Pentru observatorul ocazional care privește copiii în timpul unui joc, poate părea că acolo nu se întâmplă lucruri extraordinare. Jocul poate fi considerat adesea ca fiind doar o modalitate distractivă și adesea prostească pentru copii de a-și petrece timpul liber cu prietenii, vecinii și colegii de clasă, dar nimic mai mult decât atât. Această judecare însă este doar o aparență. Acel joc care este adesea distractiv și prostesc (și așa și trebuie să fie) este, de asemenea, un element crucial pentru a încuraja dezvoltarea sănătoasă a copiilor, promovarea abilităților pe care le dețin, dezvoltarea de noi abilități care vor da contur personalității celor mici și vor face din ei adulți centrați și asumați.
Jocul reprezintă implicarea voluntară în activități care sunt în mod normal asociate cu plăcerea și starea de bine. Jocul poate consta în interacțiuni amuzante, reale sau imaginare, constructive, interpersonale (jocuri cu alții) sau intrapersonale (joc solitar). Jocul este modul în care copiii învață despre mediul înconjurător, despre corpurile lor și despre locul lor în raport cu lumea înconjurătoare. Copiii trebuie să dezvolte o varietate de seturi de competențe pentru a-și optimiza dezvoltarea și a gestiona stresul toxic. Cercetările demonstrează că jocul adecvat din punct de vedere al dezvoltării cu părinții și colegii este o oportunitate unică de a promova abilitățile socio-emoționale, cognitive, lingvistice și de autoreglare care construiesc funcția executivă și un creier prosocial. În plus, jocul susține formarea relațiilor sigure, stabile și hrănitoare cu toți îngrijitorii de care copiii au nevoie pentru a prospera și a evolua. Jocul îmbunătățește structura și funcția creierului și promovează funcția executivă (adică procesul de învățare, mai degrabă decât conținutul), care ne permite să urmărim obiective și să ignorăm distragerile.
Atunci când jocul și relațiile sigure, stabile și hrănitoare lipsesc într-o viață de copil, stresul toxic poate întrerupe dezvoltarea funcției executive și învățarea comportamentului prosocial; în prezența adversității din copilărie, jocul devine și mai important. Bucuria reciprocă, comunicarea și acordarea unul la celălalt (interacțiuni armonioase de servire și întoarcere) pe care părinții și copiii le pot experimenta în timpul jocului reglează răspunsul la stres al corpului.
Raportul clinic al Academiei Americane de Pediatrie (AAP), ”The Power of Play: A Pediatric Role in Enhancing Development in Young Children”, explică cum și de ce jocul atât cu părinții, cât și cu colegii este esențial pentru construirea de creiere, corpuri și legături sociale înfloritoare – toate importante în lumea de astăzi. Cercetările arată că jocul poate îmbunătăți abilitățile copiilor de a planifica, de a organiza, de a se înțelege cu ceilalți și de a-și regla emoțiile. În plus, jocul ajută la dezvoltarea limbajului, a abilităților matematice și sociale.
În ciuda numeroaselor sale beneficii, statisticile arată că timpul în care copiii ajung să se joace a scăzut mult în ultimii ani. Programul încărcat al fiecărei familii, mai puține locuri de joacă afară, creșterea utilizării telefoanelor și a timpului petrecut în fața ecranului sunt printre principalele motive. Pentru a ajuta la menținerea unei părți cheie a copilăriei, poate specialiștii din domeniul medical ar trebui să înceapă să facă pentru cei mici “prescripție pentru joc”.
O abordare timpurie adoptată de Piaget (1962) și mai mulți etologi (Bekoff & Byers, 1998; Fagen, 1981; Groos, 1898, p. 84ff) avea să lege jocul de comportamente; tipurile de joc descrise de Piaget sunt: jocul senzorio-motor, jocul simbolic și jocul cu reguli.
