Familia… Familia este văzută de cei mai mulți noi ca fiind un panaceu care dă înțeles la tot ceea ce am trăit în trecut, trăim în prezent sau urmează să trăim în viitor.
Legăturile de familie sunt cele mai puternice din viața fiecăruia dintre noi și această putere poate fi de nestăvilit atunci când vine către noi și nu avem abilitățile necesare pentru a o combate. Este normal să nu fim de acord și să ne ”luptăm” constant cu membrii familiei pentru că fiecare dintre noi reprezintă un univers de năzuințe, emoții, suferințe, dezamăgiri, așteptări… Toate acestea fac parte din noi ca și indivizi.
Familia pe de o parte ne poate completa, în timp ce pe de altă parte, ne poate face să ne simțim extrem de singuri și de neînțeleși. Sunt mereu acolo, nu poți să-i alegi și pot fi cele mai bune sau cele mai provocatoare părți din viața ta. Relațiile de familie pot avea o dualitate.
Astfel, deși ne naștem cu un bagaj uriaș de resurse, învățăm să reacționăm în anumite moduri sub influența sistemului familial în care ne naștem și ne formăm. După spusele Virginei Satir ” Familiile sunt sisteme în care toată lumea și totul are un impact.” Tot ea, după lungi studii, a ajuns la concluzia că în fiecare familie pot exista variate roluri diferite de personalitate, prin care membrii familiei acoperă inconștient problemele emoționale, ale lor și dintre ei.
Roluri pe care membrii din familie și le însușesc, mai ales în condiții de stres și unde nu a fost cultivată ideea comunicarea și exprimarea emoțiilor, într-un mod liber și sănătos . Mai exact, atunci când familia se confruntă cu variate probleme s-ar putea ca:
A avea limite clare în relațiile cu membrii familiei este esențial pentru un stil de viață sănătos și echilibrat. O graniță este o linie de proprietate personală care marchează acele lucruri pentru care suntem responsabili. Cu alte cuvinte, granițele definesc cine suntem și cine nu suntem. Granițele influențează toate domeniile vieții noastre, inclusiv relațiile cu membrii familiei:
Dovezi substanțiale în studiile care s-au făcut de-a lungul timpului arată în mod constant că ”…relațiile sociale pot influența profund bunăstarea pe parcursul vieții (Umberson & Montez, 2010). Legăturile de familie pot oferi un sentiment mai mare de sens și scop, precum și resurse sociale și tangibile care ne ajută să avem o anumită bunăstare (Hartwell & Benson, 2007; Kawachi & Berkman, 2001).
Relațiile tensionate cu părinții, frații sau membrii familiei extinse pot fi mai nocive pentru sănătatea oamenilor decât o relație tulbure cu partenerul de viață, arată concluziile realizat între 1995 și 2014 de American Psychological Association.
Relațiile de familie dificile, abuzive sau toxice pot fi greu de suportat de către oricare dintre noi. Putem începe prin a ne întreba dacă relația respectivă este nesigură, toxică sau doar dificil de gestionat. Totodată este important să nu uităm că a avea conflicte pe termen lung cu anumite persoane și a trăi prin prisma unor relații dificile, ne poate dăuna sănătății și bunăstării noastre generale.
Cercetătorul Ed Tronick, împreună cu colegul său, Andrew Gianino, au calculat cât de des sunt de acord sugarii și persoanele care îi îngrijesc. (acordarea este un ritm de interacțiune dus-întors în care partenerii împărtășesc emoții pozitive.) Ei au descoperit că procentul este surprinzător de mic. Chiar și în relațiile sănătoase, cu un atașament corect, îngrijitorii și bebelușii sunt sincronizați doar 30% din timp. Celelalte 70% sunt nepotriviri, nesincronizări sau reprezintă ”reparațiile” pe care le fac cele două părți pentru a ajunge din nou împreună. Chiar și bebelușii lucrează la întreținerea relației cu îngrijitorii cu ajutorul privirii, zâmbetului, gesturilor, protestelor și apelurile pe care le fac.
Aceste nepotriviri și reparații sunt critice, ne explică Tronick, sunt importante pentru creșterea autoreglării, pentru dezvoltarea capacității de a face față la momentele stresante și pentru reziliența copiilor. Prin aceste nepotriviri – în doze mici, ușor de gestionat – bebelușii, și mai târziu copiii, învață că lumea nu îi urmărește în mod constant sau perfect. Aceste mici expuneri la micro-stresul sentimentelor neplăcute, urmate de sentimentele plăcute care însoțesc reparația sau revenirea împreună, sunt, de fapt, cele care le oferă o practică gestionabilă în a-și menține echilibrul emoțional atunci când în jur este agitație. Cu alte cuvinte, dacă un îngrijitor ar îndeplini într-un mod perfect toate nevoile copilului său, acesta ar împiedica de fapt dezvoltarea armonioasă a copilului.
„Repararea rupturilor este cel mai important lucru în educație”, ne spune neuropsihiatrul UCLA Dan Siegel, director al Institutului Mindsight și autor al mai multor cărți despre neurobiologia interpersonală. Viața este o serie de nepotriviri, greșeli și neacordări care sunt rapid reparate pentru ca apoi să devină din nou coordonate și echilibrate și apoi din nou stresante și tot așa. Acest proces se întâmplă de mii de ori într-o zi și de milioane de ori pe parcursul unui an în orice interacțiune pe care o avem cu cei din jur.
