Articole

Relațiile sunt complicate și complexe. Relațiile sunt procese, sunt ”vii” și de aceea necesită din partea celor implicați, dedicare constantă, asumare, dorința de a evolua, dorința de a ajunge să fie în armonie cu ceilalți, dar și cu sine.

Atunci când vorbim însă de relațiile cu proprii copii, acest proces pare să fie mult mai dificil decât oricare altul. Atunci când este vorba despre proprii copii, este vorba de fapt de o relație care are două părți: relația cu copilul din fața noastră și relația cu copilul nostru interior. Acesta din urmă este posibil să aibă anumite dificultăți în a fi reflectat de cel din fața noastră. Experiența noastră de viață, tot ceea ce am trăit a creat o schemă cognitivă, emoțională, comportamentală care de multe ori nu ne va ajuta sau nu ne va ușura interacțiunea și comunicarea cu copilul din fața noastră.

 „Copilul nostru interior” este o parte subconștientă a noastră, rezultat a cine am fost modelați să fim încă din copilărie, umbră a ceea ce am fost înainte de a ni se bloca energiile din cauza adaptării la tot ceea ce înseamnă reguli, responsabilități, prejudecăți, comportamente sociale acceptate etc. 

Când vorbim despre „munca interioară a copilului”, ne referim la o reconectare cu acea parte subconștientă a noastră care ne ajută să experimentăm bucuriile copilărești ale vieții și pentru a aborda dintr-o perspectivă diferită toate condiționările pe care le-am primit în copilărie. Făcând munca aceasta din postura de adult, ne dăm voie să ne vindecăm de experiențele din trecut, să dăm deoparte mecanisme de apărare care acum nu ne mai sunt necesare și să deconstruim opiniile pe care le avem despre lumea din jur și despre noi înșine.

De ce este importantă o relație pozitivă părinte-copil?

Relația părinte-copil este definită ca un fel de relație unică și influentă stabilită în procesul de interacțiune dintre părinți și copiii lor, care este esențială pentru dezvoltarea fizică și mentală a adolescenților (Zeigler-Hill și Shackelford, 2020). De exemplu, mai multe studii au demonstrat că relația părinte-copil este legată de valoarea de sine a adolescenților, de relații apropiate, afectuoase și pozitive pe care le au asociate cu niveluri mai ridicate de auto-valoare. Studiile longitudinale indică faptul că relația părinte-copil este predictivă pentru stima de sine viitoare în timpul adolescenței (Birkeland et al., 2012). Acest lucru ar sugera că relațiile pozitive în cadrul familiei pot avea capacitatea de a crește stima de sine a copiilor și, astfel, de a îmbunătăți sănătatea mintale.

Da, relația părinte-copil este una care hrănește dezvoltarea fizică, emoțională și socială a copilului. Este o legătură unică de care fiecare copil și părinte se pot bucura și de pe urma căreia se pot simți în echilibru și armonie în propria viață. Această relație pune bazele personalității copilului, alegerilor de viață și comportamentului general. De asemenea, atunci când legătura cu părinții este una defectuoasă și superficială, aceasta poate afecta sănătatea socială, fizică, mentală și emoțională a copiilor. Sunt multe implicații evidente atunci când ne referim la relația părinte-copil și printre acestea enumerăm:

• Copiii care cresc cu un atașament sigur și sănătos față de părinți au șanse mai mari de a dezvolta relații fericite și mulțumite cu ceilalți în viața lor.


• Copiii care au o relație sigură cu un părinții învață să se regleze emoțional în condiții de stres și în situații dificile.


• O relație echilibrată și de încredere promovează dezvoltarea mentală, lingvistică și emoțională a copiilor.


• Ajută copiii să manifeste comportamente sociale optimiste și încrezătoare.


• Implicarea și intervenția sănătoasă a părinților în viața de zi cu zi a copiilor pune bazele pentru abilități sociale și academice mai bune.

De ce anume trebuie să ținem cont în relațiile cu proprii copii?

Construirea unei relații necesită timp și efort. Părinții trebuie să muncească din greu pentru a dezvolta o relație puternică și dinamică cu fiecare dintre copiii lor. Copiii noștri cresc și se schimbă cu fiecare nouă etapă de dezvoltare, ceea ce ne provoacă să ne adaptăm la noile reguli și circumstanțe. Relațiile puternice părinte-copil au anumite caracteristici care totuși rămân constante. Ele trebuie să fie construite pe principiul siguranței, al iubirii necondiționate, al respectului reciproc, al acceptării și al flexibilității.

