Poate fi un proces confuz atunci când copilul nostru începe pentru prima dată să meargă la terapie. Oricare ar fi motivul, probabil este una dintre cele mai bune decizii luate în raport cu responsabilitatea pe care o avem pentru creșterea armonioasă a propriilor copii, și anume să le oferim sprijinul pentru sănătatea mintală de care au nevoie. Chiar dacă am ajuns în acest punct, este totuși inevitabil să nu ne întrebăm cum va decurge procesul terapeutic al copilului nostru și care va fi rolul nostru în acest proces. Mulți dintre noi se întreabă dacă vom fi implicați în terapia copilului sau dacă vom rămâne în ”umbră”.
În general, terapia copiilor funcționează cel mai bine atunci când terapeutul și părinții lucrează împreună. Dar pot exista anumite limitări ale informațiilor specifice cu care vom fi ținuți la curent.
Un psiholog de copii are pregătire profesională și abilități clinice pentru a evalua și trata sănătatea mentală, emoțională, socială și comportamentală a sugarilor, copiilor mici, copiilor și adolescenților.
Psihologii copiilor au o înțelegere aprofundată a nevoilor psihologice de bază ale copiilor și adolescenților și modul în care familia lor și alte contexte sociale le influențează:
Psihologii de copii au, de asemenea, cunoștințe de specialitate despre condițiile mentale și comportamentale care îi afectează pe aceștia.
Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), 1 din 5 copii din Statele Unite are o tulburare mentală, de dezvoltare sau de comportament diagnosticată. Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) explică că, deși 10% dintre copiii și adolescenții din întreaga lume au afecțiuni mentale, majoritatea nu caută ajutor și nu primesc sprijin. Acest lucru este susținut de CDC, care afirmă că doar 20% dintre copiii cu tulburări mintale, emoționale sau comportamentale primesc sprijin din partea profesioniștilor specializați în sănătate mintală.
Psihologii folosesc o gamă largă de proceduri și abilități atunci când lucrează cu copii și adolescenți, inclusiv:
Condițiile emoționale, mentale și comportamentale care îi afectează pe copii sunt adesea tratate diferit față de adulți din cauza diferențelor de vârstă, nivelurilor cognitive și maturitatea. Din acest motiv, psihologii de copii pot folosi mai multe tipuri diferite de tehnici de terapie în funcție de vârsta și situația unică a copilului. În funcție de vârsta și nevoile copilului, psihologul poate lucra numai cu părinții (sau cu tutorele) pentru a ajuta cu abilitățile parentale sau pentru a aborda cel mai bine comportamentele copilului.
Aceste terapii pot include:
Un psiholog de copii poate efectua multe teste care pot fi de ajutor atunci când avem nevoie de mai multe informații despre sursa dificultăților copilului nostru.
Psihoterapia este un tratament colaborativ bazat pe relația dintre un individ și un psiholog. Întemeiat pe dialog sau joc, psihoterapia oferă un mediu de susținere care ne permite să vorbim deschis cu cineva care este obiectiv, neutru și care nu judecă. Atunci când vorbim despre copii, psihoterapeutul împreună cu noi ne ajută să identificăm și schimbăm modelele de gândire și comportament care îi împiedică pe copiii noștri să fie fericiți.
Este evident că ne cunoaștem copilul mai bine decât oricine altcineva. Dacă simțim că acesta se luptă cu probleme precum școala, relațiile, gestionarea emoțiilor, comportamentul și/sau învățarea, ar putea avea multe beneficii de pe urma consultării unui psiholog. Câteva situații și comportamente generale de care trebuie să ținem cont și anume:
În psihoterapie, psihologii aplică proceduri validate științific pentru a ajuta oamenii să dezvolte obiceiuri mai sănătoase și mai eficiente.
Părinții ar trebui să fie implicați în procesul de terapie al copilului lor. Implicarea părinților este o componentă cheie a terapiei copilului și face procesul mai de succes. Acest lucru este valabil mai ales dacă avem un copil mic, dar este valabil și pentru adolescenți. Mulți experți sunt de acord că terapeuții care lucrează cu copiii trebuie să se consulte cu cel puțin un adult responsabil cu îngrijirea copilului pentru ca tratamentul să aibă succes.
Măsura în care părinții sunt implicați în procesul de terapie, totuși, poate diferi în funcție de situație și de vârsta copilului. Copiii mai mici aflați în terapie ar putea avea nevoie ca părinții lor să stea alături de ei în timpul fiecărei ședințe. De fapt, relația dintre părinte și copil, precum și stilul parental, ar putea fi punctul cheie al terapiei pentru copiii mai mici. De exemplu, terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT) este un model de terapie care îmbunătățește comportamentele copiilor prin învățarea părinților cum să interacționeze cu copiii lor. În aceste cazuri, s-ar putea să nu fim doar implicați periferic în terapie, ci am putea fi un accent central al acesteia.
Pentru alți copii, s-ar putea să nu fie necesar ca părinții să stea alături de ei în timpul fiecărei sesiuni. Mai ales pe măsură ce copiii cresc și devin adolescenți, este important pentru ei să-și construiască propriile identități. Asta înseamnă că este important să aibă propriul spațiu pentru a-și explora gândurile și sentimentele în timpul terapiei, fără prezența părinților.
Deși este posibil ca minorii să nu aibă întotdeauna un drept legal la confidențialitate, terapeuții copiilor mai mari și adolescenților ne pot cere să semnăm un acord de confidențialitate. Acest lucru este pentru a proteja acel spațiu privat și pentru a le permite adolescenților să se simtă în siguranță.
Dar, în general, implicarea noastră ca părinte este esențială pentru succesul tratamentului copilului. Chiar dacă anumite subiecte rămân confidențiale, copilul are nevoie de sprijinul și prezența noastră pentru ca terapia să fie cât mai benefică.
O revizuire a studiilor din 2015 a arătat că terapia copiilor este în general mai eficientă atunci când părinții sunt implicați. De asemenea, s-a constatat că implicarea părinților a îmbunătățit aderarea și participarea la tratament.
O altă revizuire a studiilor din 2010 a constatat că acei copii care au primit tratament combinat părinte-copil/terapie de familie au avut, în general, rezultate mai bune decât copiii care au primit numai terapie individuală. Implicarea părinților este atât de importantă în terapie pentru că:
Un psiholog pentru copii este instruit pentru a ajuta oamenii să înțeleagă diferența. Profesioniștii din această sferă mențin o înțelegere fermă a nevoilor psihologice de bază ale copiilor și a modului în care familia și alte contexte sociale le influențează dezvoltarea. Aceștia se concentrează pe trei domenii cheie:
Psihologii de copii îi învață pe aceștia abilități importante de adaptare pentru a-și gestiona emoțiile, ajutându-i în același timp să progreseze prin fiecare nouă etapă de dezvoltare. Ei sunt în special pricepuți în identificarea anomaliilor de la început de drum. Un psiholog de copii poate ajuta, de asemenea, să detecteze ”rădăcinile” problemelor comportamentale comune și să îi ajute pe copii să treacă peste orice traumă din copilărie timpurie pe care le-ar fi experimentat.
Pentru ca toate aceste schimbări să aibă loc, este esențial ca cel mic să:
Psihoterapia este un instrument de neprețuit care oferă un spațiu sigur atât pentru adulți, cât și copii pentru a discuta și a face față stresorilor pe care viața ni le aruncă – fie că sunt afecțiuni de sănătate mintală sau situații temporare. Să fim încrezători în schimbarea benefică și importantă pe care o poate aduce în viețile noastre!
