Empatia, sau capacitatea de a te racorda (a fi sensibil) la ce, cum și de ce oamenii simt și gândesc așa cum o fac. Aceasta înseamnă să fii capabil să-i citești, din punct de vedere emoțional pe ceilalți. Este o unealtă interpersonală extrem de puternică. Când faci o afirmație plină de empatie, chiar și în mijlocul unei situații tensionate sau antagonice, schimbi echilibrul. Astfel, un schimb acid și agresiv devine o alianță plină de colaborare. Empatia e un liant social. Te ajută să legi relaţii de afiliere și colaborare și îţi poate activa dorinţa de a ajuta, pentru că empatia face să ne pese de starea celuilalt, iar aceasta din urmă este precum materia: are o greutate și înfruntă atracția gravitațională.
Empatia e atât un test pe care îl treci sau nu – deși nimeni nu ține scorul – cât și o încercare pentru care trebuie să fii pregătit, pentru care trebuie să te antrenezi. Se compune din efort, iar asta înseamnă că nu este doar ceva ce ni se întâmplă pur și simplu, ci și ceva ce alegem să facem: să fim atenți, să ne extindem ființă, este cheia către conectare, către prezența atât în viață noastră, cât și în viața celorlalți.
Cuvântul empatie vine din greaca veche „empatheia” – em („în”) și pathos („sentiment”) – poate însemna să călătorești și să pătrunzi în suferință unei alte persoane. Empatia nu se rezumă la a-ți aminti să spui „trebuie să îți fie dificil”, ci înseamnă să găsești o cale de a scoate o greutate la lumină, astfel încât să poată fi văzută în întregime.
Empatia nu se limitează la a asculta, ea presupune să pui întrebările ale căror răspunsuri au nevoie să fie ascultate. Empatia necesită atât chestionare, cât și imaginație. Empatia necesită să știi că nu știi nimic. Înseamnă să îți însușești un context al cărui orizont se întinde în permanență dincolo de ceea ce poți vedea sau auzi. Ed Harpin, doctor în științe, psiholog clinician și membru al Compassion Institute din California, declară că „este nevoie de timp și, uneori, de mult exercițiu pentru a înțelege că încercările prin care trec alți oameni, chiar dacă acestea sunt diferite de propriile tale experiențe și încercări, fac parte dintr-o experiență umană comună. Nu e neapărată nevoie să știi și să înțelegi toate detaliile legate de experiența prin care trece cineva pentru a-ți oferi sprijinul.”
Emoțiile oamenilor sunt rareori transpuse în vorbe. Cel mai adesea ele sunt exprimate prin altfel de indicii, că de exemplu tonul vocii, gestica, mimica și alte asemenea canale nonverbale. Capacitatea interpretării acestor indicii, îți oferă cheia intuirii sentimentelor altcuiva. Robert Rosenthal, psiholog la Harvard, împreună cu studenții săi au făcut cea mai amplă cercetare asupra limbajului trupului și capacității oamenilor de a detecta mesajele nonverbale. Rosenthal a împărțit un test de empatie, un set de casete cu diverse tinere care își exprimă sentimentele, de la ură la iubire maternă. Din testele făcute asupra a 7000 de persoane în Statele Unite și alte 18 țări, s-au concluzionat avantajele capacității de a interpreta sentimente prin indicii nonverbale, printre care se regăsește o mai bună adaptare emoțională, a fi mai popular și mai receptiv, dar totodată și mai sensibil. Empatia este un fel de grijă, însă nu este singurul fel de grijă, și nu întotdeauna este îndeajuns.
Potrivit lui Hodges și Myers în Enciclopedia de psihologie socială, „Empatia este deseori definită că înțelegerea experienței unei persoane imaginându-se în situația altei persoane. Înțelegem experiența celeilalte persoane ca și cum ar fi fost experimentată de noi, însă este menținută o distincție între sine și cealaltă persoană.”
Empatia este un concept ce include mai multe componente, fiecare din ele fiind asociate cu propria rețea neuronală și trăsături de personalitate. Este și una din principalele abilități sociale care desemnează inteligența emoțională a unei persoane. Este modul de a-l oglindi pe celălalt, modul de a asimila mesajul său, de a reflecta asupra lui, de a-i procesa starea și comportamentul, emoțiile și manifestarea lor și de a respecta liberul său arbitru.
