Cuvântul “emoție” vine de le latinescul “emovere” – a neliniști, a excita, un impuls care aduce reacții. Plângem, râdem, ne bucurăm, suferim, suntem optimiști sau entuziasmați sau triști – și tot așa, un amplu carusel, în fiecare zi. Emoțiile reprezintă o stare afectivă, de scurtă durată și situaționale, însoțite de tulburări fiziologice, determinate de context, persoană, obiect și care oglindește atitudinea persoanei în raport cu acestea. Ele pot fi declanșate de o împrejurare reală sau de una imaginară, ne învață prin experiența trăirii diverselor stări, pozitive, negative sau neutre. De cele mai multe ori, o emoție o maschează pe altă. Altfel spus, toate emoțiile au o latură pozitivă și una negativă. În același timp emoțiile sunt ca niste dascăli buni pentru fiecare dintre noi. Emoțiile influențează starea noastră de bine și capacitatea noastră de adaptare la mediul înconjurător.
Intensitatea lor e foarte variată: poate fi vagă, mijlocie, dar și foarte puternică, cu impact redus sau puternic asupra întregului organism. Atunci când suntem conștienți de puterea acestei laturi afective, în care recunoaștem ambele parti ale emoției, abia atunci putem trăim un echilibru emoțional benefic. Emoțiile sunt facilitatori dinamici ai vieții, produc agitație sau plăcere, relații zgomotoase sau liniștite. Sunt ca un sistem meteorologic intern care ne motivează spre o schimbare, ne dau ocazia să ne revizuim trecutul, dar ne oferă și șansa să ne direcționam și pregătim mai bine pentru viitor.
Emoțiile sunt acele procese mentale care acționează în general pentru a întrerupe activitatea, ca reacție rapidă la schimbările bruște din mediu. Emoțiile sunt programe de procesare a informațiilor cu funcții selectate natural, proiectate pentru a rezolva o situație specifica și care ne ajuta să:
Aceste programe de procesare sau semnale se deplasează către creier, unde sunt procesate într-o zonă numită sistemul limbic, specializat în observarea și procesarea emoțiilor într-o manieră care să ducă la o reacție în situațiile emoționale. Sistemul limbic este conectat și la restul creierului și corpului, pentru a-i transmite corpului ce să întreprindă ca reacție la o situație emoțională. În funcție de ceea ce gândim, ce simțim și de experiențele trăite anterior, creierul nostru va provoca diferite emoții. Modul în care o emoție arată din exteriorul corpului, în expresia facială și în postură, o comunică celorlalți din mediul nostru înconjurător. Modul în care o emoție este simțită în interiorul corpului o comunică propriei persoane. Într-o mare măsură, fiecare emoție este rezultatul interacțiunii dintre sistemele nervoase senzorial, autonom și somatic și este interpretată la nivelul cortexului creierului.
Când încercăm să ne identificăm emoțiile putem lua indicii de folos și din reacțiile pe care le are organismul nostru. Fiecare om resimte emoțiile în moduri unice și personale, iar dacă ne focalizăm pe o emoție, cu siguranță o vom simți în corp. Definirea emoțiilor ne poate fi de folos în înțelegerea semnificației acestora. Vestea bună este că așa cum fecare dintre noi a învățat să citească, tot așa putem învăța să ne recunoaștem emoțiile, să le simțim în întregime, să ne gândim la ceea ce ne transmit, să descoperim situațiile și evenimentele care le-au provocat. Astfel, uneori, când ne simțim furioși putem masca o frică sau o neînțelegere, furia o resimțim în piept sau brațe. Agresivitatea poate ascunde nevoia de apropiere, de conținere, de afecțiune, așa cum invidia poate masca dorință de autoperfecționare, de stima de sine scăzută. Bucuria și optimismul pot, în unele cazuri, să se transforme în entuziasm “vulcanic”, care poate duce și la urmări nefericite. În acest mod, în funcție de situația concreta, una și aceeași emoție poate contribui la adaptare și la inadaptare, poate duce la dispersie sau poate înlesni comportamentul constructiv. De aici încolo se deschide un spațiu care ne permite să trăim și să simțim o gamă largă de emoții, care ne dau un sens mult mai bogat al vieții. Ceea ce credem despre emoțiile umane, poate influența o liniștire sau o amplificare a acestora
Emoțiile sunt ca un serviciu care oferă constant informații actualizate despre ceea ce facem și despre situațiile prin care trecem. Reacțiile inițiale la ceea ce ni se întâmplă se numesc emoții primare. Acestea sunt senzații puternice care apar cu rapiditate, sunt involuntare, slab organizate, automate și neconștientizate și cu un nivel redus de intelectualizare. Sunt susținute, în special, de sistemul limbic.
Emoții primare: dragoste, bucurie, surpriza, manie, tristețe, frica.
Însă, pe lângă experimentarea emoțiilor primare, este posibil să resimțim și emoții secundare. Acestea sunt reacții emoționale la emoțiile primare. Sau, cu alte cuvinte, emoțiile secundare sunt niște trăiri privitoare la alte trăiri (Marra, 2005).
Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trăirea emoțională. Emoțiile secundare sunt susținute, în principal, de către cortexul prefrontal și cortextul somatosenzorial. Acestea apar când persoana începe să experimenteze sentimentele și să formeze legături sistemice, pe de o parte, între categorii de situații / persoane / obiecte și emoții primare, pe de altă parte.
Emoții secundare: afecțiune, entuziasm, satisfacție, optimism, ușurare, încântare, furie, dezgust, iritare, suferință, rușine, dezamăgire, simpatie, nervozitate etc.
Este posibil ca reacția emoțională primară la o situație să declanșeze o nelimitată reacție în lanț de emoții secundare dureroase, care să prilejuiască mult mai mult disconfort decât emoția inițiala.
Emoțiile, fiind parte specifica a naturii umane, sunt prezente în limbaj în construcții diverse, unele extrem de complicate ca mesaj, sub aspectul analizei sensului, ca “mă doare sufletul”, “mi se rupe sufletul” etc. Emoțiile se asociază în cupluri contradictorii (bucurie-tristețe, mânie-relaxare, admirație-dispreț, simpatie-antipatie), imprimând polaritatea caracteristică vieții afective. Această polaritate rezultă din corespondența, respectiv discordanța dintre nevoile, convingerile, rutinnele persoanei și situațiile sau evenimentele vieții.
Clasificarea emoțiilor este definită și prin: (a) polaritate şi (b) funcţionalitate.
(a)După polaritatea lor: emoţiile se împart în pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când există congruență motivațională, altfel spus, când evenimentele concrete sunt în concordanță cu obiectivele persoanei. Emoțiile negative apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu obiectivele persoanei, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora.
(b)După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în funcţionale şi disfuncţionale.
Funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea unei emoţii se stabileşte în funcţie de consecinţele comportamentale ale acesteia raportate la scopurile persoanei.
Emoţiile funcţionale sunt acele trăiri subiective care facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care acesta se găseşte (fie ea dezirabilă sau indezirabilă). Ele pot fi atât pozitive, cât şi negative. Sunt mobilizatoare și determină persoana să acționeze asupra situaţiei indezirabile pentru a-i produce modificările necesare.
Emoțiile disfuncționale sunt acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă în care acesta se găseşte.
Când încercăm să ne identificăm emoțiile putem lua indicii de folos și din reacțiile pe care le are organismul nostru. Fiecare om resimte emoțiile în moduri unice și personale, iar dacă ne focalizăm pe o emoție, cu siguranță o vom simți în corp. Definirea emoțiilor ne poate fi de folos în înțelegerea semnificației acestora. Vestea bună este că așa cum fecare dintre noi a învățat să citească, tot așa putem învăța să ne recunoaștem emoțiile, să le simțim în întregime, să ne gândim la ceea ce ne transmit, să descoperim situațiile și evenimentele care le-au provocat. Astfel, uneori, când ne simțim furioși putem masca o frică sau o neînțelegere, furia o resimțim în piept sau brațe. Agresivitatea poate ascunde nevoia de apropiere, de conținere, de afecțiune, așa cum invidia poate masca dorință de autoperfecționare, de stima de sine scăzută. Bucuria și optimismul pot, în unele cazuri, să se transforme în entuziasm “vulcanic”, care poate duce și la urmări nefericite. În acest mod, în funcție de situația concreta, una și aceeași emoție poate contribui la adaptare și la inadaptare, poate duce la dispersie sau poate înlesni comportamentul constructiv. De aici încolo se deschide un spațiu care ne permite să trăim și să simțim o gamă largă de emoții, care ne dau un sens mult mai bogat al vieții. Ceea ce credem despre emoțiile umane, poate influența o liniștire sau o amplificare a acestora
Emoțiile sunt ca un serviciu care oferă constant informații actualizate despre ceea ce facem și despre situațiile prin care trecem. Reacțiile inițiale la ceea ce ni se întâmplă se numesc emoții primare. Acestea sunt senzații puternice care apar cu rapiditate, sunt involuntare, slab organizate, automate și neconștientizate și cu un nivel redus de intelectualizare. Sunt susținute, în special, de sistemul limbic.
Emoții primare: dragoste, bucurie, surpriza, manie, tristețe, frica.
Însă, pe lângă experimentarea emoțiilor primare, este posibil să resimțim și emoții secundare. Acestea sunt reacții emoționale la emoțiile primare. Sau, cu alte cuvinte, emoțiile secundare sunt niște trăiri privitoare la alte trăiri (Marra, 2005).
Primar este evenimentul neurovegetativ, iar secundar este trăirea emoțională. Emoțiile secundare sunt susținute, în principal, de către cortexul prefrontal și cortextul somatosenzorial. Acestea apar când persoana începe să experimenteze sentimentele și să formeze legături sistemice, pe de o parte, între categorii de situații / persoane / obiecte și emoții primare, pe de altă parte.
Emoții secundare: afecțiune, entuziasm, satisfacție, optimism, ușurare, încântare, furie, dezgust, iritare, suferință, rușine, dezamăgire, simpatie, nervozitate etc.
