Procesul terapeutic este unic pentru fiecare dintre noi. Indiferent de problema sau grija intensă sau durerea care ne-a îndemnat să începem un astfel de proces, modul în care el decurge depinde de foarte mulți factori, iar propria persoană este epicentrul schimbării. Terapia ne poate ajuta să ne recuperăm mai repede în urma unor evenimente cu un potențial traumatic, dar de asemenea, ne poate ajuta să învățăm să ne identificăm tiparele comportamentale, în special pe cele de auto-sabotare. Totodată, faptul că alegem să ne implicăm într-un proces terapeutic, nu ne va garanta vindecarea absolută pentru că ea nu există. Suntem ființe cu trăiri, emoții, planuri, perspective care se schimbă de la o zi la alta, de la un eveniment social la altul. Terapia însă ne ajută să ne dezvoltăm acele abilități de care avem nevoie pentru a nu mai cădea în mreaja acelor acțiuni care sunt distructive pentru noi. Terapia ne învață să facem alegeri într-un mod diferit. Terapia ne poate ajuta să începem să punem la îndoială poveștile care ne tot alimentau modelele auto-distructive.
Este posibil să știm că terapia funcționează atunci când ne simțim mai bine cu noi înșine, când avem mai multă claritate asupra modulul în care alegem să facem lucrurile sau când pur și simplu, observăm că starea noastră de spirit s-a îmbunătățit, chiar dacă nu știm să punem exact în cuvinte ceea ce simțim.
Uneori alegem să mergem la terapie având obiective foarte specifice, cum ar fi gestionarea atacurilor de panică sau ”navigarea” printr-un eveniment dificil care are loc în viața noastră. Alegem să mergem la terapie și pentru că găsim beneficii în a avea un loc sigur în care să vorbim despre diferitele provocări din viața noastră sau pur și simplu, avem nevoie de o relație cu o persoană care ne ascultă necondiționat și fără prejudecată. Atunci când există un obiectiv clar al terapiei ne poate fi mai ușor să identificăm progresele. Când există însă un obiectiv mai larg, poate fi uneori greu să stabilim cum arată progresul dacă nu suntem siguri de ceea ce căutăm.
Semne de progrese reale în terapie
Specialiștii din domeniu sunt de părere că progresul poate apărea într-o varietate de moduri care nu pot fi inițial evidente. De asemenea, uneori este greu să vedem progresul atunci când suntem în mijlocul creșteri. Până când nu ne oprim și nu ne uităm în jur.
- Unul dintre cele mai sigure semne de progres este că atunci când facem greșeli sau avem zile nereușite (sau săptămâni sau luni), nu ne lăsăm învinși. Noi hotărâm câtă energie și timp investim într-o greșeală. Învățăm că cea mai rea parte a greșelilor nu sunt greșelile în sine, ci ceea ce facem cu acțiunea în sine. Fără control asupra propriilor emoții, este ușor să lăsăm o zi proastă să se transforme într-o săptămână proastă. Când începem vindecarea, ne este mai ușor să ne iertăm, să fim blânzi cu noi înșine și asta ne dă energie și vitalitate pentru a ne întoarce pe drumul cel bun. Acest lucru înseamnă că ceva care poate ar fi condus la o lungă perioadă de comportament regresiv în trecut durează acum doar o zi sau două. Și asta poate face o diferență uriașă în bunăstarea noastră.
- Micile schimbări. Putem intra în terapie cu obiective mari. Și le putem obține! Dar la început, progresul este mai probabil să apară în moduri mici. Uneori, schimbările sunt atât de mici încât ne este ușor să nu le percepem ca fiind semnificative. De exemplu, s-ar putea să intrăm în terapie cu scopul de a ne vindeca de depresie. Poate că ne luptăm cu această afecțiune de ani de zile. Începând terapia, probabil vom simți o ușurare, dar va dura probabil destul de mult timp și va trebui să depunem mult efort înainte de a experimenta o schimbare fundamentală în perspectiva și starea noastră de spirit. Învățarea modului de a marca și de a aprecia schimbările mici ne poate ajuta să ne menținem lucizi și ancorați în procesul de vindecare.
- Așteptăm cu interes următoare ședință. Terapia se poate simți ciudată la început, mai ales în primele câteva sesiuni, când între noi și terapeut trebuie să se creeze acel spațiu intim în care va avea loc vindecarea. De asemenea, ne putem simți ciudat să deschidem discuția cu privire la anumite subiecte și nici nu trebuie să facem asta forțați doar de contextul în care ne aflăm. Este important să avem răbdare cu noi. În timp, dacă am găsit terapeutul potrivit, evoluția se va simți. Va fi o ușurare să ajungem să fim capabili să spunem adevărul despre propria persoană și să vorbim cu cineva care nu ne judecă pentru ceea ce descoperă dincolo de măștile pe care ni le dăm jos. O revizuire a literaturii din 2018 a peste 30.000 de pacienți în terapie susține ideea că alianța terapeutică sau relația dintre noi și terapeut prezice rezultate mai bune ale terapiei. “Aceasta este o muncă intense și personală și este imposibil să ne potrivim cu orice terapeut. Trebuie să avem încredere în propria intuiție, ” ne spune Susan Mecca, PhD, psiholog, consultant organizațional și autor al “The Gift of Crisis: Finding Your Best Self in the Worst of Times.”
- Scăderea bolilor fizice. Nu este un secret faptul că sănătatea noastră mentală și fizică sunt profund interconectate. Anxietatea, trauma și depresia se pot manifesta adesea în dificultăți de somn, probleme digestive, insomnii și tensiune cronică sau inflamație. Observarea calmului crescut în corpul nostru este un semn că sănătatea mentală se îmbunătățește. Progresul ar putea însemna scăderea în intensitate a problemelor digestive, un somn mai bun sau pur și simplu, senzația de relaxare fizică.
- Răspundem în loc să reacționăm. Progresul terapiei se observă adesea în momente mici când răspundem la o situație cunoscută diferit de cum o făceam înainte. Înainte de a deveni conștienți de modul în care sentimentele ne influențează gândurile și comportamentele, este ușor să reacționăm pur și simplu. Terapia ne ajută să ne conectăm în profunzime cu experiența emoțională și să răspundem în moduri noi, mai benefice. Această schimbare poate reprezenta conștientizarea faptului că începem să fim atenți la ce se simte în corp atunci când ne aflăm conflict sau când ne simțim copleșiți.
- Abilitatea de a face lucruri pe care nu le puteam face înainte de terapie. Mulți dintre noi alegem, poate, să mergem la terapie atunci când devenim întru totul conștienți că ceva din viața noastră interioară sau exterioară ne împiedică în a face lucrurile pe care ni le dorim. De exemplu, depresia sau anxietatea ne pot propulsa în stări profude de melancolie, de furie, de tristețe, de inadecvare, de lipsă de vitalitate.
- Relații îmbunătățite cu cei din jur. Relațiile îmbunătățite se pot manifesta într-o varietate de moduri. S-ar putea să obsevăm că ne simțim mai confortabil în jurul oamenilor și că anxietatea socială a scăzut. S-ar putea să obsevăm că putem stabili limite în situații care aveam mare nevoie de ele sau că acum putem să vorbim cu asumare despre propriile nevoi și emoții. Totodată, odată ce creștem în interiorul nostru, modul în care percepm lumea se schimbă. Toleranța, blândețea, recunoștința, autenticitatea își fac loc în viețile noastre.
- Conștiință de sine mai mare. Una dintre cele mai mari recompense ale terapiei este obținerea unei mai buni înțelegeri a propriei persoane. Progresul ne va arăta pas cu pas claritate asupra evenimentelor de viață care ne-au modelat cine suntem, asupra motivațiilor din spatele anumitor comportamente și alegeri. Conștientizarea este esențială în procesul de vindecare. Cunoașterea ne dă puterea de a deveni autor al propriei povești de viață, poveste pe care este important să o onorăm cu cât mai multă asumare.
- Capacitatea de a sta cu propriile emoții. Capacitatea de a ne observa în întregime, minte-corp-suflet. Emoțiile pot fi înfricoșătoare. Ele pot fi intense și incomode. Dacă nu am crescut într-un mediu care să ne fi oferit posibilitatea de a sta cu propriile emoții și nu am avut contextele potrivite în care să ne creăm un sistem propriu de reglare emoțională, nici nu avem de unde să știm să facem asta. Terapia ne învață abilitățile de a reglare a emoțiilor intense și ne ajută să le observăm când, de ce și sub ce formă apar. Emoțiile trebuie simțite. Soluția nu este de a le neglija, anula sau inhiba, ci de a le trăi în profunzime pentru ca acestea să se disparseze în propriul corp până la echilibrare. A învăța să fim blânzi cu noi înșine atunci când experimentăm o mare varietate de emoții reprezintă un progres imens în terapie.
Elementele care contribuie la reușita si calitatea unui proces psihoterapeutic
În primul rând, disponibilitatea persoanei care se angajează într-un proces terapeutic, de a participa activ la propria schimbare. Psihoterapia nu este ceva pasiv, ce i se întâmplă cuiva, este un proces activ, dinamic, nuanțat, cu ritmuri diferite, în care participarea este importantă de ambele părți – specialist și client. Ceea ce poate genera un al doilea element esențial – “mișcarea” dintre aceștia, îi spunem relație terapeutică, și ar trebui caracterizată prin siguranță, încredere, acceptare, empatie și compasiune. Poate fi adăuga, nu într-o ordine anume, abilitatea terapeutului de a asculta, de a sta și de a naviga prin suferința umană, căldura, curiozitatea autentică și înțelegerea cu care se orientează către client și experiențele acestuia, tehnica terapeutică și știința dovedită a eficienței acesteia.
Poate părea că scopul terapiei este să ne facă să fim fericiți tot timpul sau să nu mai fim speriați sau să nu mai luăm decizii proaste dintr-o poziție impulsivă sau de a fi mereu optimiști și pozitivi… Ori vindecarea nu este despre asta. Nimeni, indiferent de cât de multă terapie a făcut, nu poate evita capcanele de viață. Putem fi ușor catapultați într-o avalanșă de emoții intese sau în vechile medote de copying la stres, la evenimente traumeatice sau la durere. Dar terapia ne ajută să ieșim mai repede din această obscuritate și să fim mai conștienți de faptul că noi deținem controlul propriei vieți și merită din plin să onorăm acel rol. Psihoterapia lucrează cu „ochelarii“ prin care vedem lumea, pe noi înșine și pe ceilalți. Așadar, toate probleme ce sunt influențate de acești „ochelari“ pot fi rezolvate sau cel puțin îmbunătățite cu ajutorul psihoterapiei. Terapia ne ajută să ne simțim acasă în propria piele, în propria viață… ”Mă întreb dacă poți fi acasă oriunde ai fi căci acasă nu este un loc – este o stare. A fi acasă cu adevărat înseamnă a te simți acasă în propria piele… Poate că ai căutat acasă toată viața ta în locurile greșite.” (Irvin Yalom)
