Articole

Relațiile din viața noastră reprezintă fiecare în parte un univers de emoții, de stări, de gânduri, de trăiri. Ne îndreptăm cu deschidere spre cei din jurul nostru și încercăm să creăm conexiuni care să ne împlinească și care să ne ajute să creștem ca ființe. A fi în relații nu este lucru ușor. Se întâlnesc personalități diferite, idei diferite, emoții diferite, povești de viață diferite care trebuie să creeze un spațiu comun. Acest spațiu comun este nucleul fiecărei relații. Cu cât el este mai închegat, mai solid, cu atât relația este mai durabilă și mai împlinitoare pentru noi și pentru cel de lângă noi.

“Inimile nu vor fi niciodată practice până când nu vor fi făcute indestructibile.” Acest citat din Vrăjitorul din Oz ne face să ne gândim că tot ceea ce trăim prin iubire și ține de iubire, ne fac inimile de neînvins. Deci, prin trăirea ”durerii de inimă”, mulți dintre noi ajungem să fim indestructibili. Zi de zi ne vom modela comportamentul în funcție de durerea pe care o purtăm cu noi în inimă din cauza relațiilor eșuate sau a despărțirilor pe care le trăim. Despărțirile ne scutură adesea adânc în centrul nostru, ne provoacă îndoială de sine, ne scad stima de sine și creează un sentiment puternic de eșec sau vină. Această reacție se datorează faptului că majoritatea dintre noi intră într-o relație cu “pentru totdeauna” ca un scop final… Deci atunci când se termină un parteneriat, de obicei, plângem pierderea persoanei pe care am îngrijit-o și iubit-o, precum și ceea ce “ar fi putut fi.”

Atașamentul și relațiile

Modul în care ne procesăm emoțiile după o despărțire, modul în care ne vedem relațiile din trecut, iar capacitatea noastră de a trece mai departe de ele este afectată dinamic de stilurile noastre de atașament.

Despărțirile, ca orice alt eveniment de viață stresant, pot avea un impact major asupra sănătății noastre mintale și bunăstării. Ca urmare a ”durerii de inimă”, este posibil să avem probleme cum ar fi depresia, anxietatea, dezechilibre de somn și chiar să resimțim durere fizică. Desigur, există diferențe individuale în modul în care facem față și ne adaptăm emoțional în urma unei despărțiri.

Mulți dintre noi sunt conștienți de modul în care stilurile noastre de atașament pot influența modul în care acționăm într-o relație. Cu toate acestea, nu toți le acordăm importanță pentru modul în care ne descurcăm cu emoțiile noastre atunci când relațiile se termină.

Există patru stiluri de atașament: unul sigur și trei nesigure (evitat, anxios și dezorganizat). Conform teoriei atașamentelor a lui Bowlby, stilurile de atașament pe care le dezvoltăm depind de legătura pe care o formăm cu îngrijitorii noștri în primii ani de viață. În esență, modul în care ne conectăm cu ei modelează înțelegerea noastră despre noi înșine și despre ceilalți și se transformă într-un șablon pentru modul în care vedem lumea și ne încadrăm în ea. Acest șablon (stil de atașament) ne influențează gândurile, sentimentele și acțiunile pe parcursul vieții noastre, inclusiv modul în care ne comportăm în relații (și după încheierea lor).

Dacă îngrijitorii noștri se pun la dispoziția noastră ca și copii și răspund sensibil și cu empatie și prezență nevoilor noastre, atunci probabil că vom dezvolta un atașament sigur. Comparativ, dacă îngrijitorii sunt inconsecvenți, resping sau neglijează nevoile noastre, putem dezvolta un stil de atașament nesigur. Ca adulți, aceste stiluri de atașament influențează modul în care răspundem emoțional la factorii de stres ai vieții, inclusiv despărțirile.

Despărțirile sunt grele pentru toată lumea, indiferent de stilurile noastre de atașament. Cu toate acestea, persoanele cu un atașament sigur și care au crescut într-un mediu în care nevoile lor au fost îndeplinite, s-au simțit în siguranță, protejați și apreciați au o perspectivă pozitivă asupra situației prin care trec, a durerii pe care o resimt și a durerii persoanei de care se despart și sunt capabili să-și gestioneze emoțiile intense în moduri echilibrate și sănătoase.

Relațiile anxioase și evitante sunt considerate atașamente nesănătoase sau nesigure. Ele pot duce adesea la relații care provoacă mare anxietate, suferință sau durere emoțională. Alternativ, putem dezvolta o formă de atașament și față de obiecte. Aceste obiecte pot juca un rol în cât de siguri ne simțim. De exemplu, o păturică preferată poate ajuta un copil să se simtă confortabil și sigur în absența unui îngrijitor. Ca adult, putem forma o relație de atașament față de alimente tot din același motiv. Aceste atașamente la obiecte reprezintă o modalitate de a evita anumite emoții sau sentimente.

