste-sexualitate se formează adesea în familii, unde, evident, copiii au drept model, într-o primă etapa, părinții (fetele se ghidează după modelul mamei; băieții, după cel al tatălui), în măsura în care aceste modele sunt disponibile. Ulterior, lupta internă pentru dezidentificarea de tată sau/și mamă poate stimula și pregăti formarea identității, respectiv modelarea propriului eu și a voinței proprii. Acest proces poate fi unul sănătos sau eșuant, în cazurile în care experiențele timpurii sau traumele, atât ale copiilor, cât și ale persoanelor de referință, interferează, la vârste fragede, cu formarea eului sănătos și a funcțiilor voinței. Părinții și copiii nu dezvoltă, în astfel de situații, nici capacitatea de relaționare intimă autentică, nici pe cea de diferențiere și separare; ei se agață, simbiotic, unii de ceilalți și se resping, în același timp. O altă consecință este faptul că identitatea sexuală a copiilor rămâne, și ea, subdezvoltată. Sexualitatea sănătoasă se dezvolta într-un mediu deschis și binevoitor, care oferă susținere și explicații.
Unii specialiști sugerează că sexualitatea este asemenea unei scări glisante, în care există un spectru mai larg de definiții. Scara Kinsley, care a fost publicată în anul 1948, sugerează că persoanele nu se încadrează în homosexuali sau heterosexuali, ci există șapte variații ale orientării sexuale:
0: exclusiv heterosexual;
1: predominant heterosexual, dar incidental homosexual;
2: predominant heterosexual, dar mai mult decât incidental homosexual;
3: egal homosexual și heterosexual;
4: predominant homosexual, dar mai mult decât incidental heterosexual;
5: predominant homosexual, dar incidental heterosexual;
6: exclusiv homosexual;
x: nici un contact sau o reacție socio-sexuală.
Este important de menționat că există un șir de variații ale atracției experimentate. De exemplu, este posibilă atracția sexuală față de un gen, iar cea romantică față de altul sau față de mai multe genuri. De asemenea, bisexualii pot prefera, de exemplu, femeile din punct de vedere sexual, iar bărbații din punct de vedere romantic. La fel ca iubirea, sexualitatea este, la începutul dezvoltării fizice a unei persoane, instinctivă și condiționată. În rețelele neuronale ale corpului și în ciclurile sale de reglare hormonală, sexualitatea și iubirea se situează diferit.
Având în vedere că dorința noastră sexuală are legătură directă cu cea mai intensă plăcere pe care o putem resimți, ea devine și una dintre cele mai comune cu care se confruntă umanitatea. Tot ceea ce ține de sexualitate nu reprezintă doar o chestiune privată și personală, ci implicațiile sale se întrevăd în toate relațiile noastre interpersonale.
Francis Macnab susține că”Ființele omenești nu sunt monogame prin natura lor. Lucrul acesta le-a fost impus. Este o decizie… În ceea ce privește dorința sexuală, suntem influențați puternic de inhibițiile și sancțiunile culturale, religioase și personale.”
Primele investigații științifice despre sex au folosit metoda studiului de caz. Folosind această metodă, medicul englez Henry Havelock Ellis (1859-1939) a examinat diverse subiecte din cadrul sexualității, inclusiv excitarea și masturbarea. Din 1897 până în 1923, descoperirile sale au fost publicate într-un set de cărți în șapte volume intitulat Studies in the Psychology of Sex. Printre cele mai remarcabile descoperiri ale sale este că persoanele transgender sunt diferite de persoanele homosexuale. Studiile lui Ellis l-au determinat să fie un susținător al egalității în drepturi pentru femei și al educației cuprinzătoare a sexualității umane în școlile publice.
Folosind tot studii de caz, psihanalistul austriac Sigmund Freud (1856-1939) este considerat primul om de știință care a asociat sexul cu dezvoltarea sănătoasă și a recunoscut că oamenii sunt sexuali pe toată durata vieții, inclusiv în copilărie. Freud a susținut că oamenii progresează prin cinci stadii de dezvoltare psihosexuală: orală, anală, falica, latentă și genitală. Potrivit lui Freud, fiecare dintre aceste etape ar putea fi trecută într-un mod sănătos sau nesănătos. În maniere nesănătoase, oamenii pot dezvolta probleme psihologice, cum ar fi frigiditatea sau impotența.