• Siguranța. Siguranța se află la baza legăturii și a autoreglării. Începe atunci când nevoile unui nou-născut sunt îndeplinite de părinții săi și se învață atunci când părinții sunt în mod constant alături de copil, oferindu-i hrană, căldură, confort, dragoste și stimulare. Prin aceste interacțiuni, se construiește o încredere care va dura toată viața. El formează baza solidă a relației părinte-copil și bunăstarea emoțională a copilului.


• Iubire necondiționată. Iubirea necondiționată este un rezultat direct al încrederii care a fost construită. Copiii trebuie să știe că acea iubire nu va fi zguduită de suișurile și coborâșurile lor și că părinții lor vor fi mereu acolo pentru a-i susține emoțional, indiferent de situație. Ei trebuie să simtă că eșecurile nu dictează dacă sunt demni de dragostea pe care o primesc de la părinți. Părinții pot cultiva această calitate fiind disponibili din punct de vedere emoțional pentru copiii lor, având încredere în ei pentru a explora lumea și permițându-le să învețe din greșeli.


• Respect reciproc. Părinții simt adesea că ai lor copiii ar trebui să-i respecte. Respectul trebuie să fie reciproc. Copiii trebuie să știe că părerea, sentimentele și drepturile lor contează. Respectul începe cu o bună comunicare. Când asculți cu adevărat nevoile copilului tău și îi spui că este auzit, arăți respect față de lumea lui interioară. Când îi recunoști individualitatea, chiar și atunci când aceasta diferă de a ta, îi spui că respecți cine este. Când stabilești așteptări clare și oferi explicații și îndrumări atunci când acestea nu sunt îndeplinite, întărești respectul reciproc. Când te aștepți să te trateze cu bunătate și îi arăți aceeași considerație, promovezi o relație bazată pe respect reciproc.


• Acceptare. Acceptarea este un concept deschis. Înseamnă să îmbrățișezi individualitatea copilului tău, să-l cunoști fix acolo unde se află și să-i prețuiești calitățile unice. Înseamnă, de asemenea, să-i accepți limitările și defectele, în timp ce îl ajuți cu blândețe să treacă peste obstacole.


• Flexibilitate. Flexibilitatea înseamnă să accepți că copilul tău de mâine ar putea fi diferit de cine este astăzi. Înseamnă, de asemenea, să fii părinte conștient, înțelegând că nimic din creșterea copiilor nu este vreodată pus în piatră. Tehnicile care funcționează pentru copilul altcuiva ar putea să nu funcționeze pentru copilul tău. Părinții trebuie întotdeauna să își adapteze parentingul cu evoluția copilului lor. Când ceva nu funcționează, trebuie să continuăm să căutăm posibile soluții și să rămânem deschiși la noi abordări și posibilități.

Cine ne învață cum să ne conectăm la un nivel mai profund cu proprii copii?

Răspunsul este simplu și complex, în același timp. Relațiile pe care noi le-am avut cu proprii părinți au creat tiparele relaționale pe care conștient, și din păcate, de cele mai multe ori, inconștient se transmit către succesorii noștri. Nu este despre a avea libertatea de a pune punctul pe acele defecte sau incongruențe care ne fac susceptibili în a da greș în relațiile pe care le avem cu proprii copii, ci mai degrabă de a trăi o viață asumată și de a face din asta o prioritate. Orice interacțiune dificilă pe care o avem cu proprii copii ne învață ceva despre noi și implicit, despre relația cu ei. Deci ce trebuie să facem?

• Să le spunem copiilor noștri că îi iubim, oricând și oricum

Bineînțeles că ne iubim copiii, dar este important să le spunem asta cât mai des, indiferent de vârsta lor. Chiar și în zilele dificile, să vorbim copiilor despre faptul că nu ne-a plăcut comportamentul lor, dar îi iubim necondiționat. Un simplu „te iubesc” poate consolida o relație.