Este posibil ca reacția emoțională primară la o situație să declanșeze o nelimitată reacție în lanț de emoții secundare dureroase, care să prilejuiască mult mai mult disconfort decât emoția inițiala.
Emoțiile, fiind parte specifica a naturii umane, sunt prezente în limbaj în construcții diverse, unele extrem de complicate ca mesaj, sub aspectul analizei sensului, ca “mă doare sufletul”, “mi se rupe sufletul” etc. Emoțiile se asociază în cupluri contradictorii (bucurie-tristețe, mânie-relaxare, admirație-dispreț, simpatie-antipatie), imprimând polaritatea caracteristică vieții afective. Această polaritate rezultă din corespondența, respectiv discordanța dintre nevoile, convingerile, rutinnele persoanei și situațiile sau evenimentele vieții.
Clasificarea emoțiilor este definită și prin: (a) polaritate şi (b) funcţionalitate.
(a)După polaritatea lor: emoţiile se împart în pozitive şi negative. Cele pozitive apar atunci când există congruență motivațională, altfel spus, când evenimentele concrete sunt în concordanță cu obiectivele persoanei. Emoțiile negative apar atunci când situaţia concretă este în contradicţie cu obiectivele persoanei, blocându-le sau îngreunând atingerea acestora.
(b)După funcţionalitatea lor, emoţiile se împart în funcţionale şi disfuncţionale.
Funcţionalitatea sau disfuncţionalitatea unei emoţii se stabileşte în funcţie de consecinţele comportamentale ale acesteia raportate la scopurile persoanei.
Emoţiile funcţionale sunt acele trăiri subiective care facilitează adaptarea persoanei la situaţia concretă în care acesta se găseşte (fie ea dezirabilă sau indezirabilă). Ele pot fi atât pozitive, cât şi negative. Sunt mobilizatoare și determină persoana să acționeze asupra situaţiei indezirabile pentru a-i produce modificările necesare.
Emoțiile disfuncționale sunt acele trăiri subiective care împiedică adaptarea persoanei la situaţia concretă în care acesta se găseşte.
O emoție implică fenomene fizice “în tot trupul”, se accelerează bătăile inimii sau uneori încetinesc etc. Unul dintre principiile inconștientului are legătură cu faptul că dacă o emoție este reprimată, modul în care se va manifesta mai tărziu va fi mult mai puternic și cu potențial de risc. Uneori, suntem extrem de obosiți și lipsiți de energie, pentru că trupul nostru conține toată tensiunea emoțională neexprimată și acumulată pe parcursul vieții.
Emoțiile reprimate însemnă momentele în care am fost nevoiți, în copilărie / adolescență / vârsta adultă, ca în interior să simțim teamă, rușine, vinovăție. Ne respingem emoțiile și atunci când trecem prin experiențe negative cărora nu știm să le facem față. Cu timpul, ajungem să ne negăm nu doar emoțiile și trăirile, ci si experiențele trăite. Când recurgem la strategii de evitare a emoțiilor, înaintăm prin a ne sabota propria maturizare emoțională. Dezvoltarea emoțională este un rezultat și al contactului cu disconfortul și provocările vieții. De cele mai multe ori, prin ignorarea emoțiilor negative nu facem decât să ne privăm și de cele pozitive.
Emoțiile pe care “ni le refuzăm”, pot ajunge la lumină sub formă de:
- Probleme de atenție, memorie, somn, concentrare, nivel scăzut de energie, tulburări alimentare, dependențe etc
- Somatizari – diferite afecțiuni fizice, urmare a faptului că organismul a început să cedeze tensiunii psihice
- Tulburări emoționale – atacuri de panica, anxietate, depresie, fobii, obsesia față de un anumit lucru, pierderea conexiunii cu sinele nostru
Însa rolul emoțiilor, fie pozitive, fie negative, este important pentru adaptarea noastră. Emoțiile funcționează pentru a ne ghida să supraviețuim și să prosperăm. Rolul acestora este de a ne face atenți la existența unor diferențe între așteptări și realitate și de a ne inspira acțiuni eficiente prin care să reducem aceste diferențe.
Emoția agită spiritul, ne determină să gândim în mod diferit, ceea ce oamenii de știință numesc componenta cognitivă a emoției. Ea tulbură rațiunea sau, din contră, o susține. Gestionarea emoțiilor este acțiunea prin care suntem conștienți și controlăm modul în care răspundem la factorii declanșatori ai reacțiilor emoționale. Controlul emoțional are legătură cu evenimentul în sine și cu modul în care reacționăm la respectivul eveniment. Emoțiile nu sunt periculoase, ci ne spun ceva despre ce este important pentru noi. Emoțiile pot fi dureroase, mai ales atunci când nu ne dăm voie să le trăim.
A identifica originea emoției și a-i da sens este un semn de dezvoltare și acceptare, așa că pune în practică:
Atunci când le dăm voie emoțiilor să se exprime, vom remarca că nu ele ne produc durere, ci faptul că le negăm.
