Infertilitatea exprimă nu doar o realitate care este dificil de acceptat, dar poate lua forma unei dureri atât de profunde, încât unele cupluri sau persoane nu vor reuși niciodată să o integreze. Infertilitatea își lasă amprenta asupra tuturor aspectelor vieții persoanelor în cauză. Este un adevăr din fața căruia nu există nicio scăpare, ci doar acceptare.
În dinamca unui cuplu apar multe momente, unele mai marcante decât altele, care cer reglarea și adaptarea cuplului la noile condiții și conjuncturi. Puține asemenea momente sunt la fel de dificile ca cel în care partenerii decid să devină părinți, dar sarcina întârzie să apară.
Și cum să acceptăm că am fost ”aleși” să nu trăim acel superb sentiment de a da viață? Mulți dintre noi resimt acest adevăr, atunci când se concretizează, ca un atac personal, ca o pedepscă, ca fiind ceva divin. Într-adevăr este foarte dificil de integrat ceva atât de măreț și care nu este sub nicio forma palpabil sau în controlul nostru. A deveni părinte poate fi pentru fiecare dintre noi precum ceva care ne va întregi, ne va valoriza, ne va da sens. A fi părinte este cea mai importantă misiune pe acest Pământ și ne dorim să putem ”participa” la ea. Cuplurile sau cei care nu sunt ”înscriși” în această misiune au tot dreptul să fie revoltați și să își piardă, cel puțin temporar, busola propiei vieți. Infertilitatea, în cele mai multe cazuri, conduce la una dintre cele mai importante crize pe care cuplul le poate experimenta. E dovedit că nivelul stresului pentru un cuplu care se confruntă cu infertilitatea e asemanator cu cel produs de diagnosticarea unei afecțiuni medicale grave, cum ar fi cancerul. Amalgamul de emoții este covârșitor de ambele părți, iar poziționarea fiecărui partener raportat la acest adevăr care li se confirmă, poate duce la profunde sincope emoționale. Infertilitatea este o problemă cu mai multe implicații (fiziologice, psihologice, emoționale), și ar trebui să se refere la cuplu, nu la unul dintre parteneri, însă rareori este așa.
Cauzele care se află în spatele infertilității sunt multiple și complexe. Atunci când partenerii sunt apți din punct de vedere medical și biologic să procreeze, dar totuși acest lucru nu se întâmplă, este posibil să fie vorba despre ceea ce se numește infertilitate psihologică. Tot ceea ce ține de psihic și de blocajele care se pot instala la acest nivel este extrem de dificil de explicat în mod punctual. De exemplu, așa cum susține și psihiatrul Martin Rush în cartea sa intitulată “Descifreaza limbajul secret al corpului tău – felurile in care corpurile noastre ne trimit mesaje”, corpul femeii dezvăluie ce se ascunde în mintea ei. Atunci când viața noastră intimă, relația pe care o avem cu partenerul, dar cel mai important, cu noi înșine, nu este una armonioasă și echilibrată, totul se resimte la nivel psihologic prin somatizările care pot avea loc. Iar de multe ori, infertilitatea poate fi una din aceste somatizări (și la bărbați, și la femei). Organizația Mondială a Sănătății face o estimare și susține că aproximativ 40-50% din cazurile de infertilitate sunt cauzate de probleme ale sistemului reproductiv, iar restul procentajelor au de fapt implicații psihologice. Prinși într-un proces de durată, uneori extenuant, care implică multe eforturi din partea amândurora, partenerii pot cădea în capcana căutării de vinovați sau a blamării reciproce. Dacă relația lor este una sigură, aceștia vor reuși să se co-regleze, să se sprijine reciproc si să-l ducă împreună, indiferent de rezultat.
Blocajele psihologice care pot duce la infertilitate sunt diverse și din acestea putem aminti:
• Lipsa încrederii în sine – atât la femei, cât și la bărbați, asumarea rolului de părinte vine cu un sentiment de responsabilitate absolută și sunt mulți cei care se cred incapabili să îndeplinească un asemenea rol; persoanele care au standarde foarte înalte despre ceea ce presupune creșterea unui copil este posibil să trăiască un sentiment de neîncredere în propriile capacități direct proporțional cu perspectiva în care se încred (despre educația copilului, rolul părintelui în viața copilului etc.);
• Frica – pentru unele femei, nașterea sau durerile pe care le presupune pot crea blocaje profunde; în altă ordine de idei, modificările care survin în urma unei sarcini nu sunt de ignorat și afectează întregul organism, iar asta, la nivel inconștient, poate fi dificil de acceptat de către unele femei;
• Pierderea statutului profesional – cariera este un factor important în resimțirea unei vieți împlinite; a lua în considerare implicațiile pe care le presupune nașterea unui copil poate duce la conștientizarea faptului că se vor impune anumite compromisuri sau sacrificii în acest sens; a fi părinte și a avea succes și în carieră reprezintă două variabile care influențeaza întreaga viață a ambilor parteneri de cuplu;
• Imaturitatea emoțională – atunci când nu știm exact cine suntem noi ca adulți și de rolul pe care îl avem, de exemplu, în cadrul unei relații de cuplu, ne va fi dificil să ne dăm seama dacă a da naștere unui copil este ceva de care avem noi nevoie sau această dorință este ceva de sine stătător și nu va ajunge să ne definească fericirea sau sensul în viață.
Acestea sunt câteva dintre aspectele care pot sta la baza infertilității psihologice. Așa cum bine ne dăm seama, infertilitatea nu se rezumă doar la imposibilitatea fizică de a da naștere unui copil, ci ne vorbește și de complexitatea vieții noastre psihice și emoționale. Relația de cuplu poate fi un teritoriu securizant în cadrul căruia să încercăm să ne rezolvăm în primul rând relația cu sine. Odată ce ajungem să fim în contact cu motivele pentru care acționăm într-un anume fel, de ce facem anumite alegeri, de ce viața noastră are sens doar în anumite contexte și alteori nu simțim decât nerecunoștință și furie față de tot ceea ce trăim, ne va fi mult mai ușor să înțelegem și ceea ce aduce în viața noastră faptul că trecem prin încercarea dureroasă de a trăi infertilitatea. De asemenea, acceptarea emoțiilor partenerului și a modului în care acesta trăiește ceea ce vi se întâmplă este extrem de importantă. Pe fiecare dintre noi, este posibil ca infertilitatea să ne afecteze într-un anume fel și nimic din ceea ce trăim sau resimțim nu ne dă dreptul să pretindem că cel de lângă noi simte la fel. Nu în ultimul rând, incapacitatea de a da naștere unui copil are și o importantă componentă individuală deoarece ne face atenți în privința propriile frici, emoții, dorințe, proiecții. De aceea este esențial ca ambii parteneri să arate înțelegere, să ofere spațiu psihologic și timp, să aibă răbdare și să se încreadă că încercarea prin care trec îi va aduce totuși din nou aproape unul de celălalt.
Infertilitatea nu reprezintă întotdeauna un final de drum… De multe ori, poate reprezenta chiar începutul unei vieți conștiente și în armonie cu sine.