• Să ne jucăm împreună

Jocul este foarte important pentru dezvoltarea copiilor. Copiii mici pot dezvolta multe abilități prin puterea jocului. Pe lângă faptul că este distractiv și ne ajută în relaționare, poate ajuta abilitățile lingvistice, emoțiile, creativitatea și abilitățile sociale ale copiilor.

• Să fim disponibili

Să ne facem timp să vorbim cu copilul nostru fără nicio distracție, în fiecare zi. Un astfel de moment de apropiere, chiar și 10 minute pe zi, poate face o mare diferență în stabilirea unor bune obiceiuri de comunicare. Să oprim televizorul, să lăsăm deoparte tehnologia sau orice ne distrage atenția și să petrecem timp de calitate împreună.

• Să luăm masa împreună

Mâncatul împreună, în familie, pregătește scena pentru conversație. Totodată, a mânca împreună vorbește despre conexiune și despre un cadru intim în care, nu de puține ori, au loc dezvăluiri despre emoții sau stări pe care ei le trăiesc în anumite contexte. 

• Să ascultăm și să empatizăm

Orice conexiune începe cu ascultarea și cu prezența conștientă. Mai ales atunci când copiii noștri trec prin perioade încărcate emoționale, ei au nevoie de un cadru sigur și afectuos în care să își ventileze emoțiile, stările, gândurile și în care să poată vorbi despre nevoile pe care le au. Dacă noi vom veni către ei cu această disponibilitate și deschidere, și lor le va fi ușor să își dezvolte abilitățile de comunicare și ascultare. 

• Să arătăm interes pentru interesele lor

Copiii sunt adesea pasionați de anumite hobby-uri și interese. Fie că este vorba de sport, de citit cărți sau de jocuri video, este important să arătăm interes pentru ceea ce le place. Acest lucru nu numai că le arată că ne pasă, dar ne permite și să ne conectăm la nivel mai profund și să avem conversații semnificative.

• Să îi învățăm abilități de viață

Pe măsură ce copiii cresc și se dezvoltă, este important să-i învățăm abilități importante de viață. Aceastea includ totul, de la igiena de bază până la managementul financiar. Învățându-i pe copii aceste abilități importante, îi pregătim pentru un viitor de succes și îi ajutăm să devină adulți independenți și autosuficienți.

• Să sărbătorim împreună realizările

Este esențial să sărbătorim realizările copiilor noștri. Nevoia aceasta de validare este în fiecare dintre noi, dar cu atât mai mult în ei. Copiii au nevoie de aprecieri pentru că așa își formează imaginea de sine și încrederea în propriile abilități.  Fie că este vorba de obținerea unei note bune, de încheiatul șireturilor de la adidași, de spălatul pe dinți singuri sau de golul câștigător într-un joc de fotbal, este important să recunoaștem și să sărbătorim realizările copiilor noștri. 

• Să creăm tradiții și ritualuri

Stabilirea tradițiilor și ritualurilor de familie poate crea un sentiment de continuitate și conexiune pentru copii. Acesta poate fi ceva la fel de simplu ca o noapte pe săptămână de joc în familie sau ceva mai elaborat, cum ar fi o vacanță anuală în familie. Aceste tradiții ajută la crearea unui sentiment de apartenență și unire care pot întări legăturile de familie.

În tot acest proces de evoluție a noastră și a relațiilor pe care le avem cu copiii noștri este evident și clar faptul că vom întâlni obstacole. Nu e nimic greșit în a ne simți descumpăniți, neîncrezători sau pur și simplu, obosiți din cauza neînțelegerilor pe care le trăim în raport cu proprii copii. Asta face relația noastră vie. Cu toate astea, este important să fim conștienți de propriile limitele. Dacă ne aflăm într-un astfel de punct al vieții noastre, relația terapeutică cu un psiholog sau psihoterapeut ne ajută să descoperim fațete noi ale acestui proces și să ne vitalizăm pentru noile provocări care vor sta să vină.

Jacques Salomé spune așa:”Cel mai important lucru nu este ceea ce dăm altora, ci ceea ce trezim și permitem în ei.” Deci să le permitem copiilor noștri SĂ FIE și să ne alăturăm cu deschidere și iubire existenței lor!

Referințe:

”Mami, tati, mă auziți?”, de Jacques Salomé

”Nu există părinte perfect”, de Isabelle Filliozat