Interacțiunile pe care le avem cu cei din jurul nostru pot fi, de multe ori, precum o sursă de energie sau de inspirație, pot să ne ajute să descoperim lucruri despre noi înșine, despre lucruri care ne plac sau ne împlinesc sau din contră, lucruri care ne crează dinsconfort sau aduc în prim plan emoții negative. Atunci când interacționăm constant cu o persoană a cărei unică nevoie este de a ne îndeplini nouă și celorlalți orice nevoie sau de a ne flata la orice pas, este posibil ca starea de dinsconfort pe care o resimțim să devină o constantă. ”Acest tip de persoană este foarte dedicată altora și adesea văzută ca fiind agreabilă, utilă și amabilă, dar cei care sunt people pleaser pot avea, de asemenea, probleme în a se focusa pe propria persoană, ceea ce poate duce la un model dăunător de sacrificiu de sine sau de auto-neglijare.” (Kaufman SB, Jauk E, 2020).
Personalitatea unui people pleaser este asociată cu o trăsătură de personalitate cunoscută sub numele de “sociotropie” sau sentimentul excesiv de preocupare în a-i mulțumi pe ceilalți și de a-și câștiga aprobarea ca o modalitate de a menține relațiile. Acest comportament poate fi un simptom al unei stări de sănătate mintală. Unele dintre bolile mintale care sunt asociate includ:
În eseul său din 1939 “Selfishness and Self-Love,” Erich Fromm a declarat că “Cultura modernă este pătrunsă de un tabu asupra egoismului. Ea ne învaţă că a fi egoist este păcătos şi că a-i iubi pe alţii este virtuos.” În eseul său, Fromm susține că acest tabu cultural a avut consecința nefericită de a face ca oamenii să se simtă vinovați atunci când au iubiri de sine sănătoase. Pentru Fromm, iubirea este o atitudine care nu distinge dacă este îndreptată spre exterior sau spre interior. În schimb, Fromm a susținut că egoismul este un fel de lăcomie: “Ca toată lăcomia, conține o instabilitate, ca urmare a căreia nu există niciodată o satisfacție reală. Lăcomia este o groapă fără fund care epuizează persoana într-un efort nesfârșit de a satisface nevoia fără a atinge vreodată satisfacția” (Fromm, 1939).
People pleaserii ”nu pot înțelege și recunoaște dorințele, cererile, dezamăgirile sau suferințele celuilalt dacă sunt prizonierul lui – cred că trebuie –. Unii se cred învestiți cu misiunea de a compensa pentru celălalt, de a-l satisface pe celălalt și chiar de a i se substitui” (Salome J. & Galland S., p. 148). Persoanele din jurul nostru care fac din viața celorlalți o prioritate, fără însă a se uita spre propriul suflet, fac asta pentru că undeva în viața lor așa li s-a transmis că trebuie să facă pentru a fi iubiți, validați, văzuți. Cu cât fac mai mult pentru ceilalți, cu atât se ”văd” mai bine pe sine. Ori această oglindire pare a distorsiona chiar și legile fizicii, nu?
Atunci când comunicăm cu cei din jur și când încercăm să construim relații autentice și în care să ne încredem, este important să înțelegem că atât noi, cât și cealaltă persoană implicată ne ”avântăm” în relație cu tot ceea ce înseamnă personalitatea noastră. La început, un people pleaser poate părea util și capabil. Dar acest tip de oameni pot fi de fapt supraangajaţi şi incapabili de a ”livra” ceea ce avem noi nevoie de la ei. O persoană de genul poate să nu fie deschisă conflictului deoarece evită întru totul să ne creeze o stare de disconfort, ne poate da senzația falsă că sunt acolo ca să ne protejeze prin grija lor constantă de fi bine și de multe ori, ajungem să fim atât de profund dezamăgiți chiar de acele ființe care păreau că trăiesc cu și prin noi.
Așa cum am mai precizat, la prima vedere, un people pleaser poate fi un om pe care fiecare dintre noi și l-ar dori aproape. Cu toate acestea, există multe situații în care un people pleaser poate fi chiar opusul a ceea ce ne face bine. Dacă este să ne referim la definiția pe care o găsim în dicționarul Merriam-Webster în care un people pleaser este văzut ca “o persoană care are o nevoie emoțională de a-i mulțumi pe alții adesea în detrimentul propriilor nevoi sau dorințe.“, ne putem da seama că a fi în relație cu cineva care nu se vede pe sine poate ajunge să fie în detrimentul nostru. Totodată este important să înțelegem că aceste tipologii de oameni aleg de multe ori în funcție de propriile avantaje sau în funcție de contextul în care se află. Dacă astăzi suntem ”ținta” unui people pleaser și a comportamentului său asertiv, mâine putem să ne aflăm în partea cealaltă și să ne simțim ”atacați” de comportamentele pe care acesta îl poate avea în raport cu noi.
La început, un people please poate părea prietenos, fermecător, util și capabil. Inițial, putem fi tentați să stabilim o relație profesională sau personală mai strânsă cu orice persoană plăcută. Un om plăcut ne poate oferi rapid ajutor, îl putem atrage de partea noastră și ne poate complimenta cu fiecare acțiune pe care o facem. Și pare a fi important asta pentru propria stimă de sine, nu? Cu toate astea, stima noastră de sine are nevoie de lucruri reale, palpabile pe care să se ”construiască” altfel riscăm să fie vulnerabilă și fragilă și să se ”prăbușească” cu prima ocazie. În altă ordine de idei, se observă faptul că un people pleaser nu face distincție între noi și alte persoane. Asta înseamnă că nu suntem cu nimic mai speciali față de ceilalți, ci pur și simplu, în funcție de context, putem fi ”ținta” acțiunilor lor. Uneori ne putem afla chiar în conflict cu acele persoane care până la momentul respectiv făceau totul pentru binele nostru, dar dintr-odată, nu mai suntem ținta comportamentelor lor patologic altruiste.