Vygotsky este celălalt teoretician major menționat frecvent în cercetarea contemporană asupra jocului. În timp ce Piaget s-a referit la trei tipuri de comportamente de joc care corespund diferitelor etape ale dezvoltării mentale, Vygotsky s-a concentrat pe un singur tip de joc, jocul simbolic. Spre deosebire de Piaget, Vygotsky (1978) a crezut că jocul simbolic are un rol crucial în dezvoltare: în jocul simbolic, copiii învață să separe obiectul de referent (de exemplu: avem păpușa ca obiect și obiectul la care ne referim ca fiind păpușă). În schimb, pentru Piaget, jocul simbolic a fost o dovadă că un copil a separat referentul de obiect, dar nu vede jocul simbolic ca pe o modalitate de a învăța să facă acest lucru.
Jocul este o modalitate prin care copiii învață. Jocul liber sau nestructurat în copilăria timpurie este o modalitate importantă prin care copiii învață despre lumea lor. Pe măsură ce cresc, copiii învață despre regulile societății prin crearea de jocuri cu reguli, precum și despre câștigare și pierdere și despre jocul corect. De asemenea, ei învață despre cum să își controleze impulsurile, despre spațiul din jurul lor, despre negociere și rezolvarea problemelor. Mai presus de toate, jocul este necesar pentru distracție și relaxare.
Când vine vorba de timpul de joacă afară, mulți părinți și profesori se îngrijorează frecvent de faptul că copiii iau viruși sau microbi care le pot face rău și de multe ori aleg jocul în spații închise. Aceasta este o concepție greșită comună și, de fapt, cercetările lui Epstein (2001) au constatat că jocul în interior are o probabilitate mai mare de a încuraja astmul decât jocul în aer liber. Totodată, multe studii au arătat că jocul în aer liber poate spori sistemul imunitar. De fapt, cercetările sugerează că copiii din zonele rurale sau acei copii care petrec mult timp angajându-se în joacă în aer liber au o stare de sănătate generală mai bună decât cei care se joacă preponderent în spații închise.
Când un copil are dificultăți de joc, poate avea și dificultăți cu:
Jean Piaget (1962) a fost primul psiholog care a făcut un studiu sistematic asupra dezvoltării cognitive a copiilor. Teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget considera jocul ca fiind parte integrantă a dezvoltării inteligenței la copii. Teoria sa despre joc susține că pe măsură ce copilul se maturizează, mediul și jocul lor ar trebui să încurajeze dezvoltarea cognitivă și lingvistică. ”În joc, un copil este întotdeauna peste vârsta medie, peste comportamentul său zilnic, în joc, fiecare copil este ca și cum ar fi cu un cap mai înalt decât el însuși.” (Lev Vygotsky, 1978)
Părinții și îngrijitorii sunt cei în măsură să contribuie la stimularea creșterii copiilor prin conștientizarea etapelor de dezvoltare, aplicabile pentru diferite grupe de vârstă, de la sugari până la adolescenți. Aceste vârste variază de la bebeluși și copii mici, până la preșcolari, copii și adolescenți. Înțelegerea etapelor care marchează progresul tipic este importantă atunci când vine vorba de furnizarea de sprijin în ceea ce privește dezvoltarea fizică, precum și mentală, în fiecare dintre aceste faze.
Vârstele de 9, 18 și 30 de luni sunt vitale deoarece acestea marchează faze cruciale în care copiii se dezvoltă rapid. Este esențial să monitorizăm progresul în fiecare etapă de dezvoltare pentru a recunoaștere de timpuriu orice potențială întârziere în creștere sau progres, ceea ce ne-ar permite acțiuni prompte. În primul rând, furnizorii de asistență medicală joacă un rol esențial atunci când fac distincția între dezvoltarea “normală” și orice altceva care ar putea împiedica creșterea copiilor. Obiectivele de etapă sunt orientative și nu sunt fixe, mai ales în anumite situații – de exemplu, vârsta gestațională la naștere trebuie luată în considerare atunci când se analizează etapele de dezvoltare la copiii prematuri. Părinţii şi educatorii trebuie să fie sârguincioşi în observarea etapelor care sunt esenţiale pentru a asigura o creştere şi un progres corespunzătoare. ”Copiii se dezvoltă foarte repede. Un copil care merge pe jos la 18 luni ar putea alerga până la 19 luni. Dar dacă copilul este testat doar la 18 luni, acestea ar putea fi identificate ca nefiind “on track” (în ”normalitate”)” (Ruggeri, 2023). Dezvoltarea timpurie poate, de asemenea, să arate diferit între culturi, dar cea mai mare parte a cercetărilor asupra obiectivelor pe etapă de vârstă au fost efectuate în societatea occidentală.
