Cancer

Cancerul este o boala care are ca mecanism o proliferare celulara anarhica, necontrolata si neintrerupta. Se mentioneaza, in Europa si in America de Nord, predominanta cancerelor de plaman, atribuibile in proportie de 90% tabagismului, a cancerelor colorectale, legate, probabil, in parte de alimentatie, si a cancerelor de san, cu cauze inca putin clare. In Africa se evidentiaza frecventa cancerelor de ficat in zonele endemice pentru hepatita B si cea a cancerelor de col uterin in tarile in care natalitatea este ridicata si unde inca igiena este defectuoasa, ceea ce are drept consecinta un nivel ridicat al bolilor transmisibile sexual (papiloma sau herpes), care pot sta la originea acestor cancere.

- Cancer anal
- Cancer al cavitatii bucale
- Cancer cervical
- Cancer la colon
- Cancerul de col uterin
- Cancer colorectal
- Cancer endometrial
- Cancer esofagian
- Cancer la ficat
- Cancer gastric
- Leucemie
- Cancer mamar
- Cancer osos
- Cancer penian
- Cancer la piele
- Cancer la plaman
- Cancer la prostata
- Cancer la rinichi
- Cancerul de san
- Sarcom
- Cancer testicular
- Cancer tiroidian
- Cancer al veziculei biliare
- Cancer de vezica urinara

Cancerele sunt cauzate de expunerea la virusuri, la substante naturale sau chimice, la radiatii. Aceasta are ca efect inducerea de mutatii sau de exprimari neadecvate ale diferitelor gene numite oncogene, implicate in proliferarea celulelor, in diferentierea lor si in reglarea acestor fenomene. Oncogenele se afla in mod normal sub controlul genelor inhibitoare, antioncogenele, care pot fi pierdute sau pot suferi ele insele o mutatie sub actunea agentilor mai sus enumerati, functia lor fiind in acest caz redusa. Dar aceste antioncogene pot lipsi in mod ereditar, ceea ce explica, in parte, existenta predispozitiilor familiale la cancere.

Alcoolul.
La barbat, alcoolul este un factor de risc pentru cancerele cavitatii bucale, ale faringelui, ale esofagului si ale ficatului (cresterea riscului variaza intre 2 si 15% dupa cantitatile baute si dupa organele atinse). In sfarsit, efectul conjugat al alcoolului si tutunului corespunde unor riscuri mai mari decat suma riscurilor luate separat (efect multiplicativ). Un numar de studii arata ca exista un risc crescut de cancer de san la femeile care beau bauturi alcoolizate, comparativ cu cele care nu beau astfel de bauturi.

Alimentatia.
Studii au atras atentia asupra rolului alimentatiei in geneza anumitor cancere, alimentele fiind incriminate ca atare (grasimile), prin deficienta (fibre, vitamine) sau prin contaminare intermediara (aflatoxina, nitriti). Rolul grasimilor in carcinogeneza este suspectat mai ales in cazul cancerelor colorectale, dar si in cancerele de san, ale endometrului si ale prostatei. Studii au pus in evidenta o crestere a riscului in paralel cu consumul de grasimi, dar au revelat un efect protector al fructelor si legumelor; in ce priveste rolul cafelei in cancerele de pancreas, acesta n-a putut fi dovedit. Nitritii, provenind din sarea utilizata pentru conservarea alimentelor, sunt acuzati ca ar creste riscurile cancerului de stomac. Aflatoxina, contaminand hrana depozitata in locuri calde si umede, este incriminata in cancerele primitive de ficat, in asociere cu virusul hepatitei B.

Iradierea.
In 1944, o publicatie dezvaluia faptul ca radiologii mureau de zece ori mai multi de leucemii decat ceilalti medici. La supravietuitorii bombardamentelor atomice de la Hiroshima si Nagasaki, in 1945, primele cazuri de leucemie au fost observate in 1941, cu un varf in 1951-1952. Au fost observate alte tipuri de cancere in numar anormal de mare la 15 ani dupa expunere si unele se mai intalnesc si azi, la supravietuitorii care primisera mai mult de 1 gray (unitatea de doza de iradiere). In acest ultim caz, exista o crestere semnificativa a numarului de cancere, care variaza dupa tesuturile iradiate: in principal, sunt afectate maduva osoasa, glanda tiroida, sanul, osul. Leucemiile apar in medie la 8 ani dupa iradierea cauzala, sarcoamele la 20 de ani dupa ea, alte tumori la 30-40 ani dupa iradiere.
Reglementarea radioprotectiei a permis sa dispara riscurile profesionale, in particular la radiologi, la manipulatorii si lucratorii de la instalatiile atomice. In plus, progresele radiologiei si noile metode de imagerie medicala au diminuat pentru pacienti riscurile legate de radiografii.