Psihologia relațiilor ne arată că dacă intenționăm să aducem schimbări și îmbunătățiri relațiilor cu membrii din familie, am avea de lucrat la partea de conectare emoțională. Asta i să ne concentrăm energia spre relație și să avem bunăvoința de a ne implica în două tipologii comportamentale: lucruri pe care le facem „pentru ceilalți“ și lucrurile pe care le facem „împreună cu ceilalți“.
1. Să ne întâlnim în locuri neutre
Când avem de-a face cu un membru dificil al familiei, putem oricând alege să ne întâlnim într-un loc unde ne simțim confortabil și în largul nostru. Întâlnirea în locuri publice îi poate încuraja pe ceilalți să aibă cel mai bun comportament și să evite crearea unei scene conflictuale.
2. Să ne pregătim mental pentru interacțiune
Dacă știm că ne vom întâlni cu un membru al familiei cu care avem o relație dificilă, ne putem pregăti mental pentru interacțiunea ce urmează să aibă loc. A face acest lucru ne dă mai multă siguranță de sine și minimizează tendința de a acționa impulsiv dacă anumite aspecte ne vor irita. De exemplu, dacă ne vedem cu un văr care ne critică mereu cu privire la alegerile pe care le facem, este de preferat să nu intrăm în detalii despre acest aspect al vieții noastre, ci să fim mai evazivi în raport cu ceea ce am făcut sau urmează să facem.
3. Să rămânem empatici
Este important să ne amintim întotdeauna că oamenii dificili nu se nasc dificili, ci experiențele lor de viață sunt cele care le conduc acțiunile. De exemplu, dacă persoana cu care avem o relație dificilă se luptă cu o perioadă deosebit de provocatoare din viața sa, atunci este de preferat să evităm să ne mai supărăm pe ea. În schimb, putem încerca să privim situația într-un mod empatic. Deși ceea ce trăiește nu poate scuza acțiunile sale, ne poate ajuta să privim situația din perspectiva ei.
4. Să evităm să vorbim despre subiecte sensibile
Conversațiile despre religie, politică și bani sunt de obicei subiecte care pot duce la discuții aprinse și dezacorduri. Dacă un membru dificil al familiei insistă să vorbească despre aceste subiecte, putem încerca doar să ascultăm și să evităm implicarea în conversație. Multora le place să vorbească despre subiecte sensibile doar pentru a se bucura de drama. În loc să ne certăm, putem alege să nu vorbim despre punctul nostru de vedere cu privire la anumite subiecte sau să plecăm.
5. Să ne concentrăm pe răspunsul nostru emoțional
Dacă interacționăm cu un membru dificil al familiei, este esențial să ne asigurăm că ne ținem emoțiile sub control. Dacă ne simțim prea stresați, presați sau iritați, putem încerca exerciții de respirație profundă sau de relaxare pentru a ne ventila psihologic. În afară de asta, putem alege să părăsim discuția dacă situația devine prea copleșitoare.
6. Să nu încercăm să remediem
Când vedem că un membru al familiei își pierde calmul sau are o criză de nervi, de cele mai multe ori ne grăbim să-l ajutăm, dar uneori un astfel de răspuns poate înrăutăți situația și relația în sine. Cel mai indicat este să îl întrebăm dacă are nevoie de ajutorul nostru. Totodată, a oferi sfaturi nesolicitate este de multe ori un semn de desconsiderare și de neîncredere în propriile capacități ale persoanei în cauză de a face alegeri.
7. Să evităm să fim pe plac membrilor familiei
Un astfel de comportament crează, în timp, așteptări nerealiste de la cei din jur. A le face mereu pe plac, a încerca să evităm conflicte sau discuții, a încerca constant să-i protejăm pe ceilalți înseamnă a nega propriile nevoi. Alegerea unui astfel de comportament nu este niciodată o alegere înțeleaptă.
8. Să ne distanțăm de familie atunci când simțim că avem nevoie de timp și spațiu pentru noi înșine
A face din propriul echilibru emoțional o prioritate nu este niciodată un gest egoist, din contră. Această capacitate denotă iubire de sine. Chiar dacă uneori este posibil să resimțim vinovăție sau rușine că acționăm în interes propriu, este important să nu găsim din asta o scuză pentru a rămâne la dispoziția celor dragi.
Cu toții trăim răni ocazionale în viața de familie: neînțelegeri, dezacorduri, egoism, prea puțin timp petrecut împreună, iar lista este lungă. Într-o relație nesigură, există întotdeauna consecințe negative atunci când persoana sănătoasă încearcă să stabilească limite împotriva celei care dăunează.
9. Să înțelegem și să respectăm propriile limite
Este esențial să protejăm ceea ce este important pentru noi. Granițele personale marchează unde se termină și unde începe altcineva. Sunt limite pe care le stabilim și le apărăm în viață și în relații. Granițele definesc cine suntem, protejează ceea ce prețuim, arată pentru ce suntem responsabili și ne țin în siguranță. Avem dreptul și obligația de a ne proteja propria bunăstare. Când avem limite personale sănătoase, ne bucurăm de relații caracterizate prin respect și tratament corect. Cu toate acestea, dacă nu ne exprimăm și nu ne impunem limitele, suntem vulnerabili la a fi folosiți sau abuzați.
10. Să căutăm ajutor de specialitate
Pentru a putea înțelege cu adevărat ce anume din noi sau din cei din jur face ca anumite relații să fie mai dificile unele decât altele, este important să ne cunoaștem cu adevărat. Terapia cu un psihoterapeut ne oferă cadrul perfect în care să aibă loc această cunoaștere de sine. Cabinetul psihologului este și va fi întotdeauna un spațiu care ne va da șansa să avem acces la acele părți ale sinelui care nu ni se lasă revelate în viața de zi cu zi.
