Pe parcursul vieții, toți putem învăța să iubim și să fim iubiți, atât timp cât suntem dispuși să ne cunoaștem și să ne exprimăm nevoile, dar și să dăm dovadă de aceeași atenție și preocupare față de nevoile și dorințele aceluia care ne este partener. Așadar, iubirea dintre adulți se clădește pe cel puțin trei principii: reciprocitate, încredere, disponibilitate emoțională.
A admira pe cineva înseamnă a respecta acea persoană… a respecta ceea ce reprezintă ca om, ca partener, modul în care interacționează cu cei dragi și cu comunitatea din care face parte. Atunci când vine vorba de relația de cuplu, acest sentiment funcționează în tandem. Admirăm persoana de care suntem îndrăgostiți și avem nevoie ca și ei să ne admire. Această pendulare de înainte și înapoi hrănește relația și ajută la susținerea fiecărei persoane pentru a accesa cel mai bun sine.
Există mai multe nivele de admirație. Când întâlnim pentru prima dată pe cineva care ne interesează din punct de vedere intim, cel mai probabil îl admirăm din motive superficiale – acestea sunt atractive pentru noi. Odată ce relația avansează, dinamica se schimbă. Acțiunile partenerului nu vorbesc doar despre ei, ci și despre noi. Este important și sănătos să ne admirăm partenerii deoarece este demonstrat faptul că atunci când nu resimțim admirație/respect pentru cel de lângă noi, nici relația nu va dura. Fără admirație, iubirea se estompează, iar amărăciunea și disprețul îi pot lua locul.
Cu toții ajungem să ne așteptăm ca partenerii noștri romantici să fie acolo pentru noi, mai ales în momentele de cotitură. Este o așteptare realistă care se naște din dinamica oricărei relații de cuplu, o dinamică în care prezența reciprocă și autentică lasă loc înțelegerii, încrederii, susținerii, admirației sănătoase.
Da, admirația este o parte esențială a oricărui tip de relație. Ne apropiem de cei din jur și ne dorim să creăm relații cu acele persoane care ne intrigă, în sens pozitiv, și pe care îi admirăm. Între noi și partenerul pe care îl avem se află o multitudine de incongruențe care pot face drumul în doi unul anevoios, dar provocator și este ok să fie așa.
Ne avântăm în cunoașterea celuilalt și ne dăm la o parte pe sine pentru a-i face loc, cât mai mult.
Ne întoarcem privirea la spate de la propria persoană, punem umbră asupra nevoilor noastre, asupra glasului nostru care deja își pierduse din suflu odată cu venirea lui/ei în viața noastră și în tot acest proces, nu facem nimic altceva decât să țesem o admirație bolnăvicioasă pentru cel din fața noastră.
Ne lăsăm păcăliți de emoțiile înălțătoare pe care le simțim ori de cât ori cel de lângă noi privește către noi și uităm că ne-am întors ochii de la sine și de aceea nu ne mai putem vedea. Înăuntrul fiecărei relații de iubire pe care o avem, noi căutăm să creăm un spațiu care ne este deja cunoscut. Căutăm familiaritatea. Căutăm sens pentru trăirile și emoțiile noastre, emoții cu care suntem obișnuiți deja. Atunci când
ajungem să vedem în cel de lângă noi tot… tot ceea ce cunoaștem deja și tot ceea ce nu cunoaștem. Aceste două direcții duc spre un drum în care creăm o imagine perfectă despre persoana din fața noastră, chiar și în acele situații în care este vizibil faptul că nu suntem împliniți.
Perfecțiunea este nevoia noastră de a fi în control. Perfecțiunea vorbește despre incapacitatea noastră de a ne expune vulnerabilitățile, ne a ne trăi vulnerabilitățile. A ajunge să ne vedem partenerul perfect înseamnă a uita să mai privim către sine deoarece nu am fost învățați să facem asta. Privim cu admirație către cel din fața noastră pentru a putea hrăni acele zone din noi care au nevoie la rândul lor de admirație. Dar acestor zone din noi, cine să le-o dea dacă nu am fost învățați să facem asta?!?!
În tot acest proces, este important să ne dăm seama ce anume menține această admirație toxică. Atunci când relaționarea este una deschisă, este loc de creștere, din toate punctele de vedere, de ambele părți. Atunci când însă noi privim spre partener doar cu admirație și dăm mereu un sens pozitiv oricărei acțiune pe care o întreprinde (indiferent cum ne simțim noi), nu avem capacitatea de a discerne exact evenimentele care au loc. Este esențial să avem în vedere următoarele aspecte:
Unele relații scot ce este mai bun din noi, altele ne lasă să ne simțim nevrednici și nesiguri de noi înșine. Dacă descoperim că suntem plini de îndoială cu privire la propria persoană și suntem mai puțin încrezători decât am fost la începutul relației, ar putea fi timpul să analizăm de unde a venit această decădere. O relație sănătoasă ar trebui să ne ofere o bază solidă din care să explorăm lumea și nu să ajungem să ne îndoim de sine.
