Fiecare dintre noi care este părinte știe că misiunea de a ne educa copiii poate fi una dintre cele mai dificile. Educația este un proces continuu, complex, cu multe valențe și variabile și de prea multe ori, este posibil să ne simțim confuzi și neînțeleși în raport cu deciziile pe care le luăm în acest sens.
Educația permisivă este un stil de parenting în care părinții tind să fie foarte iubitori, dar oferă puține îndrumări și reguli. Acești părinți nu se așteaptă la un comportament matur de la copiii lor și adesea par mai degrabă un prieten decât o figură parentală. Acești părinți tind să fie la polul opus față de așa-numiții „părinți elicopter”. În loc să ”plutească” peste fiecare mișcare a copiilor lor, părinții permisivi sunt incredibil de superficiali și rareori fac sau impun orice tip de reguli sau structură. Motto-ul lor este adesea „copiii vor fi copii”.
Definiția oficială, psihologică, a permisivității se referă la controlul parental. Sunt părinții permisivi prea lași, prea delăsători, prea superficiali? Ce criterii trebuie să îndeplinească părinții pentru a fi etichetați ca fiind „permisivi?”
Parentingul permisiv, uneori numit „parenting indulgent”, este un stil de creștere a copiilor care prezintă două trăsături cheie:
Această definiție derivă din lucrările Dianei Baumrind, Eleanorei Maccoby și ale lui John Martin, cercetători care au dezvoltat un sistem de clasificare a părinților în funcție de modul în care încearcă să controleze comportamentul copiilor. După cum notează Baumrind, părinții permisivi au unele asemănări cu părinții autoritari. Ambele tipuri de părinți manifestă un nivel ridicat de căldură față de copiii lor. Ei susțin emoțional și răspund la nevoile și dorințele copiilor lor – ceea ce este un lucru bun.
Părintele permisiv este unul dintre stilurile originale de părinte descrise de către Diana Baumrind. Părintele permisiv este uneori cunoscut sub numele de părinte indulgent. Părinții care preiau acest stil de educație au relativ puține pretenții în raport cu proprii copii. Deoarece acești părinți au așteptări scăzute pentru autocontrol, asumare și maturitate, disciplina este o raritate care de cele mai multe ori, nu va fi dobândită de către cei mici.
Într-un studiu, parentingul permisiv a fost legat de consumul de alcool la minori și se pare că adolescenții cu părinți permisivi au avut de trei ori mai multe șanse de a consuma alcool în exces. Cercetătorii sugerează, de asemenea, că parentingul permisiv este legat de alte comportamente riscante, cum ar fi consumul de droguri și alte forme de conduită greșită.
În anumite contexte, parentingul permisiv este asociat cu niveluri mai ridicate de agresivitate. De exemplu, în studiile pe copii de 8 ani, fetele cu niveluri ridicate de emoționalitate negativă au fost la cel mai mare risc de a avea un comportament agresiv dacă tații lor erau permisivi (Pascual-Sagastizabal et al 2021). Și tendința dintre rezultatele mai multor studii este că acei copii cu părinți permisivi tind să aibă niveluri mai mari de probleme legate de agresivitate și comportament perturbator în comparație cu acei copii care sunt ghidați în viață de părinți autoritari (Pinquart 2017).
În comparație cu parentingul autoritar, parentingul permisiv a fost, de asemenea, asociat cu un IMC (Indice de masă corporală) mai mare în copilărie (Sokol și colab. 2017; Sleddens și colab. 2011) și cu niveluri oarecum mai scăzute de performanță academică, deși efectul este probabil destul de mic (Pinquart 2016). De exemplu, copiii părinților permisivi sunt mai bine dezvoltați din punct de vedere emoțional decât copiii ai căror părinți nu sunt implicați. În plus, copiii crescuți de îngrijitori permisivi tind să aibă o stimă de sine ridicată și pot fi mai ingenioși decât copiii crescuți de părinți neimplicați sau autoritari (de exemplu, Turkel și Tezer 2008; Rothrauff și colab. 2009; Lamborn și colab. 1991).
Studiile sugerează că acei copii care locuiesc în case permisive petrec mai mult timp uitându-se la televizor. De exemplu, în Marea Britanie, un studiu efectuat pe copii de 10 și 11 ani a constatat că acei copii cu părinți permisivi aveau un risc de 5 ori mai mare de a se uita la televizor mai mult de 4 ore pe zi (Jago et al 2011), iar în Noua Zeelandă, cercetătorii raportează că cei mici de 2 ani cu mame permisive au petrecut mai mult timp la televizor decât copiii cu mame autoritare. (Howe et al 2017).
Există, de asemenea, dovezi că permisivitatea este asociată cu somnul problematic. Într-o revizuire recentă a literaturii despre tulburările de somn ale copiilor, cercetătorii au descoperit că atât copiii mici, cât și cei din școala primară au mai multe șanse să sufere de probleme de somn dacă au părinți permisivi (Newton et al 2020). Cum ar putea funcționa asta? Știm că rutina de culcare poate ajuta copiii să dezvolte modele de somn sănătoase. De asemenea, știm că apare un risc mai mare de tulburări de somn dacă se folosesc ecrane înainte de culcare. Prin analogie, nu este greu de imaginat cum o lipsă de direcție sau de supraveghere ar putea duce copiii la obiceiuri nesănătoase legate de somn.
Potrivit psihologului Diana Baumrind, părinții permisivi „sunt netradiționali și foarte îngăduitori, nu adoptă un comportament matur în raport cu proprii copii, nu permit o autoreglare sănătoasă acestora și evită confruntarea.”. Deci, care ar fi caracteristicile pe care le găsim la părinții permisivi?
Deoarece există puține reguli, așteptări și cerințe, copiii crescuți de părinți permisivi tind să se lupte cu autoreglarea și autocontrolul. Acești copii au dificultăți în a forma relații din teama de abandon și se implică cu regularitate în comportamente riscante deoarece părinții lor nu au stabilit reguli clare în copilărie.
Cercetătorii au descoperit că abordarea prea relaxată a părinților permisivi poate duce la o serie de rezultate negative. Copiii crescuți de părinți permisivi tind să nu aibă autodisciplină, să posede abilități sociale slabe, să fie focusați doar pe sine și pretențioși și se pot simți nesiguri din cauza lipsei de limite și de îndrumare. Cercetările au sugerat, de asemenea, că acei copii care sunt crescuți de părinți permisivi:
A dezvolta obiceiuri parentale mai autoritare și care să creeze structură și predictibilitate în viața propriilor copii este o responsabilitate de care nu ne putem dezice ca și părinți, indiferent care ar fi tendințele de parenting la modă.
Psihoterapeuta de origine elvețiană Aletha Solter, elevă a celebrului Jean Piaget, împarte atitudinea față de copii în trei tendințe principale: la un pol se află tendința autoritară, iar la celălalt, tendința permisivă. Echilibrul dintre aceste extreme se realizează prin „stilul democratic”, abordarea recomandată, sănătoasă, atât pentru copil, cât și pentru părinte. Tot ea spune că limitele le sunt necesare copiilor, iar atunci când adulții sunt ezitanți, copiii vor căuta metode de a și le identifica singuri. Și asta dintr-un motiv cât se poate se simplu: limitele sunt un instrument eficient de cunoaștere a lumii pe care o descoperă și un factor esențial de echilibru.
Sarcina părintelui nu este aceea de a se asigura că are un copil permanent mulțumit sau împăcat, ci de a-l ajuta să își trăiască și proceseze emoțiile puternice ale nemulțumirii. Responsabilitatea merge dincolo de orice tendință. Concret, ce putem face?