Biologul american Alfred Kinsey (1894-1956) este denumit în mod obișnuit părintele cercetării sexualității umane. Kinsey a fost un expert de renume mondial în viespi, dar mai târziu și-a schimbat atenția către studiul oamenilor. Această schimbare s-a întâmplat pentru că a vrut să predea un curs despre căsătorie, dar a constatat că lipsesc date despre comportamentul sexual uman. A decis să colecteze el însuși informații folosind metoda sondajului și și-a stabilit un obiectiv de a intervieva 100 de mii de oameni despre istoria lor sexuală. Deși nu a îndeplinit obiectivul, a reușit totuși să adune 18 mii de interviuri! Multe comportamente „în spatele ușilor închise” investigate de oamenii de știință contemporani se bazează pe munca fundamentală a lui Kinsey.
Există mulți factori care ne ajută să ne dezvoltăm sexualitatea, probabil unul dintre cei mai importanți este sexul nostru real. Indiferent dacă sunt bărbat sau femeie, va avea probabil o influență majoră asupra dezvoltării sexualității mele individuale. În plus, sexualitatea este o parte integrantă a personalității noastre, indiferent dacă suntem conștienți de aceasta sau nu.
În orice caz, ar trebui să conștientizam că noi sau partenerii nostrii purtăm în noi și numeroase părti infantile clivate, deci traumatizate, care în diverse situații ale dinamicii de cuplu ajung să fie ușor activate. Neînțelegerea unor comportamente și acționarea inconștientă sub influența lor contribuie la deteriorarea a numeroase relații.
Studiile care s-au realizat în acest sens relevă o serie de diferențe în modul în care viața sexuală este experimentată. Pornind de la stilurile de atașament definite de către John Bowlby, putem trece în revistă câteva caracteristici generale pe care le regăsim în cadrul dinamicii vieții sexuale:
Conform Hazan & Shaver (1987), persoanele cu atașament securizant sunt descrise ca formând cu ușurință relații intime strânse, definite de încredere în parteneri. Pentru cei care și-au dezvoltat abilitățile de conștientizare și exprimare a dorințelor și nevoilor, de gestionare și rezolvare a conflictelor, de apropiere în cuplu, raportarea la contactul sexual va fi ca la un mijloc de conectare și intimitate. Atașamentul securizant le oferă oportunitatea de a fi autentici, fără teama de fi judecați sau respinși.
Studiile arată clar că partenerii cu atașament securizant, în cuplu au o relație bazată pe comunicare, autodezvăluire și înțelegere reciprocă, iar în vederea rezolvării conflictelor folosesc strategii de integrare și de compromis. De asemenea, încrederea în sine și imaginea de sine pozitivă sunt cele care le dau curajul să exploreze. Pentru indivizii cu acest stil de atașament sau pentru cei care sunt într-o relație cu acești indivizi, actul sexual și intimitatea emoțională și sexuală sunt privite ca un întreg. De altfel, tocmai această percepție îi ajută în explorarea și dezvoltarea propriei sexualități.
Persoanele cu acest stil de atașament sunt caracterizate de teama de intimidate și apropiere(chiar și fizică), de multa precauție sau neîncrederea în cei din jur și de o mult mai mare dependență față de cei cu care aleg să intre în relații. Acestea se retrag cât pot de mult din activitățile sexuale sau le preferă pe cele în care intimitatea este foarte puțîn probabilă (de exemplu, aleg ”sexul ocazional, fără obligații” sau sunt confortabili cu ”relațiile deschise”). Actele sexuale nu sunt satisfăcătoare pentru ele și asta se întâmplă pentru că actul sexual nu este văzut că o oportunitate de conectare între parteneri. În momentul în care nu se creează spațiul necesar pentru ca viața sexuală să contribuie sănătos în cadrul relației, intimitatea este evitată, iar partenerii au de suferit.
Persoanele cu atașament anxios sunt îngrijorate de faptul că alții nu doresc să se apropie de ele. În cadrul unei relații de cuplu, se folosesc de orice indiciu pe care îl au la dispoziție pentru ”a măsura” cât de mult sunt dorite de către partener. Ele sunt ostile, tind să domine și să exercite presiune asupra partenerului și asupra rezolvării conflictelor în relația de cuplu. Pentru acești indivizi, sexul devine un instrument prin evaluează gradul de satisfacție dintre ei și partener, în ansamblu. De aceea, experiențele sexuale plăcute sau frecvente pot fi înțelese ca semne ale unei relații calitative, indiferent de contextul de viață. Deci când interacțiunile sexuale sunt prielnice, crește și percepția satisfacției în raport cu partenerul. Acest lucru poate crea un blocaj în diferențierea experienței sexuale și a relației ca întreg, mai ales în cazurile în care există pauze în ceea ce privește contactul sexual sau dificultăți de ordin medical, emoțional în această zonă. De exemplu, actele sexuale nereușite pot fi urmate de sentimente de autoînvinovățire și de teama că ”sigur ceva nu este în regulă”.
