Competente: logopedie, psihoterapie cognitiv-comportamentala
Descriere specialist: Am început activitatea terapeutică în anul 1997. Pacienții mei sunt din toate categoriile de vârsta, deoarece și spectrul activității mele este bogat.
Mă ocup atât de terapie și recuperare în tulburări de limbaj determinate de cauze periferice (dificultăți în coordonarea musculaturii aparatului fono-articulator), cât și de recuperarea limbajului în cauze de tip central: accidente vasculare cerebrale, traumatisme cranio-cerebrale, encefalopatii, deficiențe de intelect, demență senilă sau vasculară, Parkinson...
Prin strategii specifice psihoterapiei cognitiv-comportamentale am abordat un spectru larg al problemelor și dificultăților acuzate de pacienți: anxietate, fobii, atacuri de panică, depresii, tulburări obsesiv-compulsive, stres post-traumatic, psihoză bipolară (psihoză maniaco-depresivă)...
Dintre clinicile și spitalele cu care am colaborat sau încă colaborez: Spitalul Sanador, Policlinica Medical City, Policlinica VictoriaMed, Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca. Sunt, de asemeni, spitale care mă solicita în cazul în care au nevoie de serviciile mele - fara a exista o colaborare contractuală.