Articole

Atunci când vorbim despre relații, de orice natură, este de la sine înțeles faptul că se întrepătrund valori, experiențe de viață, traume, modele de comportament etc. Separarea sau divorțul reprezintă experiențe majore de viață pentru părinți și, adesea, dificile pentru copii. Fiecare membru din familie are nevoie să se adapteze schimbărilor pe care pierderea le induce. Orice tip de relație, pentru a funcționa și a evolua, are nevoie de susținere și de implicare constante. Familiile vitrege de succes pot fi caracterizate printr-o singură sintagmă – lucrul în echipă. Atât părintele biologic, cât și părintele vitreg trebuie să lucreze împreună pentru ca părintele vitreg să poată găsi spațiul psihologic necesar pentru a se integra și a-și clarifica rolul în noua familie. Dacă cei doi nu se unesc, relația părintelui vitreg cu copiii va fi mult mai dificilă, dacă nu imposibilă. Succesul părintelui vitreg se bazează pe cât de bine sunt capabili părintele vitreg și părintele biologic să formeze o echipă parentală și să le ofere sprijin copiilor în a integra, la rândul lor, noua realitatea a vieții lor.

Ce se întâmplă de fapt atunci când există rol de părinte vitreg?

Majoritatea persoanelor care sunt părinți vitregi nu au o imagine clară a ceea ce se așteaptă de la ei în timp ce își desfășoară activitatea de părinte. Clarificarea rolului lor în familie este un prim pas important către succes atunci când vorbim de integrarea în noua familie. Cu toate acestea, copiii se pot opune în mod deschis sau secret oricărui rol pe care părintele vitreg ar putea încerca să și-l asume. Părintele biologic însă deține cheile succesului părintelui vitreg și asta pentru că acesta cunoaște cel mai bine nevoile, personalitatea, modul de comportament al propriilor copii. 

Potrivit Academiei Americane de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului poate dura unul sau doi ani până când familiile mixte să se poată adapta noilor condiții de viață. Provocarea principală rămâne însă cum să stabilim relații sănătoase între membrii familiei mixte.

În tot acest context care presupune adaptare continuă, părintele vitreg trebuie să fie conștient că este vorba despre un proces de durată și că modul în care copiii îl vor percepe, va ține foarte mult și de capacitatea sa de a înțelege dinamica familiei în care urmează să se integreze și cu siguranță, nu este vorba despre un proces ușor sau lin.

Cum este important să se definească poziția părintelui biologic în raport cu părintele vitreg?

1. Să declarăm părintele vitreg ca fiind noul nostru partener de viață.

Relația pe care părintele biologic o are cu copiii săi s-a format cu mult înainte de relația cu actualul soț/partener. Ca urmare, recăsătorirea este o relație mai „slabă” decât relația părinte-copil. Adesea, copiii vor încerca, fie conștient, fie inconștient, să pună la încercare noua căsătorie a părinților lor. Dacă cuplul nu realizează din timp ce se întâmplă, problemele de relaționare în raport cu copilul vor crea rapid o divizare în relația de cuplu. Având în vedere aceste aspecte, căsătoria trebuie protejată și hrănită, altfel provocările legate de creșterea copiilor vitregi pot deveni probabil fatale pentru viața de cuplu a celor în cauză. 

Pe de altă parte, în tot acest proces este esențial ca acei copii care sunt implicați, să simtă constant dragostea și grija părinților pentru ei. Totuși, în același timp, copiii trebuie să învețe că ei nu sunt factorii de decizie în familie și că părintele biologic și cel vitreg sunt și vor rămâne o echipă, indiferent de cât de mult se vor împotrivi ei.

2. Să transmitem cu mult tact puterea pe care o avem în relația cu proprii copii, părintelui vitreg.

La începutul relației, părintele vitreg nu are autoritatea necesară pentru a disciplina copiii. Prin urmare, la început, părintele vitreg trebuie să-și „împrumute” autoritatea de la părintele biologic. ”Cantitatea de autoritate” pe care o poate avea un părinte vitreg depinde de vârsta copilului și de istoria pe care o împărtășește cu acesta. Cercetările în acest domeniu au arătat că, de-a lungul timpului, succesul părintelui vitreg va trece prin trei niveluri diferite de autoritate și anume:

• Rol de baby-sitter: la început, relația cu părinții vitregi seamănă mult cu relația cu un baby-sitter. În acest context, părintele poate spune: „Dacă nu asculți de persoana care stă cu tine, nu mă asculți pe mine”.


• Rol de mătușă/unchi: după ce a funcționat o perioadă în dinamica baby-sitter/îngrijitor, părintele vitreg începe să treacă într-un rol mai mult de mătușă/unchi. Mătușa/unchiul este un membru al familiei extinse și, ca atare, are mai multă autoritate decât o persoană  care are rolul de baby-sitter. Pe măsură ce relația evoluează, părintele vitreg începe el însuși să negocieze anumite limite cu copiii, fără a mai fi nevoit să ”împrumute” autoritate de la părintele biologic.


