Articole

Mulți oameni au această idee că terapia este doar pentru cei cu depresie, fobii sau probleme severe/cronice de sănătate mintală. Cu siguranță fiecare dintre noi a auzit poate mulți oameni care se referă la procesul terapeutic ca la o discuție cu cineva apropiat în care au încredere și care poate de multe ori le-a oferit sfaturi importante. Persoanele dragi nouă cu siguranță pot reprezenta pentru fiecare dintre noi o ancoră și un sprijin adevărat, dar departe de a putea construi cu ei un autentic proces terapeutic. Terapia are o mulțime de beneficii, indiferent de cât de grave sunt problemele pe care le avem sau dacă suntem sau nu diagnosticați cu anumite afecțiuni.

Terapia este un angajament, dar spre deosebire de celelalte relații, suntem în control total și avem tot dreptul să plecăm dacă ne simțim incomod sau dacă terapetul nu pare a fi potrivit pentru noi. Dacă alegem să nu continuăm procesul, terapeuții nu o iau personal. Totodată, dacă mergem la terapie pentru un timp anume, apoi renunțăm și ne întoarcem după o perioadă de timp, relația se va construi din acel punct în care am rămas. Bineînțeles că terapeutului pe care îl alegem trebuie să îi pese de procesul noastru de dezvoltare și de evoluția pe care o avem, dar ei nu vor împinge niciodată procesul dacă noi nu suntem pregătiți să înaintăm și asta se întâmplă pentru că orice schimbare, stagnare sau regresie care are loc se află sub responsabilitatea noastră. Ritmul este dat de noi înșine.

În psihoterapie, bunăstarea clientului este principala preocupare pentru terapeut. Un terapeut nu ar trebui să folosească clientul pentru a-și satisface propriile nevoi. De exemplu, standardul etic poate fi încălcat dacă un terapeut folosește sesiunea pentru a vorbi despre problemele personale sau bârfește un alt client. Poate fi, de asemenea, o problemă dacă un terapeut cere clientului să lucreze pentru el sau ea într-un proiect.

Psihologul poate să nu rămână obiectiv legat de procesul care are loc dacă există o relație multiplă între acesta și client. De multe ori, intervin tot felul de procese psihologice precum proiecția sau raționalizarea, iar acestea pot să ne afecteze pe noi cei care căutăm ajutor. De fapt, eficacitatea terapeutică poate fi afectată dacă obiectivitatea este compromisă. De exemplu, un terapeut nu va putea analiza obiectiv problema cu care se confruntă un client dacă are conflicte anterioare cu acest client ca prieten. În plus, este posibil ca noi să ne aflăm într-o stare vulnerabilă în raport cu propria vindecare.

Terapia ne oferă posibilitatea de a spune lucruri pe care ne-a fost frică să le înfruntăm sau în raport cu care nu am fost niciodată învățați să le simțim. Uneori este înfricoșător să fim sinceri cu alți oameni și cu noi înșine. Spre deosebire de prieteni și familie, nu trebuie să ne protejăm terapeutul atunci când vorbim cu el. Putem fi complet sinceri și nu va fi nevoie niciodată să ne cerem scuze sau să ne explicăm în raport cu deciziile pe care le luăm. Terapeuții sunt instruiți să-și păstreze judecata și emoțiile în afara relației. Terapeutul va lucra cu ceea ce am spus pentru a ne ajuta să obținem o perspectivă nouă asupra vieții noastre.

Prietenii noștri sau cineva drag nouă nu pot îmbrăcă haina unui terapeut. Când o fac, prietenia devine unilaterală. Mai mult decât atât, prietenii nu pot fi terapeuți deoarece nu sunt nici obiectivi, nici calificați. Investiția lor emoțională în relația cu noi și în propriile prejudecăți îi poate determina să ne ofere opinii sau sfaturi care ne deservesc. Pe scurt, le lipsește capacitatea de a fi neutri.

În plus, prietenii care funcționează ca terapeuții riscă să se simtă drenați și să ajungă să aibă resentimente. În ciuda faptului că poate le pasă mult de noi, prietenii nu ne pot oferi întotdeauna sprijinul de care avem nevoie sau sub forma de care avem nevoie. Spre deosebire de o sesiune de terapie, prietenia ar trebui să fie o stradă cu două sensuri. Folosirea unui prieten ca un sistem de sprijin continuu atunci când ne simțim copleșiți poate aduce în centrul relației o serie de așteptări nedrepte și poate chiar să o și deterioreze.