Jean Decety, un psiholog de la Universitatea din Chicago, folosește examenul RMN pentru a măsura ce se întâmplă atunci când creierul unei persoane răspunde la suferință alteia. Cercetătorul le arată subiecților săi poze cu situații dureroase (o mână prinsă între lamele unei foarfeci, un picior strâns de o ușa) și compară imaginile RMN cu felul în care arată creierul când corpul însuși simte durerea. Decety a descoperit că, atunci când îți închipui durerea altora, se activează aceleași trei zone (cortexul prefrontal, insula anterioara și cortexul cingular anterior) ca atunci când simți durere cu adevărat. Empatia favorizează comportamentul prosocial și poate duce la îmbunătățirea comunicării interpersonale, deoarece este mult mai ușor să comunici cu o persoană atât timp cât îi înțelegi starea. Empatia face că relațiile să supraviețuiască și să se dezvolte, și totodată contribuie la o bună stare de sănătate mintală, deoarece fără empatie s-ar putea să ne pierdem concentrarea și sensul, ca ființe umane.
Rezultatele a numeroase studii sugerează că rădăcinile empatiei se află undeva în prima copilărie. Practic, în ziua în care se nasc, sugarii suferă când aud alt copil plângând, o reacție pe care unii o consideră un precursor al empatiei. La numai câteva luni, sugarii reacționează la orice li se întâmplă celor din jur, ca și cum li s-ar întâmpla lor, plângând atunci când văd un alt copil cu lacrimi în ochi. Pe la un an și ceva, încep să înțeleagă că suferința nu le aparține, ci este a altcuiva, deși sunt încă dezorientați.
Atitudinea empatică este mereu activă în judecățile morale. Martin Hoffman, cercetător care s-a ocupat de empatie, susține că rădăcinile moralității se află în empatie, pentru că ea ne face să ne pese de potențialele victime- cineva care suferă, este în pericol, sau duce o viață plină de lipsuri – și să le împărtășim suferința, ceea ce ne impresionează suficient că să intervenim.
Dincolo de această legătură vizibilă dintre empatie și altruism, Hoffman presupune că aceeași capacitate de a ne pune în locul altcuiva, îi face pe oameni să respecte anumite principii morale. După primul an, când copiii devin mai conștienți că sunt o entitate diferită, încearcă în mod activ să aline suferința unui alt copil care plânge, oferindu-i de exemplu ursulețul lor de pluș. Mai târziu, în timpul copilăriei, ei devin înțelegători față de un întreg grup, cum ar fi cei săraci, sau cei marginalizați. Această înțelegere poate duce, în adolescență, la convingeri morale axate pe ideea de a alina nefericirea sau nedreptatea.
Tot Martin Hoffman (în 1982) a descris 4 stadii ale dezvoltării empatiei:
Empatia cere și impune curaj și curiozitate, nu este util să se tragă din teamă, teama că necazurile celorlalți ni se vor întâmpla sau că cei din jur vor înceta sa ne prețuiască dacă nu le adoptăm problemele, ca și cum ar fi ale noastre. Uneori, ne pasă de cineva pentru că știm că așa se cuvine sau pentru că ni se cere, însă asta nu ar trebui să știrbească valoarea grijii noastre. A alege înseamnă doar a ne subordona unui cumul de comportamente mai mărețe decît suma înclinațiilor noastre individuale. Expresia “a recita o poezie” nu reprezintă o reducție, ci o conștientizare a efortului – rima, traveliul – de a intra în starea mentală sau sufletească a unei alte persoane.
Studiile despre empatie ale psihologilor Paul Ekman și Daniel Goleman au arătat că empatia poate fi de trei tipuri, în funcție de componenta principală: cogniția, emoția sau compasiunea.
Empatia cognitiva se referă la a ști ceea ce gândește și simte celălalt, „empatie prin gândire“, nu prin simțire. A lua contact cu starea celuilalt într-un sens rațional, logic, însă în acest tip de empatie nu iei neapărat contact cu emoția acestuia, pentru că păstrezi o anumită distanță emoțională, știi prin ce trece cealaltă persoană, știi și cum se simte, dar nu este copleșit de emoții. Este utilă pentru negociatori, reprezentanți de vânzări și cei care trebuie să dezbată anumite teme.
Empatia emoțională este, probabil, primul tip de empatie pe care oricare dintre noi îl simte, încă din copilărie. Atunci când literalmente simți ceea ce trăiește celălalt, capacitatea de a înțelege emoțiile celeilalte persoane și de a acționa corespunzător, în concordanță cu acestea. Empatia emoțională nu este doar despre emoțiile negative, poți să experimentezi bucurie atunci când privești la fericirea sau încântarea celorlalți. Înțelegerea comună, gândul comun generează emoția comună.