Copiii se confruntă cu schimbări dramatice în primul an de viață. Aceste repere pot include abilități motorii, percepție senzorială și comunicare verbală inițială, cum ar fi râsul, bâlbâitul sau răspunsul la propriul nume. Părinții sunt facilitatori cheie pentru promovarea dezvoltării copilului prin crearea unui mediu sigur, conțintor, afectuos, dar stimulativ, care încurajează dezvoltarea limbajului, abilitățile sociale, precum și aptitudinile cognitive și sănătatea emoțională.
Copiii prezintă progrese considerabile în multe domenii de dezvoltare care includ abilități motorii, dezvoltarea limbajului și capacitatea socio-emoțională. Etapele motorii pentru copiii mici sunt mersul pe jos, alergatul și săritul, în timp ce înțelegerea vorbirii se îmbunătățește împreună cu comunicarea prin cuvinte sau mișcări. Copiii mici încep, de asemenea, să prezinte semne de joc imaginativ, mai multă independență și o interacțiune sporită cu ceilalți.
Preșcolarii au îmbunătățite abilitățile lingvistice, mentale și sociale care îi pregătesc pentru viața școlară și susțin autonomia. În mod obișnuit, ei pot identifica culori, forme, precum și numere de până la 10. De asemenea, cunosc fundamentele matematicii, cum ar fi numărarea și pot să scrie propriul nume cu litere.
Din punct de vedere emoțional, această grupă de vârstă câștigă un control mai bun asupra sentimentelor, în timp ce caută cunoștințe de la colegi sau adulți. Pentru copiii mai mici, oportunitățile de învățare deschise, indiferent dacă acestea încorporează cărți, joc liber sau experimente științifice, sunt o necesitate.
Părinții și educatorii copiilor de vârstă școlară ar trebui să-și ajute copiii să se dezvolte prin asigurarea unei atmosfere de îngrijire, stimularea dobândirii limbajului și a aptitudinilor sociale, creșterea competenței cognitive, precum și promovarea maturității emoționale. În această etapă de vârstă, tinerii sunt capabili să înțeleagă conceptele matematice de bază, să citească și să scrie cu pricepere în timp ce încep, de asemenea, să distingă noaptea de zi. Copiii continuă să crească mental cu o înțelegere avansată a ideilor abstracte, împreună cu procesele logice de gândire, permițându-le să planifice înainte de a acționa, în timp ce gestionează relațiile dintre colegi mai eficient.
Dezvoltarea adolescenților poate fi încurajată printr-o atmosferă sigură și susținătoare, împreună cu o comunicare clară între adulți și adolescenți. Părinții sunt capabili să ofere sprijin în cultivarea unei identități independente prin cultivarea creșterii lor fizice, mentale și emoționale. Acest lucru ajută la stimularea abilităților de gândire abstractă. Înțelegerea conceptelor precum moralitate, formarea identității și luarea deciziilor critice, toate aceste trăsături sunt importante pentru procesul de individuare care are loc la cei care se află în această etapă de vârstă.
Poate că adulți fiind, nu știm sau nu mai știm să ne jucăm, dar copiii noștri au nevoie de joc și joacă. Putem descoperi și redescoperi alături de ei bucuria, emoția, veselia pe care jocul și joaca au puterea să ni le redea și să facem din asta un spațiu psihologic de creștere și cunoaștere, atât pentru ei, cât și pentru noi, oamenii mari.
Referințe:
”Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor”, de Dr. Peter Levine, A. Levine, Maggie Kline
”101 tehnici favorite ale terapiei prin joc”, de Heidi Gerard Kaduson și Charles E. Schaefer
”Judecata morală la copil”, de Jean Piaget
