Potrivit psihologiei relațiilor, în lumea modernă, există 3 subiecte mari care sunt abordate cu multă reținere sau deloc – relația cu banii, relația cu sexualitatea și relația cu moartea. Toate cele trei categorii de relații pot ajunge să fie surse mari de stres, neplacere și neliniște, iar evitarea acestora, nu determină decât o angoasă și mai mare. Și atâta timp cât nu putem vorbi despre ce înseamnă fiecare pentru fiecare dintree noi, e foarte greu să învățăm să ne gestionăm și raportăm corect la aceste relații.
Cultura banilor ne‐a format în feluri pe care nu le‐am alege într‐un proces mai conștient. Subiectul și relația cu banii ne face să subminăm și să omitem, uneori fără să vrem, cele mai profunde principii și angajamente umane, iar uneori chiar să renunțăm la cele pe care susținem că le respectăm cel mai tare.
Este bine cunoscut faptul că banii sunt unul dintre cele mai frecvente subiecte pentru care cuplurile ajung să se certe. Un studiu din 2019 de la Universitatea din Tennessee, Knoxville a raportat că, indiferent de nivelul de fericire din cadrul relației, banii sunt un subiect asupra căruia cuplurile nu sunt în mod constant de acord.
Banii pot fi unul dintre cele mai controversate aspecte ale unei relații sau căsătorii. Unul din cinci cupluri identifică banii drept cea mai mare provocare în relație, conform unui sondaj Fidelity Investments din 2021 asupra persoanelor cu vârsta de peste 25 de ani implicați într-o relație pe termen lung sau căsnicie.
Uneori, provocarea este despre cine cheltuiește prea mult sau cine nu economisește suficient. Desigur, nu există o singură modalitate corectă pentru cupluri de a-și împărți finanțele și sarcinile financiare. Modul în care sarcinile și luarea deciziilor sunt împărțite poate depinde de cunoștințele financiare existente, interesul sau dorința partenerilor. Unii oameni doresc o împărțire 50/50 a sarcinilor, iar alții plasează toate sarcinile către un singur partener. Alții, între timp, se concentrează pe punctele lor forte individuale: o persoană poate fi pricepută la ”miezul” bugetelor și a facturilor, în timp ce cealaltă este un analist de ansamblu atunci când vine vorba de bani sau de modalități eficiente de a face economii.
Nu există o singură cheie pentru succes în relația de cuplu, dar este binecunoscut faptul că în relațiile puternice sunt foarte importante valorile comune și obiectivele comune. Specialiștii ne recomandă ca atunci când apare subiectul finanțelor personale, să începem în mod natural să ne dezvăluim partenerului obiectivele și valorile. „Este puțin probabil să fim perfect aliniați cu acele obiective și valori care sunt importante pentru cel din fața noastră, dar discutarea lor ne oferă oportunitatea de a ne înțelege partenerul și de a face compromisuri cu privire la alegerile importante pentru relația de cuplu.”… Și aceste valori se formează cu mult înainte de a câștiga primii noștri bani.
Un sondaj Wells Fargo a arătat că oamenii simt că a discuta despre politică sau religie este mai ușor decât să vorbești despre finanțele personale. Dr. Alex Melkumian, fondatorul Centrului de Psihologie Financiară din Los Angeles, ne spune cum începe „povestea banilor” a fiecăruia dintre noi, tocmai din copilărie. „Baza înțelegerii și a relației oricui cu banii se bazează pe familia de origine, împreună cu educația financiară pe care o primim de-a lungul vieții”.
Deoarece toți suntem crescuți diferit și provenim din medii socio-economice diferite, modul în care ne raportăm la și înțelegem banii poate varia semnificativ de la o persoană la alta. Dr. Melkumian adaugă: „Este rar ca într-o relație romantică ambii parteneri să vină în ea cu aceeași, sau cu o poveste similară, cu banii.” Tocmai prin prisma acestei realități este esențial să înțelegem care sunt nevoile, valorile, compromisurile care îl definesc pe partenerul nostru și viceversa.
Adevărul este că banii sunt doar o lupă – te face mai mult ceea ce ești. Dacă ești amabil și generos, vei fi și mai amabil și generos cu banii. Dacă ești nepoliticos și egocentric, vei fi și mai nepoliticos și egocentric cu banii. Banii sunt pur și simplu un instrument și tu poți determina ce să faci cu ei.
Sunt sute de decizii pe care le luăm în fiecare zi fără să ne dăm seama și care sunt influențate de psihologia banilor.
Nimeni nu este complet rațional când vine vorba de bani. Nu creăm și respectăm un buget și nu salvăm ceva la fiecare salariu, deși credem că ar fi în interesul nostru. Știm că avem nevoie de un plan financiar, dar amânăm munca implicată; cumva nu se întâmplă niciodată. Cheltuim prea mult din imprudență sau exuberanță, sau prea puțin din vinovăție. Comportamentul nostru în bani provoacă adesea rușine.
Merită să ne gândim la bani ca la ceva cu care avem o relație complexă. Banii nu sunt o entitate fixă, ci mai degrabă un complex de date, de provocări și de oportunități din jurul nostru, cu care interacționăm și în raport cu care avem sentimente. Atunci când luăm decizii cu privire la bani, impactul lor ne afectează reciproc sentimentele și comportamentele viitoare. Și aceasta este o relație care evoluează de-a lungul vieții.
