Centrul de Chirurgie Plastică şi Estetică COSMEDICA este unul din cele mai bune şi moderne din Romania. COSMEDICA este prima şi singura clinică privată din ţară care acoperă toată specialitatea de Chirurgie Plastică. Ȋnfiinţată acum 10 ani, clinica dispune in prezent de 7 paturi şi se laudă cu peste 1000 de intervenţii anual.
Cu un program non-stop, prin echipa condusă de Dr. Chertif, la COSMEDICA se prezintă pacienţi atat in stare cronică cat şi de urgenţă care solicită intervenţii pentru chirurgia mainii, chirurgie plastică şi reconstructivă, microchirurgie, arsuri şi nu in ultimul rand, chirurgie estetică.
Cu peste 30 de ani de experienţă in chirurgia mainii, Dr. Chertif a transformat Clinica COSMEDICA in singurul centru privat de chirurgia mainii din ţară care este recunoscut şi acreditat de Federaţia Europeană a Societăţilor de Chirurgia Mainii (FESSH).
La inceput, in urmă cu 10 ani, Clinica COSMEDICA a fost creată pentru chirurgia estetică, aşa că acest domeniu a rămas unul dintre preferatele noastre. Prin practicarea unor preţuri rezonabile şi totodată a unei munci de calitate cu rezultate extraordinare, am devenit in ultimii ani foarte solicitaţi atat de pacienţii din ţara noastră cat şi de către cei din străinătate.
Servicii medicale
Centrul de Chirurgie Plastica si Estetica COSMEDICA
MARAMURES
Baia Mare
Adresa: Str.George Cosbuc 50 B, 430032
Tel: 0753042234
E-mail:
Web: www.cosmedica.ro