Bolile.
Cateva boli rare sunt insotite de un risc crescut al cancerelor care afecteaza in mod specific anumite organe (de exemplu, retinoblastomul in trisomia 21). Ele pot da nastere dintr-o data unor tumori maligne care fie sunt singura lor manifestare (retinoblastomul, nefroblastomul), fie constituie o manifestare a sindromului, ori dau nastere unei patologii netumorale, dar cu mare probabilitate de transformare maligna (de exemplu, polipoza colica).

Medicamentele cancerigene.
Atentia asupra rolului cancerigen al hormonilor a fost atrasa prin aparitia cancerului de vagin la fetitele nascute din mame care au primit dietilstilbestrol (estrogen) in primele 3 luni de sarcina. Atunci cand estrogenii sunt utilizati drept contraceptive, adica asociati cu progestative, riscul de a aparea un cancer de san este sensibil acelasi la utilizatoare si la neutilizatoare. Utilizarea de contraceptive orale starneste unele rezerve, privind durata de utilizare, utilizarea inaintea unei prime sarcini si utilizarea de catre femeile atinse de o afectiune benigna a sanului. Totusi, anchetele americane, realizate pe o populatie de femei aflate la menopauza si care au primit un tratament estrogenic, au aratat o crestere, de ordinul 4-8 ori, a riscului unui cancer al corpului uterin - aceasta crestere fiind direct legata de doza si de durata tratamentului cu estrogeni. Totusi, utilizarea actuala a estroprogestativelor pare sa fi facut sa dispara acest risc, chiar sa se dovedeasca faptul ca ele sunt protectoare.
In afara hormonilor, medicamentele pentru care s-a pus in evidenta o crestere a riscului de cancer sunt in principal imunosupresoarele, anticanceroasele si derivatii arsenicali.

Predispozitiile familiale.
La unele cancere se observa predispozitii familiale. Astfel, membrii unei familii care cuprinde o persoana afectata de un cancer de colon, de ovar sau de san prezinta un risc de 2-4 ori mai mare decat altele de a fi atinse de acelasi cancer. Aceasta crestere a riscului este totusi mica si probabil poate fi explicata printr-un mecanism care depinde de mai multe gene, antrenand o predispozitie careia i se adauga riscurile legate de factorii de mediu.

Radiatille solare.
Modul de a se bronza din aceste ultime decenii este insotit, in toate tarile, de o puternica crestere a incidentei tumorilor cutanate, carcinoamelor si melanoamelor. Rolul radiatiilor U.V. (ultraviolete), in particular ale U.V.B., cele mai scurte ca lungime de unda si cele mai nocive, in aparitia tumorilor cutanate a fost pus in evidenta atat prin observatii epidemiologice, cat si prin modele experimentale. Cancerele cutanate sunt mult mai frecvente la subiectii cu pielea deschisa la culoare.
Substantele cancerigene. In 1975, a fost stabilita relatia intre expunerea la funingine a cosarilor si aparitia unui cancer al scrotului. In 1985, un mare numar de cancere de vezica a fost semnalat la muncitorii din industria colorantilor. Cele mai recente evaluari ale Centrului International de Cercetare privind cancerul arata ca, din 707 substante si procedee industriale testate, 7 procedee si 23 substante s-au dovedit a fi cancerigene pentru om.

Tutunul.
Explozia spectaculara a cancerelor de la nivel respirator atragea atentia, in urma cu 40 de ani, asupra rolului tutunului. In conformitate cu numeroase anchete epidemiologice, tutunul este raspunzator de aproximativ 90% din cancerele pulmonare. Riscul este cu atat mai important cu cat se fumeaza mai mult, de mai multa vreme, cu cat se inhaleaza mai mult fumul si cu cat se incepe fumatul mai de tanar. Filtrul micsoreaza riscul, tutunul negru il creste. In sfarsit, trebuie mentionata o crestere a riscului cancerelor bronhopulmonare la persoanele care traiesc intr-un mediu cu fum (fumatorii pasivi).

Virusurile.
Rolul retrovirusurilor este acum bine stabilit la animal; la om, dupa cunostintele actuale, doar retrovirusurile H.I.V. (SIDA) si HTLV (leucemie) par sa aiba o potentialitate oncogenica. In schimb, se precizeaza rolul anumitor virusuri ADN (acid dezoxiribonucleic) in aparitia unor cancere umane.
Prima legatura pusa in evidenta intre virus si cancer a fost cea a unui virus din familia Herpesviridae (virusului Epstein-Barr) cu limfomul african al lui Burkitt (1964) Acelasi virus a fost, doi ani mai tarziu, incriminat in cancerul nazofaringelui. In 1978, a fost evocata legatura intre virusul hepatitei B (HBV) si cancerul primitiv al ficatului, atunci cand s-a observat concordanta de distributie geografica intre zonele cu risc inalt de hepatocarcinom si cele cu hepatita B. Raportul intre papilomavirusuri (HPV) si cancerele colului uterin reprezinta al treilea sistem virus-cancer. De multi ani, s-a aratat rolul bolilor virale transmisibile sexual in dezvoltarea cancerelor de col uterin. Se acumuleaza elementele care evidentiaza rolul predominant al unor HPV (in particular susele 16, 18,33)