Sunt trei lucruri cheie de știut despre psihologia din spatele relațiilor noastre personale cu banii și anume:
Cele mai importante emoții în relație cu banii sunt frica, vinovăția, rușinea și invidia. Merită să depunem efort pentru a deveni conștienți de emoțiile care sunt legate de bani deoarece, fără conștientizare, acestea vor tinde să depășească gândirea rațională și ne vor conduce acțiunile tale. Câteva dintre posibilele versiuni ale sentimentelor rușinoase legate de bani:
Oamenii care evită să abordeze nevoile financiare se etichetează adesea ca fiind delăsători și presupun că sunt doar leneși sau indisciplinați. Este peiorativ, are sens de judecată în raport cu propriul sine și nu este de ajutor. Dinamica psihologică a evitării stă la baza a ceea ce avem tendința să numim amânare. Suntem gata să implementăm diferite tipuri de manevre de evitare atunci când întâlnim ceva care ne provoacă anxietate sau în raport cu care ne simțim inconfortabil. Lucrul dificil este că, pe termen foarte scurt, evitarea funcționează pentru a reduce anxietatea. Pentru că funcționează, suntem tentați să o facem din nou în aceeași circumstanță.
Alte emoții care intră în joc cu banii includ invidia, lăcomia, excesul de entuziasm și un fenomen psihologic social cunoscut sub numele de „săritul în vagon”. Unele dintre acestea sunt mai relevante în domeniul investițiilor profesionale, spre deosebire de finanțele personale.
Fiecare familie are propria sa psihologie particulară a banilor. Despre ce se poate vorbi, cine ar trebui să dețină controlul, ce responsabilități bănești sunt atribuite cărui gen, cât de importanți sunt sau nu banii. În plus, există întotdeauna povești despre bani care fac parte din identitatea unei familii. Poate că un bunic antreprenor a pierdut averea familiei, stârnind un conservatorism excesiv în generațiile următoare… Este posibil să fi experimentat presiuni subtile pentru a îndrepta greșelile comise sau suferite de generațiile anterioare sau s-ar putea să fi simțit o presiune internă pentru a ne opune mentalității banilor familiei.
Nu este un secret faptul că oamenii din relații de cuplu de durată tind să aibă rezultate bune din punct de vedere financiar. Un studiu Pew Research a constatat că în 2019, bărbații și femeile au câștigat mai mult și au fost mai sănătoși din punct de vedere financiar dacă erau angajați într-o relație de cuplu. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că cineva ar trebui să caute să fie implicat în relații numai pentru securitatea financiară.
Din păcate, exact ceea ce poate fi atractiv pentru atât de mulți poate provoca, de asemenea, sfârșitul unei relații. Potrivit unui sondaj de la Institutul pentru Analiști Financiari în contextul divorțului, „problemele cu banii” sunt a treia cauză principală a divorțului – după „incompatibilitatea de bază” și „infidelitatea”. Un respondent al sondajului a declarat că „multe cupluri nu au abilitățile de comunicare necesare pentru a naviga în dezacordurile financiare din căsnicia lor”.
Să vorbim despre bani poate fi dificil în orice cadru, fie că e vorba de întâlniri, de momentul în care ne decidem să cerem o mărire de salariu la serviciu sau chiar între prieteni. Dacă situația noastră financiară este mai puțin decât ideală, ea ne poate crea temeri de judecată sau jenă. Dacă din punct de vedere financiar avem însă o poziție net superioară celorlalți, a vorbi despre bani poate atrage resentimente din partea celorlalți.
Într-o lume condusă de cultura banului, aceștia ajung în timp să capete mai mult însemnătate și loc în lumea și universul nostru decât relațiile, familia sau natura. Iar acestea nu fac altceva decât să perpetueze o cultură apăsătoare și a suferinței.
Lynne Twist, autoarea cărții Sufletul banilor spune „O relație sănătoasă cu banii înseamnă ca în centrul vieții tale să stea relațiile cu ceilalți oameni, cu comunitatea, cu Pământul, cu generațiile viitoare. Atunci banii devin expresia grijii și iubirii pentru toate acestea. Astfel, banii vor reprezenta o completare fericită a felurilor în care îți poți manifesta dragostea de viață.”
Așadar, înainte de a avea conversații despre bani cu partenerii de cuplu și nu numai ar fi bine să ținem cont de câteva lucruri și anume:
Emoția, în general, nu este deloc rea. Emoția legată de bani nu este nici ea rea. Emoțiile ne spun ceea ce ne pasionează, ceea ce contează cu adevărat pentru noi. Emoțiile ne fac să ne simțim vii. Nici anxietatea nu este deloc rea. Nivelurile ușoare până la moderate de anxietate sunt motivante. Cheia este conștientizarea de sine. O mare parte din lumea noastră emoțională este inconștientă. Dar nu este atât de greu de accesat dacă știm ce anume căutăm și dacă avem un plan pentru a înțelege poveștile de familie și emoțiile care ne pot influența relația personală cu banii. Toate acestea le putem descoperi și integra în cadrul ședințelor de psihoterapie, în acel cadru restrâns, de încredere și autentic care ne ajută să ne lăsăm deoparte măștile.
Referințe:
https://www.npr.org/2021/08/16/1028081097/money-financial-intimacy-talk-relationship-advice
https://edition.cnn.com/2022/03/23/success/budgeting-tips-couples-feseries/index.html
”The psychology of money”, de Morgan Housel
Sufetul banilor, de Lynne Twist