Trăim înconjurați de termene limită, de așteptări pe care trebuie să le îndeplinim, de oameni cu care ne construim relații, de cariere și vrem să fim perfecți în tot ceea ce întreprindem… Perfecți pentru cine? Perfecți pentru ceilalți? Perfecți pentru noi? Perfecți pentru societatea în care trăim? Perfecțiunea nu este doar despre putere, ci este și despre slăbiciune și incapacitatea de a ne accepta și înțelege limitele, despre stimă de sine scăzută, despre neîncredere în sine, despre nevoia de a fi în control.
Perfecționismul este unul dintre cele mai subtile mecanisme de apărare, pe care noi, oamenii, îl folosim adesea inconștient.
Cercetătoarea Brene Brown spune: „Perfecționismul nu este același lucru cu efortul de a fi cel mai bun. Perfecțiunea nu înseamnă o realizare și o creștere sănătoasă. El este folosit de oameni ca un scut pentru a se proteja împotriva durerii de a fi vulnerabili – nu vor să fie învinuiți sau judecați de alții.“
La suprafață, perfecționismul poate suna ca o trăsătură de dorit, da și asta pentru că perfecționiștii cer standarde înalte pentru ei înșiși. Ei se străduiesc să fie cei mai buni în tot ceea ce fac și să creeze o viață organizată, ordonată. Dar nu așa funcționează viața. Condiția umană este dezordonată și o mare parte din ea depășește capacitatea noastră de a o controla. Cei care suferă de perfecționism, de cele mai multe ori, au crescut în medii dure, exigente și instabile.
”Ordinea există atunci când gheața pe care patinezi este solidă. Dar când se rupe gheața și aluneci în apă, atunci e haos”. (Jordan B. Peterson). Viața este despre a trăi ceea ce ne este dat să trăim. De multe ori, perfecționismul este fix cel care ne sabotează în acest sens. A încerca să atingem perfecțiunea înseamnă:
Perfecționismul se alimentează, în primul rând, din presiunile interne, cum ar fi dorința de a evita eșecul sau judecata. Această trăsătură are la bază frica de eșec, stima de sine scăzută, sentimentul că nu merităm sau că nu suntem capabili, iar rădăcina are legătura cu experiențele și mesajele pe care le-am avut în copilărie, de felul în care adulții importanți din viața noastră ne-au acceptat cu greșelile și limitele personale.
Perfecționismul înseamnă refuzul de a accepta ceva mai puțin perfect (în viziunea noastră) atunci când încercăm să ne atingem obiectivele. Dar, ca abstractizare, perfecțiunea este imposibil de atins, iar străduința pentru aceasta creează așteptări nerealiste… Și odată cu ele vin durerea și deznădejdea.
Tendințele perfecționiste apar adesea din nevoia de a evita eșecul și critica cu orice preț. Și care este cel mai bun mod de a evita să riscăm vreodată să eșuăm sau să fim criticați pentru eforturile noastre? A amâna începerea până la momentul potrivit – momentul în care nu exista posibilitatea de a eșua.
Altă modalitate de a evita să ne atingem obiectivele este să nu încercăm niciodată ceva nou sau provocator. Perfecționismul ne poate lăsa ”paralizați” din punct de vedere energetic. De multe ori nu ajungem doar să amânăm îndeplinirea propriilor vise, dar nici măcar nu facem față provocării de a încerca măcar.
Perfecționismul poate duce la o etică a muncii motivată și intensă. De aceea atât de mulți perfecționiști sunt lideri naturali cu afaceri și cariere de succes. Dar ei nu se pot ridica niciodată la propriile lor standarde imposibile, indiferent cât de reușite le par celorlalți. Stima de sine scăzută îi bântuie pe perfecționiști, chiar și pe cei care par să aibă o viață perfectă.
Indiferent cât de mult încearcăm și câte obiective atingem, realizările noastre de perfecționiști nu sunt niciodată suficient de bune. Avem adesea scopuri și viziuni nerezonabile și de neatins. Suntem frenetici și ne temem că nu vom duce lucrurile la bun sfârșit.
Cei dintre noi care suntem perfecționiști, știm că suntem rareori fericiți și orice bucurie pe care o experimentăm, de obicei, nu durează mult. Indiferent de orice ni se întâmplă – indiferent cât de minunat ar ieși ceva – suntem focusați pe modul în care situația s-ar fi putut desfășura mult mai bine decât ceea ce a avut loc deja. Criticăm adesea oamenii din jurul nostru. Poate că nu ne dăm seama că acționăm dur față de ceilalți oameni, dar aceasta este o trăsătură pe care o afișăm de cele mai multe ori.
