Stima de sine este una dintre dimensiunile fundamentale ale personalităţii. Ea se referă la raportul pe care îl are fiecare cu el însuşi. Este o privire reflexivă despre noi înşine, vitală pentru propriul nostru echilibru psihic. Cât ne apreciem? Cât ne suntem pe plac? Ce gândim, ce credem, ce simțim față de propria persoană? Stima de sine este atitudinea pe care o avem față de noi înșine, cuprinsă în modul favorabil / nefavorabil, tolerant sau desconsiderant în care ne privim. Când este pozitivă, relativ ridicată, ea ne permite să acţionăm eficient, să facem faţă dificultăţilor existenţei. Mai mult decât atât, specialiştii susţin că, dintre toate judecăţile pe care le formulăm în viaţă, nici una nu are atât de mare importanţă ca aceea referitoare la noi înşine. Cei mai mulţi psihologi definesc stima de sine ca fiind evaluarea globală a valorii proprii în calitate de persoană. Ea este o credință și nu un fapt în sine, credință care se formează pe baza experiențelor trăite de-a lungul vieții. Este vorba de evaluarea pe care o persoană o face cu privire la propria sa valoare, cu alte cuvinte, asupra gradului de mulţumire faţă de propria persoană. Credința noastră despre cine suntem este în permanentă evoluție de la formarea ei din copilărie și până la apusul vieții. Stima de sine corelează în mod semnificativ cu raţionalitatea, creativitatea şi capacitatea de a gestiona schimbarea, cu disponibilitatea de a recunoaşte şi de a corecta posibilele erori. Nivelul global al stimei de sine al unei anumite persoane influenţează considerabil alegerile pe care le face în viaţă şi stilul său existenţial.
În strânsă legătură cu imaginea de sine se află stima de sine, care reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înşine, cât de „buni” ne considerăm comparativ cu propriile expectanţe sau cu alţii. Stima de sine, deci, reprezintă dimensiunea evaluativă a imaginii de sine (Lemeni &Miclea, 2004).
Evaluarea imaginii de sine diferă radical de evaluarea comportamentelor, care pot fi corecte sau incorecte, adecvate sau inadecvate unei situaţii, bune sau rele din punct de vedere social sau moral, eficiente sau ineficiente profesional, catalogări care condiţionează valoarea unui individ de performanţele sale într-un anumit domeniu. Valoarea unei fiinţe umane este dată de ansamblul comportamentelor, acţiunilor şi potenţialităţilor sale trecute, prezente şi viitoare, pe toate palierele vieţii.
Stima de sine se dezvoltă dintr-un amestec de factori genetici și de mediu.
Într-o anumită măsură, toată lumea se naște fie mai mult sau mai puțin dispusă să se vadă ca o persoană de valoare.
Părinții sunt primele modele pentru copii, iar copiii înțeleg foarte multe lucruri de la o vârstă foarte fragedă. Dacă spunem lucruri precum „Oh, n-aș putea să fac asta deloc, deloc” sau „Arăt groaznic în această ținută”, iar copilul aude, să nu fim surprinși când copiii încep să preia acestă atitudine față de ei înșiși.
Ceea ce văd și aud la noi vor pune și ei în acțiune și se vor “mișca” într-o astfel de direcție, mai devreme sau mai târziu. Fie că este vorba de aspecte agreabile sau mai puțin agreabile. Mesajele care pot afecta stima de sine vin de pretutindeni, de la prieteni, de la cunoștințe, din parc, din social media etc. – și devin mai gălăgioase pe măsură ce copiii cresc. Copiii au nevoie să știe să decidă dacă mesajele pe care le primesc sunt adevărate? dacă sunt exagerări? dacă sunt standarde imposibile? sau poate fi vorba de o critică constructivă care îi poate ajuta să se îmbunătățească?
Figurile de autoritate (părintii, profesorii) au un rol esențial în formarea stimei de sine. Dacă exigențele din jurul nostru sunt prea copleșitoare, mesajul pe care eu că și copil îl receptez este că eu nu pot, nu sunt priceput, sunt mic, nu sunt bun și valoros, eu nu am să reușesc niciodată și nu am cum să-i mulțumesc pe ceilalți, sunt o dezămagire, sunt un eșec și lista poate continua. Cu această imagine de sine plecăm mai departe în viață și în funcție de ea ajungem ne vedem pe noi înșine într-un fel sau în altul. Cât valorizăm, cât apreciem această imagine, ne măsoară stima de sine.
Atunci când copiilor nu li se acordă atenția de care au nevoie pentru o dezoltare armonioasă, când nu li se oferă șansa să fie ascultați, când nu au dreptul la opinie, când nu au libertatea de a alege sau când nu își pot exprima dorințele deschis și fără frica de a fi certați, umiliți, pedepsiți, devalorizați, toate acestea vor constitui cele mai mari blocaje în calea dezvoltării unei stime de sine sănătoase.