Care sunt motivele pentru care membrii familiei nu pot fi terapeuții noștri?

Nu se face terapie cu membrii familiei deoarece ar fi aproape imposibil să se stabilească și să se mențină toate limitele majore și minore pe care terapia le necesită și totodată terapeutul să rămână cât mai obiectiv și să abandoneze toate prejudecățile pozitive, negative, protectoare pe care le are față de oamenii din fața sa și pe care îi iubește deja. De asemenea, sunt mulți oameni care se bazează prea mult pe prietenii și familia lor pentru sprijin emoțional.

• O sesiune de orice fel de terapie este doar despre noi înșine. Ai vorbit vreodată cu un prieten și ai simțit că înțelege ceea ce spui, dar nu ai avut niciodată spațiu emoțional suficient pentru a putea explora fără nicio presiune ceea ce trăiai la momentul respectiv? Atunci când vorbim cu cei apropiați este normal ca discuția să se tranforme într-un dialog în care oferim perspective diferite asupra anumitor lucruri. Acest lucru nu se întâmplă atunci când mergem la un psiholog care nu ne cunoaște. Profesionistul este acolo pentru noi, pentru a empatiza, sprijini și pentru a ne oferi spațiul de care avem nevoie pentru a ne exprima.


• Timpul este fix și asta este o regulă care trebuie respectată. Ora pe care o petrecem în cabinetul terapeutului este, de cele mai multe ori, exploatată și folosită la maxim și nimeni nu ne poate lua asta. Există oameni în viața noastră care ne iubesc foarte mult, dar stilul de viață modern nu le oferă poate timpul/spațiul necesar de a ne asculta atunci când avem nevoie și cât avem nevoie. Sesiunea cu terapeutul ne este destinată întru totul.


• Prietenii sau apropiații noștri nu sunt experți în comportamentul uman. Indiferent de cât de conținătoare sunt anumite relații pe care le avem, este important să înțelegem că terapetul are cunoștințe vaste în domeniul psihologiei și asta îl ajută să ne ofere exact cadrul de care avem nevoie pentru a reuși să exploatăm propriile emoții și nevoi. Dinamica umană se poate complica de la o zi la alta, de la o ședință la alta, iar sarcina unui terapeut este de a înțelege aceste dinamici și de a ne ajuta să reflectăm asupra acestora. De exemplu, un prieten poate să nu fie capabil să identifice diferența dintre o stare pasageră de tristețe sau melancolie sau faptul că ne aflăm în plin proces depresiv.


• Terapeutul este fără niciun interes legitim. Un prieten sau un membru al familiei se află deja într-o relație cu noi ceea ce îi face să acționeze instinctiv în beneficiul nostru și ținând cont de interesul nostru. Singurul interes pe care îl are un terapeut însă este să ne ajute în călătoria noastră de a fi mai buni și de a duce o viață mai împlinitoare.


• În cadrul cabinetului, ni se permite întru totul să fim exact așa cum avem nevoie să fim. De câte ori nu am avut o zi proastă și am așteptat să împărtășim starea noastră cu un prieten, dar când ne adresam lor, chiar înainte de a spune ceva, ei încep să vorbească despre propriile probleme? Această situație ne face să uităm poate de propriile griji și acționând dintr-o stare de empatie să dăm mai multă importanță problemelor pe care le au alții. Alături de un terapeut, în cabinetul său, acest lucru nu se va întâmpla niciodată.


• În cabinet există un spațiu fără judecată. Uneori, nesiguranța noastră poate fi prea înfricoșătoare sau jenantă pentru a fi împărtășită chiar și cu cei dragi. Ceva care este prea personal și existența unei temeri de a nu fi judecați ne poate ține în propria carapace.


• Terapetul ne oferă o perspectivă obiectivă asupra a ceea ce trăim, iar din acest punct noi putem să începem să deconstruim modele de comportament și alte mecanisme dezadaptative pentru a crea spațiu de creștere personală.


• Este important să ieșim din zona de confort. Există momente când vorbim cu prietenii noștri și ne simțim mai bine. Da, dialogul cu cei dragi ne poate ajuta să ne ventilăm din punct de vedere emoțional și să ne echilibrăm în acest sens, da asta nu înseamnă că reușim totuși să găsim rezolvare la problema pe care o avem. De cele mai multe ori, prietenii noștri nu sunt capabili să ne ajute să ne modificăm comportamentele care ne dăunează și de fapt aceasta este singura modalitate prin care putem reuși să aducem mai multă vindecare și vitalitate în viețile noastre.