Frica de eșec, dezaprobarea sau greșelile sunt coșmarurile perfecționiștilor (coșmaruri vii)! Cei dintre noi care suntem perfecționiști avem o credință irațională că toate lucrurile trebuie să fie perfecte. Nu ne putem ajusta așteptările. Eșecurile sunt resimțite ca fiind fatale, iar tot ceea ce presupune greșeală vine cu o apăsare psihologică profundă. A fi doar grozav nu este acceptabil.
Literatura de specialitate face distincție între perfecționismul pozitiv – care stimulează atingerea standardelor personale și perfecționismul negativ – caracterizat printr-o dorința obsesivă de perfecțiune. În zona toxică, perfecționiștii nu fac o diferență între propria persoană și reușitele sau nereușitele lor. Orice nereușită îi duce din ce în ce mai aproape de devalorizare, rușine de sine, teamă de ridicol, credința că nu pot fi acceptați și iubiți până nu sunt perfecți.
Perfecționiștii sunt supuși unui baraj regulat de presiune autoimpusă. În unele cazuri, ei sunt predispuși la gândirea de tip totul sau nimic, în care doar perfecțiunea este acceptabilă. Ar trebui să fim clari cu privire la dezavantajele perfecționismului, în timp ce înțelegem cauzele sale și să fim înțelegători față de suferința care vine cu el.
Perfecționismul este de obicei conceptualizat și studiat ca o structură de personalitate (adică partea durabilă a personalității). De exemplu, perfecționismul prescris social – SPP (adică perceperea celorlalți cere perfecționare de sine) și perfecționismul orientat spre sine (adică solicitarea perfecționării de sine) din modelul de perfecționism al lui Hewitt și Flett (1991) sunt două dimensiuni cheie ale structurii personalității perfecționismului. SPP este însoțită de un sentiment de dizarmonie cu ceilalți (Hewitt et al., 2006). În special, discrepanțele perfecționiste (adică, a se vedea pe sine ca fiind sub așteptările celorlalți) sunt frecvente în rândul persoanelor cu un nivel ridicat de SPP.
Comportamentele de auto-înfrângere au un impact negativ asupra sinelui și sunt dăunătoare pentru atingerea obiectivelor cuiva. Mâncarea excesivă, amânarea și conflictele interpersonale sunt comportamente obișnuite de auto-înfrângere pentru perfecționiștii prescriși social (Flett și colab., 2004, Sherry și Hall, 2009). Dovezile sugerează că persoanele predispuse la SPP sunt vulnerabile la consumul excesiv de alimente din cauza problemelor lor interpersonale și a suferinței lor emoționale.
Amânarea implică o întârziere în începerea sau în îndeplinirea sarcinilor cuiva care este dăunătoare succesului. Amânarea poate fi explicată, parțial, prin presiunile percepute asupra performanței și emoționalitatea crescută (de exemplu, afectul depresiv) experimentate de persoanele cu SPP. Persoanele care suferă de afect depresiv sunt mai puțin susceptibile de a iniția sau de a finaliza sarcinile zilnice, făcând amânarea o problemă comună.
Conflictul interpersonal implică interacțiuni ostile, critice și desconsiderate cu ceilalți. Afectul depresiv provoacă comportamente interpersonale de auto-înfrângere în rândul persoanelor cu un nivel ridicat de SPP, acesta ducând la conflicte interpersonale.
Lupta cu perfecționismul poate provoca mult stres și durere. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că trebuie să continuăm să suferim de anxietatea de perfecționism. Când căutăm să depășim perfecționismul, este important să luăm în considerare următoarele strategii:
Când ne este teamă să nu eșuăm, ne lipsește automat și curajul de a încerca lucruri noi, aflate în afara zonei noastre de confort. Atunci când standardele după care ne evaluăm pe noi înșine și posibil și pe alții sunt foarte înalte, nu ne putem bucura de realizările personale sau ale celor dragi.
Când lucrurile se ”defectează”, ceea ce este de fapt inevitabil, perfecționiștilor le este greu să se adapteze. Acest lucru poate avea efecte devastatoare, lăsând în urmă oameni obsedați de fiecare detaliu al vieții lor și îngrijorați cu privire la obținerea rezultatului perfect în fiecare situație.
Perfecționismul se poate ascunde în tiparele noastre de gândire. Când încercăm să ne asumăm prea mult, să facem prea mult și să fim prea mult…