Sunt multe persoane care printr-un comportament specific celor care sunt people pleaser au parte de aceeași senzație pe care o au cei care folosesc droguri, alcool, alimente sau cumpărături — ca o modalitate de a evita disconfortul și de a obține mereu validarea celor din jur. De multe ori, un people pleaser a învățat să facă asta încă din anii copilăriei și la o privire mai atentă, se poate observa faptul că anumite contexte chiar declanșează emoția asociată cu traumele din copilărie și cu evenimentele care i-au determinat să își dezvoltate acest comportament dezadaptativ.
Ne plângem adesea că ne dorim să fim plăcuți, să ne potrivim cu cei din jur sau să evităm conflictul. Oamenii care ne fac întotdeauna pe plac, care ne confirmă întotdeauma opiniile, care sunt mereu acolo să ne sară în ajutor, indiferent de ce presupune asta pentru ei ar putea părea un lucru bun, dar acest comportament poate avea unele dezavantaje grave pentru ei, cum ar fi:
Totuși, în spatele acestui comportament se află adesea o teamă profundă de respingere, un sentiment de insuficiență și o dificultate în a-și exprima propriile nevoi.
🔹 Părinți critici sau exigenți – Dacă un copil a învățat că trebuie să fie „perfect” pentru a primi iubire și aprobare, va continua acest tipar și la maturitate.
🔹 Rolul de „copil cuminte” – Unii copii sunt învățați că trebuie să fie ascultători, să nu creeze probleme și să se sacrifice pentru binele familiei.
🔹 Familii conflictuale – În familiile cu multe certuri sau tensiuni, copiii pot încerca să preia rolul de „pacificator”, evitând conflictele și făcând orice pentru a menține armonia.
Exemplu: „Dacă nu te porți frumos, mama/tata nu te mai iubește.” – un mesaj indirect care poate înrădăcina teama de respingere.
🔹 Experiențe timpurii de respingere – Dacă cineva a fost ignorat, ridiculizat sau respins în copilărie, poate dezvolta un mecanism de apărare care îl face să încerce să fie cât mai plăcut de ceilalți.
🔹 Traume emoționale – Un istoric de relații abuzive sau instabile poate determina o persoană să creadă că singura modalitate de a fi acceptată este să evite orice conflict și să fie pe placul tuturor.
Exemplu: „Dacă nu mă străduiesc să fiu plăcut, oamenii mă vor părăsi.”
🔹 Perfecționismul și nevoia de aprobare – Dacă cineva a fost obișnuit să fie lăudat doar când era „perfect”, poate simți că trebuie mereu să fie pe plac pentru a merita apreciere.
🔹 Autocritica excesivă – Mulți „people pleasers” au o voce interioară critică care le spune că nu sunt suficient de buni așa cum sunt, așa că încearcă să compenseze prin a face mereu pe plac celorlalți.
Exemplu: „Dacă oamenii sunt fericiți cu mine, înseamnă că am valoare.”
🔹 Au fost pedepsiți pentru că și-au exprimat opiniile – Dacă un copil a fost descurajat să își exprime nemulțumirea sau a fost criticat dur pentru că a spus „nu”, va învăța să își reprime propriile dorințe.
🔹 Asociază conflictele cu ceva periculos – Dacă au crescut într-un mediu în care conflictele erau agresive sau traumatizante, pot ajunge să creadă că orice dezacord este periculos și trebuie evitat cu orice preț.
Exemplu: „Dacă îmi exprim opinia, voi strica relația.”
🔹 Modele sociale și culturale – Uneori, oamenii sunt învățați că este egoist să își prioritizeze propriile nevoi și că trebuie să fie mereu altruiști.
🔹 Rolurile de gen – În special femeile sunt adesea socializate să fie „îngrijitoare” și să își sacrifice dorințele pentru binele celor din jur.
Exemplu: „O persoană bună trebuie să pună mereu nevoile altora pe primul loc.”
🔹 Vinovăția excesivă – Aceste persoane se simt vinovate dacă nu îndeplinesc așteptările celorlalți, chiar și atunci când acestea sunt nerezonabile.
🔹 Dorind să fie „persoana de încredere” – Unii oameni se definesc prin cât de mult îi ajută pe ceilalți și se tem că, dacă vor înceta să fie disponibili, vor pierde această identitate.
Recunoașterea acestor pericole este un pas crucial în schimbarea obiceiurilor noastre, dar și a celor din jur care caută mereu să satisfacă alte nevoi decât cele proprii. Nu suntem egoiști dacă alegem să ne prioritizăm și să ne iubim, ci exact asta trebuie să facem pentru a avea o viața împlinitoare și fericită. Cum ar fi bine să alegem să ne comportăm cu persoanele care tind mereu să ne facă pe placă și să ne vadă mulțumiți?
Să ai în viața ta un „people pleaser” înseamnă să fii conștient că, deși intențiile lui sunt bune, acest comportament poate deveni o povară pentru el. Susținerea acestuia poate face o diferență enormă în viața lui, ajutându-l să își recapete echilibrul și să își dezvolte relații mai sănătoase.