• Rol de părinte vitreg: după cele două etape de mai sus, părintele vitreg trece într-un rol de „părinte” sau de părinte vitreg. Pe măsură ce relația crește, crește și respectul pe care fiecare îl are unul pentru celălalt (copil și părinte vitreg). Cu toate acestea, fiecare copil este diferit, astfel încât părintele vitreg poate fi la niveluri diferite de autoritate cu copii diferiți. Vârsta copilului la care părintele vitreg a intrat în familie este, de asemenea, un aspect important. În timp ce copiii mai mici ar putea permite rapid părintelui vitreg să aibă statut parental deplin, acest lucru nu se poate întâmpla niciodată cu copiii mai mari. 

Este important de reținut faptul că fiecare copil stabilește ritmul și determină apropierea pe care o va permite părintelui vitreg să o obțină. Sunt foarte multe situații în care relația părinte vitreg-copil rămâne în termeni de respect și nimic mai mult sau din contră, de prea multe ori, nu se ajunge nici măcar la acest nivel.

3. Să construim încrederea în părintele vitreg.

Datorită lipsei de istorie a părinților vitregi în raport cu copilul lor vitreg, dragostea naturală și grija pentru acesta ar putea să nu fie prezente la început la părintele vitreg, cel puțin nu într-un mod asemănător în raport cu ceea ce simte părintele biologic. Drept urmare, unii părinți biologici se luptă să aibă încredere în partenerii lor de viață în raport cu proprii copii.

Din punct de vedere psihologic, în familiile vitrege, există o problemă reală în raport cu modul în care părinții vitregi se comportă cu copiii partenerilor. Aceștia din urmă, în funcție de propriile experiențe de viață, este posibil să nu fie siguri că părintele vitreg a acționat cu adevărat în interesul copilului. Mai mult decât atât, de multe ori există conflicte cu privire la modul în care  părintele vitreg îl înțelege pe copil și încearcă să îl protejeze. 

Pentru a inspira încredere, părintele vitreg trebuie să fie atent la modul în care își exprimă criticile față de copiii soțului/soției. A fi excesiv de critic sau a culpabiliza copiii vitregi sau părinții acestora, chiar și în probleme mărunte, va încetini aproape sigur procesul de construire a încrederii (atât în raport cu copiii vitregi, cât și în raport cu partenerii în ceea ce privește binele copiilor vitregi).

 4. Să fim conștienți de propriile limite atunci când vine vorba de relaționarea cu noul partener.

A intra într-un nou parteneriat în plan personal implică aducerea în prim-plan a unor sentimente/situații nerezolvate dintr-o relație anterioară atât pentru adulți, cât și pentru copiii. În primul rând, este important să fim conștienți de vechile răni. Cel care va intra în noul rol de partener și implicit, de părinte vitreg pentru copiii noștri poate percepe ajustarea la noul rol cu atât mai dificil cu cât nu va simți că există autenticitate din partea noastră. Este în regulă să aveți sentimente confuze în raport cu anumite situații sau contexte din trecutul vostru, iar recunoașterea propriei stări emoționale le poate oferi puncte de referință importante propriilor copii și noului partener de viață.

Ca parte dintr-un cuplu care presupune rol de părinte vitreg, ce anume trebuie să faceți?

• Nu vă așteptați să vă îndrăgostiți de copiii partenerului dvs. peste noapte! Faceți cunoștință cu ei, observați-le dinamica vieții, încercați să le câștigați dragostea și afecțiunea. Acestea necesită timp pentru a se dezvolta.


• Căutați și găsiți modalități de a experimenta împreună „viața reală”. A face din întâlnirile cu copiii un eveniment in genere distractiv (de exemplu, orice întrevedere să aibă loc într-un parc tematic) este foarte plăcut, dar asta nu reflectă viața de zi cu zi. 


• Nu permiteți ultimatumuri. În multe situații este posibil ca noul partener sau proprii copii să vă pună într-o situație în care simțiți că trebuie să alegeți între ei. Amintiți-le întotdeauna că nu va fi niciodată vorba despre o astfel de alegere.


• Insistați asupra respectului. Oricât de mult vă doriți ca partenerul de viață și proprii copii să se aprecieze și să se placă reciproc, nu puteți insista ca oamenii să aibă astfel de sentimente unii pentru alții. Indiferent de asta, puteți insista ca întotdeauna și în ciuda a ceea ce simt, să se trateze unul pe altul cu respect.


• Limitați-vă așteptările. S-ar putea ca acestei părți a vieții voastre să oferiți mult timp, spațiu psihologic, energie, dragoste și afecțiune. Cu toate acestea, este important să nu aveți aceleași așteptări. 


• Confruntarea cu moartea unui părinte. Când un părinte a murit, recăsătorirea părintelui rămas în viață poate declanșa un doliu neterminat la copii. Este important să le oferiți spațiu și timp pentru a-și trăi tristețea reprimată. 

Având sprijinul potrivit, copiii se adaptează treptat la perspectiva căsătoriei și la a face parte dintr-o nouă familie. Este datoria voastră să comunicați deschis, să răspundeți nevoilor lor de securitate și să le acordați suficient timp pentru a face o tranziție de succes. Dacă vă simțiți nesiguri cu privire la modul în care acționați consilierea pe care o puteți primi în cabinetul unui pshihoterapeut sau a unui terapeut de cuplu și familie vă poate confirma că a vă lăsa conduși de propria intuiție este o armă importantă în restabilirea echilibrului în noua familie.