Tulburările de comportament alimentar par a fi probleme ale timpului nostru. Pe toate canalele posibile, dăm peste și vedem în mare parte imagini cu trupuri și chipuri perfecte, cu vieți impecabile și considerăm că aceasta ar fi realitatea când, de fapt, lucrurile nu stau chiar așa. Aspirăm la simulatoare de frumusețe și perfecțiune, ne amăgim stările și simțurile cu like-uri din social media și cu prietenii virtuale și uităm de noi, cei de aici și acum.
Social media a pornit de la ideea de a ne destinde, de a ne aduce aproape unii de ceilalți, însă normalitatea realității a trecut în cealaltă extremă, când filtrele denaturează și dăunează realității, încât ajungem să ne privim și să ne criticăm dur pentru felul în care arătăm, ne îngrijim, pentru nereușitele și regretele pe care le avem.
În zilele noastre, transformările prin care trecem cu toții atrag consecințe de mare complexitate sub multe înfățișări. Pentru unii, aceste transformări reprezintă o șansă care stimulează acceptarea, creativitatea și maturizarea, pentru alții, în schimb, lipsa capacității de adaptare duce la stagnare sau chiar regresie, într-o formă riscantă pentru sănătate.
Un studiu recent a identificat 3 milioane și jumătate de imagini și postări online cu descrieri precum „anorexie” sau „thinspiration (inspirație să fii slab)”, dintre care doua milioane pe Twitter și o jumătate de milion pe Instagram.
Corpul reprezintă primul și cel mai important mijloc de transmitere a imaginii de sine care coincide cu însăși prezența persoanei.
Anorexia nervoasă este o tulburare caracterizată prin pierderea deliberată în greutate, indusă și/sau susținută de persoana în cauză, prin refuzul de a mânca suficient pentru menținerea unei greutăți considerate optime pentru buna funcționare a organismului.
Anorexia nervoasă se încadrează în categoria tulburărilor de comportament alimentar, alături de bulimia nervoasă. Termenul „anorexia” provine din greaca veche: an – lipsa de, orexis – dor, poftă, apetit.
Anorexia nervoasă este o tulburare psiho–somatică sau psiho–fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro–biologice, socio–culturale. Anorexia provoacă reale schimbări comportamentale și o imagine corporală distorsionată.
Denumirea „anorexie nervoasă” poate fi uneori înșelătoare, deoarece cuvântul anorexie implică faptul că pierderea apetitului este problema centrală. Caracteristica diagnostică a acestei tulburări este de fapt urmărirea fanatică a slăbiciunii legată de o copleșitoare teama de a nu deveni gras/ă.
Tulburarea apare de obicei la fetele adolescente și femeile tinere, mai rar fiind afectați adolescenții băieți și bărbații tineri sau copii care se apropie de pubertate și femeile mai în vârstă până la menopauză.
Anorexia este una dintre cele mai severe tulburări de sănătate mintală, deoarece poate duce la complicații fizice, psihologice, reducerea funcționării și chiar deces. Una din cinci persoane cu anorexie nervoasă cronică moare, fie din cauza efectelor înfometării asupra organismului, fie din cauza suicidului.
Vârsta medie de debut a simptomelor este între 15 și 19 ani, dar există și cazuri cu debut în preajma pubertății sau chiar mai devreme.
Apare, cel mai des, la categoriile de persoane cu ocupații care necesită o siluetă zveltă (sport, muzică, dans, balet, prezentări de moda etc) și în țările dezvoltate. Pentru tinerii anorexici, stima de sine depinde de greutatea și de forma corporală. Pierderea în greutate este percepută drept o realizare impresionantă, în timp ce îngrășarea, chiar și câteva kilograme, uneori câteva sute de grame, reprezintă un eșec inacceptabil și o lipsă de autocontrol.
DSM – V – TR specifică două tipuri de anorexie nervoasă [3]:
Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a avut comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau purgaţie (adică de vărsături autoprovocate, de exerciţii fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice sau clisme).
Tipul cu accese de mâncare rapidă sau tipul eliminator: pe parcursul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de mâncare rapidă(binge eating) sau comportamente de eliminare (vărsături autoprovocate, exerciţii fizice exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme).
Cum apare anorexia? În cele mai multe cazuri, începe cu o cură de slăbire. Ulterior, pe fondul unor caracteristici de personalitate și mediu (social, familial, școlar), dieta nu mai reprezintă o strategie de control al greutății, ci devine un stil și creuzet al vieții. Unul extrem de greu de înțeles de cei din jur, dar care îi asigură persoanei în cauză un sentiment de siguranță și un sens al vieții de zi cu zi de la care nu se poate abate. Toată neîmpăcarea, toată zbaterea, toate aspectele neînțelese ale vieții sunt „ambalate“ și „proiectate“ spre corp și greutatea lui. Fiecare masă sărită, fiecare kilogram dat jos e un pas înspre viața ideală care va aduce fericire, succes și satisfacție pe toate planurile.