Empatia de compasiune are loc atunci când intervin acțiunile sau atunci când interesul empatic reprezintă nu doar înțelegerea și trăirea sentimentelor pe care cineva le manifestă la un moment dat, ci și dorința de a ajuta acea persoană dacă simțim că ea necesită asta.
Când o relație este o colaborare eficientă, îți mărești capacitatea de a obține ce dorești sau ceea ce ai nevoie de la cealaltă parte. Nimeni nu o să-ți dăruiască ceea ce vrei dacă se simte neînțeles sau atacat. În acest caz, vei fi privit cu neîncredere sau chiar cu supărare. Prin contrast, de fiecare dată când ceilalți simt că ești în acord cu ei, se simt motivați. Legătura emoțională dintre punctele voastre forte crește și cealaltă persoană poate lucra mai ușor cu tine și nu împotriva ta. Bineînțeles, analizând toate informațiile de mai sus, putem evidenția faptul că empatia te ajută în construirea principiilor morale și în a te adapta mai ușor situațiilor încărcate emoțional. Empatia e un proces selectiv. Empatizezi mai puțin cu cei pe care îi consideri diferiți.
Empatia cere abandon în fața gândurilor și emoțiilor altcuiva, cere uitarea sinelui, în timp ce sinele e prezent și modelat, ca ulterior să poată oferi ajutor. Empatia te ajută să-i intuiești mai eficient acţiunile viitoare ale celuilalt, datorită mecanismului de simulare a experienţei, și să înveţi despre lumea înconjurătoare fără să te expui direct.
-Ieși din zona de confort și exersează-ți curajul și curiozitatea, nu te limita doar la un singur punct de vedere valabil sau corect
-Ieși din capul tău: povestea persoanei este despre ea, nu despre tine
-Vorbește mai puțin, ascultă mai mult, încearcă să te pui în locul celuilalt ca să înțelegi și să simți din perspectiva celuilalt
-Practică conștientizarea emoționala și fii atent la ce simți
-Nu da verdictul înainte de timp, nu judeca persoana, ci încearcă să simți și să înțelegi ceea ce experimentează
-Redu volumul gândurilor autocritice
Pentru o unealtă atât de puternică, empatia nu este utilizată suficient de bine. Exista trei concepții eronate care îi împiedica pe mulți oameni să o transforme într-un avantaj:
-confuzia empatiei cu comportamentul amabil- cu declarațiile generale, politicoase și plăcute
-confuzia empatiei cu compasiunea, deși acestea două sunt destul de diferite. Compasiunea îl pune în prim plan pe vorbitor, care doar își exprimă reacțiile și sentimentele privind situația unei alte persoane. Compasiunea e când nu trăiești aceleași emoţii ca persoana observată. Studiile arată că creierul tot le mimează, dar nu le percepi și nu transpar nici în manifestările fiziologice – în schimb, trăiești emoţii mai blânde, care te pot conduce spre altruism.
-unii oameni cred că făcând o declarație plină de empatie, vor oferi aparența unui racord cu o altă persoană
Din nefericire, empatia este lăsată pe dinafară fix când ai cea mai mare nevoie de ea, când ești supus stresului sau neînțelegerii, ești iritat și vrei să te aperi. În astfel de momente, comentariile tale reflectă automat perspectiva pe care o ai. Te grăbești să-ți aperi poziția, să argumentezi de ce te comporți așa și să ataci atitudinea unei alte persoane. Aceasta, la rândul ei, reacționează în același mod ducând la o escaladare emoțională, în final contraproductivă pentru toți cei implicați.
Dacă ești înclinat către un temperament iute, așa cum suntem toți în anumite momente, ce-ar fi să-ți iei temperatura emoțională, înainte ca aceasta să depășească limitele tale, înainte de a ajunge în punctul în care reacția ta să declanșeze avalanșa. Aici apare o provocare dublă, să utilizezi conștiința de sine pentru a-ți calma starea de iritare, și de a apela la empatia din tine pentru a înțelege pozițiile celeilalte persoane.
Există studii care arată faptul că studenții din anul întâi la medicină sunt mai empatici comparativ cu cei din anul șase și nu este de mirare că în multe țări, medicii participă la cursuri de formare pentru a-și dezvolta empatia.
Abilitatea de a empatiza presupune trei mari componente: simțirea emoției, înțelegerea acesteia și reglarea ei.
Principalii factori care contribuie la apariția epuizării empatice
Ca orice altă emoție, și empatia solicită o dozare echilibrată pentru a nu se transformă în suferință.
Referințe:
Cum se schimba oamenii, Daniel J. Siegel si Marion Solomon
Inteligenta emotionala – Daniel Goleman
