Trecem prin viață și avem parte de tot felul de evenimente mai plăcute sau mai neplăcute. Fiecare dintre acestea ne fac să resimțim anumite emoții, pozitive sau negative. Conștientizarea modului în care ne simțim este extrem de important pentru a trăi asumat și conform propriilor nevoi sau valori. Cu toate astea, aceste proces de a fi mereu prezenți în minte și în corp este unul complex și dificil de susținut din punct de vedere energetic, mai ales că majoritatea dintre noi nu am avut în familie modele de comportament armonios, ci din contră.
În fața amalgamului de emoții, de multe ori alegem rațiunea pentru a justifica și a modela într-un mod ușor de integrat ceea ce trăim.
Când ne confruntăm cu sentimente sau comportamente care ne provoacă convingerile, căutăm modalități de a explica aceste gânduri și de a atenua sentimentele de disconfort. De exemplu, o persoană care primește o notă proastă la un test ar putea să-și raționalizeze scorul scăzut prin învinuirea stilului de predare al profesorului, mai degrabă decât să-și recunoască obiceiurile proaste de studiu.
Ideea de raționalizare ca tip de mecanism de apărare este introdusă pentru prima dată în 1908 de către Ernest Jones și extinsă ulterior ca parte a teoriilor psihanalitice ale lui Sigmund Freud și a fiicei sale, Anna Freud. Potrivit lui Freud, raționalizarea permite oamenilor să-și justifice gândurile sau comportamentele fără a se confrunta cu conflicte interioare, anxietate sau rușine care au legătură cu adevăratele lor motivații. În timp ce multe teorii freudiene au căzut din favoare în psihologie, ideea de raționalizare a persistat. Ulterior, cercetătorii au continuat să extindă ideile lui Freud, propunând că raționalizarea ar putea să nu protejeze doar ego-ul de anxietate, ci ar putea servi și scopurilor adaptive.
Asociația Psihologică Americană definește raționalizarea ca o apărare a ego-ului, aceasta reprezentând un “proces în care sunt date motive aparent logice pentru a justifica un comportament inacceptabil care este motivat de impulsuri instinctuale inconștiente.” De exemplu, majoritatea dintre noi am făcut la un moment ceva care poate ni s-a părut nepotrivit și ulterior am încercat să ne scuzăm în mintea noastră prin aducerea a tot felul de argumente care să ne ajute să acceptăm modul în care am acționat. Pur și simplu, pentru a folosi definiția dată de către dicționarul Merriam Webster, raționalizarea este “un mod de a descrie, interpreta sau explica ceva (cum ar fi comportamentul rău) care îl face să pară adecvat, mai atractiv, sau chiar mai bun.”
Raționalizarea nu este întotdeauna greșită în mod inerent. De exemplu, să ne imaginăm că suntem intervievați pentru slujba pe care ne-o dorim enorm și că suntem respinși. La scurt timp după aceea, primim o ofertă pentru un alt loc de muncă. Alegem noul loc de muncă, chiar dacă nu este ceea ce ne doream cu adevărat. Când prietenii și familia ne întreabă dacă suntem împliniți din punct de vedere profesional și dacă am obținut jobul pe care ni-l doream și la care am fost la interviu, raționalizând, putem alege să spunem ceva de genul, “Nu, am decis de fapt să refuz oferta aia pe care mi-o doream pentru că locul de muncă de acum mi-a adus un salariu mai bun, biroul este mult mai aproape de casă și am mai mult timp pentru mine.” Desigur, aceste lucruri pot fi adevărate, dar acesta este un exemplu clasic al modului în care oamenii folosesc raționalizarea ca mecanism de apărare.
A găsi mereu scuze pentru lucrurile din jurul nostru sau pentru modul în care acționăm poate avea consecințe negative pentru bunăstarea și sănătatea noastră mentală. Raționalizarea pare adesea pozitivă deoarece ne ajută să ventilăm parte considerabilă din emoțiile pe care le resimțim, dar pot exista consecințe pe termen lung pentru acest comportament. De exemplu, deși minciuna despre slujba pe care o avem poate părea destul de nevinovată și ne-ar putea scuti de o anumită stânjenire inițială, ea poate ajunge să fie problematică pentru propria persoană, chiar dacă nimeni altcineva nu află și asta se întâmplă pentru că de cele mai multe ori ajungem să credem minciunile pe care ni le spunem.