Cercetările îndelungate și dezvoltate ale psihiatrei Hilde Bruch [2] susțin că preocuparea cu mâncarea și greutatea sunt manifestări relativ tardive, emblematică fiind o tulburare a concepției despre sine. Majoritatea persoanelor cu acesta tulburare au o puternică convingere că ei sunt ineficienți și neputincioși în mod evident. Tot aceste studii mai arată că anorexia nervoasă apare frecvent la fetele care și-au petrecut o bună parte din viață încercând să își mulțumească părinții. Acestea își percep și resimt corpul că fiind separat de sine, ca și cum ar aparține părinților. Acestora le lipsește orice sens al autonomiei într-atât, încât ele nici măcar nu simt că au controlul funcțiilor lor corporale. Persoana în cauză pentru a se proteja pe sine de anxietatea și sentimentele nemetabolizate în ea de către părinții săi, poate să dezvolte un sistem de apărări „nu se intră”, concretizat prin a nu mânca.
Un corp sub răspunsul traumei (care operează constant ca și cum există o amenințare) nu este motivat să mănânce fiindcă fuga este mai importantă pentru autoconservare.
Studii recente sugerează că persoane cu anorexie nervoasă au o carență într-un anumit tip de bias de încredere excesivă în sine, care face ca majoritatea oamenilor să se considere mai atractivi decât sunt consideraţi de alţii în realitate. Dimpotrivă, persoanele suferinde de anorexie nervoasă par să-și judece mai realist propria atractivitate decât persoanele care nu au un asemenea diagnostic, adică ele nu posedă acest bias.
O alta cauza identificată în privință anorexiei nervoase se consideră markerii neurocognitivi: în ce șabloane și modele gândesc persoanele cu anorexie. Aici, se pare că există dificultăți privind mutarea atenției de pe o sarcină pe alta, cât și de a vedea imaginea de ansamblu într-o situație, în avantajul unei hiperfixații pe elemente de detaliu (perfecționism). În plus, recunoașterea, exprimarea și modularea emoțiilor, cât și înțelegerea punctului de vedere al altei persoane sunt afectate.
Boris H.N. a conceptualizat anorexia nervoasa ca pe o inabilitate de a primi lucruri lucruri bune de la alții, din cauza unei dorințe disproporționate de a poseda. Orice act de a primi mâncare sau iubire îi confruntă direct pe cei cu acesta tulburare cu faptul că nu pot poseda ceea ce vor.[4] Psihianalistul Philip Bromberg (2001) a construit pe studiile și opinia lui Boris H.N. și a sugerat că pacientele cu anorexie nervoasă transformă dorința în renunțare prin mecanismul de disociere. Disociere care se produce în stări separate ale Sinelui ca o modalitate de a izola experiențe traumatice și de a funcționa la maximum fără a fi contaminate cu afecte intense.[5]
● Istoric de tulburări alimentare în rândul rudelor de gradul I, în mod special, în cazul gemenilor;
● Probleme de somn și alimentație în perioada de sugar;
● Evenimente psihotraumatizante; bullyingul, în special dacă o persoană este agasată pe fondul greutății sau formei sale corporale;
● Activitățile sau profesiile, în care să fii slab reprezintă un ideal, așa cum este în cazul dansului, al gimnasticii sau al baletului;
● Existența unei slabe flexibilități cognitive;
● Diferite presiuni culturale și sociale, în mod particular conflictele în familie;
● Diferite trăsături de personalitate – gânduri și ritualuri obsesive (având gânduri repetitive și intruzive despre alimente sau despre chestiuni legate de greutatea corporală), o gândire de tipul “tot sau nimic”, restricţie (capacitate de rezistență la tentaţii) și nivele clinice spre perfecționalism;
● Antecedent de abuz fizic (chiar dacă nu toate victimele abuzurilor dezvoltă tulburări de alimentare).
● Imagine corporală distorsionată. Persoanele cu anorexie nu își văd corpul așa cum este în realitate. Îl văd mult mai mare și mai gras decât cum este. Felul în care își văd aspectul fizic le influențează felul în care se simt și stima de sine;
● Oboseală și un program de exerciții istovitor;
● Dificultăți interpersonale;
● Intoleranță la anumite stări emoţionale – dificultatea de a reacţiona în mod potrivit;
● Perfecţionism și autoapreciere scăzută;
● Greutate corporală sub 85% din greutatea normală. Își reduc foarte mult cantitatea de alimente consumată și realizează exerciții fizice în exces pentru a pierde în greutate;
● Amenoreea (absența menstruației);
● Lanugo (un păr fin, pufos care crește pe întreaga suprafață a corpului la persoanele cu anorexienervoasă, cu rolul de a ajuta la reglarea temperaturii corpului);
● Rata pulsului scăzută + tensiunea arterială scăzută;
● Atrofie musculară;
● Vertij (amețeală) sau sincopă (leșin).