2. Independența, de orice fel, în relație
A fi într-o relație poate fi o experiență minunată și iubitoare. Este întotdeauna important să ne menținem independența și să ne opunem transformării într-o singură identitate cu partenerul. Independența este sănătoasă și întotdeauna ne ajută să simțim că suntem în relație pentru că vrem să fim și nu pentru că trebuie să fim (sau suntem împotriva adevăratelor noastre nevoi).
Să nu renunțăm niciodată la opiniile și libertatea de alegere pentru a menține o altă persoană fericită! Compromisul este important și are în vedere situațiile de tip win-win și de aceea este important să fim precauți cu partenerii care încearcă să ne controleze. Fie că implică comentarii negative despre modul în care ne îmbrăcăm, modul în care gătim, în care ne îngrijim de casă, de copii, sau de prietenii pe care îi avem, este important să setăm anumite limite care să ducă la respect reciproc.
Cu toții ne schimbăm într-o anumită măsură în relații, dar această schimbare este sănătoasă atât timp cât ambii parteneri au grijă unul de celălalt. Cei care ne iubesc cu adevărat, ne iubesc pentru ceea ce suntem, nu pentru ceea ce ți-ar dori ei să devenim! Imperfecțiunile noastre și ale partenerului sunt zone din care pornește relația și se dezvoltă spre direcția în care amândoi dorim să ne îndreptăm. Nu suntem mai buni sau perfecți și nici partenerii noștri nu sunt mai buni sau perfecți. Încercarea constantă de a ne schimba ne va eroda încrederea și stima de sine și acest proces poate fi unul demoralizator.
O relație ar trebui să fie un loc de creștere, un spațiu confortabil în care noi să ne dezvoltăm. Partenerii geloși și/sau nesiguri încearcă să înăbușe o minte creativă, pasională și să-și păstreze partenerul talentat acolo unde simt că pot menține controlul. Relațiile fericite încurajează aventura și ajută oamenii din ea să avanseze și să progreseze, mai degrabă decât să stagneze.
Prietenii buni pot fi greu de găsit și într-o lume plină de incertitudine, loialitatea este ceva care ne oferă confort. Admirația toxică față de partener ne poate duce până în acel punct în care să renunțăm la oameni buni pentru noi. O relație sănătoasă permite prietenilor și familiei să coexiste alături de ea.
În căutarea iubirii, putem uneori să depășim limitele respectului de sine. Indiferent dacă este vorba despre comportamente pe care le găsim a fi înjositoare sau dacă permitem partenerului să ne trateze într-un mod lipsit de respect, acesta este un alt semn că relația nu este bună pentru noi. Să nu renunțăm niciodată la dreptul nostru de a fi tratați cu respect și decență!
Când ne cufundăm într-o relație, avem tendința de a ne asuma interesele și obiceiurile partenerilor noștri. Nu este nimic în neregulă cu acest proces, deoarece partea aceasta de ‘mirroring’ (Oglindirea este comportamentul în care o persoană imită subconștient gestul, modelul de vorbire sau atitudinea altuia. Oglindirea apare adesea în situații sociale, în special în compania prietenilor apropiați sau a familiei, adesea trecând neobservată de ambele părți) ne ajută să creăm un spațiu de siguranță în relația pe care o avem. Problema apare atunci când nu avem stimă de sine și dacă suntem prea influențați de partenerii noștri, putem înceta să luăm decizii pentru noi înșine.
Relațiile de cuplu presupun, în-afară de iubire și încredere, și tolerare și acceptare. Este normal să tolerăm lucruri care poate nu ne sunt pe plac și este normal să acceptăm lucruri care nu ne plac. Toate acestea însă sunt făcute cu asumare și conștiință de sine. Atunci când însă ne pierdem cu totul pe sine pentru a oferi partenerului afecțiune, iubire, încredere, admirație, pierdem capacitatea de a iubi într-un mod onest. A admira are și o latură extrem de alunecoasă de care trebuie să fim conștienți. Cum facem asta? Prin cunoaștere de sine, prin a fi atenți la noi, la corpul nostru, la ceea ce simțim și cu ajutorul unui psiholog sau psihoterapeut care ne poate așeza în fața noastră o oglindă care poate să reflecte acele părți din noi care trebuie vindecate pentru a putea face din a iubi un act demn.
Referințe:
”Ce se întâmplă în iubire”, de Alain de Botton
”Arta de a cultiva relații durabile”, de Gérard Apfeldorfer
”Cooperarea între sexe”, de Alfred Adler
