Aderența la tratament a pacienților este esențială pentru a îmbunătăți evoluția afecțiunii pentru care se adresează medicului. Aderența sau complianța la tratament se referă la comportamentul pacientului prin care urmează recomandările medicale, în special cele ce țin de tratamentul medicamentos, practicarea unor acțiuni cu scop terapeutic, cum ar fi un regim alimentar, mișcare, igiena somnului. Până nu demult, un pacient putea fi încadrat într-o dihotomie, aderent/nonaderent, ulterior fiind acceptată ideea unui spectru de aderență. (1)
Organizația Mondială a Sănătății estimează aderența pacienților cu boli cronice la 50% în țările dezvoltate, ajungând să se încadreze printre problemele semnificative de sănătate publică. (2) Un studiu din 2009, aproxima aderența pacienților psihiatrici pe grupe de tulburări, după cum urmează: schizofrenia 28%-80%, tulburarea afectivă bipolară 50%-80%, depresia majoră 48%-72%. (1)
Factorii care influențează complianța la tratament se încadrează în patru categorii, în funcție de caracteristicile demografice, psihologice, de conduită terapeutică și factorii de mediu.
S-a observat că pacienții tineri, de sex masculin, necăsătoriți, cu un profil educațional restrâns au un nivel mai scăzut al aderenței la tratament, factorii demografici influențând mai des persoanele cu tulburări afective decât cele diagnosticate cu schizofrenie. Asocierea cu o altă comorbiditate psihiatrică, precum tulburările legate de abuzul de substanțe sau alte tipuri de dependențe, a avut un impact semnificativ în sens negativ asupra respectării indicațiilor medicale.(3)
Au dat dovadă de nonaderență crescută subiecții cu insight precar asupra tulburării psihice, neacceptarea diagnosticului, cu o atitudine inițială negativă față de necesitatea administrării medicamentelor sau prezentând neîncredere în prevenția recăderilor prin administrarea prelungită a medicamentelor.
În ceea ce privește rolul medicației în continuitatea tratamentului, prezența efectelor adverse persistente a dus la scăderea complianței și s-a remarcat o diferență în acceptarea mai rapidă a medicației pentru afecțiuni organice, în detrimentul celor psihotrope. O schemă de tratament complexă cu multe medicamente și administrări frecvente este mai puțin acceptată, față de medicația în doză unică, eventual sub formă injectabilă cu durată lungă de acțiune. (3)
Factorii de mediu constituie o arie majoră în păstrarea aderenței la tratament. Rețeaua funcțională de suport social, deopotrivă la nivel instituțional și familial, este relevantă, cu toate că administrarea medicamentelor de către un membru al familiei, de obicei partenerul, s-a dovedit mai eficientă.
Există și factori de mediu ce se află sub controlul medicului psihaitru: alianța terapeutică și comunicarea. Alianța terapeutică sau relația medic-pacient presupune actul de colaborare productivă, în care pacientul percepe medicul ca pe un profesionist cu bune intenții, care îi oferă înțelegere, un spațiu sigur de exprimare a suferințelor, un loc unde se pot adresa întrebări atunci când apar neclarități despre tratament, posibile efecte adverse, evoluția și prognosticul patologiei. O bună comunicare a informațiilor medicale este un factor care influențează complianța la tratament și facilitează procesul de psihoeducație, conducând spre o mai bună identificare a elementelor de nonaderență. Ponderea alianței terapeutice în evoluția favorabilă a unui persoane este de aproxiamtiv 30%, restul procentelor fiind puse pe seama factorilor personali, a conduitei terapeutice și a efectului placebo (15%). (4)
Aderența pacienților psihiatrici la tratamentele cronice râmâne un subiect arzător al lumii medicale, atâta timp cât focusul nu se va răsfrânge și asupra găsirii strategiilor adecvate și implementării lor la nivel de individ.
Referințe