Creierul uman este conectat direct cu nevoia de a simți plăcere și de aceea avem mereu tendința de a dori lucruri care ne ajută să ne simțim bine. Dacă a raționaliza pare încurajator și ne dă o stare de bine este posibil să continuăm să facem acest lucru din nou și din nou. Raționalizarea poate deveni un model de comportament pentru mulți dintre noi, chiar dacă acest mod de a gândi este toxic și reprezintă un mecanism de adaptare maladaptiv.
Furia, anxietatea, tristețea, frustrarea, îngrijorarea sunt parte din noi zi de zi, chiar dacă alegem sau nu să le vedem și să le simțim. Ne este dificil să vorbim despre ele și să le înțelegem cu adevărat sensul pentru că societatea este cea care ne învață că este riscant să facem asta. Oriunde ne uităm în jur, se vorbește doar despre a gândi pozitiv, a privi viața cu entuziasm, a fi recunoscători pentru ceea ce avem sau trăim (chiar dacă ne multe ori acest ”tot” pe care îl avem reprezintă mult prea puțin pentru noi) și de acea este ușor să ne simțim inconfortabil și să ne judecăm ca fiind “slabi” atunci când nu ne încadrăm în aceste tipare. Nu de puține ori luăm parte la discuții despre viață și despre încercările peste care trebuie să trecem și dacă alegem să ne analizăm puțin modul în care ne raportăm la ceea ce trăim, putem observa cum raționalizarea face parte din modul nostru de a comunica și de a ne raporta la ceea ce trăim.
Este important să învățăm să ne gestionăm emoțiile negative, chiar și atunci când ne simțim ca fiind prinși într-o capcană. O modalitate de a face acest lucru este să fim atenți la următoarele prejudecăți, să le spunem:
Prejudecata contrastului: De multe ori spunem lucruri de genul, “Nu este mare lucru. Nu este atât de rău ceea ce mi se întâmplă. În lume sunt atâția copii înfometați. Ei suferă, nu eu“. În acest scenariu, durerea noastră devine spațiu pentru o competiție și este ca și cum nu ni se permite să o simțim pentru că altcineva trece prin momente mult mai grele decât noi.
Prejudecata dreptății: Nu de puține ori folosim replici precum “Gândește pozitiv!” și “Fii proactiv!”Deși este important să fim optimiști și concentrați pe soluții, nu putem ocoli realitatea experiențelor noastre. Și uneori, da, experiențele noastre sunt dintre cele mai sumbre și dureroase.
Prejudecata recunoștinței: Da, este adevărat. Recunoștința ne poate ajuta să trăim totul cu mai multă asumare și construiește reziliență mentală și emoțională, dar atunci când practice ”ne chinuim” să notăm în fiecare zi 10 lucruri pentru care suntem recunoscători, tot acest proces poate deveni doar un exercițiu mecanic care de fapt nu ne face să ne simțim mai împliniți.
Prejudecata empatiei: În anumite situații de viață, spunem lucruri precum “oamenii răniți rănesc oamenii, la rândul lor” pentru a justifica de ce ar trebui să-i lăsăm pe alții să ne ofenseze sau să ne rănească cu un comportament toxic recurent. În tot acest proces, uităm ceva însă… Uităm să fim empatici cu noi înșine. Alegem să facem asta pentru că ne pasă mai mult de sentimentele altora decât de ale noastre, empatia devenind ghidul nostru în interacțiunile cu cei din jur.
Prejudecata lui ”Tu de ce nu poți?”: Ne lansăm în tot felul de comparații cu cei din jur și de cele mai multe ori ele ne forțează să nu mai privim către sine cu empatie și blândețe. Universul nostru interior nu are nimic în comun cu universul interior al celorlalți și tocmai de aceea nu trebuie să ne judecăm pe noi înșine pentru că uneori suntem slabi și emotivi.
Prejudecată legată de lucrurile negative care ni se întâmplă: Atunci când suntem în suferință sau trăim o dezamăgire, ne spunem lucruri cum ar fi că decesele, pierderile, suferința fac parte din viață. Aceste gânduri ne împiedică în a ne trăi furia, tristețea, descumpănirea și ne blochează în a procesa emoțiile negative.
Creierul nostru ne înclină automat spre a fi raționali și a încerca să atribuim o explicație și/sau o soluție “logică” pentru tot ceea ce trăim. Pentru a înțelege mai bine această dinamică, să ne gândim la această orientare către logică ca la un mușchi bine construit: cu cât este mai elaborat, cu atât devine mai mare și cu atât procesul devine mai automat. Raționalizarea poate face ca viața să pară mai controlabilă. Totul este mult mai ușor de înțeles când totul pare să aibă un sens, în comparație cu înțelegerea emoțiilor noastre, care sunt complicate, volatile, dezordonate.
Dar raționalizarea nu rezolvă problema din spatele ei. De ce? Pentru că anxietatea pe care o resimțim nu trebuie ignorată. Am dezvoltat acest răspuns anxios în timp pentru a semnala când să ne retragem astfel încât să ne putem proteja și să ”supraviețuim”. Când este ignorată, anxietatea va crește în intensitate, se va face auzită prin acea preocupare urgentă care se împrăștie în interiorul nostru, făcându-ne să ne pierdem în tornada gândurilor din mintea noastră. Corpurile noastre reacționează—migrene, palpitații, mușchi tensionați. Începem să le observăm și să ne observăm. Aceste reacții fiziologice în psihologie reprezintă ceea ce se numește numește “hipervigilență”. În cele din urmă vine un punct în care logica și rațiunea nu reușesc să mai țină emoțiile sub control, iar acest lucru se va transpune în atacuri de anxietate, boli, depresie etc.
În psihologie, raționalizarea este un mecanism de apărare care întrunește strategii inconștiente pe care oamenii le folosesc pentru a se proteja de anxietate sau amenințări la adresa stimei de sine. Aceste mecanisme de apărare funcționează în diferite moduri pentru a reduce disconfortul, adesea prin negarea sau denaturarea realității.
În loc să fugim de emoțiile pe care le resimțim, mai important este să învățăm să le înțelegem sensul. Stăpânirea minții noastre poate începe cu internalizarea acestor cinci lecții importante:
Majoritatea oamenilor se tem că intensitatea sentimentelor lor negative îi va copleși și, prin urmare, apelează la mecanisme de apărare precum raționalizarea. Sistemul nostru nervos se poate regla singur și sentimentele negative sunt într-adevăr semnale care ne ghidează spre ceea ce ar trebui să facem pentru a fi în siguranță. Corpul nostru este mult mai înțelept decât credem și de aceea trebuie să ne conectăm la el.
Cea mai mare temere a multor oameni este că vor deveni prea emotivi și prea “moi” dacă își dau voie să își trăiască emoțiile. Pur și simplu, nu este adevărat. Fiind conștienți și în contact cu propriile emoții ne poate ajuta de fapt să luăm decizii mai înțelepte – adică decizii care sunt de fapt sănătoase pentru noi pe termen lung. Este vorba despre a ne antrena emoțiile și rațiunea în a lucra unul cu celălalt, în loc de unul împotriva celuilalt.
A prefera rațiunea în locul emoțiilor înseamnă a nu ne permite să trăim cu adevărat. Este important să fim conștienți de acea voce care ne spune lucruri rele sau judecătoare la adresa noastră și să înțelegem de unde vine ea, a cui voce este cu adevărat. Un proces terapeutic cu un psiholog sau psihoterapeut ne poate ajuta să înțelegem modul în care ne raportăm la ceea ce trăim zi de zi și de ce pare că nu ne alegem niciodată.
Când suntem anxioși, reacționăm instinctiv și luăm decizii proaste; mai mult decât atât, există o diferență între îngrijorare și rezolvare. Pentru a trece de la primul la cel din urmă, trebuie să ne împământăm, întorcându-ne la corpurile noastre. Ne oprim și înțelegem ce ne spun emoțiile, mai degrabă decât să scăpăm de ele. În loc să reacționăm, avem timp să răspundem. În acest fel, ne putem folosi creierul împreună cu inimile pentru a planifica și rezolva probleme, iar acest proces care merge în tandem va duce cu siguranță la decizii mai înțelepte.
Atunci când ni se întâmplă lucruri care crează o reacție negativă în noi, corpul nostru pare că se pregătește pentru luptă prin declanșarea sistemului nervos simpatic. Acesta este un răspuns natural, însă problema este că trupurile și mințile noastre, de multe ori, nu discern între amenințările reale și cele care sunt de fapt rezultatul anxietății și experienței noastre de viață care a creat anumite mecanisme automate de acțiune. Să alegem să ieșim de pe acest pilot automat pentru a da noi sensuri experienței noastre de viață!
Referințe:
„Arta conectării umane”, de Priya Parker
”Codul emoțiilor”, de Bradley Nelson
”Corporalizarea emoțiilor”, de Raja Selvam