Fiecare experiență de viață în parte are o contribuție la modul în care ne formăm stima de sine sau atingem un anumit nivel al acesteia. Fiecare experiență duce la formarea unei voci interioare, și chiar a unui critic interior. De multe ori vocea interioară pe care o dezvoltă copiii provine din tiparele în care părinții lor și alte persoane dragi le vorbesc. Prin urmare, este esențial să rămânem conștienți de modul în care interacționăm cu copiii noștri în ceea ce privește cuvintele pe care le folosim, tonul pe care îl exprimăm și mesajele pe care le transmitem pentru a ne asigura că ei se simt în mod constant iubiți, respectați și bine ghidați de părinți.
Totuși, nimeni nu este perfect. Cu toții facem greșeli. Cu toții ne pierdem calmul. Cheia este modul în care ne redresăm din astfel de situații și cum le abordăm și reparăm cu și pentru copiii noștri. Creierul uman procesează diferit informațiile pozitive și negative. Informațiile negative și emoțiile neplăcute tind să aibă un impact mai mare decât cele pozitive. Avem tendința de a observa comportamente nedorite și evenimente rele din lume mai mult decât cele pozitive. În mod similar, avem tendința de a atrage mai multă atenție asupra comportamentului greșit al copiilor noștri și să ignorăm când aceștia se implică într-un comportament așteptat sau adecvat. Drept urmare, copiii pot auzi mai multe critici de la părinți decât laude, ceea ce le poate afecta stima de sine și acea voce interioară.
Experiențele de viață repetitive ne formează credințele. În funcție de aceste credințe vedem viața că un mediu sigur sau periculos, îi percepem pe cei din jur că de încredere sau de evitat, ne vedem pe noi înșine drept valoroși sau „ratați”.
În opinia autorilor F. Sordes-Ader, G. Leveque, N. Oubrayrie şi C. Safont-Mottay, stima de sine globală se construieşte din evaluarea făcută asupra fiecăreia din următoarele dimensiuni:
1. Sinele emoţional – este reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care îl are asupra emoţiilor sale şi asupra impulsivităţîi. Este imaginea pe care o are persoană cu privire la gradul său de stăpânire de sine care este considerată a permite o mai bună organizare în activităţi, o mai bună planificare.
2. Sinele social – este vorba de reprezentarea interacţiunii cu ceilalţi şi de sentimental de recunoaştere socială.
3. Sinele professional – se raportează la reprezentările, comportamentele şi performanţa la locul de muncă sau în context şcolar. Percepţia asupra propriilor competenţe este incorporată în imaginea pe care şi-o construieşte persoana despre propria persoană.
4. Sinele fizic – include imaginea corporală, percepţia părerilor celor din jur cu privire la aspectul fizic şi aptitudinile fizice şi atletice.
5. Sinele anticipativ – modul în care persoana priveşte spre viitor, atitudinea faţă de ceea ce îl aşteaptă în viitor.
O stimă de sine sănătoasă rezidă, în primul rând și mai presus de orice, în a avea o perspectivă obiectivă, echilibrată asupra punctelor forte și a slăbiciunilor noastre. Cu toții avem destul din amândouă. Dar anxietatea și frica ne împing spre extreme, așa că, pe de-o parte, ni s-ar putea întâmpla să ne simțim ca niște tomberoane emoționale, iar pe de altă parte, e posibil să expunem în lume imaginea unui om care nu are nevoi, probleme sau îndoieli.
Cu o stimă de sine echilibrată primim mai ușor feedback constructiv, ne recunoaștem greșelile dintr-o poziție asumată din care suntem pregătiți să învățăm, suntem asertivi în interacțiunile cu cei din jurul nostru și ne exprimăm deschis și respectuos nevoile și așteptările. O stimă de sine solidă necesită ca noi să ne privim limitele și vulnerabilitățile cu curiozitate, răbdare și umor. Nimeni nu-i perfect, așadar toți am avea de câștigat din a face eforturi spre propria dezvoltare.
Studiile ne arată faptul că persoanele care au un nivel bun al stimei de sine au o opinie echilibrată despre propria persoană, cât si despre alte persoane. Acest aspect nu se reflectă doar în evaluarea stimei de sine, ci și în evaluarea inteligenței, a atractivității sau a abilităților sociale. O stimă de sine înaltă este asociată cu strategii de căutare a dezvoltării personale şi de acceptare a riscurilor, erorilor, a disconfortului. Persoanele cu stimă de sine sănătoasă sunt mai perseverente atunci când se confruntă cu eșecuri, dar după mai multe eșecuri nu mai persistă în sarcină dacă au alternative disponibile. Stima de sine ridicată vine la pachet cu perseverența și flexibilitatea, însă și cu o favorizare mai mare a membrilor propriului grup în detrimentul celor aparținând altor grupuri. Cercetările arată că o bună stimă de sine previne eșecul școlar, anumite dificultăți de învățare, delincvența, abuzul de droguri și substanțe și suicidul. În cazul unei stime de sine ridicată, circumstanţele externe şi evenimentele normale de viaţă au o mică influenţă asupra persoanei în cauză. Aceasta nu dedică prea mult timp şi energie pentru apărarea sau promovarea imaginii sale. Este o persoana stabilă emoţional, care păstrează o oarecare coerenţă în afirmaţiile şi în conduitele lui, indiferent dacă contextul este favorabil sau defavorabil.
O stima de sine scăzută ne facem să fim mai puţin mobilizați de evenimentele exterioare, chiar şi de cele favorabile. Depunem puţin efort pentru promovarea imaginii şi stimei de sine, al cărui nivel scăzut îl tratăm ca un dat şi oarecum îl suportăm și acceptăm. Un nivel scăzut de valorizare și stimă de sine ne afectează semnificativ toate palierele vieții și reprezintă o sursă majoră de autosabotare, precum și sentimente de eșec și descurajare. O cascadă de sentimente de inutilitate, lipsa valorii, strategii de apărare, vulnerabilitate psihologică, probleme sociale și comportamente de risc. O stimă de sine scăzută afectează starea de bine generală, ne influențează aspirațiile, obiectivele pe care ni le setăm. Un nivel scăzut ne face să căutam în permanență confirmări de la persoanele din mediul nostru personal sau socio-profesional pentru aproape orice inițiativă, ne ține incapabili de a ne relaxa singuri și avem o dorință scăzută sau total absentă de socializare. Printre alte exemple regăsim eforturile permanente de a lua decizii, la modul general, întrucât este foarte greu să treci de aceasta etapă când te îndoiești de tine, când te subevaluezi, când frica de a nu greși îți răpește din curajul de a încerca.
Primul pas în construirea stimei de sine este încetarea comparării cu ceilalți și confruntarea vocii interioare critice. Criticul interior este ca un antrenor urâcios din capul nostru care ne sâcâie constant cu gânduri distructive. Acest dialog interiorizat subminează stima și sentimentul valorii de sine și poate duce la comportamente autodistructive sau dezadaptative, care ne fac să ne simțim rău cu noi înșine.
Stima se naște sau dezvoltă din explorarea propriei creativități și a plăcerilor personale, din exersarea competențelor și consolidarea conexiunilor noastre, din implicarea în legături de prietenie, intimitate și ajutorare a comunității. Ea devine tot mai puternică, dacă trăim în acord cu valorile și prioritățile noastre cele mai profunde, dacă învățăm să recunoaștem și să împărtășim forța și vulnerabilitatea și dacă navigăm prin relații cu integritate, echilibru și generozitate. Să trăiești frumos este un efort de-o viață, care îți solicită întreaga atenție conștientă. Ca adulți ne putem diferenția de modul în care am fost văzuți în familia de origine și putem începe să vedem și să apreciem propriile sentimente, gânduri, dorințe și valori. De asemenea, e important să evaluăm care sunt relațiile semnificative din prezent în care încă suntem criticați, comparați, ironizați, minimalizați sau devalorizați și în care ne simțim iarăși “ca acasă”. Stima și sentimentul valorii de sine poate fi stimulat prin practicarea autocompasiunii. Aceasta presupune a ne trata pe noi înșine cu aceeași bunătate și compasiune cu care îi tratăm pe cei pe care îi valorizăm și/sau iubim. Înseamnă să fim curioși, deschiși, să ne oferim acceptare și iubire pentru experiențele proprii. Există trei pași pentru a practica autocompasiunea:
1) Recunoașterea și observarea suferinței
2) A fi bun și grijuliu cu sine ca răspuns la suferință
3) Reamintirea faptului că imperfecțiunea e parte din experiența umană și este ceva ce împărtășim cu toții.
Stima de sine poate fi crescută și prin intrarea, cu intenție, într-un proces de cunoaștere a ființei proprii, având curiozitate și compasiune pentru tot ceea ce vom descoperi. Stima de sine crește odată cu punerea la îndoială a convingerilor mai putin bune și pozitive despre noi înșine, despre lume și despre viață. Cu toții putem cădea în plasa erorilor de gândire, a acelor gânduri automate pe care le luăm drept adevăr de necontestat, fără să ne mai chestionăm dacă ele se probează cu realitatea, dacă se bazează pe dovezi concrete.