Multiplicitatea cancerelor si specificitatea lor proprie fac dificila enumerarea tuturor simptomelor bolii. Totusi, o pierdere importanta in greutate si mai mult sau mai putin rapida, o lipsa de pofta de mancare, o stare de oboseala intensa, o pierdere de sange prin scaune sau pe gura, in sfarsit dureri diverse sunt semne functionale care pot fi asociate cu prezenta unui cancer. Dezvoltarea adesea silentioasa a cancerelor tinde sa intarzie diagnosticarea si ridica probleme medicilor, care nu vad pacientul decat intr-un stadiu deja avansat al bolii. Uneori, boala este descoperita dintr-o intamplare, in cursul unei vizite medicale sau al unui examen al sangelui. Diagnosticul se pune prin examenul clinic, prin examene de laborator, prin examene radiologice si endoscopice, prin biopsii.

O data declansate prin activarea oncogenelor, care au suferit sau nu mutatie, si din cauza pierderii sau alterarii prin mutatie a uneia sau mai multor antioncogene, cancerele sufera o crestere a malignitatii care le face din ce in ce mai capabile sa ocoleasca obstacolele pe care organismul sau tratamentele le pun in calea lor. Ele avanseaza, de asemenea, in organism, adica se intind pe loc in mod caracteristic in tesutul de origine si in tesuturile invecinate, putand fi responsabile de compresia organelor. In acelasi timp, ele disemineaza la distanta, prin mici focare distincte, metastazele.
Avansarea anatomica a cancerului trebuie sa fie evaluata prin diferite examene complementare (scanografie, imagerie prin rezonanta magnetica, scintigrafie). Aceasta evaluare permite o clasificare a fiecarui cancer care, asociata cu caracteristicile sale histologice, permite alegerea tratamentului cel mai bine adaptat.

Tratamentul se face prin chirurgie, radioterapie (radiatii X sau de inalta energie, cobaltoterapie), chimioterapie (administrarea de medicamente avand un efect distructor si imunologic) si/sau hormonoterapie (administrarea de hormoni). Cercetarile actuale se orienteaza spre metode terapeutice capabile sa redea celulelor canceroase caracterele normale (tratament de rediferentiere). In acest domeniu, au fost obtinute succese reale recent in unele tipuri de leucemie. Din pricina dificultatilor de depistare si de tratare a bolii, prevenirea cancerului are o deosebita importanta. Sensibilizarea populatiei pare un factor decisiv. Anumite gesturi, ca autopalparea sanilor, ar trebui sa fie curente. De asemenea, trebuie insistat asupra respectarii unei anumite igiene a vietii si abolirii, in masura posibilitatilor, a comportamentelor de risc.

Din ce in ce sunt mai numerosi pacientii care traiesc ani de zile cu un cancer care nu poate fi eradicat, dar a carui evolutie este oprita sau, cel putin, franata suficient de mult pentru a fi indepartat orice pericol pe termen mediu. Aceasta stabilizare a bolilor inca incurabile este, adesea, primul pas spre viitoarele vindecari. Ea creaza noi raporturi pe care pacientii si medicii invata sa le realizeze, astfel incat ea le modifica in mare masura comportamentele, facandu-i pe primii sa aiba mai multa incredere, iar pe ceilalti sa dovedeasca mai multa transparenta. Aceasta situatie noua genereaza noi probleme medicale, integrate in viata zilnica a bolnavilor.

Astfel, in cazul aparitiei infectiilor, care sunt adesea mai frecvente la pacientii cu imunitatea alterata prin tratamente sau prin boala, pacientii trebuie sa fie vaccinati profilactic cu vaccinurile adecvate si sa fie tratati cand infectiile se instaleaza. Alimentatia pacientilor nu trebuie sa fie neglijata: ei trebuie sa-si ia vitaminele necesare sub forma de cruditati, sa manance indeosebi peste oceanic, ale carui lipide au un efect preventiv asupra cancerelor si poate chiar asupra extinderii lor. Pofta de mancare, adesea mica, poate fi restabilita, eventual prin administrarea de corticosteroizi sau de anabolizante. Eforturile fizice nu le sunt, in general, contraindicate; din contra, pacientul trebuie sa duca o viata pe cat de normala posibil.

In ceea ce priveste starea psihica, aceasta merita cea mai mare atentie din partea medicilor, care pot prescrie medicamente impotriva anxietatii, cu conditia de respectare a contraindicatiilor. Durerile, daca exista, pot fi calmate intotdeauna. Medicii, uneori, le subestimeaza; pacientul trebuie sa tina cont de ele si sa le trateze. In sfarsit, subiectul care este purtator al unui cancer trebuie sa poata recurge, de fiecare data cand doreste, si la un al doilea sfat privind tratamentele propuse sau in curs. Medicii trebuie sa dea curs acestei cereri, dovedind un spirit de cooperare legitima.