Să explorăm cinci motive:
⮚ Mediul
Este posibil ca pentru unele persoane actul sexual să fie ceva foarte intim și care nu poate avea loc decât în anumite condiții de mediu (în propria camera, cu cearșafuri curate pe pat și cu o lumina difuză), iar pentru altele, anumite elemente din jur să fie tocmai cele care duc la excitație și nevoia de intimitate sexuală (de exemplu, zonele foarte aglomerate sau interzise, în lift, la cinema, prin parcuri).
⮚ Semnele fizice personale
Nașterile și urmele acestora, diversele accidente, anumite aspecte fiziologice (sâni mici, sâni mari, trup slab, trup gras, flax, picioare scurte, dinţi falşi, defecte de piele), intervenţiile chirurgicale (amputarea unui braţ, a unui picior, masectomia sau cicatricile abdominale, pierderea testiculelor etc) pot avea un efect inhibitoriu asupra dorinței sexuale. În unele cazuri, dispariţia dorinţei sexuale are loc la persoana care observă; în altele, persoana cu defecte îşi poate pierde dorinţa sau poate să-şi învinuiască partenera (partenerul) pentru pierderea dorinţei în virtutea a ce i s-a întâmplat lui (ei).
⮚ Stări emoţionale şi psihologice
Plictiseala şi insatisfacţia generală, precum şi viaţa în sine pot exercita un efect negativ continuu asupra dorinţei sexuale. În vreme ce unii indivizi plictisiţi îşi intensifică activitatea sexuală ca un mijloc de a nega sau de a scăpa de plictiseală şi de nemulţumire, alţii descoperă că plictiseala şi nemulţumirea afectează în întregime impulsul, participarea interpersonală, interesul legat de intimitate şi bucuria oferită de ea. Oboseala, indispoziţiile fizice, stresul, plictiseala şi dezamăgirea generală sunt acuzate cel mai des drept cauze ale dispariţiei dorinţei sexuale. „Sunt prea obosit.” „N-am avut o clipă de răgaz toată ziua.” ”Am prea multe pe cap ca să mă mai gândesc la sex!”.
Stresul intens datorat muncii, aşteptările stresante ale căsătoriei şi familiei, griji în privinţa banilor şi a viitorului pot distrage o persoană şi pot deveni preocuparea ei constantă. Activitatea sexuală pare irelevantă şi neadecvată. Acest lucru trebuie pus în balanţă însă cu multe cazuri de indivizi care, în condiţii de stres sever, cel puţin pentru o vreme, cunosc un impuls şi o activitate sexuală mărită. Acest lucru li se întâmplă deseori bărbaţilor aflaţi departe de casă, celor aflaţi pe câmpurile de luptă sau bărbaţilor incapabili să-şi rezolve frustrările externe.
⮚ Aşteptările
Una din caracteristicile oricărei relații interpersonale este data de așteptările pe care le au persoanele implicate. În funcție de partener, există o serie de așteptări atât de la propria persoană, cât și de la partener. Toate acestea sunt puternic influențate de cultura în care au crescut, de educația pe care au primit-o, de stilul de atașament pe care l-au dezvoltat încă din mica copilărie.
⮚ Religie
Prejudecățile care se creează în jurul religiei sunt unele dintre cele mai puternic înrădăcinate. Persoanele extrem de credincioase vor privi întotdeauna sexul ca fiind un păcat. Această mentalitate care se transmite de la o generație la alta va avea efecte negative evidente asupra vieții din punct de vedere sexual. Pentru cele mai multe persoane care se consideră a fi religioase, propria sexualitate reprezintă de fapt un tabu, un ”acel ceva” care coexistă odată cu propria persoană, dar care nu poate fi explorat sau înțeles sau trăit.
Doctorul Patricia Love ne spune așa: ”Buna comunicare verbală este una dintre cheile spre o bună viață sexuală. Când cuplurile își împărtășesc gândurile și emoțiile în mod liber de-a lungul zilei, creează între ei un grad înalt de încredere și legătură afectivă, ceea ce le oferă libertatea de a-și explora sexualitatea mai bine. Intimitatea dă naștere la sexualitate.”
Dacă treci printr-o situație delicată cu tine sau în relația ta și simți că e nevoie de sprijinul unui specialist, cere ajutor.
Referințe:
”Dorința sexuală”, de Francais Macnab
”Inteligența erotică”, de Esther Perel