Majoritatea cuplurilor nu se confruntă cu situații care le pun viața în pericol. În schimb, ele ”navighează” prin deconectarea cronică a relației, tensiune, stare defensivă sau iritabilitate care semnalează pericol pentru simțurile lor. Toate acestea au drept consecință afectarea relației de cuplu propriu-zisă. Capacitatea creierului nostru de a fi conștient de aceste semnale este un fenomen numit neurocepție, un termen inventat de Porges pentru a descrie modul în care sistemul nostru nervos se bazează pe sentimentele din corpul nostru pentru a evalua nivelul de risc și de siguranță. Această conștientizare se află în afara gândirii conștiente. Creierul nostru oferă o analiză continuă a informațiilor prin intermediul simțurilor noastre pentru a decide cum și când să inițiem și să fim deschiși la conexiunea unul cu celălalt.Multe tensiuni în cadrul relațiilor pot fi privite în mod util prin prisma unui concept mult utilizat în psihoterapie: ideea de ruptură și reparare. Fiecare relație este expusă riscului de a trece prin momente de frustrare atunci când, de exemplu există o pierdere a încrederii în partener. Rupturile sunt adesea destul de mici, iar observatorilor externi, poate, imperceptibile: partenerul nu răspunde călduros la salut; cineva încearcă să explice o idee partenerului său care ridică din umeri și spune în mod deschis că nu are nicio idee despre ce vorbește; în fața prietenilor, un iubit împărtășește o anecdotă care aruncă partenera într-o lumină mai puțin măgulitoare. Sau ruptura poate fi mai gravă: cineva jignește partenerul și îl lovește, ziua de naștere este uitată, o aventură romantică se începe în-afara relației.

De ce contează problemele de atașament?

Problemele de atașament contează deoarece acestea pot afecta modul în care ne legăm de alte persoane. Psihologul Mert Şeeker spunea: ”Problemele de atașament într-o relație sunt o problemă psihologică și relațională importantă și pot duce la diverse consecințe. Aceste probleme pot afecta indivizii, bunăstarea emoțională și împiedica dezvoltarea lor personală. În plus, problemele de atașament în relații pot provoca dificultăți de comunicare și pot duce la nemulțumire legată de orice se întâmplă în cadrul relației.”

Cu toții avem propria versiune a ceea ce înseamnă conflict și ceea ce ne declanșează din punct de vedere emoțional. Cele mai multe cupluri, se luptă pentru putere cea mai mare parte din timpul pe care îl petrec împreună și de multe ori nu sunt prea amabili unul cu celălalt. John Gottman sugerează că în relațiile de succes nu faptul că ne luptăm este problema, ci modul în care alegem să tratăm luptele pe care le ducem. Dar conflictul nu apare de nicăieri. Poate fi văzută ca parte a unui ciclu repetat de ruptură și reparare. Cuplurile în care partenerii vin unul către celălalt învață din proces și îl folosesc pentru a spori intimitatea.

Sue Johnson, psiholog clinician britanic, terapeut de cupluri și autor susține că relațiile sunt armonioase atunci când un cuplu își satisface nevoile fundamentale de securitate ale atașamentului. Acest lucru înseamnă că relația, de fapt, devine un refugiu sigur la care ne putem întoarce în siguranță de la luptele vieții. Este, de asemenea, o bază sigură de unde să explorăm lumea din jurul nostru. Johnson identifică trei calități cheie în modul în care partenerii se raportează unul la celălalt care ajută la crearea unui sentiment de siguranță și securitate:

• accesibilitate – înseamnă că suntem acolo unul pentru celălalt atunci când este necesar


• implicare emoțională – înseamnă că putem detecta atunci când unul dintre noi este nefericit sau nemulțumit


• receptivitate unul față de celălalt – înseamnă a oferi sprijinul dorit în momentul în care este necesar

Alți autori sugerează că securitatea atașamentului nu este singurul sau chiar cel mai important factor în joc în relațiile adulte. De exemplu, Leslie Greenberg este un psiholog canadian născut în Johannesburg, Africa de Sud, și este unul dintre inițiatorii și dezvoltatorii primari ai Terapiei Emotion-Focused pentru indivizi și cupluri și afirmă că pe lângă asigurarea securității atașamentului, o relație susține identitatea noastră preferată și ne face să ne simțim plăcuți sau apreciați, ceea ce ne sporește stima de sine. John Gottman vorbește despre modul în care o relație ajută la crearea unui sens comun. Este, de asemenea, o modalitate pentru fiecare partener de a ajuta pe celălalt să atingă obiective importante de viață datorită sprijinului pe care fiecare îl oferă celuilalt. Pentru o companie intimă de încredere și angajată, o relație ar trebui să fie ideală prin:

• Asigurarea unui nivel optim de apropiere și securitate pentru fiecare partener


• Sprijinirea identității fiecărui partener


• A fi un loc în care fiecare persoană se simte plăcută și apreciată


• Oferirea de sprijin fiecărui partener pentru a atinge obiective importante


• Menținerea satisfacției și armoniei

De asemenea, trebuie să depunem efort constant în relație pentru a cultiva sentimente plăcute și senzația de conexiune care îmbunătățește sentimentele de angajament, intimitate și pasiune. Cum facem asta concret?

• Specialiștii subliniază importanța unei bune comunicări pentru a elimina problemele potențiale sau pentru a rezolva conflictele atunci când apar. Comunicarea deschisă despre potențialele zone de conflict atunci când relația merge bine și colaborarea pentru a rezolva problemele înainte de a deveni înrădăcinate permite cuplurilor să anticipeze dificultățile sau nemulțumirile fără a se împotmoli în specificul unui conflict recent. Din păcate, cuplurile cu o istorie de conflicte dificile sunt susceptibile de a evita să aibă aceste conversații atunci când lucrurile merg bine tocmai pentru că ei percep pacea relației ca o stare fragilă și nu doresc să strice acest echilibru.


• Îngrijirea de sine este importantă deoarece arată că ne aștepțăm ca partenerul tău să ne poată îngriji de tot pentru o anumită perioadă de timp pentru ca focusul nostru să fie pe propria persoană.


• Activitățile de însoțire par să funcționeze bine atunci când sunt sub formă de ritualuri. Un bun exemplu este ritualul zilnic de a pleca și de a saluta prin atingere și vorbire, sărutându-ne și îmbrățișându-ne și spunându-ne reciproc că ne iubim. Acestea sunt modalități de a ne anunța reciproc că sunteți importanți unul pentru celălalt și ajută la consolidarea încrederii în natura durabilă a atașamentului nostru.


• Ritualurile trebuie diferențiate de rutine. Rutinele sunt ritualuri care au devenit lipsite de semnificație emoțională și pot demonstra o lipsă de interes sau de îngrijire unul față de celălalt, pe măsură ce devin vechi și înăbușitoare. Sexul este un bun exemplu. Dacă sexul devine parte a unei rutine, riscă să devină mai mult o corvoadă decât o plăcere. Dacă devine parte a modului în care un cuplu se conectează la nivel fizic și emoțional pentru a-și reînnoi legăturile de afecțiune, plăcere și atracție, atunci îmbunătățește o relație deja fericită.


• Psihologul Guy Bodenmann ne vorbește despre impactul distructiv al stresului cronic și subliniază importanța gestionării stresului împreună prin dezvoltarea strategiilor de coping a cuplului. O muncă în echipă bună înseamnă să ne oferim reciproc sprijin practic și emoțional, să luăm decizii în mod corect și echitabil, să delegăm sarcini importante acolo unde este cazul și să rămânem flexibili în fața provocărilor legate de îmbrăcămintea de viață.

Indiferent cât de mult efort depunem pentru a menține o stare de armonie și satisfacție, viața este obligată să ne prezinte provocări. Acestea pot lua o varietate de forme, unele previzibile, altele neașteptate. Pe lângă stresul extern, cuplurile pot experimenta stresuri interne, de la potențiale catastrofe (cum ar fi un partener care are o aventură) până la cele mai uzuale (cum ar fi imposibilitatea de a cădea de acord cu privire la cât timp să-și petreacă unul cu celălalt). Impactul stresului depinde de cât de împovărător este, de nivelul de reziliență pe care îl avem și de sprijinul pe care îl avem la dispoziție. Fiecare stres individual este probabil să aibă consecințe pentru relație deoarece ne epuizează resursele de care avem nevoie pentru a rămâne rezilienți.

Fiecare dintre noi are nevoi și așteptări. Nu suntem cititori de minți, indiferent de cât de bine ne-am acorda ca și parteneri de cuplu unul altuia stările de spirit așa că suntem obligați să ”rătăcim„ în câmpurile minate ale relațiilor și să sfârșim prin a ne supăra reciproc pentru ca mai apoi să ne regăsim reciproc. Relațiile sunt volatile, fragile și totodată indestructibile la un nivel profund și tocmai de aceea presupun prezență și asumare constante.