Nu există teste specifice pentru diagnosticul anorexiei. O anamneză detailată, o examinare obiectivă cât mai amplă, întrebări specifice de screening adresate atât de un medic psihiatru, cât și de către psihologul clinician, pot ajuta în identificarea tulburărilor alimentare.
Diagnosticul anorexiei poate fi dificil, în special dacă persoana care prezintă afecțiunea încearcă să ascundă problema.
O persoană cu anorexie poate avea anumite obiceiuri care atrag atenția asupra tulburării de care suferă:
În momentul examinării, indicele de masă corporală trebuie stabilit pentru a determina dacă o persoană prezintă o greutate mai mică decât greutatea standard. În general, este considerată prezentă anorexia dacă IMC (indicele de masă corporală) este egal sau mai mic de 17.5 la adulți. Persoanele cu anorexie, nu cer ajutor specializat, de regulă. Cel mai des, o persoană apropiată suspectează că există o problemă și apelează și încurajează persoana să ceara suport de specialitate.
O abordarea pe „două căi”, cuprinde în primă instanță etapa de restaurare a alimentării pentru câștigul în greutate și scăderea timpului alocat exercițiilor fizice, iar compensarea acestora să se facă cu activități sociale. După ce această etapă începe să își arate rezultatele, se poate începe și intervenția psihoterapeutică.
Educația asupra unei alimentații corecte, precum și terapia pe termen lung sunt necesare pentru a înlesni recuperarea.
Tratamentul psihosocial și terapia de grup au un rol educațional, suportiv și inspirațional. Cea mai eficientă terapie pe acest tip de tulburare se dovedește a fi terapia cognitiv-comportamentală, care încearcă să schimbe atitudinile și habiturile cu privire la alimente, la alimentare și la imaginea corporală. De asemenea, psihoterapia dorește să schimbe imaginile distorsionate și gândurile persoanei anorexice.
Familia și prietenii se pot implica în mod direct, încurajând obiceiurile sănătoase nou implementate. În acest fel, vor crește aderența la tratament a persoanei în cauză și stima de sine.
Terapia de familile este utilă pentru problemele relaționale și poate să ajute la reducerea simptomelor.
Persoanele cu anorexie se pot recupera, însă există riscul de revenire a bolii, mai ales în perioadele stresante sau după naștere, când mama dorește să scape de kilogramele acumulate în sarcina. Terapia sau ședințele punctuale periodice pot ajuta la detensionare, mai ales în perioadele aglomerate mental.
Anorexia este mai mult decât o tulburare alimentară, ci și un real dezechilibru emoțional, reprezentând un mecanism de apărare în fața unor evenimente stresante apărute pe parcursul vieții. Pentru a da o notă explicativă a modului în care se dezvoltă relația cu corpul și implicit imaginea și stima de sine, din punct de vedere psihologic, suntem nevoiți să ne întoarcem încă de atunci de când s-a dezvoltat corpul, adică din primii ani de viață, ca apoi să luăm în considerare dezvoltarea identității de sine și toate procesele de contact cu sinele.
Anorexia necesită o abordare multidisciplinară, deoarece e nevoie de educație alimentară, creșterea stimei de sine, managementul relațiilor și de programe de adecvare în greutate. Această tulburare poate fi prevenită prin:
● să reconsideram perfecționismul și paradigma „gras = urât, slab = frumos“ în relație cu noi și cu copiii noștri;
● să acordăm grijă și atenție nevoilor noastre emoționale și copiilor noștri. Să fim parte și să susținem mediile în care oferim acceptare, deschidere, conectare, apreciere;
● uneori, faptul de a ne concentra doar pe comportamentul exterior, respectiv şi strict doar pe comportamentul alimentar, poate genera o repetiţie de neglijare a lumii interne a persoanei cu o astfel de tulburare;
● pentru a evita agravarea și tratarea unui simptom, să ne îndreptăm sau să îi îndrumăm pe cei apropiați nouă către specialiști: nutriționist, psihoterapeut, psiholog clinician, medic psihiatru;
● să ne informăm și educăm în privință tulburărilor alimentare și să oferim un spațiu de siguranță și încredere persoanelor cu anorexie, care pot avea mari dificultăți în a avea încredere în alte persoane;
● să apelăm la îndrumare nutrițională și educație nutrițională despre obiceiurile alimentare sănătoase, formarea unui plan de alimentație;
● să evităm, fără îndrumare și monitorizare profesionistă, curele de slăbire. Să fim modelul lor. Să mâncăm și să tratam alimentația echilibrat, iar asta i-ar putea inspira să ne urmeze exemplul.
Dacă tu sau cineva din jurul tău manifestă simptome din categoria tulburărilor alimentare, nu ezita să apelezi la ajutor specializat, fie că este medicul de familie, medicul psihiatru sau un psihoterapeut!
Referințe bibliografice:
